Esti aici:
Prima pagină > News Flash > Doi măscărici iresponsabili dau foc unei țări aflate pe buza falimentului

Doi măscărici iresponsabili dau foc unei țări aflate pe buza falimentului

You may also like these posts:

În cel mai dramatic moment al existenței sale de după cutremurul din 1977 încoace, România are președinte unul în ochii căruia vezi neantul și a fost la un pas să aibă premier unul în privirea căruia vezi făina de trei nule. Omenirea întreagă e în stare de alertă pe coronavirus, în jurul nostru, țările intră pe capete în stare de urgență, în interiorul republicii e anarhie, falimentul generalizat dă cu piciorul în ușa noastră, iar liberalii sunt fierți. Omul fără meserie rămâne fără carte de muncă, iar omul fără nici un proiect vrea musai jucăria lui. Pe care, de altfel o are, dar pe care nu știe s-o folosească. Fiindcă el e obișnuit, de când a fost inventat ca personaj public, să fie întors cu cheița din spate. Nici măcar țărăniștii nu au reușit să se autodistrugă atât de rapid și de spectaculos. Le-a luat niște ani buni să se prindă lumea că-s ratați și că nu merită să pariezi o para chioară pe ei. Ăștia s-au trezit cu pleașca unor pesediști inconștienți care și-au dat singuri foc și au crezut că 40% li se cuvine. Și că pot și mai mult. În toată existența lor, cu politicieni de talie că Brătienii la cârmă, nu au reușit așa scoruri politice. Da’ nu le-a ajuns. Au vrut mai mult și mult mai mult decât mai mult. Așa că o să se aleagă praful. De ei și de o țară întreagă. Care în curând nu va mai fi în stare să plătească repatrierea masivă a emigrației și costurile ulterioare, plus lefurile armatei de funcționari de stat. Și va realiza că e prea târziu…

UPDATE: A ieșit dulapul la interval, l-a felicitat scurt pe făinos că s-a retras în cămara cu bunătăți. Ne învață să ne spălăm pe mâini și ne dă de înțeles să nu ne mai înhăităm pe străzi, să nu-i credem pe zvonaci și ne ceartă că ținem casele ocupate la market și la drogherie.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

12 thoughts on “Doi măscărici iresponsabili dau foc unei țări aflate pe buza falimentului

  1. La Revolutie si la mineriade au fost mai multi morti si raniti decat la coronavirus.

  2. Aveai cumva asteptari la ceva,cumva,alttceva?Ma mir cata rabdare ai sa vorbesti cu idioti ca astia! Era foarte clar ca astia-s catastrofe si le-au atras!Piaza rea si ghinionul si…neprevazutu;virusu’ i-a urmarit,pas cu pas,c’asa-i cand esti infractor de cotrocila albit cu sleahta de cretinomani,nimic cv,nimic cariera,nimici, lost in space!.Cinic ca ranjitu’daca nu se conformeasa,facem colive sau intra in legalitate?Taxe platite,400000 euroi,ancheta clasata a lu’geta inchisa abuziv,raspunderea magistratilor, toata prosteala asta,consultaci,audiaci,,mascarada cu pusu’de papitoi premieri,simulacre la simulacre pana in nov.?Am o vorba,cacatii se rad si am tot ce-mi trebuie sa-i rad de pe suprafata pamantului.Salut Ciutacule,raman fidea lu’Mihai Gadea,stii cat am luptat,si nu pot fi in doua parti deodata,dar respect ca esti tu.

  3. Daca “ficusu'” proceda, macar acum, uman, eram uimit; asa, e in asteptari, deci… se mai poate !
    Tara, totusi, nu pare sa fie pe buza falimentului, pare ca mai poate. Mai degraba, e plina de iresponsabili, de d-aia care cred ca stirbii sunt de vina fiindca n-au ei… desi, stirbii aia sunt parintii si bunicii lor… nascutii “in vitro”…scutitii IT de impozit, calatorii gratis pe tren… Sigur, unii cred ca tara s-a inventat cu ei, ca sunt primii it-isti, primii studenti, ca n-a fost nimic inaintea lor…
    Oricum, am ramas uimit la aia cu Catu (nu credeam sa se mearga pana la asta !); acum, niste Grinda, niste Turcan, ceva,,,Se poate, astept, sa “ne radem”…. macar atat !
    (apropo, a umplut-o netu’ pe “Veorica” de zoaie pe argument de “prostie”; vad ca pe Catu mai avem putin, si-l facem salvator; mai ca nu stiu daca e bine c-a plecat, sau ca n-a fost…. sau c-ar fi fost…in tara Mioritei, pare ca incepem s-o aplicam ! E de bine, sa ne luam seminte, inainte de golirea supermarketurilor salvatoare !)

  4. https://m.dcnews.ro/romanii-la-negru-din-italia-in-situatia-disperata-eugen-terteleac-vor-sa-vina-fraudulos-in-romania_734979.html

    http://m.business24.ro/locuri-de-munca/sase-romani-din-zece-lucreaza-la-negru-in-spania-si-italia-1442562

    Despre romanii de afara este de vazut comportarea lor mizerabila, pt ca asta trebuie remarcat! Ei au participat la fraudarea masiva a statelor unde s-au dus si protestau impotriva unei asa zise coruptii din Romania?! Cereau arestarea unora pt presupuse “hotii”!? Cine condamna asta? Unii a caror existenta se baza pe o frauda, pe un act de coruptie evidenta? Sa scuipi pe tara si natia ta, facind o propaganda mizerabila de denigrare a propiei tari cind tu erai un infractor?! Ei au mers tot timpul pe varianta infractorul neprins este cinstit! Si-au distrus tara condamnind-o la saracie, fraudind masiv statele unde au ajuns, distrugind locuri de munca si contribuind la deteriorarea conditiilor de angajare si implicit a salariilor!!Astia sint cei care isi bateau joc de cei ramasi in tara, cerind drepturi in plus pe cheltuiala altora! Caractere mizarabile! Sa le uram succes cu cei alesi anul trecut, pt ca, in sfirsit, vor profita direct de consecintele “gindirii” lor!

  5. Printre primii, am transmis ca Virusul Nou e o combinatie intre anumite tipuri de Gripa si HIV, pentru a putea fi preluat mai usor, chiar si fara atingere (desi s-au adaugat si alte componente biologice care sa dea impresia unui accident natural). Unii s-au miscat repede pe aceasta directie, ceea ce e de laudat. Acum va mai transmit un remediu de 100%, dar numai daca e corect fabricat si avand o concentratie (cantitate) optima. E vorba de cea mai eficienta metoda din grupul Terapiilor cu Oxigen. OXIDUL de MAGNEZIU, datorita preluarii la nivel celular a Mg, lasa liber Oxigenul, care mai poate ajunge in corp prin respiratia aerului si prin consumul de apa. Alte modalitati (substante) sunt neglijabile. Oxigenul ajuns prin aceasta „manevra” la nivel celular va arde orice virus sau bacterie din afara „Sistemului” Relationat al celulelor umane sau a Relationarilor cu bacteriile benefice. Candva, Penicilina Iasi facea astfel de pastile, dar, deoarece scadea dramatic numarul clientilor (bolnavilor de orice fel), au fost scoase. Mai exista acum si pe Internet diverse produse similare, dar nu stiu cum au fost fabricate. In situatia actuala, cei care pot ajuta, ar putea sa o faca. Puteau fi o solutie si niste „medalioane” cu plante cu energii subtile mari (brevetate, medaliate) care au eliminat Virusurile B, C, au tratat anumite tipuri de cancer, dar infrastructura modesta nu a lasat posibilitatea ajustarii mai eficiente pe pacienti, mai ales ca unii aveau blocaje la nivel energetic subtil si, numai dupa inlaturarea lor, si aceste cazuri intrau pe traseul normal. Acest remediu (si nu numai) nu cred ca ar fi ajuns la „oameni”, dupa desfasurarea evenimentelor de atunci (2008). O intrebare de baraj: Iranul, o tara inchisa, pe locul nefast 2 dupa China privind afectarea cu Virulsul Nou, cum credeti ca a fost infectat ? Coronavirusul supraviețuiește cel mai mult timp pe oțel inoxidabil și plastic, unde virusul a supraviețuit și trei zile, au demonstrat cercetările făcute de Vincent Munster și echipa lui de la National Institutes of Health, din Montana, SUA. În schimb, virusul nu trăiește mult pe suprafețele din cupru, pe care moare după doar câteva ore, conform aceluiași cercetător, ale cărui experimente sunt încă preliminare, urmându-se a se face studii amănunțite pentru a fi înțeles exact modul în care coronavirusul se răspândește. Bratari de Cupru ?

  6. fara urma de ironie, nu inteleg… poate cineva sa imi explice? CCR a zis ca jenantul orban nu mai poate fi propus (pe motiv de placute suedeze de la parlament) si ca robotul suprem trebuie sa propuna altceva. cum e posibil ca ala sa propuna acum fix pe orban? nu mai e ilegal/anticonstitutional? jur ca nu inteleg si pace. si astia acu voteaza toti cu interesul national in gura. chiar nu pricep. e legal sau nu ca orban sa fie nominalizat? la ce a mai fost demis daca acum e iar pus la.loc? e dupa model hopa mitica? e degeaba parlamentul? individul asta face ce vrea? nu mai exista limite? CCR si parlamentul ar trebui sa plece acasa si sa lase pe altii mai dotati. astia de acum sunt degeaba, pe robot il doare fix in suruburi si de unii si de altii. de bun simt oricum nu poate fi vorba… vai de coaja romaniei daca e dracu atat de negru pe cat pare (inca sper ca nu e). as injura mai mult, dar nu e politicos, mai bine ies la o tigara ca face bine la covid… grijania ma-sii de treaba.

  7. “lectia” Pintea a fost asimilata corect si PSD-ul a legitimat cea mai abominatie in forma de guvern…Eu am ajuns sa ma indoiesc serios ca Iohanis e singurul inuman de dreapta…Dezumanizarea pare a fi trasatura lor comuna, pare a fi chiar conditia de accedere in preajma Golemului…L-ati auzit pe Costache, cand l-a apostrofat Bodoc despre incalcarea procedurii?! Behaind, a zis ca o sa schimbe procedura, ca a facurt-o el…Ce sa astepti de la niste idioti de-astia?! Acest medic (?!) facut si ingrasat de producatorii de materiale medicale, are impresia ca el a inventat regulile de epidemie, de-aia le poate si incalca….Romania este in disolutie, pare ultima faza – justita, dupa ce a fost infestata securistic, a fost privatizata pe partid (procurorii “prioritizeaza” cauzele arestand medici pe denunturi dubioase, facand dosare ziaristilor pentru informatii, dar, neluind nicio masura impotriva praduirii tarii cu consecinte deosebit de grave, desi, se produc public….), institutiile de forta, total deprofesionalizate, ajunse un hoit intre interlopi si securisti, celelalte instituii sunt muribunde din motive de cumetrii si afilieri politice…Institutiile financiare se bazeaza tot pe cetateanul, deja capusat…E vremea realei emigratii, ba, chiar cred ca putem sa cerem azil politic pe motiv de dictatura, chiar asta traim, o dictatura a nonvalorilor, a crimei organizate si a securistilor nesatui….”si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume,” (iarta-ma Marin Sorescu!) li s-a spus Iohanis….inca o data multumim diasporei muiste si ar fi bine sa-i lasam ei cu ei…

  8. @ Io se bazeaza, sofistic, pe un fragment din motivatia CCR, care, printre multe altele, ii reproseaza lui Iohanis ca nu s-a tinut de textul Constitutiei cand l-a renominalizat pe al demis cu doar 24 de ore inainte, deci, logic, nu s-a asigurat ca ar fi intrunit o majoritate – si prin argumentul asta CCR demonstreaza agresiunea la adresa Parlamentului si reaua credinta a vatafului…dar, smenarii politici (in frunte cu springarul Iohanis) au intors pe dos toata motivarea si au extras bucatica aia cu “asigurarea unei majoritati” si Ciolacu, ca orice tolerat pe langa Marginime, i-a promis si i-a dat sustinere….Cine sa-i cotrazica?! Romanii proiecteaza sperantele lor pe cei mai putin enervanti la un moment dat, nu asculta si nu intelege intentiile politice decat atunci cand ii cad, balega, pe cap….acum crede ca are “stabilitate” si doarme linistit

  9. @Un Sceptic Revoltat – cred ca am inteles acum, la 24 de ore n-avea voie pe ala incompetent si tocmai demis, fiind clar ca nu e sustinut, da’ dupa 2 saptamani, poate s-au razgandit aia de l-au dat jos (interesu’ national etc.) si nu mai e nicio problema, e tocmai bun in situatie de criza… tare. deci robotul nu s-a sters la popou iar cu legea, ma speriasem.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.