Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Cum am semnat pentru Mircea Diaconu

Cum am semnat pentru Mircea Diaconu

Am în spate o experienţă a gesturilor publice spectaculoase şi controversate. De la susţinerea făţişă a candidaturilor lui Sorin Oprescu şi Crin Antonescu, în totală contradicţie cu interesele de moment ale trustului pentru care lucram atunci, până la semnătura dată în direct pentru candidatura faimoasei Eba şi memorabilul interviu pe care i l-am luat celei care ieri acuza alţi lideri politici decât tac-său de nepotisme şi amantlâcuri. În registrul ăsta, mi-a făcut plăcere să-l ajut (cât am putut s-o fac) şi să semnez Pentru Mircea Diaconu. Mi se pare nefiresc şi revoltător ca o instituţie a statului să cenzureze dreptul la candidatură. Şi, cu atât mai mult, mă irită să fiu ameninţat de un lefegiu plătit din impozitele mele, lalolaltă cu o sumedenie de concetăţeni, că voi fi considerat complice cu infractorul. Nu (mai) e treaba mea dacă actorul mare intrat în politică, ironizat vulgar ieri de o semialfabetizată obraznică, va şi ajunge europarlamentar au ba. La fel cum nu e treaba mea dacă omul devenit subiect de presă e o minune sau doar un actor politic iscusit. Am un vot la îndemână şi, la nevoie, ştiu să mi-l folosesc. Dar, cu siguranţă, e treaba mea să nu dau ochii peste cap a spaimă că scursurile infecte detaşate-n media şi toată structura securistică a unui individ bolnav de putere şi control absolut se încordează, aproape fără opoziţie, împotriva libertăţii colective de decizie.

patzaichin

P.S. Lui Mircea Diaconu i-a luat mai bine de jumătate de ceas să părăsească sediul România TV. Pentru că, fără să-i pună cineva ori să le sugereze ceva, o mulţime de oameni (din regia de emisie până la pază) a făcut coadă la semnături. Şi, uite-aşa, gestul meu privat a devenit, după ce a ajuns în eter, unul colectiv. Pentru că, asaltată de rău şi de urât, lumea are nevoie de poveşti frumoase şi de eroi.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

62 thoughts on “Cum am semnat pentru Mircea Diaconu

  1. @bigradu: se cheama consolidarea unui personaj politic; chestie pur pragmatica. plus ca eu nu bag mana-n foc ca-i vor fi invalidate candidatura si, dupa aia, mandatul 🙂

  2. Meciul se joaca pe ambiguitatea frazei “daca persoana (e vorba de cele dovedite incompatibile) a ocupat O Functie Eligila, nu mai poate ocupa Aceeasi Functie timp de 3 ani”. Cel putin asa cred avocatii dlui Diaconu ca e ambigua, Curtea Suprema a fost de alta parere. Indipendent de spusele Curtii Supreme, eu cred ca nu e ambigua deloc. Desigur, putea fi extrem de clara daca in locul sintagmei “aceeasi functie” (unde adjectivul “aceeasi” inlocuieste adjectivul “eligibila” din prima propozitie) se folosea expresia “o alta functie eligila”. “Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa o alta functie eligibila timp de 3 ani”. Bine, si atunci avocatii dlui X ar fi putut contesta ca o persoana dovedita incompatibila nu mai poate ocupa o alta functie eligibila, dar o poate ocupa pe aceeasi…

    Caile Justitiei, ca si ale Domnului, sunt infinite. As incheia cu amin, dar astept sa se termine meciul.

  3. Meciul e doar un blat sortit sa mai atraga niste voturi din ograda vandalizata si din stanga si din dreapta esicherului politic a pnl… Nu inteleg tevatura asta cu Diaconu si nu ii gasesc alt argument decat cel stabilit prin haurile electorale atat ale baseilor cat si ale usd… In acest meci basescu paseaza spre ani… Ani duce mingea in flancuri spre justitie, justitia rupe flancul si centreaza in forta , usd prin media se inalta si da cu capul, mingea loveste bara (opinia publica), o zguduie din rasputeri… Si.. Si… Goooooooooooool in randurile voturilor pnl…. Lumea e in delir dar apare arbitrul bec si anuleaza golul spunand ca mingea e desumflata…. Biata minge a ramas si fara carnet de partid si a facut jocurile celor care ii trageau cate un sut pe unde apucau!

  4. Ianukovici nu si a dat demisia si acum plinge de mila Ucrainei,
    PNL nu a rezovat problema MD si sigur dupa alegeri vor plinge .
    Oricum,maretia dreptului pare a sta in implicarea lui in politic.

  5. Off topic: sa ne linistim dragi romani azi am primit confirmarea ca romanica a devenit un taram neatins de coruptie… Dupa 25 de ani de lupta cuibul de viespi al coruptiei a fost localizat pe o raza a cercului de aproximativ 450km (conform datelor precise primite de la sts) in sanul PNL. Grozavia si inumanul acestui viespar au mai produs o catastrofa in regiunea limitrofa Siretului: tentativa la abuz in serviciu! Dragi romani fac un apel sincer si plin de convingere catre toata natiunea sa uitam de flota, fni, bechtel, banci, accize, autostrazi, si alte nimicuri si cu inima deschisa in functie de doctrina sa ne aliem cu stampila in mana catre cele doua forte ale luptei impotriva coruptiei: usd si tot ce s-a ales din fostul pdl. Impreuna cu ei sub obladuirea parchetelor si directiunilor anticoruptie vom reusi sa starpim orice bruma de coruptie… Impreuna fie pe dreapta fie pe stanga esicherului doctrinar vom castiga razboiul aspru si dur cu tentativele de abuz in serviciu… Va comunic cu drag si respect ca orice abatere disciplinara de la aceasta directie a anticoruptiei autohtona va fi considerata ca o tentativa la abuz in serviciul gandirii si va fi anchetata ca atare de catre organele statului. Acum sa aducem oda binemeritata tuturor structurilor de conducere ale tari strigand toti in cor: Libertate!

  6. In legatura cu emisiunea din aceasta seara(3 aprilie) in care il aveti invitat,printre altii,si pe Dl.Predoiu,am sa va dau o informatie pe care din pacate n-am cum sa v-o dau in direct pentru a-i putea adresa niste intrebari pe aceastsa tema: inteleg ca Predoiu vrea sa fie”presedintele tuturor romanilor”;cum dracu se face ca luna trecuta a castigat un proces in care apara gigantul OMV impotriva unor bieti angajati de la fostul Arpechim-Pitesti,oameni simpli si amarati ,care dupa pierderea acestui proces au facut un miting destul de mare in Pitesti,tinand cont de abnvergura pe care o mai are miscarea sindicala din Romania.
    Multumesc!

  7. Bigradu- ce parere ai de hotarirea Tribunalului Bucuresti care i-a dat voie sa candideze lui M.Diaconu ? Vezi ca nu este incheiata problema.Ingradirea dreptului de a fi ales nu se poate face decit in urma unei condamnari penale,pentru fapte bine precizate,ceea ce aici nu este cazul.Nu te mai repezi asa justitiarul neamului ce esti !

  8. @Santinela
    Ai impresia, gresita, ca am ceva cu Mircea Diaconu. Te inseli! Nu am nimic cu el, ba dimpotriva, il apreciez mult ca actor si chiar si ca politician; a avut in marea majoritate a timpului un discurs rezonabil, fara sa faca rabat la convingerile lui.
    Insa, el a fost declarant incompatibil. Ar trebui sa-i fie interzis sa mai candideze o periaoda de timp. Vina acestei incompatibilitati ii apartine in exclusivitate. In plus, Mircea Diaconu a beneficiat si de dreptul de contesta in instant decizia ANI, perioada in care a continuat sa ia bani de la Senat. A pierdut in instanta si nimeni nu-I cere banii inapoi pe perioada in care a primit salariul desi era incompatibil.
    In textul de mai sus poti sa scoti numele lui Mircea Diaconu si sa-l inlocuiesti cu al oricarui alt personaj care a fost declarant incompatibil. Ramane acelasi mesaj (mai putin partea cu aprecierile: alea sunt de la caz la caz).
    Asa ca, nu sunt justitiar, ci doar imi exprim pareri personale despre cum cred eu ca ar trebui sa stea anumite lucruri.
    In concluzie: nu te mai agita; iti ies riduri inainte de vreme ceea ce e grav pentru ca ar trebui sa ti le pastrezi pentru creier (te ajuta mai mult).

  9. Bigradu- nici nu credeam ca ai ceva cu Mircea Diaconu ci iti aratam ca nu intelegi nimic din hatisul justitiei.Asta-i realitatea si sper ca accepti ultima hotarire a tribunaluluiTe sfatuiesc sa nu o iei nici pe asta de buna ca pe prima a ICCJ ci sa astepti “definitiva”.Apoi comentam !Cit despre creier s-a vazut pina acum cine sta si cum sta mai bine.

  10. Ce mai spune acum inteleptul bigradu? sau justitia nu mai e libera acu? ar fi bine sa o lasam mai usor cu certitudinile mai ales daca nu citim si mai ales nu intelegem legile ;).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.