Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > “Aud de la domnul Şova, ulterior…”

“Aud de la domnul Şova, ulterior…”

LATE UPDATE: Tocmai discutăm la telefon. Fiecare-i convins că el are dreptate.

UPDATE: Dan Şova dezminte. Altul care mi-a uitat numărul de telefon. Şi o face mincinoasă pe Elena Udrea pentru că l-a pus într-o situaţie politică neplăcută. Eu aştept s-o dea în judecată. El aşteaptă – sigur, în numele cititorilor blogului meu – scuze (nu şi de la Badea, că n-are atâta aer în plămâni) pentru că am postat imagini difuzate pe un post de televiziune care-i laudă şeful şi camaradul. Am senzaţia că amândoi aşteptăm zadarnic. 

1. Îţi trebuie mare caracter, o poftă crâncenă de opoziţie şi un loc preferenţial în agenda telefonică a Elenei Udrea să-ţi dai în gât colegele de alianţă ca să te faci folositor stăpânei inimilor. Chestie care, probabil, se potriveşte, respectului faţă de activitatea profesioniştilor care conduc(eau) serviciile secrete, noii paradigme comunicaţionale a PSD şi comportamentului european al liderilor săi.

2. Dincolo de faptul că e lovit de mania persecuţiei, pe vremurile deloc îndepărtate când nu devenise atât de zen şi adept al colaborării pe bază de cuvinte măsurate, Victor (pardon, domnul preşedinte Ponta, să nu se supere domnul senator Şova) obişnuia să-şi exprime direct (de regulă, telefonic) nemulţumirile. Acum şi le spune (“am fost un pic surprins că oameni alături de care am făcut zeci de emisiuni, alături de care m-am bătut cu regimul Băsescu, oameni pe care-i respect, mă refer la dl. Ciutacu, la dl. Radu Tudor, aşa, peste noapte, şi-au dat seama deodată că sunt spion, trădător de neam şi de ţară”) în ziarele şi la televiziunile care apreciază “noua paradigmă”. Mai e puţin până la declaraţiile de presă inflamate, în prime time, din salonul de protocol al Aeroportului Otopeni. Sigur, când te laudă Evenimentul zilei, Hotnews, ziare.com, labeunu,România liberă, Ioana Lupea, Dan Andronic, Cristoiu, Naşul, Pătrăşconiu, Tapalagă, Ioana Ene şi toată liota de propagandişti portocalii, începi să gândeşti altfel. Şi te străduieşti să te şi comporţi altfel, să te ridici şi la aşteptările lui Mircea Marian, singurul lătrău încă sceptic. Pe care-l strâng chiloţii şi are un disconfort, dar se tratează cu pudră parfumată…

UPDATE: Băsescu a fost la Predeal nu să se dea cu sania, cum insinuează răutăcioşii, ci să studieze, în paralel, programul de guvernare al lui Ungureanu şi cele 15 puncte ale lui Ponta (i le-o fi strecurat ăla mic când s-a inisnuat, din greşeală, fireşte, în coloana oficială). Suprizele plăcute sunt că 7 coincid, deci există premisele revenirii Opoziţiei la lucrările Parlamentului, respectiv că fostul copilot şi imatur a devenit, în discursul prezidenţial, “domnul preşedinte Ponta”. V-am zis eu că noua paradigmă comunicaţională a liderului stângii dă roade şi că suntem pe un drum bun?

Comentarii

comentarii

Similar Posts

107 thoughts on ““Aud de la domnul Şova, ulterior…”

  1. Domnule Ciutacu,

    In pofida (sau in lumina?) conflictului live si la ora de varf dintre dvs si domnul Sova, pe care nu-l simpatizez sau respect nici mai mult nici mai putin decat pe alti domni politicieni (prea multi intru valoarea lor pentru a-i mentiona eu aici), vreau sa contribui cu farama mea de informatie pe aceasta tema, presupun ca si alti telespectatori Antena 3 au mai semnalat aspectul, dar in caz ca nu, m-am gandit sa-l semnalez eu.

    Madam Udrea, mandra floarea din gradina carpatica, a “auzit ulterior” ca ar fi zis asta domnul Sova asa cum am auzit si eu, si alti telespectatori, la Antena 3 in direct si anume in timpul unei emisiuni, daca nu ma insel, chiar Sinteza zilei. Regret ca nu va mai pot da detalii pe ce data exact a fost emisiunea in cauza. Poate chiar in seara cand v-ati intepat reciproc dvs si domnia sa, domnul Sova? A fost clar dupa discursul domnului Ponta. Data emisiunii nu stiu sa o zic in clar, dar era clar Sinteza Zilei, imi cer iertare ca nu pot da datele complete. Dar va garantez ca onor domnia sa madam Udrea a “auzit ulterior” laolalta cu ceilalti telespectatori Antena 3 ai acelei emisiuni, deci intreaga polemica pe tema cum si unde s-a facut schimbul de informatii si daca a avut loc sau nu imi pare usor copilaresc din aceasta perspectiva…sunt sigura ca exista inregistrarea intru acest sens, deci probe, ca sa fim juridici, sunt pentru toate capetele de acuzare din toate directiile, cred.

    Si din ce tin eu minte, domnul Sova a formulat ceva de genul ca domnia sa nu se pricepe, dar i-au spus niste persoane care se pricep la asa ceva, si nu a dat numele – presupun ca madam Udrea a facut deductie logica sau a asistat-o cineva cu instrumentarul logic in acest sens – cum ca era doamna Udrea imbracata in 15,000 de euro, cu nu stiu eu ce mare salata de costum marca Duda-Din-Copaci, si vorbea doamna Udrea in asa armura despre nevoia de a afisa mai mult bun simt si modestie sau ceva asa. Si spunea domnul Sova ca e usor ipocrit din partea doamnei Udrea sa vorbeasca despre modestie purtand toale de 15,000 de euro pre domnia sa.
    Si fix dupa ce a spus domnul Sova trebusoara asta domnul Gadea a trecut la un alt subiect aratand niste imagini pe ecranul acela mare din stuio, regret ca din nou nu mai tin minte sa vi-l spun subiectul la care a trecut Domnul Gadea, asa ar fi mai usor poate de localizat in cursul emisiunii declaratia.

    Va multumesc pentru timpul acordat si numai bine.

  2. Dl Sova a sous intr-o emisiune la Antena 3-( nu retin care) citez din memorie “eu nu ma pricep prea bine dar colegele mele au spus ca dna Udrea are pe ea vreo 15.000 euro”

  3. Victore, vezi ca la urmatorul derapaj(similar cu disputa avuta cu Sova si pierduta de tine)o sa zbori tu de la Mogul;am impresia ca nu prea stii a cui este orezaria!

  4. Eu cred ca o fost la Predeal,sa traga un sprit la un bar,va spun eu,ca-l doare in cur de tara asta,este un tradator de tara,el vrea sa-si faca pielea scapata,de poporul nemultumit,fata de intreaga clasa politica,eu nu stiu de ce romanul mai plateste taxe si impozite,daca statul nu are grija de populatie sa-i ajute

  5. Este la 100 de minute saptamana trecuta, luni, 6.02.2012, minutul 01;30;24 cand domnul Sova a spus ca el nu se pricepe la haine, dar colegele sale i-au spus ca doamna Udrea avea pe dansa cam 15.000 de euro, in ziua cand a fost invitata la realitatea tv. Costum chanel, etc… La acea emisune erati invitat si dumneavoastra domnule Ciutacu. Inteleg de aici ca Dna Udrea urmareste antena 3. 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.