Esti aici:
Prima pagină > Blog > Colţu' lu' Boc cel mic > Un mare deget pentru poporul suveran

Un mare deget pentru poporul suveran

În joia flăcării mov a-nceput marea reconciliere naţională. Noul premier e vechiul, demisul, interimarul, ieşitul din termen, umilul, slugarnicul şi, nu în ultimul rând, penibilul Boc. La vremuri de criză grea, Băsescu ne umple frigiderele de carne.

În termeni politici, se cheamă soluţie de criză. Dacă tot era disponibil pe piaţă unul dispus să-ndure (la început) miştourile şi (după aia) ura populară şi să mai şi fie fălos ca măgarul la trăsură, atunci era păcat de la Dumnezeu să nu-l folosească.

O să-i treacă şi guvernul, Iudele-s de găsit la tot pasul. Iar noi o să avem treabă. Cu şeful mafiei personale a lui Năstase din ce în ce mai înstelat pe umeri (şi la fel de independent de logică), cu parvenita de Nuţica moţ în vârful grămezii de tupeu, cu rozaliul Adriean la ţuţuroiul lovelelor şi, nu în ultimul rând, cu titlu de premieră (întru fericirea însetaţilor de sânge), judecători de vârf băgaţi în malaxorul DNA. A vrut putere absolută, poporul suveran i-a dat-o, s-o exercite-n voie, amin!

P.S. Dacă invocarea numelui meu a contat unu la mie în motivarea liberalilor de a nu se preda reconciliatorului, trebuie să mă simt mândru.Şi mă simt, că am de ce!

Comentarii

comentarii

Similar Posts

433 thoughts on “Un mare deget pentru poporul suveran

  1. E foarte bine cu Vladescu pentru ca se oftica Boureanu!!!De ce nu l-au pus pe Sida a lui Eba la sanatate? Cata incompetenta!

  2. Cu micile modificari facute e inca valabila!

    La curtea lui Base e sedinta mare,
    PDListi pe scaun, Stolojani in picioare,
    Se discuta probleme, se analizeaza
    Ce nu merge bine, ce incomodeaza;
    In cap de masa, pe scaun, insusi Zeus Base sta,
    Boierul Blaga face prezenta si numara.

    Se ridica Piticul zice: „Base Doamne,’
    ‘Stam bine cu productia de cereale si carne,’
    ‘Am depasit planul in industria de zgura’
    „Si mi s-a spus ca opozitia nu mai fura’;
    „La productia de tepe sintem, Doamne, pe primul loc in lume’,
    ‘I-am tepuit pe toti, fara rusine, putem spune!’

    ‘Dar exista probleme si in industria de tepe!’
    Se ridica-n picioare boierul din Videle,
    ‘Nu mai avem lemn de paltin, productia stagneaza de ieri’,
    ‘Iar stejarul, Base Doamne, il tinem doar pentru PSDei’,
    ‘De aceea propun sa facem tepele din lemn de prun’,
    ‘Vor fi betivi mai putini, iar lemnul e destul de bun’…

    ‘E o propunere buna’, zice Base, „propun’
    ‘Sa-nceapa productia de tepe din lemn de prun’,
    ‘Totul sa mearga bine, teapa sa iasa fain’,
    ‘Sa nu se neglijeze problema de design’,
    ‘Teapa sa fie supla, sa satisfaca clientul’,
    ‘Sa se potriveasca perfect cu clima si ambientul’,
    ‘Sa se trimita cadre sa se specializeze’,
    ‘Economia de lemn sa nu se neglijeze’,
    ‘Printr-o reproiectare justa sa se elimine orice sofism’,
    ‘Astfel incat tepele sa reziste si la turism!’…

  3. @DMDM
    Eu cred ca este o dezbatere interesanta, si ma bucur ca mi s-a raspuns.
    Am de facut urmatoarea precizare: am mentionat rationamentul ca snitelaria este in serviciul cantinei PD, pentru ca nu imi explic cum poti sa nu critici actuala guvernare decat daca contribui si tu la pusculita protocalie.
    In privinta studiilor in Romania, da , ele sunt irelevante, de vreme ce iti ofera doar cunostinte teoretice, insa, stimabile, departajarea se face dupa terminarea lor, nu te ia nimeni in functie de media de la facultate, ci dupa ce stii sa faci, ce potential ai sau cati bani oferi spaga.
    In rest argumentele cu spaga din spitale si cu meditatiile sustin mai degraba teoria mea de trombonist.

  4. Pe 21 Decembrie 5 milioane de Romani vor plange de neputinta ,nu am putut schimba nimic.IN SEMN DE PROTEST PE 21 DECEMBRIE VOI AGATA LA GEAM UN STEAG NEGRU,EU NU AM PRESEDINTE .

  5. @Iordachel Gudurau

    Uite o sa-ti raspund si tie. Ce nu inteleg ? Ai scris zece randuri fara sens. Doar cu scop precis, ala fiind sa-mi demonstrezi ca de fapt eu nu am ce cauta aici, si clar tu imi esti superior pentru ca eu fac snitele. Realizezi ca in afara de cei zece milioane de “activisti” de o parte si alta a baricadei mai sunt inca opt milioane de cetateni maturi din punct de vedere legal cu drept de vot ? De unde pana unde tonomat ? De unde pana unde Basescu ? De cate ori ti-ai platit impozite si taxe si ti-a vorbit una cu curu’ pentru ca ai intrerupt-o de la discutia cu celelalte patru colege? Dicutie despre cine stie ce telenovela sau mai stiu eu ce mondenitate. Sau nu platesti impozite si taxe ?

    Iti spun eu, nu ti-ai pierdut timpul cu mine pentru ca nu am inteles ce ai vrut sa zici. De fapt ti-ai pierdut timpul scriind zece randuri de text care in esenta nu zic nimic. Problema nu e nici Basescu nici Geoana. Sunt toate fufele care o freaca de la opt jumate’ la trei jumate’ cand sparg usa institutiei, toti politaii grasi de atata spaga carora le platim chirii ca se dea ei cu beemveul, toti doctorii care iti cer bani sa nu te omoare, toti profesorii care predau fix p**a in cele 4 ore pe zi astfel incat sa te faca sa crezi ca ai un copil tampit care are nevoie de meditatii si asa mai departe. Am fost destul de clar sper. Toti care fac “nefacute”. Nu vreau sa zic ca toata lumea care lucreaza la stat suge sangele poporului. O parte insa cam asta fac.

    Dar ce stiu eu, “gica-contra”, hai mai bine sa ne luam de Boc si Udrea ca sunt tinte clare si-n plus toata lumea de pe blog asta face.

  6. cu scuzele de rigoare, mai doresc sa completez:
    Nu ma deranjeaza neaparat incompetenta, prostia, proasta organizare, etc a actualului regim politic, si a sustinatorilor sai, dar ma deranjeaza cumplit ceea ce se numeste tupeu(eu ii spun nesimtire) si dau exemplu recent pe Berceanu, cu gustarea lui de la MAI, acest dispret pe fata. Aceasi atitudine o regasesc la sustinatorii acestui regim. In toata campania electorala, toti sustinatorii lui Basescu, ziaristi , parlamentari, etc, la toate dezbaterile au venit cu aceeasi strategie, de a vorbi mai tare si mai mult, de a acoperi orice alta parere sau opinie.

  7. Va dati seama, ca nici Sarbu si nici Vladescu nu au avut cine stie ce performante pt a fi coptati in noul guvern,scopul este acela pe care-l banuim cu totii de a arunca o mici petarde in partide .Culmea este ca au avut efect petardele .Oricum caracterul ….este oribil. Si pt ca am vazut ca dnul I.Cristoiu parcurge mesajele de pe acest blog l-as intreba cum e cu sustinerea celor care pierd ?Parca mai degraba ii place acum sa-i loveasca .Dar ce
    sa-i faci cand iti place T.Basescu nu prea ai cum sa fii altfel.

  8. Domnule Ciutacu cu respect va rog,raspundeti-mi si mie proasta,la o intrebare;de cand are ROMANIA 32 de milioane de oamenii?tot aud mereu de 22 de milioane din tara si 10 de afara,am creierul atat de inghetat de nu am aflat eu ca suntem atatia?sau ei ne numara ca si steagurile vesnicului Caragiale “doua la primarei doua…….”sau mai exact ca pe voturile pe care le-au furat?

  9. Numirea la Finanţe a lui Sebastian Vlădescu demonstrează încă o dată că PDL nu are specialişti.
    De unde să aibă, când ei sunt o adunătură de oportunişti, tupeişti, mediocri şi, mai ales, obedienţi.

    Dacă mai e cineva care nu ştie: Sebastian Vlădescu nu e membru PNL.

  10. @DMDM
    snitelare,nu ar fi mai bine sa-ti supraveghezi ”afacerea” si sa nu mai ai grija de activitatile altora?noi avem sefii nostri.propunerea mea e sa-ti bagi ochiul portocaliu prin alte ograzi daca te plictisesti de atata munca.

    ps.scuze victor,mi s-a umflat peluza de la ”domnul” asta moralist.il las in viata lui cu miros natural de snitel.

  11. Noi dezbatem caci doar atat stim sa facem.
    Dar cand s-a mers la vot de ce nu a-ti tipat atunci?
    De ce?Pentru ca repet NE MERITAM SOARTA!
    Toata lumea vrea, unul fura mai bine ca altul, toata lumea se crede in democratie si cand a trebuit sa voteze s-a vazut.
    Eu zic ca deja e prea tarziu, greul de abia acum incepe.

  12. Domnule Ciutacu puteti incepe o campanie de informare a cetatenilor acestei napastuite tari cum s-ar putea aproba legea impotriva traseismului politic? Spre exemplu la emisiunea dumneavoastra a-ti putea invita parlamentari din comisii pentru a ne explica cum aceasta lege poate fi aprobata in regim de urgenta. Ne-am saturat ca sa votam cu un viitor senator sau depotat si la mijlocul mandatului acesta sa ne paraseasca. Va rugam sa ne ajutati. Suntem dispusi sa scriem si la parlamentul european pentru solutionarea acestei anormalitati din viata noastra a tuturor. Va multumim anticipat.

  13. mda..Cam cine este “liberalul” Cristian Vladescu, viitoarul pres al lui Base de sters bocancii, numa bun de aratat cu destu’ drept principal vinovat pentru suferintele poporului suveran …Sau cat de curati, uscati si morali devin mafiotii altora daca se imbraca in portocaliu.Lasand la o parte idila cu sotia finului Boureanu (ce misteaux Bourene,pt cine ai mancat tu atata kaka),niste kestii tare interesante se pot spune despre Cristian Vladescu- noul Pogica al GUVERNULUI OTV.BOC- Daca prin 2004 Base tipa ca OPREA este seful mafiei personale a lui Nastase atunci pastrand paralela,de prin 1997 pana in zilele noastre musiu Vladescu ar putea fi numit cappo di tutti capi al gastii personale de purtatori de interese al grupului Tariceanu.Pe scurt,domnul Vladescu este un vajnic om de afaceri si actionar intr-o puzderie de firme care au avut o relatie foarte speciala cu bugetul de stat, buget caruia inca domnul Vladescu datoreaza multe miliarde.Tot dl Vladescu are un dosar penal de toata frumusetea fiind acuzat de FURT INTELECTUAL.Daca cineva se apleaca mai cu sarg asupra activitatii sale va avea multe surprize.Asa ca are domnu Ciutacu’ si putinii jurnalisti care refuza sa pupe condurul o spinare de treaba…

  14. boc se aseamana cu cd-urile de manele de demult[Manele 1. Manele 2. Manele 3.] boc 1, boc 2, boc 3, boc 4. ca tot s-a promovat base la taraf si etno…

  15. Politica asta incepe sa fie o meserie cu adevarat ingrata.Saracu Boc la cite injuraturi a indurat din toate pozitiile cred ca nici daca ar fura jumate din Romania si tot nu s-ar acoperi suferinta mititelului.Sa duci Romania in carca si o legiune de carcotasi sa te ocareasca din toate partile e peste putinta mea de intelegere.Eu o sa-l votez si in 2012.

  16. Pai daca il punea pe Crin prim-ministru, asta scoatea iar PD-L de la guvernare si conducerea singur. Pana una alta, e bine ca avem guvern. Ce o sa faca, o sa vedem!

  17. In loc sa fie la TV un program care sa aduca mai a Craciun, vedem pe toate posturile numai fetze de escroci care au ajuns la guvernare…

  18. Ma bagai si eu in seama cu activistii de pe blogul lui Udrea..frate..e cenzura..cum spui ceva mai “neportocaliu” s-a dus si comentariu tau direct la cos. Le-as arata si eu un deget..da ceva mai mare decat cel din poza

  19. D-le Ciutacu,
    Veti supravietui avand-o in Guvernul Boc 4 pe “parvenita de Nutica mot in varful gramezii de tupeu”?

  20. @DMDM
    Te-am rugat sa-mi spui, daca poti, de ce nu se face mult trambitata reforma. Si, asa ca fapt divers, am avut si eu treaba pe la primaria din Sibiu. Poate ca nu poti sa crezi, dar am fost impresionat de functionarii de acolo. Pe bune. Ca i-am prins eu intr-o zi buna, ca le-am placut, nu stiu, dar a functionat exact cum trebuie. Pot sa-ti spun asta pentru ca pot face comparatie cu alti functionari, din alte tari.
    In privinta profesorilor nu ma bag deoarece copii mei nu au studiat in Romania.
    In privinta sistemului sanitar? Probabil este subbugetat sau exista indolenta,sau salariile sunt prea mici. Nu stiu. Pot sa-ti spun ca nu am platit in viata mea nimic vreunui medic.
    Da! M-ai prins cu sistemul juridic. Am avut si eu, o data de mult, o problema la tribunal si .. mori cu dreptatea in mana.
    Dar intreb si eu ca prostul:
    Acesti jegosi de politicieni, in atatia ani au clamat nevoia de reforma (ce frumos suna)a statului si a institutiilor statului. Bon!
    Si ce s-a intamplat? I-am deranjat eu? Sau tu?
    Sau cine? Sigur EI nu au vrut-o.
    Iar toate relele pe care le-ai expus sunt datorita lor, datorita cetatenilor care se vaicaresc pe bloguri/forumuri in loc sa le ceara socoteala.
    Cam lung comentariul si sper ca acuml-ai inteles…

  21. “Pentru ca au votat mizerabil… de aia!” asta e pana la urma? esti si tu si aia ca tine: un mizerabil! daca am ales ceva in 6 decembrie e alegerea mea! voi astilanti? pluton de executie! asta sunteti. ma uit seara la antena voastra cum stati si aruncati vreo 10 laturi. voua chiar nu va e rusine? inteleg unu, doi, dar un pluton? poate de asta “v-a ciuruit”ala ca pe voi, la voi s-a referit! sunteti penibili si doar niste argati, iobagi pardon!

  22. Domnule Ciutacu. Prietena noastră comună şi-a asigurat scaunu’ de ministresă prin faptu’ că i-a adus conducătorului iubit (mai ales de către ea însăşi) un mare număr de voturi 😉 ! Nu vă spupăraţi, rogu-vă frumos, pe mine, da’ aţi rămas dator cu o ştire pe acest blog… Nu contest că Dvs. n-aţi avea alte probleme, da’ asta chiar mi se pare mie (adecă unui ageamiu) o “ştire bombă” 🙂

  23. Ne-am trezit din hibernare/Si-am strigat cat am putut/Sus Cutare! Jos Cutare!?/Si cu asta ce-am facut?

    Am dorit, cu mic, cu mare,/Si-am luptat, cum am stiut,/S-avem noua guvernare?/Si cu asta ce-am facut?

    Ca mai bine sa ne fie,/Ne-a crescut salariul brut,/Dar traim in saracie?/Si cu asta ce-am facut?

    Ia coruptia amploare,/Cum nicicand nu s-a vazut,/Scoatem totul la vanzare?/Si cu asta ce-am facut?

    Pentru-a castiga o paine,/Multi o iau de la-nceput,/Ratacesc prin tari straine?/Si cu asta ce-am facut?

    Traversam ani grei cu crize,/Leul iar a decazut,/Cresc intruna taxe-accize?/Si cu asta ce-am facut?

    Totul este ca-nainte,/De belele n-am trecut,/Se trag sforile, se minte?/Si cu asta ce-am facut?

    Se urzesc pe-ascuns vendete,/Cum nicicand nu s-a vazut,/tara-i plina de vedete?/Si cu asta ce-am facut?

    Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!/E sloganul cunoscut,/Iarasi am votat ca prostii./Si cu asta ce-am facut?

  24. @plescoianul

    Antena nu e a mea si nici a voastra ci urmasilor vostri… in veci, vecilor….

    In privinta grupului Basescu, Boc & sleahta din Guvern … “patria se cheama poporul, iar nu tagma jefuitorilor”.
    Din pacate poporul, aflat in foame, a votat prost, un presedinte despotic care vrea sa conduca tara numai dupa cum vrea muschii lui.

  25. Nu ma mai uit la niciun post tv, afara de A3, Discovery si uneori HBO. Ce se intampla acum la noi in tara se integreaza intr-o tragi-comedie a absurdului, corelata cu o interpretare irationala a realitatii vietii. Ceea ce am scris mai sus semnifica, in traducere libera (deocamdata, libera..), ca traim o perioada de cosmar in care, ca sa nu innebunim, mai si radem nitel,cum sounea Nichita Stanescu, un fel de risu’-plinsu’ al acestui macabru existential. Este pur si chiar simplu oribil sa vezi aceleasi moace ireal de nesimtite, in guvern, sa realizezi ca incepe Infernul din care nu mai ai scapare..”Lasati orice speranta, voi ce intrati aici!”
    Cei ce sunt vinovati de aceasta situatie vor suferi la fel de mult ca si ceilalti. This is it!

  26. Cu parere de rau trebuie sa spun ca poporul roman (daca mai exista asa ceva) are conducatorii pe care ii merita. Pe mine ma deranjeaza mai putin pentru ca am plecat in 2000 din Romania cand mi-am dat seama ca nu mai e nici o sansa. Si totusi ma uit la ce se intampla in tarisoara mea si m-i se rupe sufletul.
    Succes tuturor celor care au ramas sa se lupte cu morile de vant! Dar retineti un lucru important, anii trec foarte repede imbatranim cu totii iar intrebarea de baza este merita?

  27. Mă întreb dacă cei care s-au lăsat fraieriţi de Băsescu încă o dată, sunt mulţumiţi de componenţa guvernului nou propus. Sigur că mă refer la cei care mai şi pricep câte ceva, nu la …ceilalţi.
    Spun asta pentru că ştiu oameni care au votat cu Băsescu, dar nu voiau să mai audă de Udrea, de Berceanu, de Videanu.

  28. cred ca militarii se vor revolta!’seful mafiei lui nastase’ sa fie la aparare?întru apararea cui?

  29. Aţi vrut Băsescu, aţi primit Băsescu….când nu vor mai fi bani de pensii şi salarii tot mogulii şi cei care nu sunt cu băse vor fi vinovaţi ????

  30. Pentru cei care nu cunosc culisele alegerilor:
    Duminica seara, in jurul orei 17.00 Dictatorul a convocat lacheii si a “tunat si fulgerat” la ei ca mai are nevoie de 1 mil. de voturi. A cerut sa se mearga in toate colturile de tara si sa se scoata oamenii din case, la urne, cu orice pret. Iar rezultatul il cunoastem.
    Dealtfel, imediat dupa alegeri discutam cu o cunostinta (fara orientare sau preferinte politice) care a facut parte dintr-o comisie de votare la o sectie din Bucuresti. Mi-a spus ca incepand cu ora 18.00 au inceput sa vina sa voteze indivizi agitati care tot faceau reclama pentru Basescu.
    Asta este omul care ne conduce. Nu a stiut sa piarda dupa cum nu a stiut nici macar sa castige (i-am ciuruit).
    Cinste inteligentilor care au ingropat Romania pentru multi ani de acum incolo (si nu ma refer la prostimea din bodegi ci la cei cu oarecare pretentii intelectuale). Iar in curand toti romanii de rand vom simti consecintele acestui deznodamant (falsificat) pe pielea noastra. Inclusiv sustinatorii (de buna credinta) ai dictatorului.

  31. O propunere de invitat in emisiune: Doina Cornea.
    Femeia asta a fost un simbol acum 20 de ani. A dat clasa prin curajul ei. S-a uitat asta.

  32. Anul 2010 va fi greu si pot sa spun ca alegerea pe care au facut-o votantii lui Basescu face situatia si mai grava.
    Pana la urma daca te vinzi pentru 1 litu de ulei sau un 1Kg de zahar inseamna ca atata valorezi.
    Saracia nu justifica prostia mai degraba prostia justifica saracia.

  33. sau
    “Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
    Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
    Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
    Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
    În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
    Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!”
    si audio :):
    http://www.trilulilu.ro/Relia/c19b8fdb0969bc

    🙂

  34. Ciutacule, fii antena: simpatizantii PDL sunt atat de revoltati de decizia PDL incat au ajuns cei de la Hotnews, in seara asta, sa-si inghete site-ul, ca sa nu se mai reverse sute de mesaje dure catre Basescu si PDL. E un val atat de mare de dezamagire, incat Hotnews-ul a ajuns sa practice cenzura. Selecteaza mesajele pe spranceana, daca poti sa-ti imaginezi. Ei nu obisnuia sa faca asa ceva. In loc sa publice toate cele 400 – 600 de mesaje trimise cu obida in intervalul orar 19:00 – 19:45, cei de la Hotnews au publicat, in total, pana la ora aceasta, doar…45. Halal libertate de exprimare! Cred ca o sa iasa scandal mare cu guvernul asta. Si-au pierdut sustinerea a 70-80% dintre votantii lui Basescu.

  35. Apropo de numirea lui Cătălin Croitoru la Ministerul Educaţiei, intraţi pe site-ul lui personal http://www.catalincroitoru.ro să vă umpleţi de “profunzimea” şi “vizionarismul” ce populează mintea personajului… efectiv te îngrozesc posterele electorale, brrrrr!!! Şi acest sinistru politruc portocaliu se va ocupa de “educaţia” viitoarelor generaţii ale poporului român!!! Oare într-adevăr singura speranţă care ne-a mai rămas de a putea trăi într-o lume cât de cât normală să fie cea pe care o găsim la http://www.emigrare.info ?!

  36. Ma dor neuronii de atata politica a bunului sau raului simt! Doar o noua emisiune cu Grigore Lese imi mai salveaza acest an apocaliptic. Ajuta-ne sa ne mai descretim fruntile, sa ne inseninam privirile, sa ne bucuram sufletele, sa invatam sa iubim, sa nu mai uram cu atata patima, sa fim mai buni.
    Apoi o-m lua viata in piept cu bune si rele si la anul!

  37. Domnule Ciutacu,

    In emisiunea “Sinteza Zilei” din data de 7 decembrie, ati afirmat ca ati primit mai multe mesaje “de bine” de la IP-uri diferite. As vrea sa va informez ca, din cunostintele mele, exista un program care permite schimbarea automata a IP-ului asociat unui calculator chiar si la 30 de secunde odata.
    Va doresc numai bine, Craciun Fericit si un an nou mai bun, plin de realizari si bucurii alaturi de cei dragi.

  38. Dar ce spuneti despre asta:
    Un individ il face troaca de porci pe Mircea Badea.
    O parodie de genul “Afara Ploua” – de cea mai joasa speta.
    Un filmulet de 6 minute in care un individ il injura ca la usa cortului pe Mircea Badea.
    Video pe http://www.blog.imperiaonline.me ,
    Aceasta se fie RECONCILIEREA presedintelui?

  39. @Margelatu
    Pe mine teoretic m-a educat sitemul comunist si apoi cel democratic. Practic am fost educat de parinti in cei sapte ani de acasa.
    🙂
    Problema reala este in alta parte… in cei spate ani de acasa.
    🙂

  40. Toata lumea este preocupata de “noul Guvern” in care nume mult prea cunoscute apar din nou; oameni care nu s-au distins cu nimic in mandatele anterioare. Vorba lui D-l Ciutacu:”De ce am mai facut alegeri”? Ma indoiesc ca va fi adoptat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.