Esti aici:
Prima pagină > Blog > Chestii, socoteli > Arca lui Victor, se dau ultimele locuri…

Arca lui Victor, se dau ultimele locuri…

De Sfântul Nicolae se porneşte corul ipocriţilor, care clamează zgomotos şi scârbos că trebuie să fim mai buni în perioada sărbătorilor de iarnă. Nu pricep în ruptul capului de ce doar acum sau care-i referinţa. Mai buni decât când? Mai buni decât cine? Mă rog, nu asta-i important, îndemnul contează. Eu nu vreau să fiu mai bun, nici decât mine, cel din perioada calendaristică dintre Paşte şi Crăciun, nici decât alţii. O să fiu acelaşi. Dar mi-a venit o idee. Ar fi mişto să vină sfârşitul lumii de sărbătorile astea de iarnă. Să ne ia repede, pe nepregătite. Şi numai eu să fiu gata de nenorocire, ba, mai mult, să fiu desemnat de conducătorul Galaxiei drept omul cu arca. Să fiu eu cel care, după cum savant ne-a anunţat Lorin Fortuna la domnu’ Dan, va mâna câtre altă planetă salvatoare ce-o mai rămâne din oameni. Aşa că, dat fiind că nu voi fi mai bun, ci la fel de nenorococit şi de tonomat, aş vrea să mă convingeţi să vă iau cu mine. Locurile fiind limitate, criteriile de selecţie sunt extrem de dure. Aveţi dreptul, dacă vă calificaţi, să luaţi cu voi un om şi un lucru. Deci completaţi rapid, în clar, declaraţiile vamale (persoana, obiectul şi motivaţia gestului) către prezumtiva voastră salvare şi convingeţi-mă că aveţi faţă să vă iau cu mine!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

109 thoughts on “Arca lui Victor, se dau ultimele locuri…

  1. daca ar fi sa fie i-as trimite pe copii mei. Eu as ramane sa fiu sigur ca nu se urca vre-un basit (basist). Iar daca ar fi sa aleg sa cum as vrea sa fie, ar fi invers. Sa plece ei , iar boc sa fie la timona.

  2. Ai graja ce ” animale ” o sa iei pe corabie … Poate se strecoara si vreun sobolan de PDL-ist !!!

  3. -muncesc fara sa ma uit la ceas
    -cand nu stiu ceva ma documentez si doar cand nu mai am idei deranjez superiorii
    -pretind ca seful sa-mi explice de ce idea lui e mai buna decat a mea inainte sa ma pun la lucru ca sa fiu sigur ca am inteles ce vrea
    -nu imi place aici
    -o vreau pe soramea cu mine (daca vrea sa vina) pentru ca nu-mi place ideea ca ar ramane aici
    -si un laptop daca tot m-am facut programator

  4. Eu nu vreau sa vin …. Ai fi tu fara obiectul muncii (am inteles ca zeus & Co ramin aici). Si-ar mai fi ceva …mor cu ashtia de gat 🙂

  5. Erata la 18:58
    Am epuizat stocul de”p”-uri,azi cand am auzit cum ca Primul Barbat din lagar,(scuzati,tara),ar mai taia un 5,4% din pensii.O fi avand ceva frumos,omul asta,in fiinta lui?Ma intreb sincer,fara pic de ura.Mi-e mila de el.

  6. Ca obiect, oscilez intre o trusa medicală și un generator de curent.
    Ca persoană, pe Boc, deoarece vom avea nevoie de o slugă ascultătoare și docilă, care să ne golească ploștile cât suntem pe arcă, și care să poată explora eventualele peșteri sau grote mai scunde care ar putea fi pe noua planetă, ca să ne găsească un adăpost adecvat…

  7. 1. Ce te faci daca ajungind pe noua planeta cu arca ai surpriza sa fi intimpinat de un chel drojdier cu o pleoapa zdrentuita si o blonda “workoholica”?
    2. Cei care nu sint acceptati la bord pot depune contestatii undeva?

  8. Io unu’ NU vreau pentru ca să viu! Nu-s de nici un folos pă lumea asta, no-i fi nici pă ailaltă, aşa că… aveţi grije cum conduceţi! 😉 😛

  9. Intelesem gresit “declaratiile vamale”, astfel incat imi permit sa va trimit din nou “CV-ul”.
    Scuze.
    Nu incerc sa trisez si sa bat de 2 ori aceeasi “lovitura de la 11 metri”.

    – Persoana

    Sotia

    – Motivatia alegerii persoanei

    Pentru ca o iubesc si este cea mai importanta fiinta din lume pentru mine.

    – Obiectul

    Calculatorul.

    – Motivatia alegerii obiectului

    Sunt dependent de el.

    – Convingeţi-mă că aveţi faţă să vă iau cu mine!

    “Fata” mea o gasiti aici.
    Va garantez ca va va convinge sa ma luati in arca dumneavoastra!

  10. @ Victor Ciutacu
    Aţi pus o întrebare, de ce numai sărbătorile ne fac mai buni.
    Ca să aflaţi răspunsul la această întrebare, de Paşti, anul viitor încercaţi să ţineţi postul Paştilor cât se poate de corect, aşa cum scrie la carte… Dacă reuşiţi, cu siguranţă veţi avea răspuns la întrebare. Dacă nu reuşiţi, încercaţi cu postul Crăciunului.

  11. Fiind printre ultimii poate ar trebui sa-mi spui daca “fauna” imbarcata poate intr-o buna zi s-o puna de-o dictatura,atunci as renunta sa iau cu mine persoana si as lua doua lucruri:o bomba si un calendar din care sa lipseasca ziua de sase decembrie.N-as putea sa risc sa ma trezesc ca mi-l aduce mosul pe base asa ,ever.Dupa cum vezi prietene,cu regret ca n-o sa te mai urmaresc spunand “vorbe grele”,oricat ai incerca sa faci o fapta buna…Oricare dintre noi ar fi”alesul” sa-si ia jumatatea,animalele care-i plac ori lucrul pe care-l considera indispensabil si sa-i lase-n durerea lor de semeni ca parca prea si-au facut-o cu mana lor.
    acum:cuminte ai fost,ghetutele ti le-ai curatat,sa-ti aduca mosul numai bine!
    daca pe bune ai avea o arca ,eu as renunta la locul meu pentru o multime de alte persoane si lucruri,dar altruismul si recunoasterea importantei mai presus decat ego-ul,nu se pune…deci daca tu ai cumva amnarul,da-mi voie sa vin eu cu iasca…unde-om ajunge s-o gasi vreun contrabandist,ca fara tutun…e naspa…

  12. Imi pare rau dar cred ca ramin. Pentru mine lucrurile nu au valoare dar cei doi copii si sotia sunt totul si nu pot sa ii las. Asa dar cind va fi ultima postare pe blog inainte de imbarcare? Finca vreau sa va urez drum bum.

  13. Nu te rog sa ma iei pe mine.
    Sunt prea batrana, prea bolnava, prea inraita.
    Te rog insa sa ii iei pe copiii Romaniei pe Arca ta.
    Ei au sufletul pur.
    Drum bun catre planeta salvatoare!
    Sa renasca acolo o noua Romanie.

  14. sunt prea fraier ca sa am loc pe arca aia :d
    da’ incercarea moarte n’are.
    imi depun candidatura…
    motive?
    nu am decat unu: sunt mai batran cu 1 zi ca tine!
    asa ca macar de jena poate ma iei daca nu din convingere 😛
    bafta…

  15. Nici eu nu m-as lua pe vreo arca, asa ca nu are rost sa candidez. Copiii nostri ar trebui sa fie salvati pe arca. Sa se bucure cei tineri de o alta realitate. Ar fi o dovada de egoism sa incercam sa ne salvam noi. Cred ca noi ar trebui sa ramanem aici in lumea asta stramba, pe care nu suntem in stare nici s-o schimbam in bine si cred ca nici s-o salvam din calea vreunui dezastru.
    Ia copii cu tine Victore, numai copii.

  16. Daca prind sau nu un loc pe arca ma lasa rece dar chestia cu ,,hai sa fim mai buni,,imi place,vreau sa fiu mai bun de sf Nicolae daaa i-auzi….Lazaroiu pe numele lui de scena Paharnicul Ulea dupa ce trage cu urechea dupa perdea la delirurile bahice ale Stapanului mai iese el asa din gand in gand pe la tv si-o face pe marele om politic…uite ca am fost mai bun de Sf Nicolae.

  17. Buna seara d-le Ciutacu,

    Pai de ce sunteti discretionar?Ce criterii de selectie aveti?Sa vad daca ma incadrez…
    Ma gandesc ca ma luati si pe mine,macar ca percep(zic eu) poate la fel realitatea,ca si Dvs.;sau din solidaritate,ca nu doresc din mila.Dar sper sa nu fie sfarsitul lumii acum,mai incolo ar fi mai bine,ca putem sa vedem ce ni se mai intampla in lumea asta cu fundul in sus.

    Numai bine,va doresc cu tot respectul,
    IoanaP

  18. Te-a lovit depresia sărbăutorilor, nu-i așa?
    Mi-ar fi greu să aleg o persoană care să mă însoțească; mai degrabă voi scrie numele celor câțiva de care-mi pasă pe petice de hârtie, le voi arunca în căciulă și voi pescui două nume, absolut la întâmplare!
    Cât despre obiect, e simplu: un card de memorie pe care se vor afla măcar o zecime din cărțile care mi-au plăcut!

  19. Io ma adaptez si le am cu strategiile! Stiu sa fac o gramada de trebi,rezistenta de nu va duce mintea…da’ am tupeu si pun o singura conditie: sa nu vaz mov si portocaliu!

  20. Daca ma calific pot sa-l iau pe Baselu? Nu de alta…cred ca ar fi o plictiseala sinistra fara el :-)) plus as scapa lumea de mahmureala…. muhuhuhu

  21. Se poate să iau două categorii:1.ustensile de scris poezie,ca dovadă a sensibilitătii;2.PDL-ul,dar doar pentru a-i da drumul în cea mai înfricosetoare vâltoare,ca dovadă simtului dreptătii?Ecce homo,obiectele si motivatia.

  22. Eu vreau sa o iau pe Udrea si un vibrator….pentru zilele mai proaste.Sper ca ai mancare suficienta pe arca.

  23. Eu as vrea sa vin cu tine insa una din conditiile tale ma descalifica din start: n-as putea sa plec fara apropiatii mei si cu atat mai mult sa hotarasesc pe care din ei sa il iau cu mine, apoi nu stiu ce m-ar califica drept unul dintre cei care ar pune bazele unei noi populatii, banuiesc ca ar fi altii mult mai potriviti. Totusi daca ai putea trece peste criteriile care ma descalifica si pana la urma as urca pe arca ta, probabil ca obiectul pe care l-as lua cu mine ar fi o carte care sa cuprinda cele mai importante inventii care au revolutionat lumea. Intrebare: Ai pune numele “Romania” tarii intemeiate de tine pe planeta salvatoare??

  24. Badea Mircea,
    fotoliul
    fuga de un mâine fără mâine.
    P.S. Doar oare nu e si vina mea că s-a ajuns aici?

  25. mi se pare cam tras de par sa venim toti ca la selectie, sa dam proba si sa ne calificam sau nu. daca tot ai fost tu desemnat sa alegi cine vine, presupun ca ai deja niste persoane pe lista si nu te-ai lasa convins de niste disperati care pe ultima suta vor salvarea. si nu, nu vreau sa te conving sa ma iei ca poate nu vreau salvarea, stii cum e cu sfarsitul care e un nou incput, e mai interesat asa. apropo, pune-te in situatia noastra a pretendentilor si raspunde-ti singur la intrebare , chiar sunt curios ce raspuns dai 😉

  26. eu in locu tau as renunta la oameni si as umple doar cu filme & carti. macar au bunu simtz sa taca cand e cazu.

  27. Uauuuu , Victore , m-ai omorat cu piesa atasata !!! 😛 Uitasem complet de ea , n-o mai auzisem de ani buni , iar interpretarea ei LIVE este exceptionala (nu stiusem de ea) . Asa ca toata seara mi-am petrecut-o incercand sa obtin albumul complet (Jeff Wayne – War of the worlds)-LIVE . Sa speram ca reusesc … 🙂

    Cat despre primirea in Arca ta …, esti amabil , dar NU …! Multumesc ! Chiar nu-mi doresc mai multe zile decat mi-o da soarta , viata , Dumnezeu sau cine-o fi raspunzator cu astea …!!! Am fost tentat sa zic ca mi-as trimite copiii , dar nefiind inca pe “propriile picioare” o asemenea alternativa , de a-i trimite singuri spre necunoscut , cred ca este mai repede o prelungire a chinului decat o salvare sau o izbavire ; asa ca mai bine renunt si ramanem impreuna , “cu Dumnezeu inainte” , atat cat ne mai este dat …

    Dar ceva tot ti-as cere sa duci cu tine: O ISTORIE A LUMII , cat mai completa si , mai ales a greselilor si aberatiilor facute de oamenii in aceste ultime secole ! 🙁 Probabil un format electronic pt. aceasta ar fi cel mai indicat . (nu veni sa spui ca nu vei putea vizualiza aceste date , ca un laptop si un generator de curent , chiar si solar , tot s-o mai rataci pe Arca Ta … 😉 ) .

  28. S-o iau cu inceputul. Nu arunc nici o hartie pe jos, merg la iarba verde iar cand plec imi incarc portbagajul si cu gunoaiele lasate de altii, sufar pentru toate nedreptatile din jurul meu, sufar pentru ca nu am timp/bani/putere pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor.

    Pe de alta parte plesnesc de draci cand o aud pe doamna Udrea spunand ca este workaholica, fiind de fapt dependenta de putere, aranjamente, bani si pantofi scumpi; cand il aud pe Boc spunand “facem ce este corect pentru 22 milioane de romani”, pe Basescu sustinand ca un profesor este platit pe ora mai bine decat un presedinte, ca medicii au binecuvantarea lui sa-si caute de lucru in alta tara, pentru ca Romania nu-si poate permite sa-i plateasca mai mult, si lista ar putea continua la nesfarsit.
    Ma enervez si cand vad ca ne inghesuim, pe frig sau pe ploaie, la moaste, sarmale sau ciolan cu fasole gratis, dar cand este vorba sa ne aparam drepturile nu iesim in strada pentru ca e ba prea cald, ba prea frig, si niciodata in weekend.
    Ma mai enervez si cand vad ca doamna Anastase are o casa de 150 mp de 34.000.000 euro, de doua ori mai scumpa decat un castel in Franta de 5000 mp, si nimeni nu se intreaba de ce sau de unde.
    In concluzie, sunt rea si plina de frustrari, deci nu ma calific pentru o plimbare cu arca. Singurul meu regret este ca, daca nu rezolvi cu o actualizare intergalactica a blogului, nu voi mai avea ce sa citesc in dimineata sfarsitului de lume.

  29. Copilul meu…care abia a pornit in viata !

    Si biblioteca… cea mai mare pe care mi-ai permite sa o iau…care ar incapea poate si intr-un laptop !…?

  30. doamne Victor ce idei iti mai vin, sincer nu stiu daca sunt atat de meritoasa incat sa ma iei pe acrca ta, dar incerc in tot timpul anului sa fiu mai buna, sa ajut material si financiar atat cat pot(stiu ca nu e bine sa spui asta, si nu ma laud)dar in afara de faptul ca sunt o peroana foarte muncitoare si serioasa, si pun suflet in tot ceea ce fac nu stiu cum as putea sa fac sa ma luati si pe mine sa scap din nbunia si cloaca asta, cat despre o persoana pe care sa o iau cu mjine, aici e o adevarata problema pt. ca din start am 2 fiice, sot, mama si alte rubedenii si prieteni la greu( pana la 45 ani, pe care ii fac peste o luna, am strans destule relatii de prietenie) cu tot respectul dana

  31. daca se pune ideea as merge cu fiica mea si ca obiect as lua DEX. eu fiindca as vrea sa traiesc intr-o lume mai buna ce respecta virstnicii si doreste sa impartaseasca experienta lor iar fata pt ca nu s-a contaminat de nemernicia celor ce ne conduc azi.nu mi-o lua in nume de rau dar nu le am cu scrisul poate daca am sta fata in fata vorbind liber ar fi altceva

  32. Prea multe chestii spirituale vad . Vorbind de supravietuire in urma unui dezastru , cred ca ar trebui putin pragmatism . As lua de pilda un mester roman (de-ala priceput la toate) si un colac de sarma . 🙂 Sigur ne-am descurca . 🙂

  33. Sunt simpatica si nu vorbesc mult.Ce mai vrei? 🙂
    Iar daca vin si Badea si Gadea, e ok,nu aduc pe nimeni. Aduc o sticla de vin, sau mai multe. Tu adu apa minerala, pt sprit.

  34. Dragul meu drag,

    Sa ma pui sa aleg intre copilul meu cel minunat pe care il iubesc ca pe ochii din cap ca-i al meu si omul pe care il iubesc neconditionat si care mi l-a daruit pe copilul nostru, nu e treaba tocmai usoara. Asa ca te rog sa-i iei pe ei (tata si fiu) printre stele si sa ma lasi pe mine aici. Macar asa stiu ca vor scapa de aici si vor avea parte de aventura vietii lor. Cat despre obiecte? O cutie cu pisica familiei.(asa mi se pare corect).

    Sa ai o zi buna,
    Oana

  35. eu o sa iau o poza cu piratul, il stii, ala care respira greu a chivas…
    asta ca sa te conving, in caz ca uiti, ca atunci cand s-or retrage apele sa nu “parchezi” arca in spatiul carpato-danubiano-pontic pentru ca cine stie? daca supravietuieste?

  36. Copilul meu si calculatorul (acolo vom avea internet? poate il ia cineva daca are loc si pe Bill Gates) unde am suficiente amintiri si dorul de ce a fost frumos in viata mea va fi mai usor de suportat.

  37. Eu fac glume proaste si ma pricep sa masor pehashu’ si alte minunatii. La un moment dat tot va trebui sa va opriti pe undeva, si va vor trebui ceapa, fasole, alea-alea; daca dati peste bacterii d’alea de arsenic? Cine va mai rezolva afacerile murdare si acide?
    Si totusi… mai curand va pot zice drum bun, da ce hinturi ma duce mintea si tine pumnii.

  38. Nu vreau sa plec de tot, se poate negocia o croaziera cu arca ? Plutim de colo , colo prin galaxie in scop initiatic, fara vislasi care sa merite vreun girbaci pe spinare ca au gresit drumul , ne luminam la cap, la caracter , ne inapoiem, gasim planeta boboc, padurile crescute, apele curate, nu mai distrugem, nu ne auto-distrugem in fel si chip, nimeni nu mai iese in fata ca asa i se nazare.
    Daca arca foloseste la salvarea unor alesi, intr-un fel sau altul, vor ajunge sa faca ce fac oamenii: praf si pulbere centrul galaxiei, constelatiile zboara de le merg fulgii, se organizeaza salvarea in anti-univers.

  39. Bre, pick me, pick me! Stiu fotbal, echipa mea nu a mai batut pe cineva cam de mult, deci putem reinfiinta Liga 1. Sunt economist la o firma pe pierdere, deci putem reinfiinta economia romaniei. Sunt lenes, deci ne putem apuca de o autostrada pe care sa nu o terminam niciodata. Nu sunt doctor, deci ne putem deschide spitale. Nu-mi place sa citesc, deci pot sa ma fac patron de echipa de fotbal. As lua cu mine o pitzi si o camera de luat vederi, sa ne facem televiziune. Deci ia-ma si pe mine ca sa nu aveti sentimentul ala neplacut ca sunteti departe de casa.

  40. Eu raman sa ma conving ca au murit toti iar daca a ramas vreo unu sa-i curm suferinta!

  41. Eu n-as veni pe arca ta! Mai bine ma duc! Ti-l las pe EL! paote asa scap de EL
    Şi pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume le-m spus: Băsescu

    Astăzi am intrat într-un aşazis supermarket să cumpar nişte ciuperci. Ştiam că acolo sunt mai ieftine.Am pus în pungă ½ kilogram ,pentru că nu avem bani mai mulţi!

    Stând la casă să plătesc, în faţa mea erau înca trei persoane! Cărucioarele pline¹! Toţi au plătit cu bonuri valorice. Erau angajaţi şi primeau bonuri valorice.

    Da m-am simţit un paria. Odată ieşit la pensie încep şi problemele de sănătate,dar pentru mulţi si lipsuri materiale. Pensionarii nu mai primesc bonuri valorice. Banii ce i-am investit in fondul de pensii o viaţă intreagă nu se mai regăsesc în aceste pensii mizere!

    Începând cu anul viitor vom plati cel putin 600 lei/an taxe medicale . Cine nu va avea acesti bani, să plăteasca va muri din cauza lipsei de asistenţa medicală!

    Tinerii nu ne mai tratează cu respect, ci pur si simplu ne tratează ca pe niste gunoaie. Cele câteva excepţii vin să întareasacă regula.

    Noile taxe si impozite impuse de anul viitor (5,5%) şi altele ce vor fi scoase la iveală ne vor termina!

    De când EL ne-a comparat, pensionarii, cu grasul ce stă pe spatele poporului muncitor şi suge sângele acestuia, am pierdut orice speranţă.

    “Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate”.

    Voi ce intraţi, lăsaţi orice speranţă!” Dante Aligeri, Infernul.

    “Voi ce îl aveţi pe el, lăsaţi orice speranţa!” Popa Teapa
    Si pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume le-am spus: Băsescu!↓

    Diavol
    Diavol

    O mică deosebire între noi,pensionarii si şomeri! Noi sperăm să mai primim pensia,însă şomerii ştiu că li se va termina perioada de şomaj şi nu vor mai avea ce sa primesca! Locuri de muncă în nici un caz!
    ¹ Nici unul dincei tineri nu au spus că pot trece inaintea lor, cu jumătatea mea de kilogram de ciuperci. Ba unul, mai miştocar a şi spus:”Lasă că tataia are timp berechet, pâna la pensie, să stea”
    Vino si pe blog sa vezi ce poza are maria sa

  42. deci mi-a placut asta cu arca.Bravo, deci mi-ar place asta sa se intample!!!Ar fi un examen pentru mine si m-ar pune la punct cu lipsurile mele.Bravo inca o data!!!Ar fi bine ca multi sa se gandeasca la o astfel de varianta sa fii selectat ca avnd sansa la salvare in functie de ce stii sa faci.Asta chiar mi-ar place.(ma repet)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.