UPDATE: Numai cu filosoful absolut al fotbalului şi business-ului Gigi Becali nu dezbătusem marea problemă a gazonului. Acum chiar că le-am făcut pe toate. Povestea cu imnul e realmente fabuloasă. Într-un regim politic care se autoflatează public că permite (de parcă ar da de la el ce scrie-n Constituţie) o excesivă
Tag: fotbal
Barcelona-Real, mai mult decât fotbal
Ţara-i bântuită (la fel şi Europa) de mirajul repetatelor derby-uri Barcelona-Real. Oameni care au (sau nu) treabă cu fotbalul urmăresc înflăcăraţi şi comentează cu pasiune înfruntările Messi-Ronaldo, suspină, cumpără obiecte promoţionale. E noua modă. Scriu acest text înaintea celui de-al treilea (din patru) meci disputat în doar două săptămâni şi,
Unii-s blatişti, iar alţii se duc după fentă
Un nou Turcescu al fotbalului mondial
România e pe cale să instituţionalizeze un nou model, inovator, de premiere a performanţei şi de responsabilizare publică. Pentru performanţa de a nu bate pe nimeni şi de a nu-şi asuma absolut nici o responsabilitate cu privire la cel mai penibil start de preliminarii din istoria recentă, selecţionerul echipei naţionale
Schimbare de sistem în fotbalul mondial
Dincolo de zgomotul infernal al vuvuzelelor, de măreţia stadioanelor şi de calitatea reluărilor, un lucru mi-a atras atenţia în timpul primei faze a Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Marile puteri fotbalistice europene - Franţa, Italia, Anglia, (parţial) Germania şi (rămâne de văzut dacă şi-n al doilea meci)
From Fernando with love…
Ani de zile am urmărit, cu un interes sadic, traiectoria profesională a lui Fernando Morientes. Vârf de atac excepţional, loial culorilor clubului şi mult mai prost plătit decât megastarurile, spaniolul a dus în cârcă, o bună bucată de vreme, împreună cu Raul, maşina de goluri a galacticului Real Madrid. An
Angel Di Maria. Aşa ceva nu (mai) există
Poporul suveran atacă numai pe flancuri
Me, myself and I: the red dog forever
Puștan fiind, nu mi-am imaginat că ar putea să intereseze pe cineva părerile mele de dinamovist. Mă bucur că, în proximitatea meciului Steaua-Dinamo, am putut vorbi, pentru site-ul suporterilor dinamoviști, despre altceva decât Băsescu, Voiculescu, scandaluri politico-economice sau orice mizerie cotidiană.