Reforma statului: preşedinte-maharajah

vorbe-grele

România mileniului trei, oficial stat membru NATO şi UE, arată din ce în ce mai mult a "democraţie" corcită între modelele de succes centrafrican, asiatic tribal şi latino-american. Mai lipsesc câteva decoruri (rezolvabile, cu un pic de mobilizare) ale butaforiei perfecte: preşedintele să naţionalizeze resursele, să-şi mănânce miniştrii la grătar,

Boc – micul mogul al publicităţii de stat

vorbe-grele

Când Năstase credea că împarte el publicitatea de stat cum vrea muşchiul lui (că Mitrea şi cu DIP aveau, de obicei, alte păreri decât ale lui în privinţa judicioaselor cheltuieli de prezervare a unei imagini proprii bune), înaltele conştiinţe civice urlau că-şi cumpără Arogantu' nonbeligeranţa presei pe banii poporului. Astăzi,

Pesedisme live în ritm de facebook

vorbe-grele

Motto: "N-am crezut că Pandele e o chestie sonoră" (Marean) Geoană-şi cere scuze public pentru vizita la Vântu. Cică l-a bătut gândul să demisioneze după verdictul Curţii Constituţionale, dar l-au ţinut dorinţa de a ţine partidul strâns şi, auzi la el, nişte moralitate. Bine, bă, dă-ţi două palme şi dă-ţi acum demisia,

Un mare deget pentru poporul suveran

vorbe-grele

În joia flăcării mov a-nceput marea reconciliere naţională. Noul premier e vechiul, demisul, interimarul, ieşitul din termen, umilul, slugarnicul şi, nu în ultimul rând, penibilul Boc. La vremuri de criză grea, Băsescu ne umple frigiderele de carne. În termeni politici, se cheamă soluţie de criză. Dacă tot era disponibil pe piaţă

Iubesc rictusurile oranj. O să vă doară!

vorbe-grele

A picat guvernul Boc! Cel mai prost cabinet din istoria postrevoluţionară a României s-a dus dracului, acolo unde îi e locul. Dacă celelalte partide vor şti să joace, e începutul oficial al sfârşitului celui mai sinistru şi fascistoid regim politic dintr-o ţară democratică. O orânduire-n care toţi derbedeii au ajuns