Ani de zile, după Hava Nagila pe mese, urma negreșit Zorba. Ani de zile, ne-am serbat în grup. Ani de zile, nu ne-am ferit unii de ceilalți. Ani de zile, am stat umăr la umăr. Ani de zile, ne-am ajutat reciproc. Ani de zile, nu ne-am temut că vine printre noi vreunul cu tehnică pe el. Ani de zile, categorii sociale și profesii diferite (procurori, ziariști, polițiști, oameni de afaceri, angajați obișnuiți, oficiali ai statului, toți la un loc) am trăit normal. De alți ani de zile, totul e altfel. Ne suspectăm, ne evităm, ne bănuim, ne izolăm, ne verificăm, ne speriem. Nu mai trăim. Suntem suspicioși. Ne așteptăm la ce-i mai rău. Vedem prăpastia, nu lumina. Nu mai râdem. Tragem în jug ca boii. Venim acasă ca să avem de unde pleca. Totu-i azi. Mâine-i un orizont mult prea îndepărtat. Ne-am îndepărtat. Ne-am înstrăinat. Pentru ce?
Niște străini în noaptea minților noastre
http://youtu.be/E0_M6afEe7A
Aceasta este NOUA ORDINE MONDIALĂ în care nu există comunități și familii ci doar indivizi!Însă această NOUĂ ORDINE MONDIALĂ ce se încearcă impusă cu forța inclusiv în UCRAINA nu va avea sorți de izbândă!Principiul acțiune reacțiune funcționează IREPROȘABILîn UNIVERS și va funcționa și pe Planeta Pământ!
… pentru bani..
Din pacate, timpul nu il mai putem gestiona. Suntem infranti, caruselul nu se mai opreste si vedem in viteza imagini cu cei dragi. Sigur, ipotetic vorbind, noi putem schimba orice. Insa, toate schimbarile incep intr-o luni…
Imi e dor de prietenii mei, sa ii vad, sa ii ascult. Imi e dor de familia mea, simt ca traiesc episoade sarite, foarte scurte. Imi e dor si de mine, sa stau si sa ma gandesc ce imi doresc, ce mi-ar place sa fac, cum, cu cine. Este un cerc vicios din care mai sunt cand si cand aruncati cativa, cu voie sa de nevoie.
Cat despre fire…sunt multe si nevazute, parca din ce in ce mai dese si mai vizibile. Zambete sterse, emotii simulate si multa ipocrizie.
Ca de 1 Mai.
indepartarea omului de sacralitate alieneaza. asta este urmarea…
Va suspectati, pentru ca probabil aveti cu totii ceva de ascuns. Va indepartati, pentru ca probabil va este frica sa nu fiti dati in vileag de celalalt. Va banuiti, pentru ca va stiti in stare sa va turnati unul pe altul pentru un pumn de arginti, intrebandu-va care dintre voi e Iuda.
Daca va e teama de ceva, inseamna ca aveti de ce sa va fie teama.
@Bogdan: iti postez comentariul doar ca sa-ti spun ca esti tampit. si ca e un text cat se poate de general, care porneste de la un caz particular. daca tie-ti place sa traiesti intr-un stat politienesc, n-ai decat. eu nu simt nevoia. si nici spaime n-am, ca n-am furat una de-un leu, da’ mi-e extrem de inconfortabil sa taiesc intr-o societate plina de suspiciuni si de spaime. am mai servit povestea asta, pana acum 25 de ani. nu simt nevoia sa repet experienta
Vezi, a fost suficient ca băieții tineri cu ochi albaștri și băieții tineri de la DNA să fie recrutați dintre cei cu tulburări psihice maniacale – îi recunoști imediat după eticheta ”dacă nu ai făcut nimic ilegal, de ce ți-e teamă că te ascultăm?” – și gata, au împuțit toată societatea. Gunoi au făcut din viețile oamenilor!
Efectul anilor sub domnia succesurilor,ultimul succes rasunator a fost referendumul,umilinta mai mare ca asta n-am trait!Ne-am retras fiecare in vizuina asteptand sa se termine cu parasutatii scabrosi care ne-au invadat viata!
Devenim tot mai rai de la an la an , mai grabiti si superficiali , alergam dupa bani si uitam , sa ne relaxam sa ne simtim bine alaturi de alti oameni , ne dusmanim fara rost . Este trist .
@Victor
Păi la ce să te aştepţi, te-ai născut şi-ţi petreci restul vieţii într-o fostă ţară comunistă unde intimidarea autoritară era ordine de zi. Şi acum e dar mai evidentă şi poţi s-o critici cât de cât.
Pesemne, populaţia vrea cu toţi (englezofili, francofili, germanofili etc.), “ca să fie bine ca să nu fie rău”. Dovadă clară de ură autoatavică.
Ţara “ie” pierdută. Totul e o cronometrare până la dezintegrare: nu tu reindustrializare după 24 de ani, nu tu organizare civilă (proteste, revolte; nu mai scriu ce s-ar fi rezolvat), nu tu infrastructură, nu tu unitarism, nu tu solidaritate civilă ş.a.
Totul e pe bază de ură autoatavică, şantaj şi “care apucă mai mult”. Zici că e o reţetă de fratricid. Mai avem şi iluzia snobistă de a fi mândri de cine suntem.
“You saw how they all run?……especially the monks?”
frumos tare clipul!
super clipul, merci!
Pentru ca asa ne-a trnsformat politicul si uneori chiar noi insine.
Pai ce credea-i ca 7 servicii secrete lucreaza degeaba?
Ori ca vaneaza strainii?
Nu, noi ne vanam pe noi.
Si de ce ne-ar mai ocupa straiunii cu armata cand ne putem ocupa noi singuri, creierul nostru fiind mult prea ocupat de zazania lui intarata-i drace pe care ei ne-au bagat-o’n cap .
Si nu parasutatzii nu se vor termina curand pentru ca ei sunt acum tzara, ei sunt “statul de drept”. Noi suntem oaspetzi tolerarzt vremelinic si conditzionar in tzara lor.
Si asa e si firesc sa fie.
Ei se lupta pentru acesta tzara (de fapt nu pentru ci contra, dar de luptat, se lupta coordomat si organizat)
Noi nu.
Iar victoria o merita cei ce se pregatesc pentru ea nu cei ce tzopai de colo colo ca o gaina cu capul taiat.
Să stăm strâmb şi să judecăm drept, privind în ceaţă… Până în 1990, serviciile secrete au fost răul numărul 2 al României, după laşitatea colectivă. Începând cu 1990, înainte de a avea o economie de piaţă funcţională, Vestul a făcut presiuni enorme pentru reformarea serviciilor secrete. N-am uitat articolele de presă din străinătate, insistenţele ambasadelor din România pentru scoaterea din rând a securiştilor care au făcut poliţie politică şi indicaţiile preţioase pe care ni le dădeau liderii din Occident, atunci cănd călcau pământul carpato-danubiano-pontic. Iar Pacepa trăia a doua tinereţe. A urmat o perioadă de linişte şi a venit 11 septembrie 2001 care a provocat schimbarea de paradigmă a Occidentului cu privire la libertăţile cetăţeneşti şi drepturile/obligaţiile serviciilor secrete. Americanii, de exemplu, au aflat pentru prima dată că “securitatea” înseamnă restrângerea drepturilor cetăţeneşti şi controlul total din partea serviciilor secrete. În România, după câţiva ani de la venirea la putere a lui T. Băsescu, după 2009, efectul noii paradigme a avut un rezultat neaşteptat: au renăscut suspiciunile cu privire la apariţia unei noi poliţii politice. Lui Traian Băsescu i-a făcut mare plăcere să dea impresie că el stăpâneşte tot, deşi interceptările din Dosarul Alro îl contrazic. În acel dosar , au fost interceptaţi, în poziţii indecente, toţi oamenii preşedintelui… Că Justiţia nu şi-a făcut treaba este o altă discuţie. Să nu ne lăsăm,deci, dominaţi de aparenţe… Schimbarea de paradigmă cu privire la rolul serviciilor secrete în societatea occidentală a coincis pe meleagurile noastre cu presiunile făcute de Vest pentru eradicarea corupţiei. Şi de aici toată confuzia, sper eu… Înanintea alegerilor parlamentare din 2012, Victor Ponta a fost întrebat (la Antena 3, dacă nu mă înşel) dacă intenţionează să-i schimbe pe şefii serviciilor secrete dacă va ajunge la putere. A SPUS CĂ NU… Crin Antonescu a spus că îi va schimba, pe Meleşcanu chiar l-a dat afară din partid pentru că a acceptat oferta lui Traian Băsescu. Şi atunci, eu, cetăţeanul Gogu, CE SĂ MAI CRED?! Aleg să merg pe mâna lui Victor Ponta: dacă şefii serviciilor secrete sunt valabili, atunci trebuie să avem încredere în lucrătorii din aceste servicii… Dumneavoastră pe mâna cui mergeţi, domnule Ciutacu?
Da, sunt de accord cu dumneavoastră: “Ne suspectăm, ne evităm, ne bănuim, ne izolăm, ne verificăm, ne speriem. Nu mai trăim. Suntem suspicioși. Ne așteptăm la ce-i mai rău. Vedem prăpastia, nu lumina. Nu mai râdem. Tragem în jug ca boii. Venim acasă ca să avem de unde pleca. Totu-i azi. Mâine-i un orizont mult prea îndepărtat. Ne-am îndepărtat. Ne-am înstrăinat. Pentru ce?” Habar nu am, pentru ce?… Poate că paranoia scrie pe noi. Invitaţi-l pe Liviu Maior într-o emisiune, poate ne luminează şi ne face să nu ne mai suspectăm, să nu ne mai bănuim, să nu ne mai izolăm, să nu ne mai verificăm, să nu ne mai speriem. Să nu mai fim suspicioşi. Să nu ne mai aşteptăm la ce-i mai rău. Să vedem lumina, nu prăpastia. Să reînvăţăm să râdem. Poate că totul este doar în mintea noastră…