Şi tu, Nuţi, dacă mai ai sânge-n instalaţia de mare doamnă a politicii româneşti…
UPDATE: După o lungă perioadă în care a trăit în minciună, pentru că ştia că-i activist de partid şi l-a ţinut la Londra pe masă şi casă, Vântu l-a dat afară pe TRU de la Cotidianul (ziar care face trafic azi doar pe spinarea mea). Nu-i nimic, o să compenseze Ancuţa Constantinescu-Ciocu Mic micul deranj financiar şi trece. Întrebarea mea e, dat fiind că Voiculescu n-o să ceară nimănui să renunţe la buzele reci ale lui TRU, deşi e îndreptăţit s-o facă, dacă independentul dragă (s)Tolo va lua şi el o decizie similară la gsp. Sau se poartă iar portocaliul în campania asta?
@everybody: daca tot am terminat cu doamna conferentiar, sa revenim la un limbaj adecvat locului unde ne gasim. stam la oficiala, nu la peluza.
Mai bine să nu vină! Voi fi obligat să caut altceva, în timpul unei ore de la care foarte rar lipsesc. Nu-mi pierd timpul ascultând vorbele unui Zero Barat. De fapt nu mi-l pierd pentru indiferent care ministru din acest guvern de doi bani.
d-le ciutacu,cine e acest patrasconiu ?stiti la ce ma refer.am zis ce ,nu cine.grasimea aia pe 2 picioare.
m-am enervat si eu ,grasimea aia de patrasconiu nu face diferenta ca udrea ce se foloseste de banii nostri ,fiind in guvern si va ataca frontal pe dumneavoastra.nu economisiti ‘munitia ‘ pe acest ticalos pdlist.doar asa,vazandu-l basescu cat e de lingau va putea profita sa primeasca si el un os.scuzati-ma ,dar, daca astia sunt intelectuali,eu sunt einstein.
Off topic Domnule Ciutacu vreau sa va intreb daca aveti cont pe unul sau mai multe site-uri de social networking gen my space sau facebook? Stiu ca Mircea Badea nu e fanul acestor genuri de site-uri dar sunt la moda asa cum sunt si blogurile. As fi tare curios daca imi veti raspunde la aceasta intrebare
Nu pun pariu ca nu stiu ce o sa faca d-nul Boc,da inclin sa cred ca nu vine atunci ti-a zis ca vine doar asa de aaaaa…ochii lumii.iar referitor la “TRU” oare o veni de la cuvantul truth hmmm nu prea cred ,”dulce”comentariu de pe cotidianul da pana acu cea facut?nu era activistul portocaliilor s-o fi trezit azidimineatza si brusc io fi venit revelatia candidez la europarlamentare din partea PDL-ului.”Trist foarte trist”imi vine sa “plang” inseamna ca nu era un jurnalist adevarat,doar un oportunist.zisei bine?
VICTORE, îmi strici dispoziţia dacă apari la vorbe cu TRU. Cei de la ochiu’ şi urechea ţi-ar putea spune multe lucruri, dar…
Fii om serios, că-mi sperii nepoţii.
eu as vrea sa infiintez Partidul Capitalist Roman (P.C.R.). se mai poate?
Am impresia ca iar se poarta portocaliu campania asta..
Încă mai stau mirat şi uluit în faţa televizorului, întrebându-mă cum de stau aşa de calmi procurorii ţării ăsteia, şi nu întocmesc nişte dosare “beton” Tonomatelor de la Trustu’ Mogulului. Dau numa’ nişte amenzi cei de la CNA, da’ Tonomatele tot mai vorbeşte! Păi le dau io o idee: Dosare pentru spălare de bani, că iau banii Mogulului! Doamne, ce incompetenţi procurorii ăştia! Io cred că sunteţi “ultima redută” în faţa Tiranului. Cum de nu i-o fi venit încă ideea? Poate mai are neşte bileţele prin sertăraşe, şi nu mai ştie pe cine să trimită “la înaintare”?
Faceţi o scrisoare deschisă lu’ Jucăuşu’ să vă trimită spre publicare tot ceea ce ar fi în avantajul său, ca să nu vă mai poată înjura atâta, că nu sunteţi destul de ziarişti!
Victor,,,doamna conferentiar”,a fost de departe cel mai bun post al tau ever.Nu stiu ce ai luat ieri,dar ia mai des a fost una din putinele zile frumoase din Romania pentru mine.
@Ioana S: Si cam cum crezi ca se prezinta obrajorul madamei Dali ?
Nu ca un bebe-cur, te asigur !
Poate a sunat la usa, voi v-ati uitat pe vizor nu l-ati vazut si nu a-ti deschis, dar el era! 🙁
Buna seara d-le Ciutacu,
Chiar as vrea sa vina in emisiunea Dvs.!Dar are curaj sa o faca?!
Va doresc numai bine.
Cu acelasi respect,
IoanaP
Si-si ziseră ca`ntre BACKSTREET BOYSii ce sunt ei, Vantu si TRU:
It’s TRUe
I mean it
From the bottom of my heart
Yeah, it’s TRUe
Without you I would fall apart
Succesuri peste succesuri in lupta cu hidra portocalie.
Aţi observat, domnule Ciutacu, câtă lume o dispreţuieşte pe Nuţica? Incredibil ce face ura din oameni, îi uneşte! Iubirea, nu! 🙂
Era la fel şi pe vremea lui Ceaşcă, nu?
Trist, ca se intampla asemenea lucruri… Foarte trist, din pacate!
Bre Victore, trebuia să fi făcut cum făcu Gâdea, “joi domnu’ Pogea” şi joi a fost. Aşa, cu: sunteţi bine venit oricând… stai să vezi.
sinteti culmea.TOTI.
Daca vine piticu’ schimbati toti postu’ca ala ii plicticos rau.
Iar Victor nu are biroul la 2-3 metri inaltime,ca ala sa cada (din nou)laiv.
Masochistilor !
Cine s-aseamana,s-aduna!Daca-ar putea sa existe mai multi oameni ca voi:V. Ciutacu,M.Badea,M.Gadea,V. Stan,R.Tudor,G.Fire,D.Grecu si co.(da’ ce sa facem acum sa punem prosopul pe tambal!).Cat timp aveti mijloace tre sa “le rupeti gura parvenitlor astia care dorm pe bani”,si sunt convins ca ati fi gasit cai sa va exprimati,daca n-ati fi avut(suna ciudat,e cam tarziu,poate nu sunt coerent!).Felicitari!.Tonul nu poate fi unul “moale “cand vine vorba despre “profesori-rectori” care-si licentiau tovrasii,”nemurilli” si soferii.Cat o sa ii mai rabde pamantu’ p-astia?!Cati oameni or sa mai ridice,lipsiti de mijloace,din umeri,”plini de spume”,scuipand printre dinti:asta e!?
P.S:Nimeni nu-ti poate poate promite ziua de maine,nici macar propria persoana!
P.P.S:Romania e o boala(prin reprezentantii ei-politicienii aserviti)de care nu o sa scapam niciodata(personaje “desenate cu stanga”)
P.P.P.S:ghicitoare-cica,daca esti chelios in fata(frunte pronuntata)se spune ca esti inteligent,ca esi viril daca esti chelios inspre ceafa.Iar oamenii care mai au din parti par,cred(doar ei cred)ca-s cerebrali si virili pe deasupra,dar unde mai pui ca unii mai au “ochii oblici”(nu-l mai “vede nimeni bine pe “presedintele ales”)
Bravo, Pustiule!!! Ai reusit sa arati “fan”-ilor adevarul (nivel tau cultural)!!! Oare merita?
@mosser: E posibil sa ne uneasca si iubirea cu conditia sa o iubim pe nuti in gura! Sictir, baaa, ofticosi portocalii!
te mai urmaresc si eu…sa ma scuzi daca mai rar, lasa ca imi face update jumatatea cand ne vedem la pranz sau cina:)
Cica na, am devenit”actuala,activa, atractiva”…
promo pt tine pe blogul meu
O nedumerire…
Pagina “dedicată” ministresei,nu mai poate fi accesată de la noi, ştiaţi? Se deschide, dar rămâne blocată pe primele 4 comentarii. Continuarea articolului şi oricare alt comentariu mai jos de cele 4, nu mai pot fi citite. Toate celelalte pagini sunt OK. Mi-aş fi spus acolo of-ul, dar nu am cum… 🙂
In semn de “nepretuita aducere aminte”, redactia ziarului cu sclipiri rosu-portocalii anunta cu profunda durere disparitia din coloanele sale ale “clopotarului de serviciu al Cotrocenilor” care a luat “drumul probegiei”, spre Bruxelles, alaturi de alte “foslie intelectuale”. Colegii, indurerati, ii invita pe toti cei care l-au cunoscut si citit(inca din tineretea sa comunista) sa participe la “priveghiul de adio” ce va fi organizat la Cetate in memoria “colegului de funie cotrocenista”, necrologul fiind compus de o distinsa doamna ministru si de “driver-ul” de la “Car cu boi” care, iata, a luat-o “cea” dupa ce-a primit “semnal verde”(cu niscavai verzisori sau portocalii!) ca va fi “urmasul defunctului TRU” in paginile de analiza politica pro basesciene din “Cotidianul”
SuKaRiT,buna dimineata,merge,am bagat eu un “?” de proba.
Dar poate n-a primit invitatia scrisa, sau o fi ajuns pe vreun birou.. uitata. De ce nu l-ai sunat, sa vorbesti direct cu el si sa-ti confirme ca vine sau nu?
Gabriele “dă-n Craiova”, eşti pe lângă, nu le ai nici un pic cu culorile! Iar de cititul printre rânduri nu s-a auzit pe la voi prin ogradă!
Dacă nu înţelegi din prima, ai nişte desene în celelalte mesaje ale mele…
Domnule Ciutacu, vă rog să mă scuzaţi pentru acest “interludiu”, dar n-aş fi vrut să-l creadă unii pe Gabriel(e) craioveanu’ şi să mă ia drept pro-nuţici! Aş fi plâns toată ziua! Parol!
daca vine Udrea, are sange? nu prea cred. mai curand tupeu.
Boc nu are timp. intelege-l si tu. pana la alegeri e multa munca de facut 😀
d-le Ciutacu,v-ati asumat mari riscuri,atacand-o pe madam Udrea. astia,dincolo de toate,sunt totusi Mafioti. va pot face mari probleme,daca vrea muschii lor. e adevarat ca suntem in U.E.,& din cauza asta mai trebuie sa pastreze niste aparente,dar sa nu credeti ca se vor sinchisi prea mult. doar vedeti ca ne prostesc pe fata. apartenenta la U.E. nu i-a incurcat prea mult pe Smecherii din fruntea tarii. cat despre Emil Boc,ar fi bine sa se tina de cuvant & sa vina. cel putin din respect pt. noi,telespectatorii,daca nu pt. dvs. dupe parerea mea,realizati cel mai bun talkshow de pe piata,in momentu’ asta. deci,n-are de ce sa se teama. nu se va compromite. din contra,ar putea fi benefic,& pt. dansul,& pt. noi,publicul.
Pnl are o problema .Tariceanu,Melescanu ,Olteanu sprijina la presedentia romaniei pe Johannis primaru Sibiului.
Cealalta parte il sprijina pe CRIN Antonescu.
Ar fi interesant un sondaj de opinie.
Pe cine preferati dintre cei doi?
Domnule Ciutacu, va rog sa luati exemplu de aici, ce inseamna un interviu si care sunt intrebarile potrivite pentru Emil Boc,in ceea ce priveste viitorul tarii.
http://www.youtube.com/watch?v=tibeoDFsrkI&feature=related
Da Doamne sa se intample si asta (sa ajunga nemernicii in studioul tau) si sper din tot sufletul ca acele emisiuni sa fie vazute de cat mai multa lume din tara asta. Tot respectul, Calin.
Si eu astept sa vad care vine mai inainte la tine la emisiune : Boc sau madam cocos ? 😉
Cred ca udrea o sa-ti calce pragul prima data !
Absolut halucinanta mocirla politicii si presei romanesti! Stupefiant! Mai e putin si ajungem la ‘bata’ (care poate insemna orice). Nu m-ar mira!
Oricum, dl. Ciutacu, cred ca ai trecut o limita care nu trebuia trecuta. Atacuri dure pot fi duse si intr-un limbaj civilizat, fara invective.
Ramane de vazut cum va raspunde ‘Duduia’ si anturajul. Oricum, presa si politica romaneasca incep sa devina un soi de telenovela, unde si actorii pozitivi si cei negativi sunt de prost gust.
A aparut de un milion de ori la televizor si nu a spus nimic.
Cand ma uitam la tv pe bulgari, in regimul nedemocratic, tot mai intelegeam cate ceva.Boc, o vornbi el romana, dar semantica e pakistaneza.
Mesajele lui sunt ca maioneza taiata.
Acum, tu ce vrei sa faci, Victor, cu el in emisiune? Sa ii dai cu lamaie sa isi revina?
E iremediabil.
Maestre stiu ca esti prieten cu Dl. Sorin Oprescu. Plecand de la acest considerent vreau sa-ti spus ca daca acesta candideaza il bate la pas pe Baselu. Spre exemplu eu sunt din Petrosani – Hunedoara unde candidatul PDL a castigat din primul tur primaria cu peste 60% iar partidul portocaliu este pe cai mari si controleaza tot ce misca si respira prin ministra Ridzi si sotul acesteia. Ei bine un ziar local face in aceste zile un sondaj online unde 1IP = 1 vot (nu poti vota de mai multe ori) si surpriza…
Oprescu 40%
Basescu 19%
Crin Antonescu 17%
Mai este putin si-l bate si liberalul.
Nu ramane decat sa-l convingeti si candideze si va asigur ca in noaptea alegerilor poporul va iesi in strada sa sarbatoreasca prima revolutie romaneasca din mileniul III iar dvs veti purta cu toti papion.
Stiti care e bancul cel mai tare al turcilor di Romania? Sa pronunte numele primului ministru Boc. Cautati in dictionar sa intelegeti ce inseamna si veti avea in fata exact ceea ce reprezinta!
boc pentru mine e bau-bau. cand il vad mi se face frica, transpir instantaneu si imediat ma gandesc, oare la ce sa ma mai astept, oare pe cine mai da afara….si toate astea vin de la ordonanta privind cumulul pensiei cu salariu. Acum vrea sa faca lege. Daca vine la dvs. in emisiune intrebati-l va rog ce are de gand cu cetatenii acestei tari, cat isi mai bate joc de ei. Sotul meu a iesit la pensie in anul 2000 din cadrul armatei pentru ca s-a inchis unitatea. Are pensie partiala anticipata 1500 lei si un salariu de 1300 lei, este si el vizat de legea uratului.
PS: eu nu cred ca are curajul sa vina la emisiunea dvs.
@Sorin: are suficienti consilieri care sa-l convinga. n-are nevoie de mine.
@Yoda: poate-mi definiti si mie limita aia, ca eu n-o stiu.
@Filip G: am scris-o de o suta de ori ca pe Crin
Iată că dupe lupte seculare, am reuşit să întocmesc un Proiect de Lege, să putem şi noi scăpa de toţi hoţii ăştia, cu acte-n regulă, care cică ne conduc pe noi!
Noi, cetăţenii României, în deplin acord cu Constituţia României,
care afirmă principiul conform căruia puterea Statului Român emană de la cetăţenii săi
solicităm Parlamentului României adoptarea în regim de urgenţă a următorului:
Proiect de Lege,
privind trecerea tuturor bunurilor şi activităţilor cu valoare pecuniară (financiară),
aflate pe teritoriul României,
şi fiind în proprietate publică, privată sau în alte forme de proprietate,
în interesul privat al persoanelor interesate care ocupă funcţii publice,
în vederea valorificării acestor bunuri şi activităţi în interes personal.
Titlul I: Etapele procesului de trecere a tuturor bunurilor şi activităţilor cu valoare pecuniară (financiară), aflate pe teritoriul României, şi fiind în proprietate publică, privată sau în alte forme de proprietate, în interesul privat al persoanelor interesate care ocupă funcţii publice,
în vederea valorificării acestor bunuri şi activităţi în interes personal.
Art. 1. Identificarea tutror bunurilor şi activităţilor cu valoare pecuniară (financiară) de către toţi cetăţenii României, cu caracter de obligaţie pentru toţi cetăţenii români
Art. 2. Înscrierea persoanelor interesate care ocupă funcţii publice într-o listă, conform unor formulare, şi publicarea lor, doar pe o pagină de internet, cu acces restricţionat
Art. 3. Valorificarea acestor bunuri şi activităţi, în conformitate cu cerinţele fiecărei persoane interesate, până la epuizarea totală a acestor bunuri şi activităţi
Titlul II: Obligaţii legale
Art. 4. Cetăţenii României sunt obligaţi să ajute persoanele interesate care ocupă funcţii publice, să identifice şi să valorifice toate bunurile şi activităţile cu valoare pecuniară (financiară), aflate pe teritoriul României
Art. 5. Persoanele interesate care ocupă funcţii publice, beneficiari ai acestei Legi, sunt obligate să părăsească teritoriul Românei după epuizarea totală a tuturor bunurilor şi activităţilor menţionate mai sus, numai spre state care nu au acorduri de extrădare cu România
Art. 6. Ministerul Afacerilor Externe va informa în timp util toţi beneficiarii acestei Legi lista completă a statelor care nu au acorduri de extrădare cu România
Tilul III: Restricţii legale:
Art. 7. Pe perioada desfăşurării acestei Legi, vor fi suspendate toate actele normative care contravin prevederilor prezentei Legi
Art. 8. Pe perioada desfăşurării acestei Legi, nici o autoritate a Statului român nu va putea împiedica desfăşurarea prezentei Legi
Titlul IV: Sancţiuni
Art. 9. Cetăţnii români, care refuză sub diferite forme să ajute la aplicarea prezentei Legi, vor fi sancţionaţi în special cu amenzi pe care le vor aplica numai beneficiarii acestei Legi, iar sumele rezultate din amenzi să fie utilizate numai de beneficiarii prezentei Legi
De asemenea solicităm şi rugăm insistent pe Preşedintele României să promulge în regim de urgenţă această Lege după adoptarea sa în Parlamentul României, în conformitate cu prerogativele prevăzute de Constituţia României.
Ştiu că e o utopie, da’ cred că le-ar conveni! Puteţi să şi votaţi proiectu’ Legii România srl!
Off Topic:
Odă stângace
(de 8 Martie)
Nu ştiu sculpta statui, sau să clădesc palate,
Nu fac nici giuvaeruri, sau veşminte de preţ,
Dar poate nu le vreţi, că toate sunt deşarte;
Se pierd, precum prin minte trece-un gând semeţ.
Am să rostesc, în schimb, nişte cuvinte;
Să nu se piardă, Doamne, cât aş vrea!
Să vi se-aşeze-n suflete cuminte,
La fel de lin cum cad fulgii de nea.
Să nu-ntâlniţi în cale decât Fericirea,
Pe care o daţi tuturora, zi de zi,
Şi ne-ncetat ne oferiţi iubirea,
Dac-am putea-o ‘ntoarce, Doamne, bine-ar fi!
Iertaţi-mi mie, nu-s decât o umbră!
Nu-s vrednic eu să am ceva de spus,
Dragelor noastre, într-o seară sumbră,
Odă stângace, iată, le-am compus…
La mulţi ani tuturor Doamnelor şi domnişoarelor care citesc acest blog!!!
Doamne daca si pe blogu asta se scot comenturile care nu sunt in ton cu corul intact ce sa mai ceri…ce e si cu presa asta libera…RUSINE RUSINE RUSINE …..
nu cred ca e cazu sa devina si vorbe grele freaky show. sa il invite capatos ca acolo e loc de pitici porno. 🙂
Si mai cautam CORUPTIA ? UNDE ?
@Mihail, bună dimineaţa şi ţie (altă dimineaţă!). Eşti tu un norocos! La mine tot nu se deschide pagina aia…
Pentru Doamnele din Ciutacosferă, doresc ca acest 8 Martie, să le fie cât mai distractiv.
d-le lucescu ,de va veni la d-voastra acest boc,va rog sa-l intrebati daca are de gand,in folosul echilibrului, sa puna la SERVICII oameni din PNL.daca tot n-au reusit serviciile psdisto-pdliste sa impiedice afacerea sterling,de ce -i mai tzine acolo?e in spiritul celor afirmate de presedinte atunci cand a pus un psdist la s.r.i.
@fla: ma cheama Ciutacu, da’ promit ca-l intreb:)
Cât timp ne conduce “marinarul(piratul chior), iar ceilalţi sunt doar spălători ai podelei navei nu cred că putem face ceva. Dar dacă asta vrea “majoritatea” ne merităm soarta. Ador emisiunea asta şi de asemenea a lui Gâdea, în zilele în care din motive independente de voinţa mea le pierd, le văd pe net.Sper totuşi ca până la alegeri să se întâmple ceva…