Mare dreptate avea buldozeristul Liviu din Sinaia când spunea că noi nu ne putem căca de foame şi ne arde de şmecherii. Stăm cu economia blocată, nu producem una de-un leu, locurile de muncă se vând ca la contrabandă, dar strâmbăm din nas ori de câte ori îi vine unuia
Tag: nicusor dan
Fondatorul Hotnews, înainte să fugă din ţară cu banii fraierilor: “Banii s-au terminat şi democraţia odată cu ei”
Motto: "Mă condamn. Nu sunt cu nimic mai breaz decat ceilalţi. Nu m-am implicat ţn viata publică, nu m-am implicat în politică, dar am criticat sistemul de pe margine. Această greşeală o facem cu toţii. Ar trebui să ne schimbam mentalitatea" (Cristian Sima, fondator Hotnews) Cică fondatorul Hotnews, portalul portocaliu anticorupţie
Campania electorală a tuturor bizarilor
Am şase campanii electorale în ultimii cinci ani. Toate, petrecute, între altele, prin studiourile de televiziune. Asta-i prima pe care, din voinţă proprie, o sar. Cu sau fără mine chemând doi-trei oameni care să vorbească împreună şi să se înţeleagă separat, e cea mai tristă dintre toate. De fapt, după
Salvaţi Bucureştiul; de Nicuşor Dan…
Mă gândeam să nu votez la localele astea. Aveam, aşa, un mare sictir. D-aia nici n-am prestat emisiuni electorale. Şi spaţiul meu editorial, fiind ultimul cu invitat înainte de embargoul de week-end, e cel mai preţios. Oricum, după părerea mea, meciurile sunt cam jucate. Da-s asaltat de spam. Şi încep