Naţionalizarea forţată a băieţilor răi, nişte foşti muritori “pe persoană fizică”

vorbe-grele

Isteria mediatică de după interviul Gâdea-Ungureanu, dincolo de tonul ei fals şi vindicativ, mi-a reamintit o chestie care mă scoate din minţi. De-o bună bucată de vreme, polarizarea politică excesivă a dus până acolo încât am început să simţim, din reacţiile publice la micile sau marile noastre nefăcute, că nu

De ce dracu’ să rupem continuitatea?

vorbe-grele

Nu mă număr printre conspiraţioniştii gata convinşi că Victor Ponta e blat cu Traian Băsescu. Sunt chiar sigur că - şi dacă ar fi negociat vreo pace - l-ar executa ăla mic fără să clipească după ce s-ar trezi cu mâna pe volanul puterii. Dar nu-mi pot reprima stupoarea faţă

Noi despre noi. Oglinda strâmbă a presei

vorbe-grele

Am răspuns unui tir de întrebări la foc automat. A ieşit un interviu în trei părţi. Prima dintre ele o găsiţi, integral, pe Mediaddict. Restul discuţiei e-n facere. - De ce nu apreciază unii cititori limbajul direct, mai cu nerv? Ce este la mijloc: pudibonderie sau fariseism? - Nu poţi obliga un

Papagalii, Dictatorul şi Lenuţa

vorbe-grele

"Colegul Victor Ciutacu sugerează că sacrificarea omului politic Ridzi se face cu scopul distragerii atenţiei de la adevărata problemă a PD-L, a Guvernului Boc şi a lui Traian Băsescu: Elena Udrea. Respectându-i opinia, vreau să-l contrazic pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale", scrie în JN, într-o cordială polemică, Radu