Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Vor papagalii să ne-nveţe şmecheria…

Vor papagalii să ne-nveţe şmecheria…

Motto: “Mii de tineri competenţi nu mai au speranţa ca ţara lor mai are nevoie de ei, în timp ce odraslele nomenclaturii PSD se bucură de cele mai bune case si de cele mai importante functii. Nepotismul practicat de Guvernul Adrian Nastase a depăsit orice masură” (Emil Boc, 2004, citat de Antena 3)

Alt motto: “Numele Boc e foarte romanesc, e ca Ionescu si Popescu, apare peste tot. Nu pot sa cred ca sunt rude” (Relu Fenechiu, tot acolo)

Emil Boc susţine că nu a avut nicio “contribuţie” în angajarea nepoatei sale la Cancelarie şi că aceasta lucrează la cabinetul secretarului de stat Ştefania Ferencz, precizând că legea permite oricărui secretar de stat să încadreze la propriul cabinet oamenii de care are nevoie. Băi, nea Caisă, eu înţeleg că eşti obraznic şi nesimţit, că altfel nu ajungei să te pună stăpânu-tău să te dai preşedintele celui mai banditesc partid din România. Da tu să-i spui lu’ Mutu că, pe fondul epurării politice pe care o practicaţi ca nişte buni continuatori ai regimului comunist pe care-l condamnaţi la televizor, pupilul tău de la Primăria Cluj, duduia Ştefania, ţi-a găsit nepoţica (rudă de gradul cinci, mă corectează nevasta) uitată în colţ pe etajera la care tu ajungi doar dacă te urci pe taburet (foto via Călifar) şi a adus-o fără ştiinţa ta la oraş, să sară liniile de tramvai prin Piaţa Victoriei.

In sfarsit, am si sursa primara a caricaturii

Bănuiesc că tot fără ştiinţa ta a ajuns un sfert din Primăria Cluj să se mute în oraşul pe care-l detestă, dar ai cărui bani îi adoră, la fel cum, printr-o manevră mârşavă ( încetişorul de Baba să fie vinovat aici?) de care tu nici habar n-aveai, au ajuns oamenii lui Paszkany care şef al Corpului de Control, care secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Măi, utecistule, cu regret îţi spun, şmecheria s-a inventat pe la noi, miticii, iar tu şi camarila ta de necuvântătoare mai aveţi de studiat mult din manualul de bagabonţeală. Nu vă mai chinuiţi să păreţi ce nu sunteţi. Părerea mea e că vă stă mai bine în firmele care importă locuri de joacă de prin Scandinavia pentru parcurile administrate de primăriile portocalii. Sigur, ascunşi în spatele căţeluşilor de pluş pentru diverse blonde, să nu se prindă nimeni. Înţelesăşi de vorbă bună, pufosule, sau e nevoie să detaliez în scris?

Bonus: Vorbe grele şi Sinteza zilei cu Cristi Diaconescu

UPDATE: Am si eu o propunere de angajare la Cancelarie. “Potrivit surselor citate (tot de Mediafax), Gribenco a locuit în Cluj aproximativ trei săptămâni – o lună, până când şi-a obţinut actele pentru repatriere, după care a părăsit oraşul şi nu a mai locuit niciodată în acest municipiu.Aceleaşi surse afirmă că în documente Serghei Gribenco apare ca având, şi în prezent, domiciliul în Cluj-Napoca.”

Comentarii

comentarii

Similar Posts

125 thoughts on “Vor papagalii să ne-nveţe şmecheria…

  1. astia au auzit de “balaceala”? hotii care merg la “balaceala”,o iau la fuga in momentul in care sunt vazuti. uneori,mai riposteaza,da’ tot fug. bocii de la guvern au fost prinsi cu vreascu-n caraiman,da’ nu fug deloc. oare de ce?

  2. D-le Ciutacu,

    Acum citii si aceasta postare.Sa stiti ca i-ati zis prea dulce,”Bai,nea Caisa”,trebuia sa-i spuneti mai dur(agurida,cucuta,…),ca ne crede chiar tampiti!Pai ce Stefania Ferencs a lucrat de o vecie cu ea si o stie ca si cum zice”mama”?!Dar S.Ferencs e si ea un om integru,care are dreptul sa faca orice?hai,sa fim seriosi-m-am saturat nepotismul si de pe vreme lui Ceasca si din vremea de acum,care e mai feroce,mai agresiv si groaznic de daunator oamenilor obisnuiti.
    Sa-i spuna cui vrea ca nu stia ca e nepoata lui Boc si daca stia,si daca e corecta nu trebui sa o angajeze!
    Orice om,dupa parerea lui Boc,poate fi schimabat automat de unu,poate de doi,de trei…dar sa fie de-ai lui!

    Cu acelasi respect,
    IoanaP

  3. Imi cer scuze de greseli,dar am scris destul de indignata de tot si fara sa vreau,gresesc(la scris,la fapte aproape nu!)
    IoanaP

  4. Mihaela Boc are limba? Vad ca nu spune nici o vorba presei, nu se scuza – acuza in nici un fel.
    Daca ar fi asa de neprihanita si competenta, n-ar avea nici un motiv sa se fereasca de ochii jurnalistilor. Ba s-ar simti datoare sa aiba o reactie, poate s-ar simti jignita de asemena insinuari si ar face frumos un pas inainte ca sa-si spuna pasul.
    Altfel… si tacerea e un raspuns.

  5. cainele latra ursu merge de atatia ani in tara romaneasca…probabil era mai bine definit `cine sapa groapa altuia departe ajunge`

  6. Victore, mie personal imi este sila de cate ori il aud pe Bic cum se uita in ochii oaenilor si MINTE! m-am saturat sa il vad aruncand cu infective la fiecare 2 fraze in tariceanu doar pt ca Base nu il suporta pe ala.
    m-am saturat sa il aud cu arugumete puerile care seamana cu ” ba a ma-ti” …
    m-am saturat de el… si de base, insa m-am si resemnat ca il vom mai avea inca 10 ani pe basescu presedinte…
    nu vad in acest moment decat iepurasi… nici un contracandidat serios care sa il faca pe Base sa isi rupa gatul la viitoarele alegeri…\

    on topic: nu. Boc nu ne crede nici fraieri nici prosti. in sinea lui ranjeste zicand: mi-am angajat nepoata, asa si? stiu ca nu ma gredeti dar ma doare in cur de voi “

  7. Boc este asemenea propagandistilor nazisti care au sustinut cea mai cumplita cauza cu aceiasi seninatate si complicitate malefica cu care acest individ face astazi politica lui Basescu. Octavian Paler a facut cea mai explicita analiza si cea mai completa descriere a lui Boc.

  8. Nimic nu-mi provoaca mai mare scarba decat cei care se dau deontologi si de fapt sunt niste lichele, la fel si cei care se dau albi de nu mai pot si de fapt sunt negri complet. Bleah!

  9. UHHHH Victoree ce-ti veni fartate de pusa-si poza la videre bre te baga astia la lezmajestate frate hi hi hi ca nu prea a mai fost folosita chestia asta de vreo 60 de ani prin Romania da o reinventeaza astia cumva si ala esti.si referitor la mister boc e ca si cum ar zice”ce nici ustoroi nu am mancat nici gura nu-mi pute desi de “mirosit”miroase pana aici in ardeal

  10. Tare poza.Ce sa zic,individu a avut si are un profesor bun in ceea ce priveste nesimtirea si tupeul.A stat ca un soricel mic fara sa zica nimic pina a ajuns in functie si acum ca e la cascaval profita,cu tupeu.

  11. Intr-o tara guvernata bine numai prostii sunt saraci. Intr-o tara guvernata rau numai prostii sunt bogati.Eu sunt sarac!

  12. De,mai fratilor, asa ne trebuie daca din toate substantivele, unele mai proprii, altele mai comune, ajunseram sa punem premier o amarata de interjectie de la Cluj. Vreti coerenta in exprimare?
    Nu vedeti ca “marele” profesor de drept constitutional nu e in stare sa dea si el macar o ordonanta constitutionala? Ce pretentie mai aveti sa va explice cum e ocupat guvernul de clanul interjectiilor de la Cluj?
    Poza explica multe, fiecare pupa unde poate.

  13. Auzi bre nea Victoreiii, limbajul lu matale este cam de sectorul faiv. Da-o dreq te-am recunoscut. Si noi vorbim acasa dialektu asta. Dara, dara zic, sa pui matale om cu nevasta si copii acasa pe Excelenta Sa, domnul Prim Ministru al Romaniei, seful Cabinetului care-i poarta numele si Presedintele Partidului Democrat Liberal, in postura aia nenorocita din poza….asta este zau prea mult. Auzi? Daca-mi dai o sitronada din prune fermentate, le dau si io o idee graficienilor lu matale. Cica personaju’ va muri ori inghesuit la pomana, ori spanzurat de-un bonsai. :))

  14. Dar ce poza! Si ce sacou de Barbie are dom’ presedinte…
    Poate femeia chiar nu stia ca e nepoata lui Boc (slabe sanse). Eu, din cate stiu, nu sunt nepoata lui Mitrea, dar n-am verificat niciodata. :))

  15. eu sunt & prost,& sarac din nastere.deci,nu-i neaparat nevoie sa fii prost,k sa fii bogat. dar,e obligatoriu sa fii smecher & sa ai tupeu,k sa te-mbogatesti. altfel,ai pus-o. in alte tari,e suficient sa respecti legea,k sa traiesti decent. la noi,daca respecti legea,esti catalogat drept mare fraier,& esti umilit in ultimu’ hal toata viata. multumim din inima tovarasilor basescu & boc,pt. ca existati!

  16. Nesimtirea si sfidarea obraznica si pe fata afisata de acesti indivizi ma incarca de o nemultumire profunda, de o furie care creste pe fiecare zi care trece. Modul absolut infricosator in care iti spune in fata ca el nu, el nu are nici o treaba si convingerea profunda ca esti mintit cu nerusinare, ma lasa fara aer. Intrebarea cea mai importanta este: CE ESTE DE FACUT? CUM II PUTEM ARATA CA STIM CA NE MINTE? CUM IL PUTEM FACE SA ISI INGHITA PROPRIILE MINCIUNI? Si nu in cele din urma: VOM SCAPA VREODATA DE ASTFEL DE OAMENI?
    Nu cred. Suntem condamnati. Suntem blestemati. Am ajuns ceea ce americanul numeste BOTTOM FEEDER. In rest numai de bine. Ma bucur ca exista oameni la fel de revoltati ca si mine. Si imi place poza – reflecta un adevar care nu va putea fi niciodata contestat de premierul României. Si, inca ceva, felicitari ministrului Diaconescu. O raza de lumina si barbatie intr-o lume a intunericului si a pupincurismului slinos.

  17. Victor,cum zicea Ponta,,pitic nesimtit”.Nu crezi ca mai trebuie sa-si umezeasca buzele de la atata pupat.hi,hi,ha,ha.

  18. Între Ştefania Ferencz, protejata lui Bidinel şi Ecaterina Ferencz, fost lider al U.T.C. din vremea lui Nicu Ceauşescu este o legătură foarte apropiată. Probabil că amintirile din perioada de tineret comunist (U.A.S.C.R., secţia stundenţească a U.T.C.), îl mai chinuie şi acum pe Mini-Boc…

  19. Cel mai greu este sa comentezi nesimtirea.

    Ce s-ar mai putea spune despre acest subiect? Ca domnul Boc putea macar sa dea dovada de buna crestere si sa nu comenteze stirea, ca fara sa gandeasca prea mult domnia sa a reusit sa cam jgneasca bunul simt al unei multimi de oamnei, ca e la moda in Romania ca sa demontezi argumentele prin negari seci in loc de contra-argumente.
    Sunt o rusine ei ca lideri dar sunt rusinea noastra ca popor si de aceea trebuie facut tot ce ne sta in putinta sa ne sustinem punctul de vedere pentru viitoarele masluiri pentru putere.

  20. Ai dreptate in ceea ce zici! MARE dreptate! Dar asta nu te face mai putin goarna stim noi cui. De fapt, la asta se rezuma totul: de cine ne e cel mai SCARBA. Oricum, abia astept sa ma distrez auzindu-l si vazandu-l pe Valerian Stan in seara asta (sper sa nu rateze show-ul !). Voi lua si niste pop-corn, sa ma simt exact spectator la circ.

  21. Eu inca am ramas in faza aia de minunare: Boc prim ministru? (apoi hohote demente de ras)
    Ma distreaza motto-ul. Asa-mi place cand le dati peste bot cu propriile vorbe.

  22. @Palpatine II: da, stiu, sunt un tonomat in care baga Felix euro. da’ ceva nou nu v-a mai invatat la organizatie? cum ar fi ca Valreian nu e Valentin?

  23. Palpatine,pop-corn inseamna porumb saritor; vine de “pop”,”pop-up”,de unde & genul de muzica…la noi e “floricele”. se putea spune & “boc-corn”,in loc de “pop-corn”.

  24. La cata nesimtire exista, NU CRED ca valetul Boc se sinchiseste de ceva! Odata ce are dezlegare de la Tiran, face ce vrea muschii lui.
    Va spun tuturor- am trait 25 de ani in comunism si am apucat ultimii ani de dictatura ceausista, DAR MAI RAU CA PANA ACUM IN ROMANIA NU A FOST NICIODATA! Bunica mea are 88 de ani si se cruceste in fiecare zi de ce aude si vede!
    NICIODATA SOCIETATEA ROMANEASCA N-A CUNOSCUT ASEMENEA DECADERE A MORALEI SI EDUCATIEI!
    Unde vom ajunge nu stiu, dar e GROASA RAU!

  25. “@Palpatine II: da, stiu, sunt un tonomat in care baga Felix euro. Da’ ceva nou nu v-a mai invatat la organizatie?”

    Bai, nea Ciutacule, matale judeci “cine nu e cu noi, e impotriva noastra ..”

  26. @Palpatine II: nu, iau act de acest mod deja traditional de gandire. si, crede-ma, cum Valerian nu Valentin, iarna nu-i ca vara si virgula nu se pune niciodata intre subiect si predicat.

  27. @Palpatine II

    Domnule,

    Nu vi se pare normal sa se comenteze asupra celor mai mari probleme ale romanilor?
    Pai pe cine ar interesa daca domnul Ciutacu ar comenta despre domnul Vadim Tudor spre exemplu? Sau despre domnul Iliescu? Personaje care au generat multe jafuri la vremea lor si inca mai genereaza dar totusi…e ca si cum un doctor ar trata infectia oculara – ca poate va suna cunoscut – a unui pacient care tocmai a suferit un infarct. E vorba despre o clasificare a problemelor – unele chiar sunt mai mari si mai urgente decat altele.
    Daca nu intelegeti ce anume incerc sa spun va rog sa cereti amanuunte.

  28. La vremuri noi oameni noi. Schimbarile la varf, ca sa nu zic de orice fel, ca o sa ziceti ca sunt smecher, au fost, sunt si vor fi intotdeauna apanajul celor cu muschiu’ tare. De ce ne mai facem noi, asemenea probleme, cand preotul satului cultiva canabis in curtea parohiala zicand ca a crezut ca era samanta de sticla de lampa, nu stiu! Cinii latra, ursul merge iar baba se piaptana cand in sat este bairam. Totul pe lumea asta a noastra romaneasca este numai anapoda, daca mai intelegi vreunul ce vreau sa spun. Hai la deal ca valea-i lunga.

  29. “@Palpatine II: da, stiu, sunt un tonomat in care baga Felix euro. Da’ ceva nou nu v-a mai invatat la organizatie?”

    Asta nu constatare, cu luare de pozitie de-a binelea.

    Pai bine, n-am recunoscut eu ca Boc e un prapadit / un alt papagal ?! Mi-am exprimat si parerea ca “Sinteza zilei” cu maestrul VALENTIN Stan poate candida serios la un show (pardon, spectacol) de umor. Fara el, nu urmaresc .. Nu are farmec fara maestru Valentin Stan!

    Deja e banc clasic pe strada urmatoarea replica (depinde enorm tonul cu care o zici)
    V.S: “Domnu’ .. Gadea!”
    M.G: “Da, domnu Stan!”

    Deci, o sa cumpar mai multe floricele ..

  30. Dunezeule, cind crezi ca ai dat de cel mai mare prost din lume, la citeva secunde apare altul si mai prost!Si cind mai sint si aroganti si galagiosi…
    @ Victor Ciutacu: Maestre, nu le mai raspunde! Iti pierzi timpul degeaba. Nu se vindeca.Prostia nu se vindeca. Si nici macar nu-i vina lor! Asa s-au nascut.

  31. @Dan: da, corect. Circ e la Cotroceni (nu trebuie sa ma convinga nimeni de asta, vad si singur). Circ e la PDL. Circ e peste tot.

    Dar cel mai tare circ e “Sinteza zilei” cu dl. VALENTIN Stan (fara el, nu are sens!)

    PS: de ce va dati in spectacol si voi ?

  32. @Palpatine II: am luat act, de trei ori la rand, de parerea dvs. proasta despre emisiunea lu’ Gadea. vreo alta informatie noua aveti sau mancati popcorn in afara blogului?

  33. Inca o clica de borfasi se va aciua la Guvern asa cum a fost intotdeauna la noi. O sa fure si astia ce mai e de furat in tara asta si isi vor pune palma-n cur dupa aia. Romani, eu zic sa punem mana pe arme si sa-i executam pe nemernici pe stadioane asa cum merita. Jos cu zdrentele!!!!!!

  34. @Mihaela:sa-nteleg ca eu eram cel mai mare prost din lume,pan’ la aparitia d-lui Palpatine the Second? prost sunt,am recunoscut asta,dar dovedeste ca sunt pe primul sau pe-al doilea loc.

  35. @Victor Ciutacu: dictatorule!

    Boc e un nesimtit care-si angajeaza rudele la ros ciolanul. Basescu e alt nesimtit pentru ca nu-l concediaza pe Boc (da, e dulce pupicul lui Boc in dosul lui Basescu!). Traiasca cei care demasca mizeriile portocaliilor! Sa ne unim sub un singur stindard sa ii eliminam de la putere!

    Bravo, dl. Ciutacu, ca demascati pe acest mizerabili!

    Nu, nu vreau sa manac popcorn in afara acestui blog! Imi place aici!

  36. Obsedatii de putere cer juraminte de loialitate! Va dati seama pana unde ajunge nemernicia? Basescu si Boc instaureaza dictatura sub privirile noastre neputincioase. In timpul guvernarii Nastase sareau toti si criticau iar acum societatea civila deontologii, intelectualii, tac sau eventual inventeaza disperati scuze pentru toate aceste abuzuri.

  37. Palpatine II vine de la Papa-Lapte?!
    N-ai vrea tu sa-ti deversezi ejectiile basesciene in alta parte?!
    Sunt ferm convins ca faci parte dintre cei ce il venerati pe Tiran, pana ne scufundam cu totii de tot!
    Sa te intreb de ce il adori pe Machitor?! Sigur nu stii raspunsul, cel mult vei da unul NECONCLUDENT.

  38. @Costin Tanasescu: aici doar eu decid cine sta si cine pleaca, indiferent daca-l adora sau il uraste pe Basescu. eu sunt jupanul, eu sunt stapanul.

  39. Imi place munca, ma fascineaza. Sunt in stare sa stau ceasuri intregi sa privesc cum muncesc altii.Iata motto-ul lui boc!

  40. Saracu Octavian Paler daca ar trai el in zilele noastre cred ca s-ar sinucide.Din doua motive primul e josnicia,mizeria la care au ajuns rominii,condusi de gaozarii astia in frunte cu gaozaru suprem si a doilea motiv care l-ar termina e ca naivu de copil al lui s-a bagat cu astia.

  41. @Costin Tanasescu: eu zic sa citesti posturile mele! Eu sustin sa-l dam jos pe Tiran! Si sa radem de cine merita ..

  42. @Palpatine II

    Paralela dumneavoastra intre guvernul Romaniei si emisiunea cu pricina e de slaba factura chiar daca ar fi fondata.Cu alte cuvinte e ca si cum ai face o paralela intre o rama – ca animal daunator – si cancerul – ca boala.Evident ca daca se doreste absurdizarea rama poate fi un animal daunator cum poate fi si emisiune respectiva un circ dar totusi e greu de comparat tragedia provocata de o rama cu cea provocata de cancer.
    Rama detine instincte naturale precum si emisiunea respectiva este supusa unor rigori si criterii de performanta. Ca dumneavoastra nu gustati modul de a atinge acele criterii de performanta sunteti liber – incredibil – sa schimbati canalul.
    Cancerul insa e neiertator si daca loveste in general provoaca durere. La circul de la putere nu aveti cum sa schimbati canalul ca va convine sau nu va cam influenteaza in mod direct si din pacate dureros. Vedeti e cam ca un cancer.
    In incheiere as dori sa imi cer scuze dar corelatia dintre rama si “Sinteza Zilei” este cu adevarat neintentionata. Mie chiar imi place emisiunea respectiva si sincer sa fiu nici cu animalul nu am nimic.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.