Melodii cu mesaj social puternic

vorbe-grele

Cineva mi-a trimis pe mail melodia de mai sus. Si m-a facut sa-mi amintesc, in contextul in care revolta din Tunisia a pornit (si) in acordurile protestatare ale unui hit cu puternic mesaj social, de "Noi vrem respect" si "Bag pula-n lume si v-o fac cadou". Pe Tataee de la BUG Mafia l-am

Istoria unui protest; despre solidaritate

vorbe-grele

UPDATE: Inregistrarea emisiunii În momentele importante, oamenii simt nevoia de solidaritate. Fiindcă singuraticii nu câştigă niciodată marile bătălii. Dar nici ăia care stau pe margine şi cârcotesc. P.S. De ce trebuie sa demisioneze Baconschi

Renate Weber revine la “Vorbe grele”

vorbe-grele

A fost, pe rand, intr-o enumerare sumara, (judecator) avocat, unul dintre fondatorii postrevolutionari ai conceptului de societate civila, militant pentru respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, consilier al presedintelui Basescu, europarlamentar liberal. Intr-o perioada tot mai tulbure, in care abuzurile regimului portocaliu par a nu mai

Ziua când ne-am simţit bine în România

vorbe-grele

N-avem valenţe de lideri politici, nici măcar intenţii de a ne îndrepta către acea lume. Dacă am fi vrut asta, ne plictiseam, amândoi, demult, prin Casa Poporului ascultând cuvântările căznit responsabile ale preşedintelui Băsescu şi numărând în paralel cu fenomenul mondial al matematicii Alma-Roberta voturile absenţilor.

Aţi arătat că nu sunteţi oi. Vă mulţumesc

vorbe-grele

Mulţumesc public tuturor care au simţit nevoia, ieri, în Piaţa Constituţiei, să fie alături de noi în încercarea de a demonstra că nu suntem în integralitate un popor de oi şi că nu se poate scrie cu toţi oamenii din ţara asta, în ţarcuri bine izolate, "Trăiască Băsescu". Şi, totodată,

Pohta vinovată geambaşilor de destine

vorbe-grele

Nu-mi ajungeau Narcisa şi cu Onisei, se găsi şi ultracompetenul Mugur, priceput venoie-mare şi la media, să-mi spună pe cine am VOIE (şi pe cine nu) să aduc la televizor. Ia zi, priceputule care eşti tu priceput, cam cine ar trebui să se pronunţe, cu voie de la stăpânire, asupra problemelor economice?