Esti aici:
Prima pagină > Blog > personal > Spectrul ratării crizei mele de 40 de ani

Spectrul ratării crizei mele de 40 de ani

Sunt născut în 1970. Deci anul ăsta, dacă nu m-o călca între timp accidentul, o să fac 40 de ani. O legendă urbană spune că ar trebui să mă apuce prima criză majoră de adult în viața, faimoasa criză a bărbatului de 40 de ani. O să fie chiar cool, două crize într-un singură, a mea și cea economică. În sfârșit, mă voi contopi și eu, o dată-n viață, cu țara! Dat fiind că pentru rezolvarea celei economice îi plătim pe Băsescu, Boc și Isărescu, revenim la a mea.

Mai mult, la Șuțu


P.S. Vă rog, lăsați-mă pe mine să mă îngrijorez pentru propria stare de sănătate

Comentarii

comentarii

Similar Posts

116 thoughts on “Spectrul ratării crizei mele de 40 de ani

  1. De acord cu Balauru!
    Care “criză de după 40 de ani”?! Nu-i decât scuza celor gata nărăviţi, ori bun subiect de scris o poezie, o carte, un studiu, ori de compus un cântec, de făcut un film, ori… ori încă nu m-o ajuns?!
    Şi, de-o fi să mă prindă din urmă, nu-mi fac griji. Mă scapă repede de “criză” Cerberu’. (Am zis “nu-mi fac griji”? Rectific! 😉 )

  2. Consolează-te cu gândul că barbaţii îmbătrânesc altfel decât femeile,adică au mai multă căutare după 40 de ani!Al meu e uşor grizonat şi mă uit cum îl “fileaz㔺i colegele de liceu ale fiică-mi(sunt de speriat puştoaicele!),dar şi doamnele respectabile!Deci,o perioadă glorioasă te aşteaptă!))))

  3. LA MULTI ANI !2010 AI SA FI FOARTE OCUPAT ,ADIO CRIZA DE 40 ANI.SA NE TRAIESTI DOMNULE CIUTACU SA FI IUBIT.

  4. Buna seara d-le Ciutacu,

    V-am scris astazi,dar fotografia ma indeamna sa va scriu iar;stiti cu siguranta,despre ce e vorba.Vreau sa luptati sa eliminati inamicul din poza;am si eu unul,cu care lupt in fiecare zi si nu reusesc sa-l inving complet-nu va pot spune acum(daca ne vom cunoaste direct,vreodata,va spun cu cea mai mare incredere).E un defect al meu pe care nu reusesc sa-l elimin si doresc asta.Cred ca stiu ce l-a creat,nu l-am avut pana de curand.
    Eu lupt cu toata constiinta si ma rog,din tot sufletul,si pentru Dvs.,sa-l invingeti!
    E spre binele nostru.

    Cu acelasi respect,
    ioanaP

  5. La mine, in ultimii ani, fiecare an e criza in viata personala… nu stiu unde gresesc, pentru ca am, imediat, doar 27 de ani.

  6. 40 ! foarte frumoasa virsta. Mai rau e cind te apropii de 50 .Atunci cauti sa-ti demonstrezi ca mai esti tinar si…daca si gasesti , atunci s-a dus linistea de acasa! Ai grija!

  7. Ai ratat nevoia de impaunare cu o masina/motocicleta sport-fitoasa. Dar gagicareala e usor de rezolvat. Mii de studente asteapta sansa de a se remarca. Profesional, desigur!

    Noroace, sanatate, alea.

  8. Prima si, deocamdata, singura mea speranta de bine pe anu’ 20-10 e ca, nevazand fata marinarului primele doua zile, o iau ca pe-un semn foarte bun de noroc si fericire!
    Don ciutacu, pana-n 15 florar o sa uitati de ce zic cartile de specialitate! Ati uitat insa sa ne aduceti linistea cu comunicarea datei cand incepeti vorbe grele, noul sezon, ca doar ati semnat, nu?!

  9. D-le Ciutacu, sunt ceva mai tânăr decât Dvs. Până acum nu mă pot lăuda cu multe realizări. Aşa cum ne scriaţi nouă, vizitatorilor acestui blog, cele mai mari realizări ale Dvs. sunt pe plan familial. Să rămâneţi sănătos şi la fel de iubit de cei dragi, până la adânci bătrâneţi. Încolo, crizele vin şi trec; vorba unui hâtru din satul meu: “Banii trec, aventurile rămân”.
    Un An Nou fericit!

  10. Stimate domnule Ciutacu,
    fiind “in deplasare” de sarbatori, va doresc cu intarziere un an prosper, cu multa sanatate, noroc, impliniri si binecuvantari!

  11. Intr-o zi de Joi (hi,hi!, iti vei pune cravata mov (chiar iti sta mai bine decat…_, si te duci la nea Aurica si-ti faci un grizonat, apoi treci pe o cura de ingrasat burtoaca (iti transmite topmodela cum)si urmatoarea mutare e un post de ministru, ca sa fii baiat…destept si sa dai cu flit crizei.
    Si daca vrei sa te incadrezi in trendul crizei la 40, fa si tu ceva ca un om normal si sa te vedem si noi la Pro TV, pe la 17.Sa faci rating si altora, nu numai la Mogulu Motan.

  12. Eu trec prin criza de a ma fi nascut pe plaiurile Romanicii…Dar cred ca ar trebui sa incep sa ma obisnuiesc cu ea. Sau cel putin, asta incerc sa fac de cativa ani incoace.

    Se pune ca sunt solidar cu viitoarea criza a ta si cea prezenta, in care se scalda tarisoara?

  13. Nene Vitore io anu’ asta fac 42. Nu ma simt amenintat de cea criza, nu-mi vine nici sa ma vopsesc in cap, nici sa ma duc la sala ca sa arat bine (am 1m80 si 70 de kile si 2 proteze de sold), nici bani de curve n-am, da’ nici nu-mi trebe ca-mi ajunge nevasta, de pipat pip da’ nu Davidof ca n-am bani, bere beau cit incape… ce sa mai zic?!? La pesti ma duc de citeori am ocazia(imi place delta).
    Cind oi simti ca incepe sa-mi coboare plumbu’ in virf (da’ nu la undita !!!… la rima) atuncea mi-oi pune probleme!
    Pina atunci sa se gindeasca altii la criza!
    LA MULTI ANI si lasa altora gindurile negre!

  14. crize avem lunar, ca de asta suntem oameni.
    crize existentialiste sunt undeva la cotitura vietii, sau dupa o tragedie, undeva in jurul tau.
    fixate in reperul anilor traiti nu fac nici cit o ceapa degerata.
    Ciutacu face o criza ca nici sa bem si sa ne distram nu mai stim.
    Toate le facem cu o superficialitate timpa si comoda, a se vedea ce a fost la teveuri de revelion, fara numar si cam atit.
    Rezistenta in ‘munti’ ne mai salveaza.

  15. Am citit in Business Magazin o vorba din batrani:”Daca tot ce faci de acum incolo e tot ce ai facut deja, atunci tot ce vei obtine va fi tot ce ai obtinut deja”; prin urmare daca cineva nu a facut pana acum nimic rau care sa lezeze pe cineva, nici de acum incolo nu va face. Tot in acest context am citit ca un economist renumit analizand o criza iminenta a ajuns la concluzia ca ea “este un lucru pe care e pacat sa o irosesti/ sa o ratezi” din rationamente de castiguri fabuloase irationale, nemuncite de catre escroci si sarlatani in urma acesteia. “Tinta” ironiei D-lui Ciutacu, neapartinand acestei categorii nu va avea “sansa” de a intra in vreo criza, nici la 40, nici la 50,nici la 60 de ani.

  16. iti doresc sa nu cumva, criza ta de la 40 sa o transmiti sotiei. am trecut si eu prin asta acu 3 ani. atunci nu mi-am dat seama abia tarziu dupa 1 an 2 am realizat ca de fapt criza prin care treceam eu si nu o bagam in seama o afecta doar pe saraca nevasta-mea.
    asa ca sa nu cedezi ispitei, sa nu crezi ca de acum esti mos(fiica-mea, are 18 ani aproape, numai mos ma face)sa nu crezi ca deacum esti un alt om, sa nu crezi ca de acum blugii nu mai sunt si ptr tine, sa nu crezi ca daca joci tenis te va durea spatele, sa nu crezi ca numai poti sari in cap de la trambulina, cand intri la baie da un pic drumul la apa calda dupa aia sa te uiti in oglinda te vezi altfel intr-o oglinda aburita. ha ha ha
    vezi de treaba omule totul va fi ok, nu baga asta in seama.
    La multi ani !
    daca ai intrat la mine pe blog ai si tu o urare din partea mea, am urat tuturor doamnelor si domnilor happy new year.
    http://www.gigimihalache.blogspot.com

  17. Daca treci prin Viena te invit la o inghetata.Sau la un sprit.Tu alegi!Invitatia este serioasa.La multi ani!

  18. @I.I.
    decit sa-i cereti sfaturi lui victor referitor la ‘comunicarea deschisa cu partenera’ mai bine apelati la bebe mihaescu.el e sefu legat de probleme de cuplu.la ciutacu chestia CU CRIZA ERA LA OHA..

  19. și eu tot în `70…cam aiurea cu prefixu` ăsta, da` la fetițe nu se pune, chiar dacă sunt ușor crizată 😀 …aștept amănunte 😛
    Baftă!

  20. domnu’Victor..da mai veniti domnule si la munca o data ca s-a saturat lumea de frectia de acum de pe antene.Ce bine ca si Badea a anuntat ca ajunge vineri…Domnilor faceti bine si treceti la guvernarea antenelor, asa cum va dictam noi cei care ne facem programul dupa cum aveti dvs emisiunile…:)))

  21. Sunt numai vraji… nu exista criza barbatului de 40 de ani. Eu o astept de 10 ani si nu a venit…
    🙂
    Se pot evita efectele asa numitei crize cu ceaiuri din plante (alcoolul e exclus), spalaturi la ochi cu poame proaspete si cataplasme cu salvie.
    🙂

  22. Am scris in comentariul scurt trimis in jurul orei 8,15 pm ca am citit din Business magazin o vorba veche din popor care de fapt sintetizeaza sensul cuvantului “criza”:” Daca tot ce faci este tot ce ai facut deja, atunci tot ce vei obtine va fi tot ce ai obtinut deja”.

  23. @I.I: si de ce trebuie sa ne amintiti periodic ceea ce ati scris anterior?

  24. Taci din gura! E criza barbatului la 50 de ani… Baga la cap!!! Asa ca mai ai un pic…Antreneaza-te!
    Femeile sunt cu 40….

  25. Pentru ca “criza” de vreun fel trebuia sa se manifeste macar la deschiderea “chioscului”, cand comentariul nu a aparut.Multumesc ca ati reusit sa-l recuperati.

  26. comentariile apar cand le aprob. nu-mi amintesc sa fi semnat vreun contract care sa-mi impuna sa stau nonstop in fata laptopului, sa dau approve.

  27. Daca n-as stii ca aveti un dezvoltat simt al umorului,dar si sensibilitate totodata(vazindu-va in diferite emisiuni),chiar v-as crede.Sa nu va speriati de criza”40 ani”,va spun din proprie experienta. Acum un an am schimbat si eu prefixul. Nu se simte absolut nimic. Criza de care vorbiti se spune ca e specifica femeilor,dar se pare ca dvs. domnilor va este frica cel mai tare.Dar lasand gluma deoparte,dat fiind ca au trecut si sarbatorile si ne asteapta de luni 4 ian.2010 un an(mi-e si frica sa ma gindesc)”Dumnezeu stie cum”,trecerea spre 40 devine insignifianta si,deci,usoara. Prin urmare, fiind mai”batrina cu 1 an”,spun si eu cum spun batrinii”tinere o sa ajungi la vorba mea”. Toate cele bune.

  28. La multi ani si nu va mai faceti probleme cu nici o criza…. Unii, saracii, sunt in criza de cind s-au nascut (in puf, bineinteles) si nu au nici o durere din cauza asta 🙂

  29. Da’ ce optimist esti in legatura cu eventualul deces pana in 40 ani;ai ales cea mai rapida si mai putin dureroasa trecere pe lumea cealalta:accidentul;crizele existentiale pot aparea oricand,ele depinzand de natura si predispozitia fiecaruia pt. ele;antrenamentul cu greutati,dar nu cel usor,practicat de cucoane,ci trasul de fiare barbateste te energizeaza pozitiv atat fizic cat si psihic;fumatul nu e un impediment,trasul de fiare e un sport anaerob.Oricum,arati tanar pt. 40 de ani

  30. Motto : ce ar fi viaţa fără ELE.

    Sorcova Divină (continuare)

    {…} Căutam să mă concentrez pentru următoarea prioritate, cu
    gândul la fetele de măritat care aidoma suratelor aşezate în decorul floral din poiana vieţii, aşteaptă cu nerăbdare şi speranţă, ca din ceata de fluturi ce le dau târcoale să vină şi sortitul minunatei polenizări, cea făr’ de care s-ar stinge flacăra vie a nemuriri. Taman ele care poartă întrânselae taina vieţii trbuie să se lase cucerite, cu voie şi adesea fără de voie, de nişte voinici uneori slab înarmaţi sau prea puţin cunoscători în a folosi armele din dotare.
    Multă îngrijorare şi trsteţe se instalează în familiile unde frumoasele cosmice Venus şi Luna îşi prelungesc nehotărârea, până când şi ultimul tren al măritişului, cu sau fără hârtii, se pierde de către fata prea pârguită, pe care mai apoi, cu sadism, o aşează satul, în loja mâncată de cari a fetelor bătrâne.Drept e că şi unele fete mult prea mofturose tot întorc capul, pînă li se instalează cunoscutul tic nervos, de le taie cheful şi curajul căutătorilor de casă.
    Măndica era o zână de frmoasă, ajutată tot mai des de sulimnuri, o sfântă de cuminte şi o albină de harnică, ce însă uita să ascundă acul veninos atunci când pofticioşii îi dedeau târcoale cu iubirile lor ne-mpărtăşite ; astfel ajunsă la destule primăveri, îşi pierduse speranţa până şi în busuiocul de la iordănitori, dar nu şi în Cel de Sus căruia îi purta iubirea învăţată de mică de la bunici.
    Spre casa ei mă îndreptam, ca s-o aflu în curte, curmînd cu o prăjină zilele unor ameninţători ţurţuri de gheaţă de la streaşinî, activitate întreruptă de oferta mea fermă :
    – Vreau să te sorcovesc !
    – Hai. Intră. Sunt singură. Părinţii pe la biserică. Pofteşte în casă
    -Adu-mi, te rog, puţină apă să pun pe sorcovă, improvizai eu, spre a rămâne singur, a ridica ochii şi rosti formula spre Cel ce ne iubeşte deopotrivă : – Eu sunt mâna, puterea şi voinţa îs la Tine ! Aşa s-au perecut faptele, iar cum reveni Măndica pusei câteve picături de apă pe moţul Sorcovei Divine, şi mâgâindu-i ritmic fruntea cu ea, cântai obişnuita colindă până spre sfârşit, când cuvintele potrivite şi clare se făcură auzite şi înţelese :
    – Sorcovă pentru iubiţi / Pân’ la Paşti să te măriţi !
    Mi-a mulţumit Măndica, m-a pupat pe obraz şi, delicat, mi-a strecurat în buzunar un ban de hârtie în circulaţie la vremea aceea.
    Condus de fată până la poartă aveam să-l aflu acolo privindu-ne – cine ştie de când – pe Costache, un holtei din sat nu cu mult mai vârstnic decât ea, ce se bâlbâia în a spune că din întâmplare era acolo, în trecere, dar că de fapt venise s-o invite la hora cu lăutari de la salonul de dans din acea seară, propunere acceptată cu bucurie ascunsă de Măndica.
    N-au observat că plecasem spre alte priorităţi, dar când s-au căsătorit, peste o lună, precis Măndica şi-a adus aminte de sorcovitor. {…}

    03.01.2010
    B.A. Răgan

  31. Fiule, daca te apuca prea rau, nu uita ca exista HRT (Hormonal Replacement Therapy): tinerete la seringa, drept in fundulet 😀 ! Mai tineti minte imaginile prelucrate de Badea, cu Bogdan Teodorescu, Mircea Radu, etc, in maieuri si musculosi?! Ei, sa stiti ca ar fi o solutie interesanta 🙂 ! Si ati avea si avantajul ca macar asa puteti sta linistiti langa tov. Badea in chiloti fara sa va faceti de rusine… Miting in chiloti in fata muzeului Antipa: intra copilasii, vad evolutia vietii din Eonul Precambrian pana la sfarsitul Phanærozoic-ului – de la amoniti la Mircea Badea&Co, si scazand prin Traian Basescu&Boc! Hahahaha!

  32. Criza ta e si a noastra. De fapt e a tuturor cu exceptia alora de sus. Ce ling pe langa Base, resturile de laturi.

  33. Ca bine le zisesi! Am o nedumerire: exista “criza barbatului la 40 de ani” manifestata precoce? Ca eu am trecut prin toate astea de pe la vreo 30. Si – culmea! – si acum, la 42, tot in criza sunt. Ce-i drept, doar de nervi acum.
    Tu sa fii sanatos, criza vine, criza trece. Bucurosi le-om duce toate, nu?

  34. Criza omului la orice varsta este atunci cand se uita in oglinda si spune (vorba lui Badea): “Iar i-am imbogatit si pe-astia”

  35. La 40 de ani Ford a pus bazele companiei ce avea sa-i poarte numele, esti in putere omule.
    De acum incolo incepe marea realizare profesionala.
    Este adevarat, depinde de cati ani ne mai trebuie sa iesim din criza de mentalitate in care ne invartim de 20 de ani.
    Daca mai trebuie inca 20 de ani, atunci este prea tarziu pentru noi.

  36. @alegatorul

    E un cliseu des vehiculat ca Romania sufera datorita “crizei de mentalitate”. E o mare greseala. Eu cred ca mentalitatile au facut pasul inainte.

    Blocajul e din cauza accesului infractorilor (fosti comunisti si securisti – actualii politiicieni, cu Basescu in frunte) la putere si la toate resursele.

    Pun pariu cu tine, ca orice mentalitate ai avea, nu ai nici un fel de sansa sa o pui in practica in Romania.
    Uita-te, de pilda la dl. Ciutacu si la alti jurnalisti tineri, de cat timp se chinuie sa schimbe ceva in tara asta si nu se intampla absolut nimik, datorita mafiei care a pus mana pe toate institutiile statului.
    In Romania doar se vorbeste la TV, nu se intampla nimik. Inclusiv poporul voteaza prost.

  37. Buna Victor,

    Stiu ca esti in vacanta si probabil nu ai foarte mult timp la dispozitie pentru noi dar iti solicit ajutorul in legatura cu o fetitza.
    Iata site-ul unde poti citi mai multe despre ea:
    http://www.alexav.ro/povestea-alexandrei/

    Este suficient sa pui banner-ul la tine pe site si consider ca sansele de supravietuire a acestei fetitze ar creste considerabil.
    Suma pe care trebuie sa o stranga este mare si cred ca fara ajutorul unor persoane cum esti tu sansele sa reuseasa se diminueaza.

    Multumesc anticipat,

    Roxana

  38. Victor, am eu impresia sau criza care ameninta sa te invadeze este generata de teama de a nu te conforma varstei?
    Nevasta-mea crede ca doar te alinti, stiind foarte bine ca tiparele psihologice nu ne pot cuprinde pe toti. Cu atat mai mult, cu cat tu le-ai cam spart pe toate (tiparele).
    La multi ani, sa ne traiesti si sa nu ne lasi, cu sau fara criza/crize!

  39. Criza te apuca cand mergi prin magazine si te uiti la preturile produselor de baza, care au devenit nerusinat de mari si care te fac sa te intrebi daca nu cumva produsele respective sunt poleite cu aur de costa atat.

  40. Victore,(sant ingrjorat)sper ca asa zisa criza sa nu te arunce in zona “maestrului” Cristoiu.

  41. Urarile traditionale de “sanatate” sunt pacaleala, consolarea omului sarac pentru a compensa traiul modest si lipsa constanta a banilor pentru un trai decent.
    Cu aceasta ocazie nu ne mai uram unii altora “prosperitate” ca oricum nu o atingem, e doar o aspiratie, ci “sanatate” ca daca ne ajuta Dzeu sa nu ne imbolnavim, dupa ce mancam infect si muncim ca tampitzii… aceata urare chiar se indeplineste.

  42. unghiile tale imi amintesc de tipul ala care facea teleshoping cu inele ,pandantive… era una langa el care traducea… cadoooo cadoooo
    mai ai ceva pana il ajungi , dar cu putin ajutor din partea specialistilor recuperezi

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.