Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Tonomatele sprijină fix pe cine vor ele…

Tonomatele sprijină fix pe cine vor ele…


[poll id=”17″]

Nu-i vreun secret că – fotbalistic şi simplist spus – ţin cu Crin în dulelul cu Călin pentru şefia liberalilor. N-am nimic cu actualul preşedinte al PNL, mi se pare un soi de piramidon politic şi o repet (cum am făcut-o un mandat întreg de 4 ani, dar n-au văzut deontologii de pe statele firmelor de borduri decât efuziunile antibăsesciene) că unicul merit concret al guvernării care-i poartă numele e că a rezistat unui preşedinte iresponsabil. Măcar pentru asta şi tot merită felicitat.

Contracandidatul său îmi place. E citit, logic, fluent, are verb fără foi scrise-n faţă şi mă lasă rece prietenia lui cu oligarhul cel rău Dinu (de parcă Tăriceanu i-ar fi vreun duşman petrolistului). Asta nu m-a împiedicat ca ieri să-i dezamăgesc pe cei care se aşteptau să-l rup în bucăţi la Gâdea pe fostul premier în beneficiul amicului meu. Pentru toţi boii care nu mă cunosc şi mă judecă, n-am de spus decât că sprijinirea transparentă a cuiva nu echivalează cu distrugerea preopinentului. Dacă e nevoie să desenez, întebaţi-l pe Blaga de ce avem relaţii cordiale după ce l-am susţinut la vedere pe Oprescu în detrimentul său. Urmează iar întrebarea clasică: şi dacă te va dezamăgi şi ăsta? Cu răspunsul meritat: mi se rupe, fiindcă nu-mi mai fac demult iluzii ca să n-am deziluzii. Iar ambiţii politice proprii tot n-am…

P.S. Până vă hotărâţi voi cu cine empatizaţi la micul meu scrutin de Net, ţin să vă amintesc faptul că tonomatele Stan şi Ciutacu sprijină candidatura independentei

Vorbe grele cu Medelin şi Pliciman

Comentarii

comentarii

Similar Posts

76 thoughts on “Tonomatele sprijină fix pe cine vor ele…

  1. domnule ciutacu ,facem un pariu? PNL cu crin antonescu presedinte in 8 luni va trece pragul de sub 10 la suta.am sa zic si eu parerea mea.eu locuiesc in italia.in timpul “domniei” tariceanu ,de cate ori veneam acasa vedeam ramnia un pic mai schimbata in bine(credti-ma e adevarat.e primul prim ministru din istoria postdecembrista care in pragul alegerilor a refuzat categoric marirea salarilor.si primul prim ministru care a zis ca vrea sa vada romania pe locul sapte in UE.va mai amintiti cand a fost criticat de UE in afacerea cu FORD?ce a zis d-nul tariceanu?”ce o vrea UE sa facem scobitori sau nasturi in romania?”.cati au avut curaj sa faca asta?si sa ii dea afara pe aia de la FMI?(degeaba ca ia adus inapoi astia de acum)

  2. va rog sa ma scuzati am gresit un cuvant.ramnia trebuie inlocuit cu ROMANIA.
    multumesc pt intelegere

  3. am votat Crin pentru ca isi vopseste parul asa cum ne-a spus Tatucul, cat de penibil, daca nu are argumente(mapa profesionala, dosare,etc>)ne luam de aspectul fizic, ca base o fi vre-un fat frumos calare pe lingura, ce invidios!

  4. simpatic tariceanu! fara nicio umbra de ironie! parafrazez: domnule stan, va reamintesc ca domnul vosganian e si vicepresedinte la uniunea scriitorilor! (a se citi: are valente superioare la vrajeala) :))

  5. p.s.: imi e si mila de tariceanu… daca nu iese presedinte, ce anume va face? fara nicio functie, va ajunge din nou un anonim…:(

  6. Ai dreptate, Crin e un baiat mai citit, mai elevat, dar face parte din PNL ( Adomnitei, Orban…)

  7. eu cred ca mai bun ar fi ca presedinte de partid tariceanu si ca si candidat la presedentie crin antonescu
    eu am o parere buna despre mandatul fostului premier la presedentia partidului
    si inca ceva , s-a vazut in disputa realizata de domnuöl gadea ca domnil crin antonescu sa cam perdut in disputa verbala cu tariceanu
    de aici si intrebarea cum se va descurca in lupta cu alti adversari politici
    asta e

  8. D-le Ciutacu,

    Ii tin pumnii d-lui Crin Antonescu ,sa castige presdentia!
    E un om,de fapt,o personalitate,care imi place mie si multor altii.
    Sa ii dorim succes si Doamane ajuta!

    Cu acelasi respect,
    IoanaP

  9. ATENTIE !! Intrebarea este “Cine castiga ?” si NU “Cine vreti sa castige?” 🙂 Succes !

  10. crin, calin, pana la urma tot la patriciu ajungem. cu mentiunea ca imaginea politica a celor doi difera. primul e un floricel imperial imbobocit în curtea pnl, cel de-al doilea a ajuns file somoiogite de poveste

  11. Imi doresc sa castige Crin Antonescu dar…intr-o tara a nimanui nu se va intampla asta…

  12. Draga Victore,te apreciez mult;da’ iti zic ca(mai sunt vreo cateva ore pana la alegeri),daca va castiga Crin(cel de anvergura premondiala),PNL,din partid istoric,va deveni “history”,adica “istorie”!

  13. Pana sa vad confruntarea de la A3, eram cu CrinA.
    Dupa “duelul” celor doi inclin sa cred ca liberalii ar face o mare gresala daca nu l-ar mentine in functie pe dl Tariceanu.
    Dl Antonescu nu m-a convins absolut deloc, da absolut deloc, ca s-ar descurca intre hachitele, intrigile si deciziile luate ca sa multumeasca majoritatea din partid, mai ales intr-o eventuala posibila revenire la putere.
    Eu le-as propune :
    Tariceanu – presedinte PNL iar
    Antonescu – candidat la presedintia Romaniei.

  14. cine ma poate ajuta?dumnezeu?an zeci de cereri de extindere a anei locuinte de icral de 15 ani tot vac cereri dar..primaria sectorului 5 spune ca locuinta pe care eu o cer nu figureaza la ei ,merg la icral ca aculo trebui sa fie ,dar doamna jirloianu ofelia sefa la icral ,zice ca nu e treaba dinsei ,dar casa este in listele ei si nu o da liber catre primarie!eu ce sa fac ?am programare in audienta la primarul capital!

  15. Multumesc tuturor celor care il respecta si il sustin pe Crin! Va multumesc din suflet! Respect, in acelasi timp, persoanele care il sustin pe domnul Tariceanu.

  16. ATI AUZIT DE ASTA?

    Videanu citeaza din tolba lui cu minciuni fara respir Academia Romana. Cica ”succesuri” ar fi corect!
    Mare nesimtire si nerusinare zace-n PDListii astia!

  17. asa…te-ai dus la Congres sa casti 😀 =)).hai ca esti tare…aia vorbesc de feminism,tu iti citesti mesajele si casti progresiv.o saptamana grea am avut toti.un weekend fain si odihnitor sa ai!
    p.s:am vazut interviu luat gretoasei,mi-era teama sa mai constientizez ce e pe lumea asta.in locul ei mi-ar fi rusine sa ma mai arat in lume.

  18. Va aduceti aminte ? La o emisiune a lui Tuca ,dl Basescu il ironiza pe dl Antonescu “dl acela cu nume de floare” prefacindu-se ca nu stie cum il cheama. Sper sa-i devina un cosmar si sa-l spulbere la prezidentiale.Asa sa-i ajute Dumnezeu!

  19. Inceputul Revolutiei Galbene in Romania!

    Felicitari pentru Crin Antonescu!

  20. Mai usor, fratilor, cu revolutiile voastre colorate
    Ne-a ajuns aia portocalie
    Congresul PNL a fost grotesc..ditamai partidul isi face vant sa se incrunte la un singur om..pare-se ca programul PNL la atat se rezuma: “Jos Base”. Cam subtirel, nu-i asa?

  21. Felicitari pentru tot ce ai facut pana acuma Crinule mama si este posibil si mai sus.Sper ca in sfarsit sa se termine odata cu prostia la carma Romaniei.Nu am crezut nici in visele mele cele mai urate sa traiesc asemenea cosmar:sa vad un “bisnitar” la carma tarii si “os din osul lui”sa incerce sa reprezinte un roman in parlamentul UE(am fi de rasul curcilor-nici Ceausescu nu a indraznit).
    Dupa cinci ani de bataie de joc,zi de zi,fata de aceasta tara(acum ne guverneaza ub “boc”)parca,odata cu primavara se intrezareste oarece sperante.Era cat pe ce sa plec in lume,da mai astept sa vad sfarsitul monstruozitatii romanesti.Sper,sper din tot sufletul.Acum Romania este “varza”,da mai sper sa fie bine.Nu se poate ca Dumnezeu,sa se fi suparat in halul asta pe noi si sa ne trimita diavolul.Nu cred.Om fi noi,asa cum suntem,da nu toti si nu majoritatea.Sper,inca mai sper-motiv pentru care nici la ora asta nu pot sa dorm.Stiu,uratania va zice ca,aceste flori numite crini,se dau la morti,da uratania(nu fizica,ci cea interioara ca sincer,cu toata rautatea facuta acetui neam nu-s suparat pe el,ca atat il duce capu-da de judecat sigur va fi judecat,de cel de sus) nu stie ca asta inseamna de fapt,inceputul sfarsitului lui.Sper asta si pentru ca speranta moare ultima.Sper sa nu mai vad:boci,bude,sulfine si tot felul de pupin… si mai ales elene,pataviecisti,liiceni stupizi,macoveiosi de tot felul,danieli si baschetbaliste,tulusi de tot ra… s.a.m.d.,pentru ca sincer nu am nimic cu ei,da nu se poate ca incompetenta,prostia si hotia legalizata,sa domine in aceasta tara.Nu se vede unde am ajuns,dupa 20 de ani?
    Bravo Crinule,ai mai adus un gram de speranta.Sa traiesi o mie de ani,pentru raza de soare si daca va fi bine(da nu binele basescian)sa mai traiesti o mie.

  22. Va fi Crin Antonescu Obama romanilor? E, iata o intrebare cu raspuns la alegerile prezidentiale. O alta miscare inteleapta a liberalilor! Sunt tari, cunosc regulile jocului si doresc sa se plaseaze pe pozitia invingatorului. Nu sunt naiva sa cred ca in randul acestora sunt toti manati de norme si valori morale si singura ratiune pentru care se afla in politica este aceea de a urmari interesul cetateanului, insa, in ultimul timp sunt singurii care nu ne insulta inteligenta apeland la strategii electorale de toata jena. Cu alte cuvinte nu astept minuni intr-o tara in care cetatenii nu au inteles cum functioneaza democratia iar politicienii profita la greu de pe urma acestui fapt dar, astept o campanie electorala desteapta in care demnitatea electoratului sa fie respectata. Cred ca am scris prea mult. Promit sa fiu mai succinta data viitoare.

  23. Domnule Antonescu,

    Nu meritati nici un fel de respect prin tot ce ati facut.
    Sunteti un sarpe incalzit la san, un Iuda (asta pentru ca suntem in Postul Mare).
    V-ati cocotat in varful partidului .
    Cum i-ati prostit pe unii liberali?
    Vai ce sarac si cinstit sunteti !
    Si cum un om care s-a comportat ca un golan in confruntarea cu domnul Tariceanu la domnul Gadea in emisiune,dupa ce anul trecut a avut cele mai multe absente in senat se poate sa puna mana pe putere considerandu-se un om corect .
    Dupa ce ati pus mana pe putere aveti tupeul sa-I indepartati pe vechii liberali si va inconjurati de oameni cu doua fete aserviti unor cercuri oculte fara coloana vertebrala.
    De ce ati declarat ca sunteti un om sarac si cinstit ?Afacerile de la Tulcea le-ati uitat (facute pe numele altora asa cum sustine toata lumea si mai ales colegii liberali din Tulcea).
    Ati uitat de tractoarele promise celor din Tulcea – comuna Nufaru care au ajuns in Teleorman.
    Ati uitat de raspunsurile pe care trebuia sa le dati liberalilor din Tulcea sau a ignora este egal cu lipsa de demnitate a dumneavoastra.
    In timp ce tinerii Tulceni manati de idealuri liberale aduceau cearceafuri de acasa pentru sloganuri liberale dumneavoastra erati atras de petrecerile Bahice din restauranteleTulcei.
    Credeti ca aceasta au apus?
    Va credeti capapil sa adunati voturi ?Poate prin” colectivizare” !
    Din pacate nu aveti decat discurs politic fondul lipseste cu desavarsire .
    Liberalii isi vor da seama prea tarziu ca sunteti un tiran .
    Nu contati pe votul nostru desi suntem liberali din tata in fiu.
    Vom vota PNL pentru alegerile parlamentare dar nu pe cei din camarila dumneavoastra iar la presedentie vom vota un independent .
    Un grup de liberali din Tulcea

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.