Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Meciul cumplit dintre viaţă şi moarte…

Meciul cumplit dintre viaţă şi moarte…

UPDATE. Bilanţ după o zi şi jumătate: ‎13.569 RON, 69 USD, 310 EURO. And counting…

http://www.youtube.com/watch?v=kPQ6EkmZDds

Fac rost de numărul de telefon al soţului Floricăi Lavric. De două zile mă ţin să sun. Eu trebuie s-o fac. Mircea nu-i iniţiator şi nici n-are nervi pentru asta. Dar trebuie neapărat s-o anunţ. Şi aşa vorbim de două zile la televizor. E imposibil să nu fi aflat. Îmi iau inima-n dinţi. Formez, sună lung şi gol, nu răspunde nimeni. Aproape că mă bucur. Măcar s-a amânat. Mă aşez la o cafea. Nici n-apuc să-mi aprind bine ţigara. Sună. Mă uit şi înlemnesc. Răspund pe ultima sunătură. Dau bună ziua. În partea ailaltă se aude o voce feminină. Fermă şi demnă, un pic tristă, campioana olimpică îmi spune că ştie de acţiunea noastră. Pare o discuţie metalică. Îmi mulţumeşte politicos, mă roagă să-i transmit acelaşi lucru lui Mircea. Şi să-i felicit pe colegii de la Antena 3. Încerc să sparg bariera de comunicare. Îi cer favorul unei întâlniri. Numai cât să punem la punct aspectele procedurale. Zăgazul se rupe. Plânge cu sughiţuri. E impresionată că există oameni care ar putea fi interesaţi de soarta amară a unei foste glorii. Eu nu ştiu cum să reacţionez. Aş vrea s-o conving că aşa e normal. Nu pot. Ştie şi ea. E doar bolnavă, nu proastă. Şi îşi joacă propriul meci. Unul cumplit, între viaţă şi moarte.

Procedura de donat

http://youtu.be/-qnQ25hd5Xs

Comentarii

comentarii

Similar Posts

37 thoughts on “Meciul cumplit dintre viaţă şi moarte…

  1. Eu am vorbit ieri cu o mama a carui copil dupa ce ainvins odata cancerul a recidivat, iti ingheata sangele, nu stii ce sa faci si ce sa spui.

  2. Impresionant.E pacat ca asemenea oameni nu beneficiaza de recunostinta statului.Felicitari pentru aceasta campanie , sper sa strangeti cat mai multi bani!

  3. Baieti jos palaria pentru gestul vostru!Mircea sa nu fie suparat pe cei care-l injura referitor la episodul alina d., sunt multe canalii in tara noastra si vor fi mereu.Important este sa continuati lupta, ptr ca sunteti tineri, aveti forta si sunteti curajosi, iar tinerii au nevoie de modele ca voi, daca vrem sa traim intr-o tara mai frumoasa.

  4. Absolut impresionant. Felicitari pentru aceasta campanie! Multa sanatate si putere d-nei Lavric!

  5. Si eu va felicit pentru initiativa voastra si sper sa va urmeze si altii exemplul .
    Pentru nobila doamna Lavric va conta, cu siguranta, numarul banilor donati, dar cred ca cel mai mult conteaza gesturile de omenie pe care le va primi cu aceasta ocazie.
    Datorita voua….

  6. Este fantastic ceea ce faceti. Am pus bani, atat cat am putut. Victor, esti mare OM! Mircea se autodepaseste in fiece zi si dovedeste ca este cel mai ortodox dintre crestini, sau poate cel mai crestin dintre ortodocsi! Sunteti modele! Sa va dea Dumnezeu sanatate!!! Respect si… profit, indiferent de telurile pe care vi le propuneti!

  7. Baieti,sunteti OAMENI adevarati!Si va respect pentru asta!Si mama mea s-a imbolnavit de aceasta nenorocita boala si stiu exact cat de dureros e.Iar initiativa voastra nu poate dovedi decat ca inimile voastre nu sunt de piatra si ma bucur mult ce cate ori va vad,va ascult si va citesc!Ramaneti asa cum sunteti!! Adica..in budigai!:)))
    Toate cele bune va doresc!

  8. Don ciutacu, felicitari pt idee si efort! si mircea e impresionant cu promisiunea ca e ultima oara, sunteti grozavi, se vor strange bani multi, sa dea Dumnezeu sa o poata ajuta, uneori banii nu sunt de ajuns, tre’ sa ai si noroc! Va salut,

  9. Asa isi respecta statul roman gloriile pentru care candva se intona imnul tarii si au adus popularitate pentru Romania! Poate doneaza si “Basistii” din marea gramada de bani facuti din “vanzari anterioare”! Multa sanatate doamnei Lavric si voua multa bafta cu aceasta campanie!!! Cu stima si respect!

  10. Frumos gest din partea voastra Victore! Sunt curios sa aud ce o sa zica cocalarii astia care v-au criticat la adresa Alinei Dumitru. Eu sunt sigur ca nu va vor lauda.

  11. din cele spuse de ‘ai mai purii (sportivi de performanta,
    de nationala – diferite sporturi), pe vremuri se punea
    osu’ la munca la greuceanu.
    nu existau atitea tentatii si nici nu erau obisnuiti cu
    banu’ ca in ziua de azi. dadeau in brinci la propriu.
    din punct de vedere al parnosului, in ziua de azi exista
    fotbalul si restul sporturilor (la noi).
    privind in urma, gloria e trecatoare, la fel ca si tineretea.
    esti bun cit esti ‘up’ si poti trage, pe urma te uita toti
    si nu-si mai aduce aminte nici dracu’ de tine.
    multe foste glorii duc un trai modest azi.
    doar taieturile din ziarele ingalbenite ale anilor respectivi,
    pastrate in niste ceasloave din biblioteci mai aduc aminte.
    “- ce faci ?
    – astept pensia, iar au crescut preturile, futu-i in nara…
    – eu ma mai ajut cu copiii, de n-ar fi ei…”
    daca neputinta oamenilor obisnuiti e o tragedie, atunci
    nepasarea celor ce pot, si-s abilitati sa faca, e o crima.

    intr-un registru mai vesel:
    daca badea era mai “infricosator” in postura de orc,
    de berserker, tu in schimb aveai ceva nedefinit, de ogre.
    burtoaca e fenomenala, expresia deasemenea.
    as pune linga “tonomatul cu ieuro” din studioul emisiunii
    si o poza d-asta inramata.

  12. De-abia astept sa vad poza aleasa sa fie inramata.De doua seri rid cu lacrimi cind vad pozele cu voi,esti adorabil…Va pup pe amindoi pentru tot ceea ce faceti.Bafta multa cu licitatia ,Domnul fie cu voi!!!

  13. Laudabil efortul celor doi de a o ajuta pe fosta campioana olimpica.Am trecut si eu printr-o experienta cumplita,cu tatal meu,decedat de cancer la plaman acum un an,eu avand 20 de ani,acum am 21.E cumplit sa iti ti tatal de mana,si sa il vezi cum se stinge in bratele tale,si da,am fost langa el cand a murit.Si totusi,fara sa fac legatura cu cazul tatalui meu,si fara sa critic in vreun fel,initiativa celor doi,imi este comfirmat pentru a nustiu cata oara,daca ai fost cineva,traiesti,daca esti un nimeni,mori,ca la dracu,n-ai incotro.Nu doresc sa critic mediatizarea cazului campioanei olimpice,si inca o data,salut gestul celor doi,si celor care doneaza.Probabil e mai dificil ca cei cu bani,sa auda de tine daca esti un oarecare,fara sa strigi in gura mare dupa ajutor,si asta e uneori stanjenitor.

  14. bravo victore ! fabulos articol. exceptional gestul vostru. ce pacat ca sunt atit de sarac si nu ma pot alatura voua.

  15. Victor,mult respect pentru gestul vostru,ai demonstrat ca esti “ingrozitor de arogant”.Lasa-i pe adevaratii aroganti pe care ii stim cu totii sa ramana asa cum sunt pentru ca nu vor putea niciodata sa faca un gest asemanator.

  16. Mai Mircea oricum de pui,oricum stai, tot Ciutacu este mai “fioros” decit tine. Hai noroc !
    Sinteti buni amindoi si ne mai descretiti fruntile.
    Nu-mi pot inchipui emisiunile voastre facute in sarbatorirea caderii asimetricului.Banuiesc ca vor fi misto !

  17. Salut Victor,

    Este de laudat gestul vostru, nu ma intelege gresit. Doamna Lavric are nevoie de tot ajutorul pe care-l poate primi, insa… mi-e greu sa cred ca lumea nu va vedea legatura dintre aceasta actiune si “disputa” dintre voi si Alina Dumitru.
    Totusi, o actiune de strangere de fonduri a fost initiata si in luna mai a acestui an si atunci nu va gandeati cum sa faceti s-o ajutati.
    Astfel de lovituri de imagine vin frecvent din partea politicienilor sau a celor care incearca sa-si corecteze oarecum pozitia in vazul societatii.
    Pacat de motiv, dar pentru doamna Lavric in aceste momente cred ca gestul conteaza…

    Numai bine.

  18. Numai adevaratii “aroganti” dar si geniali sunt capabili de un asemenea gest. Bravo baieti, sunteti un cuplu deosebit

  19. @Anton:
    Avand prieteni care au murit de aceasta boala, imi dau seama ca nici nu imi pot imagina prin cata suferinta ai trecut vazand pe cineva din familie ca se stinge de cancer.

    Din pacate cancerul la plamani este in continuare foarte des o sentinta la moarte, indiferent de bani. Multe dintre tratamentele noi sunt foarte scumpe dar si extrem de ineficiente si reusesc o prelungire a vietii de cateva luni (am vazut si studii care se laudau cu o prelungire de cateva zile!) avand in schimb o toxicitate extrema si generand extrem de multa suferinta. Din pacate cercetarea in acest domeniu, in ciuda investitiilor enorme, nu a reusit sa faca decat pasi foarte mici. Un singur rezultat a generat foarte mult entuziasm recent: un sub-tip de cancer la plamani care acopera 10% dintre pacienti si se pare ca poate fi tratat cu o eficienta de peste 70%.

    Am scris acest lucru deoarece uneori putem avea impresia ca este totul o chestie de bani. Si da, banii ajuta, iar in Romania mor de cancer multi oameni care in vest ar fi vindecati (mai ales copii!). Dar in acelasi timp e un lucru stiut cam de toti cei care lucreaza in cercetare: companiile farmaceutice si chiar si unii dintre medici promoveaza foarte agresiv si fara nici un fel de etica sau compasiune tratamente extrem de scumpe si cu rezultate mai mult decat indoielnice.

    Sper din suflet ca doamna Lavric sa aiba sansa unor medici carora le pasa si a unui tratament care sa o vindece. Acest gest de omenie fantastic din partea lui Victor si Mircea sper sa aiba rezultatul la care toti speram.

  20. Va felicit pentru initiativa. Stiu prea bine ce inseamna boala asta si mai ales fiorul rece al gandului ca s-ar putea sa fie nevoie de bani multi pentru a te face bine.
    Sa aveti parte la randul vostru de bucurii mici si dese.
    Sunteti mari!

  21. Si eu, si sotia suntem medici. Nu primim spaga, din principiu. Deci traim din salarii. O parte -prea mica, fata de cat am dori- o vom dona cauzei.Un strop intr-un ocean…

  22. Super tare scris articolul. Fraze scurte. Exact la obiect, fara inflorituri. Jurnalistic, real.

    Bravo.

    M

  23. Sa sti ca Eu ma numar printre cei care am votat si acum imi pregatesc srtictul necesar pentru a merge la procuratura . Ca doar am participat la lovitura de stat .

  24. Am uitat ne intalnim acolo sa jucam o carte si poate cu ocazia asta il voi cunoaste personal pe Adrian Nastase .Oare se va plictisi cu cei 8.000.000 de Romani.

  25. Salut cu respect.
    Imi permit sa sugerez cateva solutii alternative care sunt pe langa noi dar nu le stim sau constientizam. Solutiile simple sunt cu mult mai economice, de aia sunt si geniale. Asadar:

    1.http://www.antena3.ro/romania/un-roman-a-descoperit-medicamentul-care-vindeca-bolile-de-inima-si-cancerul-55003.html
    http://www.apisanforte.ro/
    Il cunosc pe Victor Bogdan si stiu ce poate, e de gasit in Sos.Colentinei(Obor). Trimite-o pe d.Florica la el mai intai.

    2.http://www.qlarivia.ro/

    si in sfarsit, daca as fi intre viata si moarte, in mod sigur as apela si la 3 desi se afla la marginea unei stupide legalitati:

    3.http://phoenixtears.ca/

    Da-ti info mai departe, in fine fiecare decide pentru el dar e bine in cunostinta de cauza!

    PS. Oamenii astiu ar merita nu numai statui (bine, ei sunt de obicei foarte modesti), lor le-as da vilele protipendadei, nu ca sa se lafaiasca (oricum n-ar face asta) ci sa faca un mic laborator sa cerceteze si sa duca mai departe chestiile astea geniale……

  26. Ce sa spun? Sunt fara cuvinte. Locuiesc in NY USA si nu contenesc sa va urmaresc atat pe Dvs cat si pe colegii Dvs. Vreau sa va MULTUMESCca existati si implicit ne faceti zilele luminoase (nu exagerez). Va felicit.
    CU DEOSEBITA STIMA
    O ROMANCA

  27. FELICITARI !!
    VIN CU O IDEE – RIDICATI MIZA – ADAUGATI LA LICITATIE ALATURI DE POZA INRAMATA SI BUDIGAII !
    JOS PALARIA ! ( era sa zic jos budigaii – asa pt un dram de umor in zilele astea amare )
    Din tot sufletul felicitari – am fost operata de cancer acum 10 ani si credeti-ma ca atunci cand va felicit inteleg cum nu o pot face mii de oameni la un loc ce inseamna o mana de ajutor. Sa fiti iubiti !

  28. Respect demararea acestei campanii si gestul umanitar de care dau dovada mica parte din romanii cu capul pe umeri.Va sustin prin intermediul a 3 site-uri(orasul-brasov.ro, tulcea-info.ro, codlea-info.ro) si voi face o donatie in zilele ce urmeaza.Sa auzim de bine!

  29. Planeta asta ar avea nevoie de mai multi oameni ca tine si ca Mircea! Aveti toata aprecierea mea.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.