Mircea Băsescu-i o bogăţie pentru televiziuni. De câte ori îl prinde cineva cu telefonul deschis când apare-n stenograme (şi, har Domnului, apare!), dă nişte recitaluri memorabile. Are o candoare a recunoaşterii miserupiste, ceva de speriat!
Finalul intervenţiei de ieri a fost apoteotic. Omul m-a sfătuit, pe un ton patern, să mă reorientez şi să-mi caut o meserie serioasă. Chestie la care mă cam gândeam şi eu, dar, dat fiind că n-am agonisit de-o fabrică de şniţele sau de îngheţată, momentan sunt în imposibilitatea de a o face. Aşa că n-am decât să aştept următoarele stenograme şi intervenţii telefonice ale lui Mircea Băsescu…(articolul integral, aici)
Da, ideea centrala este ca “li se rupe p…a” de popor, in timp ce inventeaza noi referendumuri la care cik ar trebui sa punem botul.
In timp ce toata lumea e preocupata de figuratie, se pregateste pe nesimtite o escrocherie majora, pe bani extrem, extrem de multi – preschimbarea cartilor de identitate valabile (pe care omul a dat bani) cu altele noi pe care omul trebuie sa dea alti bani. Escrocheria e parafata chiar de dl. Ponta, personal sub justificari absolut penibile ca putem circula in UE, mai facil, cu noile carduri de plastic.
Suspect de putini oameni de presa se ocupa de problemele cu adevarat importante.