Scuipați aici! Dar numai dacă aveți argumente și sânge-n instalație

Ceea ce scriu acum, cu siguranță, va înfuria multă lume. Dar chiar nu mai am nervi pentru manipularea emoțională. S-o luăm metodic. Plec de la oribila crimă de la Mediaș. Comisă de un recidivist. Stare de fapt incontestabilă. Dar care a dat naștere rostogolirii bulgărelui mistificării politice a subiectului. Era cuțitarul beneficiar al legii recursului compensatoriu, cum urlă toată propaganda anti-PSD? NU, după cum arată, cu dovezi, avocatul Toni Neacșu, fost judecător. A fost el beneficiar al contopirii pedepselor și al liberării condiționate la îndeplinirea fracției de executare și a condițiilor impuse de lege? DA, conform codurilor trecute fără dezbatere prin Parlament, prin asumarea răspunderii, în mandatul lui Băsescu, operă a cuplului de succes Predoiu-Bica. Dacă făcea pedepsa intergrală, scăpa victima sa. Cu siguranță, DA, dar (foarte posibil) pica victimă altcineva. După ce ar fi fost liberat la termen, fiindcă nu era condamnat pe viață. Sau – de ce nu – chiar în pușcărie, pentru că sângele apă nu se face, vechile obiceiuri nu se șterg, iar mijloace de înjunghiat se găsesc din belșug și în spatele gratiilor. Deci s-ar fi schimbat fix identitatea victimei și data la care ar fi fost comisă crima. Este recursul compensatoriu, ca proiect, opera guvernării tehnocrate? DA, indiferent cât se străduiesc acoperiții detașați în presă ocultarea subiectului și a realității neconvenabile politic. Diferențele dintre proiectul inițiat și cel adoptat, ulterior intrat în vigoare, e doar de timing al ieșirilor de la beci. Deci, după cum vă spuneam, se schimbă datele omorurilor/jafurilor/violurilor, nu și comportamentul făptuitorilor? De ce? Asta poate ne zic filosofii măreției Dreptului, care stau cu reeducarea-n gură. Absolut întâmplător, fix în toiul dezbaterii isterice pe tema asta, primarul din Gdansk a murit înjunghiat. E o vorbă veche: curva-i curvă și-n ziua de Paște; la fel și criminalii, indiferent de țara de proveniență, context sau moment istoric.

Sigur că tot ceea ce am scris mai sus nu valorează nici cât o ceapă degerată pentru familia celui înjunghiat și ucis. Și e normal să fie așa. Oamenii își plâng mortul și n-au de ce să se întrebe cine ar fi fost ghinionistul dacă al lor ar fi avut norocul ca ăla care a băgat cuțitul în el să fie liberat mai târziu. Dar, în naivitatea mea proastă, m-aș bucura ca, totuși, să nu mai exploatăm politic tragedia. Mă lasă rece și beneficiarii imensei manipulări, și țintele iureșului mediatic. Cariera și pricopseala lui Tudorel Toader sunt ultimele mele preocupări în viața asta pământeană. Opinia mea despre el și despre performanțele lui ministeriale e suficient de bine conturată și de expusă în spațiul public. O știe și el, nu cred că-i pică bine, dar nici nu mi se pare extrem de determinat în încercarea de a o schimba. Una peste alta, cu sau fără aministie/grațiere, a căror necesitate o susțin public cu argumente oricând, astfel de orori s-au întâmplat, se întâmplă și se vor mai întâmpla. Pentru că asta e firea umană și nu suntem născuți/construiți toți la fel.

Comentarii

comentarii