Strâmbătura nu se repară pe genunchi

vorbe-grele

E impresionantă şi cu lipici la public jelania asta colectivă că au intrat în legislativ şi ăia care au pierdut alegerile. Dincolo de realitatea constatării că nu-i musai să câştigi ca să exerciţi un mandat de reprezentare, sunt nişte chestii care trebuie scrise. 1. Legea e făcută prin decizia politică

Decalogul unei prăbuşiri politice

vorbe-grele

1, Înfrângerea portocaliilor e absolut zdrobitoare. Când iei bătaie la 40 de procente diferenţă pe vot direct, te duci şi te culci. După redistribuire o să fie jale. 2. Preşedintele, secretarul general şi noile vedete arediste şi-au aranjat colegii foarte prietenoase şi au pierdut lamentabil. Oriunde-n lume ar pleca toţi. 3. Udrea

La Jihad se răspunde politic cu Jihad. “Lovitură de stat” parlamentară live

vorbe-grele

USL răspunde nemulţumirilor propriului electorat şi declanşează Jihadul. În doar jumătate de oră, ecranele s-au îngălbenit brusc de două ori: cereri de revocare pentru preşedinţii camerelor parlamentare şi, respectiv, avocatul poporului. Bănuiesc că vor urma curând şi nişte judecători ai Curţii Constituţionale. Scopul scuză mijloacele, zicea Machiavelli. Romantic vorbind, scopul

Campania cămăşilor legate la spate

vorbe-grele

Iminenţa votului la moţiunea de cenzură şi apropierea declanşării campaniei electorale au transformat viaţa politică într-un balamuc; deocamdată, fără acte, dar nu suntem deloc departe de necesitatea unor apeluri la 112. Nu că înainte ar fi fost ea aşezată întru normalitate, dar acum scelerarea pare generală (...) E abia primăvara unui

D-aia n-are coada urs, golănaşilor

vorbe-grele

Marele dosar penal pe siguranţă naţională, care ar fi trebuit să justifice arestarea mogului eolian pentru favorizarea infractorului fugit în Indonezia, a fost întocmit, conform motivării eliberării, atât de beton încât nu conţine probe materiale că Sorin Ovidiu Vântu i-a trimis bani în Indonezia lui Nicolae Popa. În plus,

Logică uşor inginerească pe teren juridic

vorbe-grele

Dragă Roberta, o ţară întreagă te-a văzut, la televizor, cum ai şmenuit un vot. Dovezile au fost produse de instituţia pe care chiar tu o conduci. Dacă aş beneficia de imunitate pentru declaraţiile politice şi aş fi alt Victor, mai exact Ponta, aş urla ca muşcat de şarpe că eşti