11 septembrie 2001, o dată intrată-n istorie ulterior. Lucram la APAPS, pe Lipscani, în fostul magazin de pantofi de pe vremea lui Ceauşescu. Azi e BCR şi în proximitate-i atât de cântatul şi etern rennovvatul Centru Istoric. Ieşisem la masă cu cineva, la Terasa Doamnei, o perioadă a vieţii mele cantina de serviciu a unui om (eu) care nu se putea adapta statutului de coleg cu unii pe care-i tăvălise ani de zile în Adevărul (pe vremea cânnd era ziar, nu bonus la plasa de cartofi din magazinele lui Patriciu). Când m-am întors, conform obişnuinţei, am deschis televizorul pe Pro TV (care prelua CNN). Televiziunile de ştiri erau la stadiul de vag proiect proaspăt demarat (Realitatea lui Prigoană) sau maxim aspiraţie (Antena 3). Mă uitam şi nu pricepeam nimic. Era, cred, primul breaking news românesc, dar d-ăla adevărat şi aproape incredibil. Când m-am lămurit că nu-i film sau vrăjeală, mi-am sunat consoarta (corporatistă fără televizor în birou la vremea aia), l-am anunţat pe Muşetescu (Dumnezeu să-l odihhnească!), am stat o bună perioadă cu ochii (alternativ) în televizor şi calculator (atunci, practic, s-a născut Hotnews-ul de azi, revistapresei.ro se chema), după care am tăiat-o, subit, acasă. Unde, evdent, nu mi-am desprins ochii din ecran. Vă invit şi pe voi să povestiţi.
@Victor
Tu ce faceai pe-atunci?
@cristinuzzu: scrie-n corpul textului 🙂
Am venit de la serviciu (inca eram pe pozitii, adica aveam job). Am deschis televizorul si a trecut un timp sa inteleg ca este de-adevaratelea. Am sunat prietenii. Unii inca nu aflasera ce se intampla. Am retinut cum se aruncau oamenii de la etaje. Ma gandeam ca nu se poate sa nu se afle adevarul. Acum stiu ca s-a schimbat viata noastra. In rau.
Acasa , in Barcelona , fix in fata televizorului pe emisiunea de stiri … am vazut totul in direct , am fost cuprins de un sentiment de groaza/mila/neputinta fata de soarta oamenilor NEVINOVATI care s-au prapadit acolo – in acelasi timp avea intuitia ca ceva nu-i asa cum ni se spune , ca a fost ceva regizat cu un scop anume … nu stiu de ce m-am gandit la asa ceva !
Uffff… si radeam de persoana care, la doua zile dupa tranmisie, abia astepta emisiunea cu maestrul Albulescu.
Gata, nu mai amestec pufuletii cu burbonul 🙂
In barul de la parter; la un Smirnoff si-o bila[de biliard, ca la popice bunicu’…] Iar acolo tv-ul era ‘blocat’ pe – normal!- fotbal.
Tocmai plecam…Ajuns la mine la et IV, am ramas usor surprins ca, in bucatarie, tv-ul MEU, [altfel, ‘tabu’] mergea, iar sotia privea, uluita: in chiar acele momente era ‘strapuns’ al 2-lea “tower” al WTC. “Bine c-ai venit; hai sa vezi: oare cum e posibila o asemenea catastrofa? Ce Dumnezeu se intimpla?”
Am privit si ascultat un minut, apoi i-am zis pe ton de “afara ploua.” : “Nimic, se joaca Ben Laden ‘de-a artificiile’.” -“Cine?!” “La ce bun? Oricum, nu-l cunosti: un ‘nene’ pe care-l cheama ca pe ceasul ala de plastic, din sertar: Osama” Si am povestit asta, fiindca acel nume a fost pronuntat la tv, DUPA minimorum o ora de la aceasta intrebare-raspuns (caci dialog n-a mai existat). In continuare, am urmarit in liniste ce se-ntimpla, la celalalt tv, pasindu-mi [sincer!] de ce vedeam, cam cit i-a pasat, peste ani, Americii de Teo Peter. Ca intr-o casnicie lunga, marea mea iubire adolescentina pt State, timpul a uzat-o; a “schimbat-o”. In indiferentza? In lehamite? In… Habar n-am, si nici nu-mi pasa! Gata.
Locuiesc de muuulti ani in LA si am asistat la multe evenimente neplacute p-aici dar nici acum nu pot sa cred cum a fost posibil sa se intample acest atac si ce minte bolnava a putut pune la cale asa ceva.
Pe 11 sept. 2001 tocmai ce ma trezeam (aprox. 6:45 AM/PT) sa ma pergatesc sa plec la office si ca de obicei TVul era deschis si cafeua gata si cand mi-am proptit ochii in ecran am ramas blocat de ce vad …socul a fost atat de mare incat parca o gheara ma strangea de gat incat nu am putut sa scot decat repetat OMG. Mama, care nu intelegea engleza, ma tot intreba ce se intampla iar eu nu puteam sa articulez nici un cuvant, abia decat la cateva minute am reusit sa-i spun ca este un atac terorist la NY. Dupa numai cateva minute aud ca si Pentagonul a fost similar lovit iar dupa alte cateva minute primul Tower collapse. Uit de office, simt un gol in stomac si inclestare de dinti cu o ura de care eram convins ca nu mi-o pot manifesta in nici un fel. O lacrima se prelinge pe obraz si iaca ce si al doilea Tower cade. M-a apucat o stare de nedescris si pe care nici azi nu pot sa exprim in cuvinte gandindu-ma ca nu o sa mai am sansa ca si in ’90 …o alta sansa unica sa mai pot sa fiu la etajul 110 si pe terasa de deasupra cladirii unde am putut sa admir panorama NY-ului la 360 grade.
Intr-un tarziu cu ochii umezi si buimac am plecat la datorie unde nimeni n-a lucrat ci s-a discutat numai despre acest subiect incredibil si de necrezut. Cred ca am condus ca un robot, mintea mea fiind la ce abia se intamplase.
Poate ca sunt multe de spus dar ma limitez numai la subiectul in discutie.
M-a prins la serviciu. Pe vremea aia lucram la Interamerican, si chiar tin minte ca bagasem lumea din subordine in sedinta, subsemnatul facand o analiza stiintifico – fantastica a maretelor realizari din saptamana precedenta, cand am vazut ca ceilalti colegi care nu aveau treaba cu mine sau echipa mea stau ciopor in fata televizorului din secretariat. Stiu doar ca am zis ceva de genul “ma baieti, daca si astia de care tinem noi au asigurat ceva pe acolo, de maine ar cam fi cazul sa stam pe acasa, ca nu mai are nici dracu’ nevoie de noi cand o lovi falimentul”. Oricum, ca s-o spun pe-a dreapta, prea putin mi-a pasat. Nu cred nici in Dumnezeu, pentru a spune acel minim “Dumnezeu sa-i ierte”, nu cred nici in “bunele” intentii ale acelei natiuni pentru a-i plange de mila in fata nenorocirii. Da, o tragedie. Si atat.
9/11 2001 nu mai tin minte,dar 9/11 2009 eram la fisc sa admin.financiara sa platesc taxa pulii de prima inmatriculare,beli-l-ar dracu’ pe vosganian,ca ala a fost cu ideea
eram in camera mea si maica-mea era super ofticata ca pe toate canalele era acelasi film:)), “cu niste cladiri in flacari”. cand am realizat ce se intamplase nu-mi venea sa credsi ma gandeam cat de fragila e atat de impenetrabila America. (nu cred o secunda teoriile conspiratiei)
eram acasa cu televizorul deschis si calcam rufe, de venisem de la serviciu si ma relaxam, am urmarit la televizor nenorocirea ce se abatuse asupra americanilor si m-am ingrozit, stiu ca am sunat repede pe sef meu de la wiena care era in tara si am comentat cu dansul tragedia, pacat de oamenii nevinovati.
Nu-mi amintesc locul. 😉 Dar nu pot uita ce-mi spuneam privind fără a putea crede:”au făcut-o şi pe asta!”
Şi nu la Al Qaeda mă gândeam.
In acea zi plecasem de la facultate mai devreme (cred ca pe la 14.00) impreuna cu prietena mea Andreea si am hotarat sa mergem prin Magazinul Unirea la cumparaturi. Deoarece din Magurele pana la Unirii faci cam o ora jumatate (facultatea mea era si este “in camp”…), tin minte ca abia intrasem in vreo doua magazine. Probam o pereche de pantofi care-mi erau mici, iar cand Andreea ma intreaba daca am auzit ce au spus la radio, nervoasa fiind din cauza pantofilor, am repezit-o. Am incercat sa ascult, iar eu am auzit ceva de “Pearl Harbor” si i-am spus ca am citit si carti, am vazut si film…neinteresant. Era doar o rememorare a ceea ce fusese atunci, dar eu nu am fost atenta. Ne-am mai invartit prin magazine fara sa fim atente la radio, iar pe la sapte am ajuns acasa. Dau drumul la Protv si abia atunci am inteles ce s-a intamplat. Am sunat-o pe prietena mea si am dezbatut subiectul vreo doua ore la telefon, nevenindu-ne sa credem ce vedem la tv. Oricum, cred ca am adormit pe la 4-5 dim. cand s-au terminat bracking news-urile la noi.
Mi se pare mult prea ciudat tot ceea ce s-a intamplat si mi se pare in continuare. Nu inteleg cum de nu exista macar o poza cu avionul care intra in Pentagon, ci doar atunci cand explodeaza. Chiar si fara vreo amenintare, cea mai importanta cladire a armatei americane sa nu aiba un sistem de monitorizare video continua, ci doar unul care preia imagini la fiecare secunda… Hai sa fim seriosi!
Pacat ca au murit atatia oameni pentru a se justifica calicia si nesatul unora.
Stiu ca ce voi spune voi declansa jihadul din partea unora; Ca sa-ti spun sincer, eram la prietena mea si jubilam, de ce jubilam? pentru ca era o palma peste ochi la adresa “Jandarmului mondial”.
Partea cu adevarat hidoasa e ca au murit oameni nevinovati.
Era o zi care nu anunta nimic.M-am dus ca de obicei la birou sa iau job order pt ziua respectiva si aud ceva la radio…o intreb pe Brena managerul meu ce se intampla iar ea imi raspunde ca un avion a lovit un turn…in acel timp lucram in USA in Maryland linga baza Patuxent Naval Air station ….din ziua aceea America sa schimbat….
In 2001 inca eram pe bancile scolii.
Eram la Sinaia, impreuna cu fiul meu de 1 am pe atunci, intr-o scurta vacanta. Tocmai m-am intors la hotel pentru somnul lui de dupa-amiaza. El dormea, eu ma uitam la televizor. Cand am vazut ce se intampla, totul in direct minut dupa minut, mi-am sunat parintii sa vad daca reusisera se ia legatura cu sora mea, stabilita in New York care lucra la un hotel exact langa WTC. Erau disprati, deoarece nu stiau nimic de ea si de restul familiei. Urmatoarele ore le-am petrecut intre televizor, telefon – incercand sa intru in legatura cu New York-ul si un copil mic care nu intelegea ce se intampla. Din fericire, toti au fost ok. Si acum, dupa 10 ani toate detaliile sunt proaspete in mintea mea.
Eram in Suedia cu o bursa. La acea ora eram la curs si studiam un text din Biblie: povestea lui Iov.
Mi se facuse putin rau(mi se intampla asta la evenimente mari, cutremure, etc.) si m-am dus intr-o incapere alaturata unde unul din profesori vorbea la telefon cu fiica sa care ii spunea de primul turn. Fiul sau era la Washinghton si era extrem de ingrijorat. Scoala avea securitate speciala asa ca ne-au trimis acasa nestiind la ce se pot astepta. Eram 18 studenti din intreaga lume adunati acasa la directoarea Institutului. Stateam in fata televizorului si priveam socati la lumea in care traim. Parintii unei colege, diplomati de profesie erau in vizita la NY. Prin exasperarea ei am simtit si eu ce inseamna sa nu iti sti familia in siguranta. Mama mea era ingrijorata dar imi spunea ca poate sunt mai in siguranta in Suedia decat in Romania in astfel de momente. Cine stie….
Nu am sa uit ca in acea dupa-masa in drum spre casa vedeam restaurantele pline, oameni care isi traiau cotidianul ca si cand nimic nu se intamplase. Asta m-a socat la fel de mult. Locuiam cu 5 fete si nu am putut manca sau dormi in acea noapte. Stateam in bucatarie si vorbeam despre SUA. Colega mea de camera era din Boston. Incerca sa ia legatura cu cei de acasa, in zadar insa. Am realizat cat de naivi suntem unii…cum noi studiam chintesente ale filosofiei/moralitatii umane, in timp ce altii (indiferent cine sunt acestia) planuiau asemenea atrocitati.
Coborasem de 5 minute din avion si brusc se intarise controlul in vama. Intrasem in panica pentru ca nu declarasem un amarat de notebook second hand:))Cu un an inainte chiar urcasem in WTC……ma impresionase cantitatea de sticla si metal din N.Y. Binenteles si procentul mare de scalvi/prosti din state. La intoarcere am inceput sa il apreciez mai mult pe Ion Iliescu si chiar pe Adrian Nastase, in ciuda faptului ca cei de la Catavencu reusisera sa ma convinga altceva.
Asa am petrecut eu……………cat despre petrecerile americanilor cu cherosen……….cu cinism as spune ca au dat aprox. 12 rezervoare de cherosen pe foarte multe puturi de petrol. Restul sint pierderi colaterale.
Aveam 10 ani in 2001. Venisem de la joaca si i-am gasit pe parintii mei in fata televizorului si i-am intrebat asa cu o fetisoara inocenta, nestiind ce se intampla: “La ce film va uitati?” si ei mi-au raspuns:” Nu este un film, ceea ce vezi se intampla in direct”. Bineinteles, am ramas perplexa si nu m-am mai desprins de televizor.
acasa.
eu eram acasa si a venit maica-mea de la servici si mi-a zis sa aprind tv-ul ca atacara america, pentagonul.
am ras si i-am zis ca a auzit la radio sant asa ceva, ca nimeni nu poate face asa ceva si nici nebun.
dar imediat am vazut ca e live cnn si iesefum si la scurt timp un avion “la treaba”. am inceput sa injur in gandul meu cine a indraznit sa strice lumea cu tampenia aia, teatru sau nu. stiam ca n-o sa mai fie lumea la fel dar nu intelegeam cine e “nebunul” si dece o face.
la fel ma intreb si acum cu criza asta economica fictiva, dar e mai evident cine si de ce.
Se pare ca momentul aflarii acelei vesti il au cu toi foarte bine intiparit in minte. Mai aveam cateva zile sa incep clasa 9-a… si casa era intoarsa pe dos – ai mei parinti zugraveau. Aveam un radio de pe vreme bunicului care merge pe ceva post dinasta mai universal, gen Europa FM… si la stirile de la 16:00, cand au anuntat catastrofa, tin minte ca pana si mie mi s-a parut ceva de mare impact. Am lasat toata treaba si ne-am pus in fata televizorului, inmarmuriti. Tot din acea zi stiu care e diferenta de fus orar intre Romania si New York. Asa si incep sa calculez… daca la noi era atunci ora 16:00 si la ei era 9:00 dimineata… ne despart 7 ore. Si mai tin minte ca in prima zi de scoala, cand mi-am cunoscut noii colegi de liceu, am dezbatut aceste evenimente.. bineinteles, la nivelul unor pusti de 14-15 ani.