Cu riscul asumat de a se supăra pe mine Badea şi cu Gâdea, ei doi sunt principalii vinovaţi pentru ţigănia proastă pe care o face zilele astea Bendeac. Ei l-au adus în Antenă să câştige banii ăia mulţi pe care se laudă parvenitul că-i câştigă de fiecare dată când scrie
Tag: in gura presei
Statule, vezi că se mişcă Badea contra ta
Badea. Chiar el. A fi sau a nu fi Giumbix
Doar Badea ştie cât sufăr. Votaţi Fuego!
Meciul cumplit dintre viaţă şi moarte…
Despre popularitate, abjecţie şi isterie
Credeam că isterie mai mare decât cea generată de triumurile electorale ale lui Traian Băsescu împotriva contestatarilor săi nu poate exista. Uite că m-am înşelat. Propaganda descreierată a atins vârful abjecţiei insinuând şi dezvoltând în cascadă un aberant conflict artificial între Alina Dumitru, proaspăt medaliată cu argint la Olimpiadă, pe de o parte, Mircea Badea
Fainoşag de referendum la tot cartierul
Cine pe cine plăteşte? Calcul de dreapta
N-avem Badea trei zile, vă dăm Ciutacu
Ziua când ne-am simţit bine în România
N-avem valenţe de lideri politici, nici măcar intenţii de a ne îndrepta către acea lume. Dacă am fi vrut asta, ne plictiseam, amândoi, demult, prin Casa Poporului ascultând cuvântările căznit responsabile ale preşedintelui Băsescu şi numărând în paralel cu fenomenul mondial al matematicii Alma-Roberta voturile absenţilor.