Încă o seară de sărbători cu Dan Puric

vorbe-grele

UPDATE: Înregistrarea emisiunii Ştiu, a fost prea mult Puric de sărbători la televizor. Ne-am repezit toţi în el ca berbecii. Pe unii îi scoate din minţi, pe alţii îi dă pe spate. Dar măcar aveţi posibilitatea să comparaţi. Totuţi să-l şi ascultaţi. Eu zic că merită efortul.

Hai, luaţi foc! Întinez nobilele idealuri..

vorbe-grele

UPDATE: Înregistrarea emisiunii Da, e o inconsecvenţă. A doua într-un an şi jumătate de emisiuni pe Antena 3. Şi asta cât se poate de asumată. UPDATE: Abia acum am remarcat că bifasem ca prostu', din greşeală, butonul comments off. Gata, e liber la postat!

Întâlnire la ceas de seară cu şeful SRI

vorbe-grele

UPDATE: Înregistrarea emisiunii Trebuie să recunosc, smerit, că m-am vândut puterii politice. De fapt, m-am dat gratis. Dictatorul mă are la mână, am fost nevoit să pun capu-n pământ şi tabloul cu el pe perete. Urgia devastatoare a lui Blejnar m-a covârşit. Udrea e stăpâna mea. Acu', după ce-am rezolvat contextul, dacă

Pe cine mai scoatem pe sticlă vara asta?

vorbe-grele

Vineri mă întorc la treabă. Aia din geamul sticlei, pentru care am luat Premiul APTR şi mă înjură toţi proştii, că la ziar am ajuns încă de ieri. Dat fiind că, dacă tot ăsta-i hitul săptămânii, bacalaureatul l-am luat al treilea pe liceu (fără să consider că-i vreo performanţă), mă

Sentimentul lucrului bine facut

vorbe-grele

Sunt zile in care am sentimentul ca meseria asta blestemata e unul dintre putinele lucruri bune, cu cap si coada, pe care sunt in stare sa le fac. Azi e una dintre ele... UPDATE: Cristi Diaconescu vine deseara la "Vorbe grele". Inregistrarea emisiunii

Cenzorilor, v-a fost lezat tiranul sacru!

vorbe-grele

Încă un promo zguduitor şi bine făcut al Antenei 3 va fi urmat, la cât cunosc lumea în care trăiesc, de o nouă interdicţie de la CNA. Fiindcă, pe de o parte, mesajul e evident, respectiv, pe de altă parte, personajul vizat nu suportă să-i pui oglinda-n faţă, să-şi