by John Doe Victore, n-am mai scris de mult la tine pe blog ca m-am enervat ca m-ai banat anapoda. N-am mai incercat nici cu nick-ul meu, nici macar cu altul. M-am hotarat sa-ti scriu ca am vazut ca si tie ti s-a luat de tot ce-i in jurul tau. Ti
Tag: udrea
Patriarhie, haine prea grele pentru mine
Hai să vă mai fac o tură de exclusivitate!
A făcut parte din staff-ul de campanie electorală al lui Traian Băsescu. E prietenă cu Elena Udrea. I-a fost partener de afaceri şi consilier la Ministerul Turismului. După alegeri, a fost numită director general al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), astăzi în pragul desfiinţării. Calitate în care se ocupă (până
De ce s-ar autodetona Udrea şi gaşca?
Care ai la îndemână nişte halate pe stoc?
Cum pot veni pedeliştii la “Vorbe grele”
Mostre de solidaritate-n grup organizat
Nutzy & doamna Maria, fantezie kinky
"Ne-am gândit să punem faţă în faţă două modele de politician: ministrul Elena Udrea, exuberant, expansiv, super-comunicativ, un om de acţiune, căruia nu îi este teamă să genereze controverse, şi Prima Doamnă a României, Maria Băsescu, un exemplu de diplomaţie, discreţie, clasă. Considerăm că Elena Udrea este de departe cel
Suveranilor, meritaţi program alb-negru
Când un partid politic aflat la putere se gândeşte, după ce în prealabil premierul său a centralizat în propriile mâini alocarea publicităţii de stat, să iniţieze un proiect legislativ care să prevadă posibilitatea suspendării emisiei posturilor tv nesupuse şi să treacă-n registrul siguranţei naţionale contractele de achiziţii publice, înseamnă că
Execuţia sumară a tripletei de aur BVB
Aşa liniştit şi disciplinat cum pare el la prima vedere, PD-L fierbe la foc mic. Apropierea congresului a dat startul unei lupte surde pentru acapararea de facto a puterii în interiorul formaţiunii portocalii. Plesnelile se rezolvă, cu precădere, prin media. Imediat după arestarea lui Antonie Solomon (care bate-n ambele tabere),