Dincolo de imaginea externă, coabitarea politică are un preț intern mare. Care se plătește-n rate. Mâna lungă a Băsescului lovește-n timp, răbdător și eficient. Cei care-i stau în gât sau în drum sunt executați cu precizie micrometrică. Corneliu Dobrițoiu și-a luat adio de la MApN și, între două vizite la
Tag: pnl
Anul de guvernare Ponta, la Tonomat
Liberalii sinceri, șansa mielului de Paște
De ce-i stă Fenechiu în gât lui Băsescu?
Comisariatul ONU pentru înjurături
Goana după audienţă (şi după banii din publicitate) a început să permită orice. De la promovarea interlopilor şi a curvelor de club, până la disecarea mortului zilei, felierea vieţii (inclusiv sexuale) private şi despicarea-n patru a motivelor de divorţ ale unor cetăţeni notorii. E, peste tot în lume, iar noi
Afacerile Interne ale Cabinetului
Recurs la memoria electronică
Decembrie 2011: UDMR este o ruşine pentru maghiarii din România "Acesti oameni care guverneaza astazi, impreuna cu domnul Basescu si domnul Boc, sunt niste pedelisti de etnie maghiara. Sunt o rusine pentru maghiarii din Romania, pe care nu-i mai reprezinta", a declarat presedintele PNL, Crin Antonescu. In opinia acestuia, UDMR se face
Locul vostru de aberat (post)electoral
Dat fiind că eu am o zi realmente infernală, vă las vouă plăcerea scrisului despre ziua votului. Dacă se-ntâmplă ceva memorabil, intervin şi eu şi plec mai departe... UPDATE 3 (14:30): USL scade două puncte procentuale pe val, ARD creşte câte unul. CAMERA DEPUTATILOR: USL - 61%, ARD - 17%, PP-DD - 12%, UDMR - 5%, PRM
Cu Naşu-n suflet şi Brătienii pe pâine
UPDATE: Oficiosul loveşte fulgerător. Cultura de presă a lui Tabacu se-ntinde de la David Prost până la Al Jasira "Cei care-l au pe Naşu-n suflet” manifestă un comportament tipic de sectă. Indiferent pe ce palier sunt aliniaţi, vorbesc toţi la fel şi se-nchină necondiţionat la icoana Supremului. Dacă ăla tace, cum s-a