Iminenţa votului la moţiunea de cenzură şi apropierea declanşării campaniei electorale au transformat viaţa politică într-un balamuc; deocamdată, fără acte, dar nu suntem deloc departe de necesitatea unor apeluri la 112. Nu că înainte ar fi fost ea aşezată întru normalitate, dar acum scelerarea pare generală (…) E abia primăvara unui an care, în plan politic, are programate cert două scrutinuri şi care s-ar putea să mai înghită scurt şi vreo două referendumuri. La finele lui, toţi cei care urmăresc viaţa politică, au tangenţe cu ea ori sunt implicaţi direct vor fi mult mai aproape de nebunie în sens clinic. Din nefericire, în loc să-şi lege la spate cămăşile şi să numere stelele de pe cerul ca sticla, toţi se vor trata postelectoral în regim ambulatoriu. Pe banii, pe soarta şi pe nervii ghiciţi voi cui… (integral, aici)
Va zic eu cum s-a intamplat. Piratu’ si-a chemat motanu’, pardon Cotoiu’ la el si i-a zis intre … oameni buni , cati ochi au astia doi in total? Deci: “Cotoias, am o sarcina pentru tine ca te vad ca ai asa o moaca de intelectual. Vezi ca aia mica, Roberta, o stii, manca-o-ar tata. Iar a dat cu bata-n balta, asa-i ea, mai prostuta. Du-te tu, cu aerul asta de european cu papillon… Stai ma ca ala-i Toader… Asta e, du-te tu si zi-le ca Roberta e desteapta, frate, ca ce-a zis nu-i o prostie. Stii tu, ca de-aia te platesc…” Si avem o minunata declaratie si a lui Cotoi. Hai ca astept comunicatu’ oficial al bufonului regal.
Credeam c’a trecut saptamana branzei.Dar tipul miauna ca un apucat de calduri caruia ii poarta fara demnitate numele. Macar pe tiz il cheama pe acoperis dorinta de perpetuare a speciei. Dar el ??? Ce-l mana pe el in lupta ?Dar… de fapt cum se spune corect : “un ridicol penibil”, “un penibil ridicol” sau “un penibil de ridicol” ?????
Victore,hai ca-s simpatici cu totii!
In locul USL-ului eu n-as darama Guvernul asta. Nici o secunda nu l-as plasa pe Basescu in opozitie. Mai ales pre-electoral. Este exact ce-si doreste marinarul cel mai tare. I-as oferi o schimbare de agenda pe care nici el n-o spera. Si de ce? Doar ca sa organizez eu alegerile?
Intr-adevar, organizarea alegerilor e destul de importanta, daca nu chiar esentiala.
Insa la cum stau lucrurile acum, PDL risca sa nu mai prinda pragul de 7% si sa nu mai intre in Parlament. Lucru care l-ar transforma in noul PNTDC. Ar fi in sfarsit mort, dezintegrat, praf, distrus, zero.
Daca totusi ii oferi lu’ Basescu sansa sa fie in opoizite, adica ceea ce-i place lui cel mai tare (acolo unde el se auto-pozitioneaza chiar la putere fiind – si gaseste destui retarzi care sa-l creada), risti sa-i dai niste carti bune de jucat, cand de fapt el avea o mana cu care spusese deja ‘fold’.
Asa ca USL are de ales intre:
1) organizat alegeri, in sfarsit ciolan, administrat tara in colaps, propaganda PDL cu tunuri pe ei, presiune mediatica + populara, PDL intrat in Parlament, suspendare Basescu;
2) stat in opozitie, tocat marunt PDL, PDL distrus si in afara Parlamentului, alegeri la termen, inca juma’ de an fara ciolan, zero presiune.
Eu unul, as opta pentru asteptare. I-as lasa pe Basescu si PDL-ul sa-si continue acest bungee jumping fara coarda. De ce sa intervin acum si sa-i dau o sansa sa existe? Sa-l las sa-si rupa gatu’ (politic) si sa dispara complet.
@Adi:
“In Oceanul Pacific, patru ochi luceste.
Ce sa fie oare ? Cred ca e doi peste.”
Apropo de intelepciunea sfintului Francis of Assisi,
devenit cliseu in spatiul virtual de ceva vreme:
“Lord grant me the serenity to accept the things
I cannot change, the courage to change the things
I can, and the wisdom to know the difference.”,
n-am mai gasit citatul respectiv pe site-ul d-lui
Cotoi, insa d-l Preda inca pastreaza acel citat cu
“pumnale si pistoale” din schimbul de mesaje cu d-l
de mai sus din acea vreme (vezi articolul de mai jos).
http://www.ziare.com/sever-voinescu/deputat/voinescu-si-preda-isi-trimit-mesaje-cu-talc-pe-bloguri-988635
Atunci nimeni n-a tipat din gura de sarpe cum c-a
decriptat “potentiala ostilitate” prin referire la
“arme letale”, in acel articol. Hm, oare de ce ?! 😀
Da’ vorba lu’ Badea, “toti sint virgini si Isusi in
vremurile noastre”.
Am zis eu că ăştia te inspiră ! 🙂
Citii articolul din Jurnalul, despre “elefantă”. 😉 E genial; cred că eu n-am mai zis asta până acum.
P.S. Elicopterele cu pricina au trecut peste Brăila, în general, şi pe deasupra casei mele, în particular, înainte de a trece Dunărea şi a se prăbuşi, unul dintre ele, câteva minute mai târziu. Zgomotul făcut de motorul celui care s-a prăbuşit era infernal, iar fiica mea le-a şi văzut pe geam!. Soţul doar le-a auzit. Eu nu eram acasă.
Inseamna ca nu’s chiar proasta!! pe mine MeReU-ul asta nu m-a impresionat cu nimic! sau…is proasta ca nu-i pricep grairea elev(g)anta?!!! :(!!! ‘tu’le muma’n…daca dau enter sa fie in CUR!
Gadea mi-a ghicit gandurile in seara asta sau eu pe ale lui referindu-se la ce isi doreste de la USL. SI ANUME SA REUSEASCA SA FIM MANDRI DE TARA ASTA!SI DE CE SPUN ASTA?
tocmai ma uitam pe hbo la autobiografia lui ceausescu…lasand la o parte personajul, ramane faptul ca , un Carter, un presedinte american a spus despre un presedinte al Romaniei ca e presedintele unei mari natiuni…si incerc sa inteleaga cei ce citesc aici ca fac abstractie de personajul Ceausescu si perioada respectiva…sau plimbarea cu caleasca reginei m.britanii prin centrul Londrei…eram vazuti ca o adevarata natiune…de asta mi-e dor…cand se va mai intampla asta.cit despre cotoi, anastase si alti lazaroi si purici pdisti…
15 ianuarie 2013 : un batranel vine la presedintie si intreaba:
-Traian Basescu este?
-Traian Basescu nu mai este presedinte ! raspunde un gardian
Pleaca batranelul linistit .
A doua zi aceeasi poveste, si a treia, si a patra . A cincea zi, gardianul ii zice :
-Domnule, veniti aici in fiecare zi si intrebati acelasi lucru. Nu ati inteles ca Traian Basescu nu mai e presedinte ?
-Ba da, dar imi place sa aud asta .
Articolul asta ar trebui updatat zilnic, pentru ca in balamucul asta se interneaza pacienti noi tot timpul… Ultimii doi nebuni (desi sunt convins ca-s doar nemernici…), pe care i-am vazut aseara, sunt Vasile Blaga (pedelist considerat prizabil, ardelean cinstit, de) si Robert Turcescu (deontolog notoriu, fost aspirant la sefia CRP). Redau un fragment de dialog din emisiunea lui Turcescu de aseara (incepe de la minutul 38:25 de pe inregistrare):
– Blaga: “Noi am fost initial intr-un guvern – de care nimeni nu-si mai aminteste – cu PSD. Cu PSD-ul am luat masura taierii salariilor !”
-Turcescu: “In 2009, da.”
-Blaga: “Dar despre ce este vorba ?! Mai recunoaste domnul Ponta lucrul asta ? Nu-l mai recunoaste ! Cu ei am taiat salariile ! In schimb, numai noi, PDL-ul, am creat conditiile pentru a le reintregi anul asta. N-au fost langa noi, ne-au tot criticat.”
Tupeu sau nebunie ?! Vor sa-mparta vina taierii salariilor cu PSD-ul, care nu mai era cu ei la guvernare din octombrie 2009 iar taierile s-au anuntat in mai 2010 ! Si-or sa gaseasca destui prosti pe care sa-i convinga de asta…
Bubulea,
să sperăm că ne vor ajuta în acest sens, cei de la Intact. Am încredere în ei. E simplu, imaginile vorbesc de la sine, nu e nevoie de multe comentarii. Fixarea în timp, ca să fie pe înţelesul şi a celor privitori de oteve, se realizează prin amintirea faptului că, totuşi, pedeleii au făcut guvern cu PSD înainte de alegerile prezidenţiale din 2009; şi i-au dat afară pentru a număra doar ei la alegeri.
Merci pentru informaţie! De-aia trebuie să mai trecem şi pe la posturile nedigerabile, ca să ştim ce avem de combătut. Eu mai risc un minut, două de oteve, dar labeunu, deloc. 🙂
Erată: “înţelesul…AL”.
Wow! Trebuie să fac o listă…
Tocmai ce MRU a mai rostit un cuvânt “profundamente” inexistent în limba română: “DISCERNIBILE pentru Curtea de Conturi!”
Continuă să facă acest joc ieftin, convins fiind de existenţa prea multor semianalfabeţi în această ţară, dintre care ( nu “din” 😛 ), speră el, unii vor cădea pe spate de cât de “telectual” e.
Exploatarea resurselor se impune abia dupa ce pui la punct sistemul financiar altfel inseamna furt.