P.S.Nu i-am văzut deloc pe marii monarhişti Pleşu şi Liiceanu. Ei s-or închina, mai nou, la preşedintele Norvegiei. Patriarhul Daniel oricum se-nchină doar la parale.
136 thoughts on “Diferenţa dintre politician şi om politic”
Recunosc faptul ca am plans, la propriu, in fata televizorului, atat la discurs, cat si cand am vazut-o pe o doamna venita in fata Parlamentului, cu drapelul regal, marturisind din copilarie cat de iubit si de venerat era MS Regele in acea perioada, de catre toate categoriile sociale. Am plans cand am vazut aplauzele prelungi, vizibila emotie a Majestatii Sale, sau cand am vazut insufletirea celor stransi in fata Operei, cand i-au aclamat atat pe rege, cat si pe regina la terminarea reprezentatiei. Mi-am dat seama ce trebuie sa fi simtit oamenii stransi de Paste in ’92 in centrul Bucurestiului pt. a-l aclama si admira.
Nu pot sa-mi ascund frustrarea, acum de cand ma uit si vad dezastrul institutional in care ne zbatem, pt. faptul ca efectiv nu am fost lasati in urma cu 20 de ani sa ne alegem singuri forma de guvernamant. Nimeni din asa-zisii revolutionari, la fel de comunisti si ei precum cei doi executati, nu avea nici cel mai mic interes sa informeze corect populatia si sa spuna cat de ilegala a fost republica si ca in mod normal atunci ar f trebuit sa se revina la ordinea de drept de dinainte de 30 decembrie ’47.
Imi dau seama perfect de superioritatea neta a monarhiei constitutionale ca sistem de guvernamant (monarhul este cu adevarat al tuturor, deasupra oricaror partide sau doctrine, nu un om politic care reprezinta in realitate doar pe unii, cu partid prezidential), din motive pe care eu le consider cat se poate de logice, insa nu pot sa trec peste frustrarea amara pe care o simt cand vad atatia oameni care au o multime de idei preconcepute, clisee fata de acest subiect. Nu se dezbate, nici nu s-a facut asta, subiectul comparatiei celor doua sisteme. Cu argumente clare, serioase, de fiecare parte, pro si contra. Dar probabil ca acea structura de securitate, la care facea referire si dl. Nistorescu seara asta, nu e deloc fericita cu ideea unei asemenea dezbateri.
Daca s-ar fi pus in discutie problema si dupa dezbateri serioase, la un referendum national cetatenii ar fi legitimat aceasta forma de guvernare, era poate mai putin frustrant.
Victore,
Stii de ce au albinele regina? Sa faca miere ca daca aveau presedinte faceau un kkt…cat adevar e in bancul asta…
“stream-ul nu se gaseste pe nici un server”-asta apare cand incerc sa vad filmulete pe antena3.ro,cu regele, pe mircea-badea.ro sau ciutcu.ro
sunt in strainatate si in general mergea bine…sa va fii dat basescu o”mana de ajutor”?respect pt voi
Chiar si asa, cu presedinte si premier plecati sa cumpere sifon, cu parlamentar taran care se plimba cu mana-n buzunar prin Parlament in timpul discursului, cu opozitie care speculeaza la maxim momentul de parca zici ca regele-i frate de cruce cu fiecare-n parte din USL, cu A3 care a transmis evenimentul de parca era duelul dintre Obi Wan si Darth Vader, si tot e bine ca s-a vorbit despre Romania. Altceva in afara de Hagi, Nadia si Nastase. Sau foamete, reduceri de salarii si in general orice tine de o tara din lumea a 3-a. A venit totusi un sobor de oficialitati de vita nobila din lumea buna, caci sobor de preoti nu s-a putut. Pe Daniel il strangeau chilotii putin, sau ii era frica sa nu i se taie cine stie ce fonduri de catre conducerea ofticata de faima regelui. Eu tind sa cred totusi ca despre pupinbasism e vorba, nu cred ca nu gasise o pereche de chiloti putin mai largi.
Una peste alta, cred totusi ca suntem cam exagerat de vizibili in ultimii ani. Om fi oare obisnuiti cu asa ceva? Summit NATO, scut anti racheta, chestia de azi si o caruta de alte evenimente care fac Romania destul de vizibila pe harta. Atat de vizibila incat sa nu mai fie confundata doar cu Dracula si cei 3 mari sportivi. Te pomenesti ca in cativa ani incepe sa scada numarul celor care acum spun ca Romania are capitala la Budapesta. Hmm…
Dar totusi nu cred ca ajungem sa ne emancipam curand. Vortexul politic numit Rusia nu ne lasa sa scapam inspre vest. Asa ca Base tre’ sa ajunga prim ministru, Udrea presedinte si Boc presedintele camerei deputatilor. Asta asa, ca sa revenim cu picioarele pe pamant.
Si totusi ramane o zi de savurat. Ziua in care Basescu a fost foarte mic in fata valorii istorice a unui om adevarat. Nu facut de cine stie ce propaganda, ideologie sau sistem viciat. Cred ca-i cea mai mare oftica a lui. In plan profesional evident, nu financiar. Si anume sa fii in varful piramidei, sa stapanesti o tara din toate punctele de vedere si lumea sa-l iubeasca pe altul mai mult decat pe tine.
Imi pare bine ca am apucat sa fiu contemporan cu Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei.
Regret sincer ca am apucat presedinti precum Nicolae Ceausescu si Traian Basescu.
Bravo-Tara arde si Baba se piaptana, Daniel se ploconeste.
Domnule Ciutacu ,este bine sa fie o masura in toate .Pentru inceput am sa doresc si eu regelui Mihai sa fie sanatos si un sincer La multi ani !M-am uitat zilele astea la Antene ,dar nu am rezistat sa vad emisiunile in totalitatea lor .Din ura pentru Basescu [pe care si eu il dispretuiesc ]o intalnire cu istoria a fost transformata intr-un circ ,intr-o adevarata lectie de propaganda monarhista ,pentru care propaganda comunista ar fi fost invidioasa .Daca tot s-a vorbit [prea mult]in aceste zile de demnitatea si discretia regelui ,nu era mai bine ca si Antena sa trateze acest subiect cu demnitate si eleganta ? Mi-a amintit de zilele cand se sarbatorea carmaciul .Era mai simplu si mai onest sa va limitati la transmiterea celor doua evenimente ,care au marcat ziua regelui ,fara comentariile propagandistilor deveniti ad-hoc monarhisti .Dupa atatea elogii si ode aduse casei regale astept ca Gadea sa-si primeasca rasplata .Va primi cu siguranta una din decoratiile casei regale .Apreciez si eu stradania lui Gadea ,care a unit toate fortele Antenei ,pentru a omagia aniversarea unui rege .Probabl ca Basescu a terminat repede cateva sticle de bautura .S-ar putea ca Antena sa simta si reversul medaliei .Daca multi au inteles jocul, audienta postului va scade .Cum sa mai ai incredere in niste jurnalisti care la comanda monarhistului Gadea fac un joc politic ?Casa Regala a intrat in acest joc si dupa parerea mea ,regele a fost manipulat de fiica-sa si consortul ei Duda .La 90 de ani ,oricat ati vrea voi sa ridicati statui ,nu mai ai judecata limpede .Apropos de rege si familia lui ,am auzit de retrocedari masive ,dar niciodata nu am auzit de gesturi caritabile pe masura retrocedarilor .Exista o Fundatie Margareta anemica .Dupa moartea regelui ,casa regala nu va mai exista .El este un personaj din istorie si atat .Istoricii sunt impartiti in a-i recunoaste sau nu meritile .Legendele pro sau contra sunt si ele multe .Dar daca totusi traim intr-o tara libera si democratica ,ii sugerez lui Gadea sa faca cateva emisiuni in care sa prezinte averea retrocedata regelui ,care este sursa bugetului casei regale ,ce suma platea anual statul comunism familiei regale [inclusa in actul de abdicare ]?Avem dreptul sa cunoastem aceste lucruri ,mai ales in aceste momente cand nu exista fonduri destule pentru pensii ,salarii ,etc .
la spectacolul de la opera era si procurorul stalinist de la CNA, Dan Grigore, autointitulat mare regalist. Era cat boul baltii.Ascuns in fundul unei loje sambea tamp. Cred ca se gandea la muza lui Narcisa si in nici un caz la eveniment. Decat prezenta unui ca el mai bine absenta multor preanefericiti.
D-aia esti genial bah Ciutacule,pt ca esti :))…cu riscu’ de-a ma repeta aiurea,iti spun,geniala aia cu “inchinatu’ la parale”.
Ponta si Antonescu (dar mai ales Ponta) sunt ca pestisorii aia mici ce inoata alaturi de rechini, ca sa nu fie mancati. Isi lustruiesc imaginea pe spinarea regelui.
Macar PDL-istii n-au fost ipocriti…
Salut Victor,
Vreau sa iti scriu si eu ceva off-topic,de multa vreme vreau sa fac acest lucru insa am tot amanat. Am curaj sa pun ramasag cu oricine ca viitoarele alegeri vor fi castigate de PDL. Pe la jumatatea anului trecut si eu m-am incapatanat sa cred ca romanii s-au trezit, ca “pedelei” nu o sa depaseasca nici macar pragul electoral. Insa, din pacate, era doar o iluzie. Priveste la inversunarea a o gramada de oameni in a prelua orice dejectie emanata de grobianul suprem si a face din ea un crez. Desi personal nu sunt partizanul regalismului, cel mai recent si mai graitor exemplu este subiectul 23 august, unde o multime de ghiolbanii, care fara a sti macar intre ca ani s-a desfasurat al doile razboi mondial, dau verdicte transante si fara echivoc: regele e vinovat pentru instaurea comunismului in Romania. Asta doar pentru ca asa a zis calauza lor sasie. Si lista poate continua cu zeci, sute, mii de situatii similare.
Asadar populatia tot populatie, popor nu vom fi niciodata.
Draga Victor, ai punctat foarte bine in legatura cu patriarhul. Mai trist e ca in Romania sunt vreo 18.000 de biserici, 6000 de scoli si cica vreo 2000 de spitale(macar atatea erau inainte sa fie desfiintate aproape un sfert din ele). E foarte trist si pe mine ma revolta starea asta de fapt. Cred ca ANAF-ul ar trebui – in loc sa bage mana in buzunarul si asa gol al pensionarilor – sa ia la intrebari toti popii, popicii si popicarii in legatura cu provenienta banilor cu care si-au ridicat viloantele alea cu n-shpe nivele, masinile desprinse din cataloagele auto de lux, si conturile nesimtite din banci…Presupun ca ar afla “cu stupoare” ca basculantele pline cu bani ale “oamenilor Domnului” nu au nici o justificare fiscala. Facand un calcul simplu, consider ca de la zecile de mii de “slujitori neintinati de tentatia banului” s-ar putea aduce niste bani frumosi la bugetul de stat, mult mai multi decat s-a luat abuziv de la pensionari. Parerea mea.
Patriarhia Romana oricum a ajuns un SRL. Cu multa profit, fara impozit. Nici macar nu se implica in salvarea “credinciosilor”, la nevoie, in caz de foame sau inundatii etc.
E mai bine ca prietenul interlopului Bercea nu a fost ieri prezent, nici in Parlament, nici la Opera. Chiar a fost bine asa.
Mai bine ca au lipsit boc-trompeta si purtatoarea de chiloti-anastase.
Evenimentul de ieri a avut in prim-plan reprezentantul elitei romanesti din ce in ce mai putin numeroase.
Ieri s-a vazut diferenta dintre adevarata Romanie si Romania de astazi.
Ieri s-a vazut diferenta dintre basescu-bercea mondial- manele si MAJESTATEA SA, INVITATII DOMNIEI SALE SI UN SPECTACOL GRANDIOS DE OPERA.
Multumesc MAJESTATII SALE ca mi-a daruit o zi in care am fost mandru ca sunt roman.
Voi sunteti si puţin inculţi, frate.
În Biserica Ortodoxă, Regele Mihai este episcop auxiliar, – în virtutea unei legături ce durează din tocmai din preajma Sinodului IV Calceton din 451 d.C . Acest titlu de Preafericit pe care îl are Patriarhul BOR –este acelaşi cu titlul impăratului. Vorbim de o moştenire bizantină, împărătească, pe care au avut-o ţarii Rusiei, monarhii greci, şi pe care acum nu o mai are decât Regele Mihai.
Regele Mihai este singurul moştenitor al Bizanţului în viaţă. Dar singurul şi între cei patru regi ai României. Primii doi regi unşi de Biserica noastră erau catolici – Carol I si Ferdinand. Carol al II lea era ortodox, aşa cum spunea Constituţia din 1923, dar nu a fost uns rege niciodată în biserică. Când a fost uns de Biserică Regele Mihai? – când avea 5 ani, în 1926, iar tatăl său a renunţat la titlul de Principe Moştenitor.
La noi monarhia are aproape 700 de ani. Un principe – Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul tot monarhi sunt, dar de rang inferior. În Bizanţ , când exista o vacanţă imperială sau împăratul era plecat, Patriarhul juca rolul pe îl joacă astăzi preşedintele Senatului – de locţiitor al şefului Statului. In linie dreaptă – Regele Mihai este ceea ce se cheamă episcop al treburilor din afară. Nu este episcop prin hirotonire, dar funcţia sa nu e simbolică, ci reală, concretă. Şi este ultimul om în viaţă de pe planetă care are acest drept.
Întrucât Ţarul Nicolae al II lea al Rusiei nu a avut un urmaş. Regele Greciei – Constantin abdică în 1967 – mama sa a vrut să-şi păstreze religia catolică – şi deci pierde aceste prerogative. După asasinarea regelui Alexandru al Iugoslaviei în 1934 la Marsilia şi a ministrului francez de externe Louis Barthou şi decăderea din drepturi a lui Boris, în Europa mai rămâne doar Regele Mihai.Ce s-a facut bun în istoria românească a fost în momentul în care cele două instituţii fundamentale, Biserica şi Domnia s-au înţeles bine. Iar respectul cu totul aparte pe care l-au avut românii pentru Regele Mihai nu era pentru că era ultimul rege – ei nu vroiau să fie ultimul rege pentru că nu vroiau să plece – acest respect era un respect lung de şapte secole, început de la voievozii Basarabi şi de la inaintaşii lui Alexandru cel Bun. Prin 1962, unul din mitropoliţii nostri era la Atena cu un mare teolog, şi întâlnindu-se cu Regele Mihai, teologul a luat poziţia de drepţi şi a spus: “Să trăiţi, Majestate!” Cred că şi eu aş fi făcut la fel. Sunt trei prerogative foarte importante pe care numai el le păstrează – nu are cum să le transmita direct. Regele Mihai, în calitatea sa de episcop al treburilor din afară, intră în Sfântul Altar prin Sfintele Uşi Impărăteşti, drept pe care nici preotul nu-l are, ci numai episcopul 2. Când ne împărtăşim, preotul ne dă cuminecătura cu linguriţa. Dar regele Mihai are dreptul să o ia cu mâna proprie – n-a uzat însă niciodată de această prerogativă. Din smerenie. 3. Regele era cel care înmâna cârja unui ierarh, mitropolit, episcop – este un obiect simbolic al puterii. După abdicarea silită a regelui, în iunie 1948, este ales noul patriarh – Iustinian, după moartea lui Nicodim. Şi a făcut pe regentul profesorul Parhon, care era formal şeful Statului şi îi înmânează în plin regim comunist cârja. Sub acest aspect, la întronizarea unui episcop sau a unui mitropolit, trebuiau să fie de faţă in biserică si autorităţile locale. Şi se întâmpla asta şi în vremea comuniştilor. Am fost la câteva astfel de hirotoniri. Sigur că nu-şi făceau cruce, dar veneau în biserică să asigure prezenţa. Şi la urcarea pe tron a lui Carol al II lea, tot Regenţa învestea un ierarh al Bisericii. In pofida canoanelor bisericeşti, într-un fel încălcându-le, patriarhul Miron Cristea a devenit şi prim–ministru. Într-o situatie critică în care ajunge Carol al II lea când dă acea lovitură de stat de la 10 – 11 Februarie 1938, pune premier un patriarh tocmai pentru a arăta coeziunea dintre cele două instituţii: Statul şi Biserica.
Fostul Rege Mihai era membru al Sinodului, adică al conducerii Bisericii Ortodoxe, in calitatea sa de Rege. Aşa cum Academia are membri de onoare, putem spune că şi Sfântul Sinod are asemenea membri de onoare. De fapt are unul singur – pe rege – şi-l va avea cât va trăi REGELE, pentru că lucrul acesta nu se transmite. a transmis prerogativele
Principesei Margareta, care este FEMEIE. Ori Biserica Ortodoxă nu poate accepta aşa ceva. Cum ştiţi, o femeie nu poate intra in Sfântul Altar decât în momentul în care este sfinţită o biserică – se face acea trecere în jurul altarului. De asta spun că este ultimul monarh investit cu aceste prerogative de care s-au bucurat numai ţarii si monarhii de religie ortodoxă. Numai în cazul in care acest episcop auxiliar care era fostul rege Mihai s-ar fi făcut vinovat de ceva in raport cu Biserica – ar fi trecut la catolicism… Atunci, da, ar fi fost îndepărtat din această funcţie. Dar să nu uitam – chiar după abdicare, căsătorindu-se la Atena cu Principesa Ana, catolică, regele Mihai s-a căsătorit tot în Biserica Ortodoxă.
Daca la mireni ma astept sa aiba rautati,lipsuri la caracater,amnezii,ei la cea mai inalta fata bisericeasca a tarii,ma astept la opusul acestor “pacate”. Daca am intr-adevar o sila fata de cineva pentru comportamentul de ieri,acela nu e Basescu sau guvernul lui,nu e intelectualul Plesu sau Liiceanu,ci este acest patriarh cocosat de obedienta in fata lui Basescu,doar pentru a nu-si pune in pericol cumva finantarea afacerilor BOR,care infloreste si se imbogateste intr-o tara cu din ce in ce mai multi saraci,pentru care nu face nimic.
Am mai avut un sentiment de repulsie si revolta cand parintii bebelusilor arsi la maternitatea Giulesti au solicitat patriarhului ingaduinta de a inmormanta copii crestineste.Ei bine,acest nemernic a refuzat acest lucru,lasand inca o durere adanca acestor parinti incercati.Asta e bunacuviinta,milostenia,compasiunea de care e in stare capul bisericii romane?! Atata poate…ca si presedintele mic pe care-l urmeaza in comportamentul mizerabil.A,ba da….ridica un mastodont de catedrala,de care nu are nimeni nevoie,si care are doua surse de finantare:de la buget sau din ce dau amaratii care aprind o lumanare……deci tot de la noi toti.Adevarul e ca nu avea nimeni catedrala-mall,asa ca de ce sa nu faca Daniel asta,sa mai ciupeasca si el pe ici,pe colo,ca intreg guvernul asta de termite?
Patriarhul nu a venit din simplul motiv ca Mihai reprezinta un NIMIC. E un fost rege. Chiar daca ar fi fost rege, Patriarhul tot nu ar fi venit, pentru ca fostul rege Mihai a transmis prerogativele sale unei femei. E simplu.
@Enoriaşul: am luat act de faptul ca la ortodocsi femeia nu e om, da’ mai usor cu propaganda bisericeasca pe blogul asta, ca nu halesc indoctrinare religioasa la program
Eu nu cred ca Patriarhul nu a venit din convingeri personale. Ginditi-va putin… Patriarhul era de fapt omul cheie in toata festivitatea de ieri. Daca Patriarhul venea la discursul din Parlament eu cred ca ideea restaurarii monarhiei in Romania ar fi luat un serios avint pentru ca participarea Patriarhului ar fi influentat puternic in aceasta directie narea masa a ortodocsilor, iar acest lucru nu ar fi convenit deloc republicanilor care ne conduc astazi. Asa ca eu inclin sa cred ca Patriarhul a fost mai degraba impiedicat sa vina. Prin diferite metode…
Am citit niste comment-uri si am vazut niste baieti cum ca regele Mihai si-ar fi tradat tara si a lasat-o pe mana comunistitlor etc. Bai baieti inainte sa aruncati cu vorbe cititi istorie iar apoi sa va puneti voi in locul regelui si intrebati-va ce ati fi facut.
Băsescu mai mult decât “şmenar” nu poate fi numit. Culmea idioţeniei însă a fost faptul că slugile sale umile i-au executat întocmai şi necondiţionat ordinul, acela de a nu fi prezenţi la acest eveniment. Cred că mâine – poimâine dacă le-ar ordona Zeus să mănânce un rahat , să-i vezi pe toţi precum muştele !
Cum putea Băselu să rateze un astfel de moment şi să numai dea o dată cu bâta-n baltă ?
” Enoriasule ” … mai du-te frate si mai bate niste cruci ca esti tare prost !!!…
As spune mai multe dar am respect pentru blogul lui Victor !!!…
@Enoriasul: Interesanta si educativa lectia ta de istorie. Eu, incultul, ce trebuie sa inteleg din asta? Ca regele fiind si episcop auxiliar, nu mai era nevoie si de prezenta exagerat de fericitului Daniel, nu? Adica daca nea’ sarbatoritu’ era la pachet 2 in 1, facem economie de scaune. Ma gandesc totusi, ca ar fi fost totusi contraproductiv sa-l auzim pe Geoana dand explicatiile pe care tu le-ai dat aici, inaintea discursului regelui, pentru ca toata lumea sa stie ca nirvana Daniel a ramas acasa s-o primeasca pe tanti cu recensamantul.
Asta-i motivul pentru care cred ca din bun simt pentru cei pentru care regele inca inseamna ceva (si nu-s putini la numar), ar fi trebuit sa fie prezent si Inaltpreasfintitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Preafericitul Daniel. Chiar daca tot ce ai spus tu este adevarat si n-am motive sa cred altceva, e de porc sa vada o lume intreaga ca reprezentantul Bisericii intr-o tara 85% Ortodoxa, nu e prezent la un asemenea eveniment. Mi se pare insa, chiar de mai mare porc ceea ce faci tu. Nu la lectia de istorie ma refer, caci pe aceea o apreciez. Ci la faptul ca lasi sa se inteleaga ca regele fiind si episcop auxiliar, nu era musai sa vina si ridicol de fericitul Daniel. Ar fi cazul sa vina acum cineva care sa ne spuna, argumentat cu date istorice, ca regele tine loc si de prim ministru si de presedinte, si deci nu era obligatoriu sa fie chelu’ cu piticu’ prezenti. Asa ca pe la comentariul 546, o sa aflam ca regele putea lejer sa tina un discurs intr-o sala goala, in care el vorbea, el se asculta pe sine, fiind si monarhul si poporul inmagazinati in acelasi corp subred care tocmai a-mplinit nooj de ani.
O criza cumplita de sciatica a facut ca aseara sa nu mai pot urmari ,,zburalniciile,, unora p-aci.Evenimenimentul a trecut ca si criticile facute lui Basescu(ieri ne-a lasat sa ne jucam cu ,,fericirea,,de primi o Lectie de la conducatorul Casei Regale a ROMANIEI(!)cu intelepciunea varstei de 90 de toamne, iar azi ne-a zis,,smechereste,, ca suntem cersetori la portile Occidentului), lui Boc&comp.si mai abitir unui mitropolit.Cu 7 clase ale mele(cu Liceul la Seral si Facultatea la FF) m-am impiedicat de un chinezo-japonez Sorin(?)dar am dat si de un om Simplu care punea intrebarea daca si cei doi,,fosti,,(inclusiv,adaug eu, balacaritul Iliescu) ar putea fi (vreodata) sarbatoriti la aniversarea varstei sau de un Anton( daca nu gresesc) care se intreba daca principesa(declarata mostenitoare) poate deveni regina noastra(noi, 22000000 fiind/conf. exprimarii d-sale/copiii sai )neputand fi ,,unsa,,in Biserica….Indiferent de parerea unora Geoana a facut ce trebuia sa faca(Odata-n viata, vorba cantecului) pentru , macar,faptul ca a scapat Romania de o alta critica a Occidentului pe care avem atata nevoie sa-l pupam in dos(Shengen si restul).Poate un pic de ,,pupi,, a fost la Gadea, dar cu o floare nu se face primavara(monarhiei) PS ma cheama nevasta la masa , dar ma intorc !
dupa distrugerea tuturor institutiilor statului, furtul resurselor esentiale (energie, aur si similar), batjocorirea istoriei intru distrugerea fivbrei si constiintei nationale,etc. urmatorul pas va fi macinarea liantului religios in cadrul hoardei traitoare pe aceste meleaguri. cum mai bine se va putea face asta decat prin decredibilizarea bisericii ortodoxe, cu bune si mai ales rele?
credinta mea este ca neparticiparea patriarhului nu a fost legata de o interdictie din partea basescului, slugarnic urmara din motive securisto-mercantile de Managerul General al BOR S.R.L. si cu atat mai putin din motive ce tin doar de biserica. cred pur si simplu ca daniel este un partas informat (read agent) la autodistrugerea nationala in curs. primul mare pas a fost facut deja ieri.
@Fane: amplu si semnificativ rezumat, da’ eu zic sa ramai la masa 🙂
Rectific neatentia;,,….unui mitropolit” se va citi,,…Patriarh, Daniel”. Si acum continui sa ma intreb de unde a avut regele atata ,,malai,, ca abia maine scoate la licitatie un colan de aur si sticle de vin vechi (f. scumpe) Voi spune o poveste adevarata. Tata a fost pantofar.A facut ucenicie vreo4 ani. A iesit calfa. Dormea cu ceilati ucenici intro magazie si mancau ce le da patroana din mila.Dupa alti ani a dat EXAMEN si a primit Brevet de Mester.A facut razboiul tot ca cismar.La terminarea lui a cumparat un chiosc si a facut cismarie.Din cauza hotilor cara cu sacul incaltamintea de reparat acasa.Era socotit (dupa ’47)patron si, ca sa ma faca si pe mine (premiant)pionier s-a angajat cismar la rusi pana in ’56 can rusii au roit-o.Regalitatea nu i-a adus ,,fericirea ,, tatei si nici mie.Nu l-am auzit niciodata spunand ca-i pare rau ca regele a abdicat. Si ca membru cooperator a dus-o mai bine decat in tineretea lui chinuita sub rege.Generatia tanara a anilor 80 viseaza la salvarea care ar putea fi adusa de regalitate. Speranta desarta; bogatii vor fi tot bogati ca si bogatii de azi si restul tot saracime !
Imi dai voie sa te intreb dece trebuia sa mai raman la masa? Sperai sa-mi ramana vreun os(domnesc) in gat?
@Fane: speram sa scutesc blogul asta de inca un penibil care scrie ce-i da lui prin cap indiferent de tema dezbatuta.
@ANDA: bine scris.
din ce stiu despre sursele bisericii, acestea
sint in numar de vreo 4 (daca mai cunoasteti,
corectati-ma):
– autogospodarirea si banii proveniti din prestarea de servicii
(hotelire etc) si vinzarea de bunuri (produse agricole etc);
– bugetul statului (vezi mai jos);
– cutia milei si donatiile de la enoriasi;
– sumele de bani provenite de la serviciile religioase oferite
(botezuri, nunti, [inmormintari am inteles ca nu oficial]).
banutii de la buget: vezi pagina 5, capitolul 5000, paragraful A, grupul/titlul 59, articolele 12-15
cind citesc enormitati precum unele rinduri
de mai sus, am “mari” asteptari ca ceva se va
intimpla/schimba (in bine) cu poporul asta
rupt in fund, necultivat dar cu mari aspiratii
catre nemurire si cimpii verzi pline de
fertilizator (watch out la alegerile viitoare),
rautacios, vulgar, habotnic, mitocan si prost crescut.
credeti-ma, o parte din expresii apartin reprezentantilor
altor natii mult mai civilizate ce s-au ciocnit de noi
de-a lungul timpului si pe care (nu cu placere)
le-am cules si le pastrez in tainita mea personala.
strainii au tot dreptul sa ne dea cu praf de mers,
cu “hai sictir” si alte alea, dupa tot ce noi ca
natie in curs de definire le-am facut de 20 de ani
incoace, la cita mizerie s-a deversat dinspre noi
incolo (in ciuda exceptiilor [personalitati] ori
a romanilor decenti si care se comporta normal oriunde).
de ce trebuie sa ma scuz mereu pentru ca sint roman ?
mi-e sila cind intorc capul sa vad oameni de diferite
virste si cu pregatiri si nivele de educatie la fel
de diferite cum duc egoismul, rautatea, meschinaria,
si isteria pe culmi nebanuite in loc sa-si faca timp
2 minute macar pe zi si sa se uite intr-o oglinda
virtuala spunindu-si: “ce dracu’ fac eu ? care este
rostul meu ? de ce trebuie sa arunc cu rahat ?
cit de multe stiu ca sa-mi pot permite sa spun orice ?”.
nu avem nici-o sansa, iar vremurile ce vor veni peste
noi nu vor avea rabdare cu micimea si lipsa de coeziune;
tot ce se va intimpla in tarisoara din punct de vedere economic,
social, politic si ce mai vreti voi este perfect indreptatit.
Imediat ce a intrat in incapere m-a bufnit plansul.La venerabila varsta de 90 de ani acest om este definitia demnitatii… Incredibil
Amin Ciutacule!
Stiu, ai dreptate; numai ca in penibilitatea mea , ma explicam dece NU sunt monarhist si ptca ,,unii,, sa inteleaga ca regalitatea n-a adus(tuturor) lapte si miere.Cer scuze daca pe un,,chinez,, sau altul l-am ofuscat cu scrisul meu de necioplit scatofag.De gustibus…..
buna ziua d-le ciutacu de ce nu faceti o emisiune in care sa prezentati in paralel discursul regelui si prezenta lui la opera, si in cealalta parte pe basescu cu danseaza cu tiganii care-i ofera un lant de aur si pe fratele domnului basescu caree-l boteaza pe copilul lui bercea mondial sa se vada diferenta dintre o persoana care este aplaudata de toata lumea si una care este urata de toata lumea. multumesc sa stii sunt un tanar de 22 ani plecat din tara din cauza lui basescu
@Anghel Alexandru
Ideea ta este una chiar foarte buna.
Băsescu mai mult decât “şmenar” nu poate fi numit
A scos capul şi Pleşu, timid, în Adevărul. 9 zile i-au trebuit s-o rumege…
Acest website foloseste cookies pentru ca experienta dumneavoastra cu acest site sa fie cat mai profesionala. Presupunem ca esti de acord cu folosirea cookies, dar poti refuza daca doresti.AcceptaRefuzaCiteste mai mult
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.