CNA – A3, meci de 1 sau 2. X nu există

vorbe-grele

Presa e considerată vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale. Conisilierul preşedintelui vede o luptă între presă şi democraţie. Puterea modifică legea audiovizualului în sensul înăspririi drastice a sancţiunilor. Fostul vicepreşedinte al PD cere suspendarea emisiei Antenei 3. Avocatul preşedintelui scrie pledoarii pentru eliminarea obligativităţii legale a retransmisiei celui mai urmărit post

Cine şi de ce îngheaţă la Universitate?

vorbe-grele

ÎNREGISTRAREA EMISIUNII UPDATE: Popor de folclorişti; doar noi putem face sârbe pe lozinci din piaţă UPDATE LA UPDATE: Viermele ăla băsist pe care-l strâng chiloţii, Mircea Marian, se plângea că nu-i dă voie confidenţailitatea să-şi dea publicităţii contractul de la TVR, să vadă oamenii că nu se îngraşă pe banii lor. Au avut

Don Quijote n-a fost prin Câmpia Turzii

vorbe-grele

Deşi iniţial l-am privit cu o oarecare simpatie şi (mai mult) interes, nu m-am extaziat în faţa prestaţiei locotenentului Alexandru Gheorghe, cel pentru care s-au creat, pe f-b şi aiurea, o sumedenie de grupuri de susţinere. Mana, alături de care i-am văzut "descălecarea", a fost de-a dreptul reticentă din prima.

România vie versus România părăsită

vorbe-grele

România a arătat, în serile de week-end, ca o ţară necondusă. În afara declaraţiei temebele a deputatului oranj Sever Voinescu Cotoi (care, în timp ce Piaţa Universităţii fierbea, ne invita, pe noi, proştii, la film ca să ne dumirim de ce-i nevoie de reformă-n sănătate), nici un semn de la

Catalizatorul revoltei populare. Se poate

vorbe-grele

Aseară am moderat, împreună cu Răzvan Dumitrescu, o lungă ediţie specială a emisiunilor reunite Vorbe grele şi Subiectiv, dedicată protestelor declanşate de scandalul generic numit cazul Arafat. Îmi pare rău să tai elanul idealiştilor de paradă, dar lumea a ieşit în stradă împotriva lui Băsescu, nu a legii. Protestul a fost