Acum două săptămâni am anunțat, în direct, fără să-mi iau siguranța lui se pare, că, în 2013, CEC a acordat unei singure persoane fizice, Ioana Băsescu, un credit agricol care a depășit limita de 700.000 euro. Astăzi, în fața comisiei parlamentare de anchetă, Radu Ghețea a confirmat. Da, știu, ne-a zis
Tag: bnr
Viitor de aur țara noastră are; în stradă
Nici un guvern sănătos la cap nu are vreun motiv să ignore protestul de ieri împotriva exploatării de la Roșia Montană. Dacă aș fi premier (ceea ce, slavă Domnului, vă ferește Dumnezeu să vi se întâmple), m-ar cam îngrijora. Pentru că, în primul rând, organizatorii și-au definit bine publicul-țintă. Și,
Câteva întrebări; pentru că n-am orbit
1. Premierul şi ministrul Economiei au declarat, ieri, după consfinţirea eşecului de la Oltchim, că Remus Vulpescu nu trebuie să mai conducă privatizări din fruntea OPSPI sau, direct, că trebuie demis. Până acum, nici un anunţ oficial în acest sens. De ce? 2. Acelaşi premier a anunţat, de mai bine de
De ce dracu’ să rupem continuitatea?
Preşedintele aşteaptă telefon de la BNR
Băi, ăştia, cu aerele voastre de profesori de economie anticriză, atenţie, comanda la mine! Jucătorul aşteaptă un telefon de la voi. Nevoie de stabilitate e vitală, dar, dacă n-aţi fi laşi şi aţi coborî în arenă, loazelor, s-ar elibera, pentru voi, tiki-taka-Barcelona, locurile de la palatul Victoria şi Finanţe. Repetaţi
Pohta vinovată geambaşilor de destine
Nu-mi ajungeau Narcisa şi cu Onisei, se găsi şi ultracompetenul Mugur, priceput venoie-mare şi la media, să-mi spună pe cine am VOIE (şi pe cine nu) să aduc la televizor. Ia zi, priceputule care eşti tu priceput, cam cine ar trebui să se pronunţe, cu voie de la stăpânire, asupra problemelor economice?
Mântuirea prin suferinţă a suveranilor
Pentru cine lucrează Isărescu&Băsescu?
România pitorească cinsteşte falimentul
Presupune-te prin absurd a fi, cititorule, un om aterizat ieri în România, din alt spaţiu geografic, cuprins de un mare interes pentru evoluţia politico-economică-socială a zonei(...)N-ai văzut până acum, pe nicăieri unde te-a dus pasărea cu aripi de oţel, oameni sărbătorind falimentul naţional în piaţă, dar ai descoperit fanta de