Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Tratat de bârfologie: azi, legende urbane

Tratat de bârfologie: azi, legende urbane

Azi, la mica lecţie de manipulare, vă voi prezenta, cu exemple concrete din orezăria mogulului, cum se generează şi se întreţine o avalanşă de suspiciuni. Se porneşte cu bulgărele de la o informaţie (dacă nu e disponibilă pe piaţă, merge şi-o bârfă), se dezvoltă în spaţiul public (ziare, radio, tv, Net) cât mai abracadabrant şi misterios cu putinţă, se rostogoleşte, fiecare difuzor adaugă câte ceva de la el, sursele care confirmă sunt mai mult de trei şi, într-un final, devine adevăr irefutabil. Luaţi de citiţi şi nu le mai cumpăraţi toate golăniile!

1. Indezirabilitatea lui Tolo în Trustul Intact. Acum două seri, după demisia Monicăi Iacob Ridzi, redactorul-şef al Gazetei Sporturilor a avut o ciocnire cu – deduc fix din ce a apărut în media şi din ce am auzit – echipa ştirilor Antenei 3. Omul a şi scris chestia asta. De aici s-a ajuns, conform bunului obicei românesc, la înflorirea halucinantă a unei închipuiri. A dat mogulul ordin să fie interzis Tolontan! Nici nu contează că, în seara când s-a petrecut episodul, Tolo a fost în direct şi la Antena 1 (Observator), şi (pe telefon, fiindcă n-a putut să fie prezent fizic) la Antena 2 (Vorbe grele), ambele aparţinând aceluiaşi mogul pe care l-a dat în poză pe prima pagină a ziarului condus de el. Unde-s interdicţia de trust şi ostracizarea generală?

2. Persecuţiile oribile la care-i supus Ion Cristoiu. Cunoscutul ziarist a decis, din motive care-l privesc, să facă o schimbare de atitudine; chiar şi de aer, după cum declară cu o consecvenţă şi o repetativitate care mă înspăimântă. Din ianuarie încoace, e plină presa (inclusiv ziarul unde-s eu redactor-şef) de interviuri cu el şi (sau) aprecierile deloc măgulitoare pe care le face la adresa noastră. Am tăcut o bună bucată de vreme şi, într-un final, întâi Badea şi după aia eu ne-am spus părerea (eu pe blog, nu în JN, deşi aş fi avut posibilitatea). Vai, e comandă de la patron să-l atace ăia micii şi acum îl persecută! Iar Ion Cristoiu continuă să fie persecutat într-un mod abject: contractu-i merge mai departe deşi anunţă de fiecare dată când apare la Gabi Firea (de minim două ori pe săptămână) că pleacă, îl ia maşina de-acasă, în duce maşina acasă, scrie zilnic (ce, despre cine şi cât vrea) în Jurnalul, i se trimite car la Găgeşti să comenteze funeraliile lui Michael Jackson…

3. Scoaterea de pe post a lui Valentin Stan. O perioadă, nici măcar nu ştiu dacă o lună întreagă, omul cu laptopul n-a apărut la Sinteza zilei. E clar! Mogulul, care-l susţine pe Mircea Geoană, e deranjat că-l sprijină pe Crin Antonescu, la rândul lui pus la embargo în Intact. D-aia s-a certat şi tonomatul cu candidatul PNL. Ingerinţele patronale în politica editorială nu mai au margini! Între timp, liderul PNL apare în toate talk-show-urile politice ale Antenelor (inclusiv în al meu, chiar în postură de probabil finalist la prezidenţiale) mai des decât cel al PSD, nu-l mănâncă nimeni de viu, domnu nea Valy revine senin de unde nu plecase şi nu fusese izgonit niciodată. Dar – nu-i aşa? – e absolut îngrozitoare împilarea la noi. Mă şi mir că mai rezistăm.

UPDATE: Unele lucruri, gen foamea continuă a Nuţicăi, nu se schimbă niciodată. I-a zis şi maistru’ Jack că-i cât maşina de pâine, ea tot la carne se gândeşte.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

75 thoughts on “Tratat de bârfologie: azi, legende urbane

  1. :)) adevarul e ca multi dintre jurnalistii din romania si-au gresit profesia. la imaginatia pe care o au si la nonsalanta cu care spun/scriu tampenii ar fi trebuit sa fie scriitori de carti SF de mana a doua in loc de jurnalisti de mana a doua.

  2. si io care credeam c-o fost sesiunea, d-aia nu mai dadea nea Laptop pe la teve.

  3. L-ati uitat pe Bogdan Teodorescu. Si el a lipsit o buna perioada de timp, dupa ce a spus ca va face tot ce ii va sta in putinta sa nu mai iasa Basescu, ba chiar s-a pronuntat pentru Crin Antonescu… Ce mai conteaza ca omul a fost plecat din tara cu treburi? Eu sunt sigura ca mogulul a dat ordin, as baga chiar mana-n foc… 🙂

  4. Asta cu “car la Găgeşti” e dichisită rău. Când aproape scăpase Maestrul, jmoaf! nici n-a ştiut ce l-a lovit!

  5. Deci trebuie să recunosc că, nu că m-aş fi îndoit fo clipă, Gabi Firea e o bună creştină!
    …câteva reflectoare in plus indreptate spre, se poate?! 😉

  6. Eu nu prea am chef de barfe,dar i-as sugera ministresei Udrea sa vorbeasca cu Berceanu sa faca un hocus-pocus, ca sa apara sosele in Romania,subliniez sa apara(cei apropiati lui Base au talent numai in a face sa dispara lucruri din tara).Abia dupa aceea ,sa aiba pretentia sa ne vina turisti din afara.Mai nou,am niste vesti care ma ingrozesc din Italia,confirmata si de atitudinea unor romani care brusc vor sa-si ia copiii acolo.Se pare ca italienii acorda un fel de alocatii mari in cuantum pentru copiii romanilor,iar astia se grabesc sa ii duca acolo.Problema este ce se intampla cu acei copii dupa aceea,dat fiind faptul ca italienii,la prima constatare ca esti un parinte inadecvat pentru copilul tau(au si sectie speciala in ministerul justitiei care se ocupa de minori),te decad din drepturile parintesti.Daca e adevarat ce se aude pe la noi,fapt confirmat si de unii romani care cer reincredintarea copiilor in statul roman,pentru a-i lua apoi cu ei in Italia,atunci eu prevad in anul care vine niste scandaluri imense pe la italieni cu romanii nostri care isi vor pierde copiii pe acolo.Nu privesc cu ochi buni ce se intampla acum acolo.Cineva de la Externe ar trebui sa verifice ce se intampla in Italia.

  7. Victore, traim intr-o tara cu scenarii proaste si scenaristi imbecili, cu matracuce purtatoare de biletele roz si mancatoare de…carne!

  8. totusi, de ce ati scris post-ul asta?
    solidaritate de breasla presupun. 🙂

  9. de acord. sa legalizeze prostitutia. mai ales pe aia “intelectuala”.

  10. @torquesss: solidaritate cu cine? cu stirile Antenei 3, unde-s mai proscris decat Tolo? sau cu Voiculescu? da’ nu stiam ca suntem colegi de breasla 🙂

  11. Cam aceleasi barfe pe care impreuna le lansati la Sinteza zilei.Urmarind emisiunea de ieri:Spune Basescu-“i-am rugat sa opreasca orice publicitate” spune Gadea “presedintele a dat ordin”.Lipsa de transparenta duce la aceasta.Vali Stan a disparut far nici o vorba(nu trebuia sa dea explicatii) dar un minim respect fata de cei ce il urmaresc putea sa dea dovada.Pe I.C. il dati afara voi si nu trustul deoarece ar fi chestie de proces si o decrebilizare totala a trustului Intact.Tolontan e singurul care inca nu stie ce i se pregateste

  12. Un subiect generos si foarte ‘trendy’.
    “Cum se genereaza” suspiciunea? Prin lipsa de comunicare, sau comunicare neclara, cetoasa, lipsa de transparenta, de decizii clare, de anomalii, prin propagarea minciunii, etc.
    Cum “se intretine” suspiciunea ? Lasandu-te sa te macine; nefolosindu-ti mintea si inima in scopuri bine definite, chiar daca esti constient ca familia si societatea au nevoie de tine.
    Un cuvant nespus la timp genereaza suspiciune, neincredere; dar la fel de adevarat este, ca o comunicare ideala, presupune sinceritate fata de ceilalti, ascultarea parerilor acestora. Si cel mai important lucru este onestitatea fata de propriul suflet care genereaza la randul sau o ELIBERARE. Daca vei purta in suflet povara suspiciunii, a neincrederii esti pierdut.
    Trebuie sa verifici ceea ce ti se pare dubios, ca sa te poti elibera de suspiciune si sa poti recapata increderea in tine, demnitatea care ti-a fost incercata.

  13. @Onofrei: frumoasa incercare si, pentru dileala scenariului, ti-o public. da’ regula generala ramane valabila: tot nu (mai) ai dreptul sa scrii aici 🙂

  14. ati inteles deci logic ca ramane doar varianta a doua.sergiu andon the 2nd.

  15. @torquesss: deveniti previzibil si plictisitor. ce-i incorect din ce am scris? deranjeaza realitatile si demontarea psihozelor sau faptul ca am postat poza cu Voiculescu? e nasol cand se sparg baloanele de sapun?

  16. Eu cred ca domnul Cristoiu se panicase din cauza faptului ca era cam eclipsat si s-a gandit ca poate poate i se acorda ceva mai multa atentie amenintand cu plecarea, dar nu tine faza…

  17. ba, dar Tolo tare neastamparat este, degeaba a intrat el la Antena 1 si Antena 2, febletea lui ramane Antena 3, el cand merge la Realitatea TV isi imagineaza ca sta se afla la Antena 3.

  18. in 89` era scris pe un perete cu o certitudine macabra `ne meritam conducatorii` e valabil si in cazul de fata…las` ca o sa-i credem din nou si o sa mergem la vot…

  19. Faza cu Udrea e tare!
    Probabil ca doamna Udrea il urmarea pe domnul Ciuvica atunci cand ne-am explicat ca un ministru trebuie sa fie un bun administrator, nu neaparat un expert in domeniul Ministerului respectiv. Desi muntele este unanim acceptat ca fiind o forma de relief cu maxim potentia turistic, nu prea stiu cum va exploata doamna Udrea fauna noastra carnivora in scopuri turistice. Ar putea totusi sa ne faca o demonstratie live, dupa exemplul Basescuboc. Daca Boc ne da lectii de cosit iar Basescu ne tunde oaia, ar putea si doamna Udrea sa alapteze un pui de urs pentru televiziuni sau sa arate intr-un clip pentru promovarea turismului cum hraneste ea o haita de lupi.

  20. ..da se stie deja ca Intact e un trust interesant 🙂 .. ca sa nu zic fascinant
    Poti sa zici si sa faci orice, atata timp cat faci profit sau ajuti la facerea lui..
    eu asa vad trustul asta din exterior !!

  21. vasnic aparator mai sunteti. cu sau fara poza tot nu mira pe nimeni cum de ati simtit nevoia sa interveniti cu acest post. cineva acum da usor multumit din coada.
    multumim ca ati facut lumina in cazul asta.:)

    balonul de cauciuc cu poza de mai sus imprimata e mai greu insa de spart.:)

  22. @torquesss: tocmai v-ati castigat dreptul de a nu mai comenta aici
    P.S. se scrie vaJnic 🙂

  23. Cred ca turistul maghiar atacat si ranit de un urs la padina poate reprezenta un bun ex de turism carnivor. In fond si bietele animale au nevoie de putina relaxare, fie ea si turistica si nu neaparat ecumenica! Chiar, nu aveti impresia ca de ceva timp sunt cam multi turisti maghiari prin muntii nostri?! Basca suporterii agresivi…

  24. Daca tot suntem la capitolul “Barfologie” ,referitor la “legendele urbane” :
    1.Candideaza sau nu d-nul Oprescu la presedintie?
    2.D-na Udrea a fost “informata” despre “barfele” din JN de a iesit repede cu o conferinta de presa? Cum se explica tupeul “Dalli”(legenda urbana) de a incasa in continuare taxa de parcare?
    3.Cu mentiunea ca asta nu e barfa: Cum isi explica d-na ministru panourile uriase chiar din circumscriptia electorala a domniei sale, prin grija unui primar PD_L , prin care se promoveaza turismul din Cipru sau Bulgaria?

  25. Vezi “fiara” ca a fost “persoana juridica”?
    Pe mine ma intereseaza insa alt aspect al intamplarilor astora, nu o prostie de casa in Elvetia sau firma nedeclarata. Curiozitatea mea pricina are.

  26. Barfologia este un domeniu aprofundat foarte bine de societatea romaneasca, si din asta nu scapa nimeni, indiferent de nivelul la care se joaca. Udrea….ce am mai putea spune, este o carnivora inascuta care de cand e ministru are un apetit feroce:)))

  27. Domnu’ Ciutacu, cum se face ca mai toti presarii de la noi n-au terminat Literele, ci mai toti sunt medici ratati, ingineri, dulgheri, prelucratori prin aschiere, militari, securisti, popi, mecanici auto, pescari, maradonisti sau someri de lux? Nu ca n-as sti raspunsul, dar vroiam sa vad parerea dvs.
    Si apropo de subiectul de ieri cu tucalarii portocalii: tucalarii lui Constantinescu sunt mai buni, avand in vedere dezastrul CDR? Sau nu se mai pune problema pt. ca CDR a fost demult, cam prin Evul Mediu si ar trebui sa avem memoria scurta? Nu de alta, dar ii cam vad de mult timp pe la TV dandu-ne lectii, tinandu-ne prelegeri si purtandu-se ca si cum n-ar fi avut nicio treaba cu esecul total al guvernarii “tapului” si ca nici n-au rontait vreodata din “cascavalul” bugetar. Sigur ii stiti pe vreo 2 dintre ei.

  28. @Vlad-Tiberiu: inteleg c-aveti o suparare mixta. varfurile din presa nu (prea) provin dintre absolventii de jurnalism fiindca scolile de specialitate nu scot mai nimic de remarcat. enervarile pe care vi le produc (deduc eu) Bogdan Teodorescu si Mugur Ciuvica, n-au legatura cu acest subiect si, oricum, nu stiu sa se fi imbogatit vreunul pe vremea lui Emil Constantinescu. cat despre repulsia pe care v-o provoaca presa, nu pricep de ce va ambitionati sa mi-o transmiteti (aproape) zilnic. inteleg din prima, nu-i nevoie sa repetati.

  29. Chiar nu-mi vine sa cred ca unii pot fi atit de slab mobilati intelectual.Nu mi-am pus niciodata problema ca omul cu leptopul o fi mazilit,sau ca maestrul este prigonit.Ca se cerata cu domnul Badea ori Ciutacu,e firesc,asa este la serviciu.Multe diferente de opinii.
    Maestrul este scorpion ca si mine,dar ca si Basescu,deci oarecum mai sucit,mai conflictual.
    Cine poate crede toate timpeniile de mai sus?
    Traim in Romania si asta….

  30. Buna Dl.Ciutacu
    Referitor la Stirea Zilei cu dna. Firea si dl. I.C., unde a fost prezent si dl. Tariceanu…nu vi s-a parut cam “moale” atitudinea fostului premier fata de fostul lui dusman de moarte? Daca ar fi sa aberez…chiar as spune ca Tariceanu era mai apropiat de tabara lui Basescu decat cea a lui Crin. Ma insel?

  31. ..am uitat,din toate aiurelile postate de Victor mai sus,un singur lucru este adevarat:
    Nutzica este grasa !(dar nu de Cotnari)

  32. Problemele arzatoare si de prima mana sunt cu totul altele: nu cum se ,,barfeste” prin presa despre unul sau despre altul. Nu zic, ca si astea nu sunt importante, dar fratilor, tara arde cu adevara si baba se ,,teaptana” lua-or dracu s-o ia si in Romania, in tara tuturor posibilitatilor si a abuzurilor de putere, unde se practica teoria leului, adica cine-i mai tare-n muschi isi taie felia cea mai mare iar firimiturile, daca mai sunt, sunt imprastiate in cele patru colturi, pantru a da un praf in ochi si dobitoacelor (dobitocilor). Astazi am auzit la televizor, ca doamna vulpe (Inalta Curte de Casatie si Justitie) si-a taiat o felie di tort, cam mare, dar pe care nu poate sa o mestece in voie, pentru ca un dobitoc (ministerul finantelor) i-a cusut o parte din gura. Mai mare dobitocie (a nu stiu cata) nici ca se putea sa nu apara din partea domnilor judecatori, care ar trebui scuturati de organele abilitate ale statului sa vada si muritorii de rand ce salarii si ce averi au si sa nu mai dea hotarari personale, pentru obtinerea unor drepturi, pe care si asa le au cu mult peste norma de bun simt. Pai daca ICCJ sau orice alt organ judecatoresc hotaraste in nume propriu, si numai ei, marirea salariilor din buzunarul contribuabilului, pai ce mama dracului mai face si ce rol mai are guvernul, daca altii emit asemenea hotarari? Chiar asa de dobitoci ne cred, sau poate chiar suntem, toti nemernicii astia, care-si aroga drepturi de sute de milioane de lei pe luna fara sa le pese de cei din jur si fara ca statul (sau ei sunt statul) sa ridice un deget. Eu, zic sa dispara toate celelalte organe ale statului si sa se ocupe cu toate celelalte treburi tot domnii judecatori, pentru ca in loc sa judece infractiuni comise de infractori sau infractori care au comis infractiuni si sa nu se mai planga ca nu au timp de asa ceva, sa conduca dumnealor statul. Sa puna patriarhul in functia de sef al statului iar ei sa fie si parlament si guvern si toate celelalte iar noi, sa plecam dracului din tara asta a lui Papura-voda.

  33. Meserie!
    Pana la urma, cand se va cere Cristoiu afara?! Ca plange masa…

  34. Stimate Domnule Ciutacu,

    Cele de mai jos sunt doar barfe…

    Ca si dumneavoastra, sunt si eu inginer, dar cine nu este?
    Din pacate, chiar si dl. Pogea are diploma de inginer… ca are studii omul !

    Era un banc celebru cu cei doi militienii de la Romana, care sunt intrebati de cativa turisti straini, in franceza, engleza, germana, italiana, spaniola etc. unde-i Inter-ul, si n-au reusit sa obtina de la cei doi decat ranjete si dat tapm din cap…
    Dupa ce turistii au plecat,unul din militieni ii zice plin de obida celuilalt: “Ba, ce meserie grea avem si noi, ai vazut, ba, ce de limbi vorbea aia?!”.
    Colegul ii raspunde sictirit: “Da, ba, am vazut, da’ la ce le-a folosit?!!!”

    Asa si noi, la ce ne-a folosit ca in decembrie ’89 au murit altii pentru noi sau in locul nostru si daca dupa tot ce s-a petrecut in acesti aproape 20 de de ani de “democratie”, nu suntem in stare decat de vorbe, fie ele chiar “grele”!

    Mark Twain spunea ca americanii au trei drepturi fundamentale: libertatea presei, libertatea cuvantului si intelepciunea de a nu se folosi de ele.

    Desigur, “regula” asta are si exceptii iar la noi sunt cativa (dar nu suficienti !) lideri de opinie care nu au intelepciunea la care marele scriitor facea referire.

    Totusi:
    1. A “cazut” Ridzi dar restul “inginerilor” au ramas, in frunte cu “Zeus” – ce-i drept dansul zice ca acum ne trebuie cetateni si cu alte meserii, de vreme ce scoala produce atati “tampiti”.

    2. A “cazut” la datorie, in afara orelor de program, consulul nostru (?) de la Chisinau – ministrul nostru de externe (ca un “inginer” responsabil) si-l asuma (desi era de la SIE)si zice ca situatia este ” mult mai complicata si extrem de delicata” si ca nu poate sa spuna mai multe… Poate ca intre timp, “inginerul” ministru de externe a primit cava casete sau CD-uri de la Teheran si de la Tel Aviv in care “performeaza” mai vioi mai tanarul (la acea data) consul Nielu’. Desigur, este delicat sa vezi ce performant era (pe bani publici) in trecut, fata de luna mai 2009! Poate dl. “inginer” Cristi Diaconescu se teme sa nu fie acuzat de cheltuirea fara rost a banului public!

    3. “Inginera” Udrea acuza televiziunile ca-i submineaza “sectorul” cu stirile meteo si codul galben… dar nu are nici o jena sa faca reclama la « land of choice” ba calare, ba pe “bicla”, ba incaltata si dansand, ba desculta pe nisip si in valuri, dar mereu blonda si in rosu total sau partial…

    4. “Inginerul” bordurilor Videanu se lauda ca daca era el prezent la sedinta de guvern, nu se adopta impozitul “forfetar”. Cred ca se da mare si tare, dar fara spor si credibilitate – el a fost prezent doar cand a fost neaparata nevoie de el, in rest a lipsit, deoarece s-a gandit ca poate-i “deranjeaza” pe alti “ingineri” din treaba.
    5. “Inginerul” Boureanu zice ca ar fi bine sa nu se rada de numele de familie al domniei sale, intrucat mai are pana sa atinga renumitele performante ale numelui, dansul fiind inca in stadiul comportamental de in care-i dau coarnele, adica lipsit de oricare din cei “sapte ai de-acasa”.
    Pe linia “domnisorica” dansului i s-ar potrivi mai degraba numele de Viteleanu, care este oricum mai dragut si in concordanta cu stadiul mental in care se gaseste.

    6. “Inginerul” Flutur scrie pe dealuri cu oi, ca alfel nu reuseste sa-si indeplineasca planul la productia de servilism, pentru a-i fi uitata “ingineria” (liberala, ce-i drept!) cu “aviara”.

    7. “Inginera” EBA, dupa ce a vandut “pejeul” si a economisit ceva bani din “podium” si “luxtenuri” si-a tras un “reingi rouver” si un post de parlamentar european… Sa nu se plictiseasca pre tare, isi propune foarte serios( !) sa legalizeze niscai “ierburi usoare”, pentru ca a vazut dansa, in filmele de actiune, ca si-n America sunt legale iar in Olanda, iti da “pliculetul” rest la paine, daca n-au marunt… Eu cred ca nu a inteles bine nici filmele, nici tot restul, dar mai are timp, prin bamboo-rile din UE. Ma bucur pentru Hrebenciuc Jr., el a scapat! Cum o fi facut ?

    8. Inginerul pdeleu Hoara – deschizi televizorul, dai de el, nu conteaza ora, nu conteaza postul, nu conteaza subiectul, el are sarcina de partid sa participe si sa zica taman pe invers decat ceilalti combatanti, la randul lor, “ingineri” de partid.

    9. “Inginerul” Pogea, dupa ce a numarat banii din granit, marmura si borduri la TITANMAR, ce s-a gandit el, ia sa ma fac ministru de finante ! Zis si facut ! Acu daca tot (s-)a ajuns, s-a apucat sa le explice prostilor din sectorul privat ca asa e-n economia de piata, esti obligat sa realizezi si in anul curent cfra de afaceri din anul precedent ! Ca au – n-au, trebuie sa plateasca impozit minim da’ pe cifra de afaceri,da’ pe cea realizata mai an! Ca dumnealui (Pogea) trebuie sa stranga buget pe care sa-l imparta la Ridzi&Co.Kg.GmbH, VideanuInc. UdreaPlc, BerceanuTrust, BlagaLtd. s.a.m.d., “inginerii” cei priceputi in cheltuieli bugetare, care mai de care mai morale, mai judicioase si mai economicoase. Domnule “inginer” de la MF, sa stiti ca cifra de afaceri anterioara nu este ca vanzarile anterioare ale ex-sotiei lui Bodo, adica nu se capitalizeaza la cioapul companiei si, in plus, a fost si impozitata conform profitului brut rezultat. Apropos, d-le Pogea, stiati ca este ilegal sa aplici 2 regimuri fiscale diferite in acelasi an de exercitiu bugetar ? Cred ca stiati dar ce v-a pasat !

    10. “Inginerul” Boc, e foarte tare, adica :
    – face pariuri de rusinica fix cu domnul Mircea Badea, cica vine dansul cu penele de paun de-acasa !
    – isi exerseaza dictia injurandu-si interlocutorul, apoape in direct, la A3,
    – se gudura la EBA ca un catelus cand soseste stapanul acasa, sau ca maidanezul care vede o gospodina cu sacose si stie ca-i pica ceva,
    – joaca o miuta la 2 porti,
    – dirijeaza (cam aiurea) o fanfara in parc – norocul orchestrei si al spectatorilor ca muzicienii, in mod evident, mai cantasera impreuna piesa si nu s-au lut dupa maestrul dirijor,
    – este tras in poza (pe neve) sunand avantat, dar cam pe “sestache” , intre doua avioane (dupa sau inainte sau in loc de sedinta de partid de la centru), la o usa din Capitala, tinand in brate un urs de plus (cat el de mare sau de mic), destinat probabil unei fiinte pe care nu o prezentase anterior sotiei.
    – isi angajeaza, la Guvern, nepoata, pe baza unor competente nedovedite si neexersate, jurand ca nici n-o cunoaste personal, deoarece nu a participat la activitati de socializare in familie, dar ca este competenta foc si ce daca ii este nepoata, el n-a semnat nici o hartie de angajare.
    – se-nalta pe varfuri la pozele de grup cand participa la reuniuni UE, dar nu cumva sa credem altceva decat ca este foarte sprintar si cand sta pe loc, adica nu misca, ii amortesc bietele calcaie. Ne-am luat de-o grija : asta inseamna ca dl. Presedinte nu-si pierde prea mult timp cu Premierul, ca nu este sadic, sa-l chinuie pe bietul om ! Il chiama, ii spune scurt ce si cum si-l expediaza rapid. O avea dl. Boc memorie buna? Sau Presedintele zice iar Premierul tot bate din calcaie, deci se face totusi o oarecare risipa de timp ?
    – merge la coasa si da la lopata, dovedind o calificare inalta in pregatirea locului de munca si manuirea cu dexteritate a ambelor unelte, surprinzator pentru actuala fisa postului,
    – ca “universitar” si doctor in stiinte juridice pe deasupra, sustine alternativ dar ferm argumentat parlamentul bi-cameral si pe cel uni-cameral,
    – arata cu degetul directia (oricum incerta) autostrazilor fara kilometri asfaltati,
    – aloca din PIB si taie din PIB, cam anapoda si oricum brambura, uluind-o chiar si pe “inginera” Abramburica, ajunsa din nou( !) ministru, din preparator, asistent, conferentiar, profesor, sef de catedra, decan, rector, pentru meritele din vremea cand il aducea la cusuri, pe post de carja vie, pe magistrul Solacolu, prin anii ’70 ai secolului trecut,
    – da garantii pentru prima casa la bloc( !), construit inca de pe vremea dictatorului de trista amintire si a odioasei sale sotii,
    – participa la diverse intruniri cu semnare de documente sauf ara semnare de documente si conferinte de presa, dand din gura repede, sa termine iute tot ce i s-a dictat sa spuna, ca tot nu prea pricepe nici el ce “editeaza”… fie in romana, fie in engleza !

    Iar in rest e premier, adica “inginer-sef” al intreprinderii Romania… aflata, vorba lui CEO Zeus, in re-ce-siu-ne!

    11. De la 11 la n sau pana la cati or mai fi, lista ramane deschisa pentru a fi completata democratic si de altii… Sper sa nu ajungem cu numaratoarea la 10.000 – grecii antici aveau semnul α pentru numere mai mari de zece mii…

    Asa ca, draga domnule Ciutacu, la ce ne-a folosit sau la ce ne foloseste ca peste 60% din romani – aceia care AZI nu mai voteaza – sunt fie ingineri adevarati, fie au alte meserii sau calificari profesionale oneste, dovedite cu diplome si activitati corecte?

    De 19 de ani se tot schimba “inginerii” la guvernare fara a-i putea rebuta pe impostorii care au imbracat o haina “politica” mimata a fi democratica, incepand cu acela autoinclus “cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista” si terminand cu “placinta” de ieri seara.

    Iar domnul Presedinte, in mod aiuritor, venind la “intronizarea” ministeriala conform fisei postului, in discursul tinut nu a facut decat sa acuze cat de rai sunt unii, in special cei cu functii de moguli in presa romana, dar mai ales cei doi moguli nesamariteni si trusturile lor, cu toti ziaristii apartinatori de-a valma, pentru ca fac targuri murdar de imorale cu unii politicieni ba chiar si cu clasa politica in general, menite sa devalizeze banul public, pe din dos, pentru campanii electorale destinate sa ajute candidatii europarlamentari sa se aleaga.

    Doar un candidat n-a facut targul si s-a ales pe bune, adica pe merit, pe program, valoare personala si speranta colectiva a votantilor ca Paris Hilton poate sa devina doar o copie nereusita a originalului carpatin.

    A inviat si memoria Anei Pauker…
    Presedintele si-a amintit ca , pe cand cominternista vizita gradinita pe care o dansul frecventa intamplator in acea zi, lundu-l deoparte, Ana i-a zis despre metodele dansei cu comisiile parlamentare cand are in plan sa mazileasca pe cineva.
    Da’ nu a dat mare importanta, pana cand nu s-a strans comisia pentru Ridzi.
    Acum ar trebui verificat daca nu cumva cineva din acea comisie fusese (copil fiind) inscris la acea gradinita si a tras cu urechea, retinand “metodele”, ori Ana Pauker are vre-un descendent direct care i-a mostenit caietul cu notie referitoare la comisiile parlamentare si cand au aflat de comisie l-a pus la dispozitia “domnisoricei”,
    Ori poate buna prietena a Anei, numita Gizella Vass stia de metodele Anei si i le-a comunicat nepotului Bogdan povestindu-i-le pe post de Basmele romanilor la culcare, in loc de Noapte buna copii!, de la radio Bucuresti.
    Si Bogdan a tinut minte si in momentele de apropiere mai mult sau mai putin liberale cu “domnisorica” i le-a soptit acesteia la ureche, cu tandrete iar dumneaei le-a adoptat ca regulamet al comisiei, aplicat mai apoi ad-literam saracei ministrese.

    Asta este, sa ne fie clar !
    Iar in final, a precizat scurt ca la remanieri nu se da sampanie, deci sa-si faca cinste pe banii lor si nu pe banu’ public!

    In final, vreau sa va spun ca de ieri sunt hotarat sa merg la vot, si voi incerca sa conving pe cat mai multi sa mearga si ei.

    Poate ca daca ar exista mult mai multi romani, asa cum sunteti dumneavoastra sau colegii din Antene sau Jurnalul (minus Dl.Cristoiu), lipsiti de intelepciunea ironizata de Mark Twain, si daca s-ar si gasi cineva sa-i uneasca (Crin ? – sunt putin sceptic !), in noiembrie anul asta am putea spera ca inginerii impostori – de frica, de voie, de nevoie – sa-si inceapa extinctia.

  35. Eu tot nu am reusit sa inteleg ce s-a intamplat cu “maestrul”. Statea linistit acolo la Sinteza Zilei si mai balbaia din cand in cand cate o prostie… si deodate sare si se da cu capul de pereti ca el nu mai poa’ sa aibe opinie pentru ca mogulul cel rau este la putere, isi ia jucariile si pleaca dar se duce sa aiba opinie la Stirea Zilei. Drept sa spun eu am crezut ca l-a prins varsta si a inceput ramolismentul. Ori incearca sa socheze ca sa-si reinvie “brand”-ul (in loc de “gaina vivipara” a bagat chestia cu “inteligenta vie la moluste”). Ori ar putea fi varianta cea mai evidenta cu primitul tainului dar nu cred ca-i atat de meschin maestrul. 😉

  36. PS: A anuntat ieri la Stirea Zilei ca i se incheie contractul si paraseste trustul 🙂

  37. Conashule Victor, eu inteleg ce scrii matale, dar repet ideea mea fixa. Curand lui Tolo i se vor sapa diverse. Nu din partea lu’ Mogulu, ci a nervosilor care au halit miliarde, nu rahatul ala de 600.000.
    Mogulul, in momentul asta, cred ca l-ar pazi si la sanatate. Atat i-ar trebui: sa-l loveasca strechea pe Tolo, sa se imbolnaveasca sau sa-si dea vreo demisie, ca ar urla toti portocalii, de-am fi nevoiti sa cerem azil politic in Bulgaria.
    De-a Domnul sa ma insel, da’ la ce gura spurcata am …

  38. Buna seara d-le Ciutacu,

    Acum va urmaresc la Sinteza zilei,vazui si Vorbe grele,am citit si ce ati scris astazi,dar am avut o zi grea si nu pot sa mai comentez ceva,dar va admir sincer!
    Maine cumpar JN,ca pe calculator citesc mai greup;vreau sa vad ce e cu EBA.

    Va doresc numai bine,cu acelasi respect,
    ioanap

  39. eu cred ca l-a deranjat ingramadeala,numai era singur cu spusul opiniilor.Erau mai multi invitati,apuca sa vorbesca vreo 10 minute puse cap la cap.Se plictisea.
    Si eu m-as fi retras,dar in tacere.La doamna Firea,poate sa vobesca liber asa cum ii place.Apoi,a mai spus cu diverse ocazii ca nu agreeaza tabla lui Gidea dar si alte chestii marunte din emisiune.Aici cad in acord cu el.
    Poate s-a si saturat,era o oara cam tirzie.Oamenii la virsta noastra au multe hachite.

  40. Mărturisesc faptul că n-am citit articolu’ de faţă. La ce-ar fi folosit?
    Gelu are perfectă dreptate, cine nu va merge la vot va vota de fapt pentru BĂSESCU!
    Îţi place, nu-ţi place, asta este!
    Uite că mai E unii care realizază ce măgării puneţi voi la cale.

  41. @Cârcotaşu: tipic romaneste. n-ai citit textul, habar n-ai despre ce se comenteaza, dar ai o parere si vrei s-o citeasca si altii. incep sa obosesc…
    @liviu amza(nadie): surprins de aparitia brusca. nu prea ma mai intimidez.

  42. E treaba ta dacă oboseşti, nu-i a mea. A susţine ideea lu’ Badea, căruia i s-a cam urca succesu’ la cap, cu absenteismu’ la vot e o crimă pentru care nu veţi plăti niciodată suficient.

  43. m-am saturat sa va spun ca sunteti obsedati si bateti campii. de aceea va banez direct cand scrieti off-topic. ceea ce tocmai am facut. pedepsiti-ma in alta parte. eu stau cam rau cu toleranta.

  44. victore,tu chiar “bagi” pe blogg-ul simonei ionescu sau e altul???

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.