Am accentuat, în emisiunea de vinerea trecută a Danei Grecu, coincidenţele care mă fac să cred că execuţia lui Sorin Vântu a fost programată şi îndelung pregătită. Şi că s-a lucrat coordonat, pe timing. Am dat şi exemplele de frăgezire constantă a vân(a)tului (autosesizerea Procuraturii a doua zi după iureşul tv Băsescu-Geoană, publicarea în serie a dosarelor de turnător/infractor din tinereţea lui SOV, a datelor confidenţiale ale ANAF cu o parte dintre persoanele cu notorietate, ziarişti sau nu, care au avut contracte de muncă legale cu Realitatea TV şi, în final, a unui interviu cu un cetăţean prezentat drept omul care l-a crescut pe părintele FNI), poziţia mea publică în acest caz e asumtă şi nu consider necesar să dau explicaţii suplimentare pentru refuzul de a închide ochii la măgăriile de orice fel ale autorităţilor.
Ce se-ntâmplă zilele astea, cu tot trecutul public umbros-infracţional al lui SOV, îmi întăreşte convingerea că dezbaterea publică – exagerată, evident, ca toată România, de altfel – este deliberat canalizată pe un traseu manipulator. Nu se discută/scrie cu argumente despre periculozitatea socială în cazul favorizării infractorului fugar Nicolae Popa, motivul oficial al încarcerării sale, ci despre elemente profund colaterale, dar, toate, cu impact emoţional ridicat. Concret, ni s-au reamintit vinovăţia implicită (şi neprobată de vreo instanţă) a lui Sorin Vântu în crahul FNI, profilul său (la fel de neprobat) de mafiot comanditar de asasinate plătite (trei nereuşite, la Harnagea, Andronic şi Fischer, respectiv unul încununat de succes, în cazul procuroarei Liliana Şega) şi ni se induce ideea tertipului avocaţial de tip medical folosit pentru eliberarea unui, totuşi, suferind cronic de poliomielită şi despicat la propriu pentru operaţia complexă pe cord.
Sunt convins că SOV nu e, nici pe departe, vreun îngeraş (vecin de spuma mării cu Afrodita) lovit subit de viziuni revoluţionare de business. La fel, sunt convins că i se plătesc, la comandă politică, poliţe şi se încearcă să i se ia cu japca Realitatea. De asemenea, am ferma convingere că ambele părţi beligerante folosesc vârtos, fiecare-n beneficiu propriu, argumente manipulatoare. Şi mă bucur, mai ales pe fondul ăsta de isterie generalizată de televizor, că am capacitatea de a filtra informaţiile şi că nu-s nevoit să înghit pe nemestecate tot ce pun golanii pe masă.
UPDATE: Apropo, dacă tot se străduiesc detractorii lui să-l prezinte ca pe un soi de comanditar de asasinate în masă, nu înţeleg ce l-a oprit să ordone şi suprimarea fizică a lui Nicolae Popa, că-l costa oricum mult mai ieftin decât să-l ţină pe fugar pe milioane de euro atâţia ani în Indonezia.
Totul in tara asta este putred. Presa intr-adevar este ” _ ” putere in stat, dar atunci cand este folosita in stilul asta de a dezinforma, de a distrage voit atentia si de a intoxica, putem spune ca e atentat la siguranta nationala.
Dar unii se bazeaza pe faptul ca romanul e usor influentabil, de dimineata spune ca cerul e galben, la pranz dupa ce citeste presa, spune ca este rosu-cacaniu.
Pai daca VANTU era “capo di tutti capi”, si avea asasini, avea de toate, EVZ care esti tu EVZ, nu crezi ca folosea banii aia pentru executarea lu Neica Popa???? In 8 ani cred ca i-a varsat in conturi peste 1,5 milioane de euro.
Daca era asa de jmecher cum il faceti voi pe SOV, nu ii aranja vreo 3 gloante in cap Mariei Vlas, cand haladuia prin Israel????
Bine ca dupa 20 de ani, l-am prins pe SOV(cand trebuia sa-l luati, nu l-ati luat, cand a nenorocit fondul) si uite asa am scapat de mafiotul numarul 1 din tara.
Acum BASE poti sa mergi linistit pe strada, fara SPP-isti(ar fi o economie la buget, daca-i eliberezi din functii pe paznicii tai), dormi linistit, DNA vegheaza(lucreaza) pentru tine.
@ Catalin D.
Nu vreau sa intru in polemica (nu-i place lui Victor) dar chiar ai facut o afirmatie la care am sarit ca ars : “lipsa unui lider cu mana de fier adanceste criza …” . Nu , avem un lider cu mana de fier (si fara manusi de catifea peste) , am mai avut si nu ne-a ajutat . Niciodata , nicaieri , astfel de lideri n-au rezolvat probleme (sau daca au facut-o au creat altele mai mari) . Ne lipseste un aparat de stat cu mana de fier , un sistem juridic puternic (iar puterea cea mai mare vine in primul rand din autoritatea morala) . Asta de fapt ne lipseste cel mai mult : lideri si sitem cu autoritate morala si cu instrumente democratice de impunere a autoritatii . O zi buna .
suntem in mijlocul unei manipulari si a unei diversiuni imense!si asta, doar ca sa reziste un betiv(auzi, ma, betivule?)
nu degeaba se spunea ca avem serviciile cele mai bune din lume si ca putem sa le dam lectii celor ded la MI5.
O alta diversiune ,Victore ,e cea cu bugetarul vs. privat(fie vorba intre noi,incercata la sfarsitul mandatului lui din pacate si de ex.prim-ministrul cu papion intr-o vizita la o uzina; Dacia?)
Ce vreau sa spun?STATUL nu ma angajeaza pe mine ca BUGETAR(DOCTOR, PROFESOR, POLITIST, POMPIER, ETC.)
NU,NU,NU …..DE 1000 DE ORI, NU.GRE-SIT!
SO-CI-E-TA-TEA ma angajeaza.de la triburi,ginti si alte forme de organizare, oamenii si-au dat seama ca au nevoie de astfel de servicii.si atunci ce e cu STATUL?
STATUL e doar un IN-TER-ME-DIAR!iar intermediarul asta e, de obicei,un PORC!STATUL NOSTRU E UN PORC!
UAU, auziti serviciilor(alea,băăăă)?statul nostru e un mare porc.pt. cei ce au citit Ferma Animalelor)le recomand si desenul animat aferent).
Boooon, da’ fie si-n conditiile astea vitrege societatea ar putea intreba ,iar STATUL -PORC o si spune ca profesorilor, medicilor, le lipseste constiintza…poftim?
Victore, mai tii minte porcii aia de la Comtim, tinuti in foamete de mancau grilajele sau barele alea de otel?cam asa e si feed-backul cu bugetarii.sunt tinuti in cocina fara sa primeasca mancare.Asta-i viziunea STATULUI-PORC.cei mai rezistenti, Mangalitza,iau drumul occidentului sa-i hraneasca pe ceilalti!sunca,slanina si soricii porcilor nostri de bugetari(asa am ajuns, ca niste porci).un STAT PORC cu oameni fara SHORIC.STATUL.
Dar societatea?societatea e la nivelul unei scroafe.ce-i pasa ei?se revolta?nu se revolta.e ,inca, o societate pasiva(eu zic ca, 85-90%dintre romani au mentalitatea taranului rabdator(nici macar de la 1907).SOCIETATEA noastra e o societate mahmura).STATUL i-o trage-n freza, se trezeste la spital si se cearta cu medicu’).
sociologii, politologii si toata clica ce-l inconjoara pe betiv(parte a statului -porc)isi fac treaba cu devotament).
un ceai de paduc(h)el?
iAr diversiunea e si bugetar-privat!nu statul angajeaza ,teoretic,ci SOCIETATEA!STATUL e doar un INTERMEDIAR!
Cam ca SUBIECTUL LOGIC SI CEL GRAMATICAL!STATUL(guvernu’, preshu)n-are nevoie ,in sine, de medici sau profesori!pt. STAT sunt niste paduchi!sau ‘CANCER’!
Da unde-i constiinta?in stomac,mai SOCIETATE!ca la porcii aia de la Comtim de acum cativa ani, rupti de foame.aia nu mai dadeau proteine ca li se vedeau coastele de infometati ce erau!
Exact! Asta e logica! Daca Vantu platise deja pentru jocul de-a “i-ar fi ascunselea” pe vasnicii jurnalisti si pe domnul de la info-zone, ce mai conta si ceva maruntis acolo, pentru Popa? Pana una-alta, cei de pe lista n-au fost “dusi” de vant,ba chiar s-au bucurat de…soare
Ciprian, “cand vine vorba de flota”, base se ascunde sub imunitate, “de furaciunea Udrei”, aceasta primeste NUP in avans, “…a lui Videanu” – asta nici demonstrata nu l-a miscat din vreo pozitie politica sau administrativa.
Dle Ciutacu,
Primiti,Va rog intreaga mea admiratie pentru echidistanta.Deontologie,la care ar putea apela si alti colegi de-ai Dvs.
Orice vor spune unii,SOV are calitatile sale incontestabile,la fel cum e si culpabil.Dar,prezumtia de nevinovatie trebuie sa functioneze.Antepronuntarile de tipul celor vehiculate in aceste zile sunt periculoase pt noi toti.Atentatul la democratie e primul pas inspre dezastru.I-as ruga pe toti aceia care m-ar vitriola,sa se gandeasca daca le-ar conveni ca lor sa nu le ia nimeni in considerare apararea.
Sa presupunem ca,un ziarist ce se pretinde deontolog si scrie cu furie ASTAZI,ar fi invinovatit de un viitor reprezentat ar puterii de maine.Cum ar fi?
Si mi-ar placea,sa aud cum ziaristii care au trecut pe la SOV,sa vorbeasca onest despre ce a fost bine.Si sa nu uite ca SOV a infiintat primul ziar independent din RO.Adica a creat premisele jurnalismului liber. Domniile lor ce au creat in aceasta viata? Ce urma lasa ei pe pamant.Doar napalmul vorbelor?
Dumnezeu sa-i dea putere lui SOV !
E clar ca e o vrajeala cu asasinatele comandate. Aici s-ar incadra Base cu Erbasu si Anghelescu…
Nu inteleg insa ce hram poarta Harnagea in povestea asta. O avea si el vreun dosar?
Daca ati stii ce bine ii merge lui Videanu de cand a plecat din guvern !!!…
Habar nu au romanii ” in ce fel ” a plecat …
Nu pot sa spun mai multe , dar … nu va mai bucurati ca prostii cand pleaca vreun PDL-ist din guvern …
Pentru ca nu pleaca cu mana ” goala ” !!!
Sanatate !
Oare cu cine o vorbi viorel?
Am auzit ce ipoteze introduce Ovidiu Ohanesian, că GELSOR=SIE.
Sunt multe, multe lucruri pe care noi nu le cunoaştem( putem doar să le bănuim), legate inclusiv despre “răpirea” jurnaliştilor.
Vîntu s-a implicat în nişte chestii foarte complicate care îl ajung din urmă. Iar Nicolae Popa s-ar putea să fie dorit în ţară fix cât de mult e dorit şi Hayssam. Adică deloc.
deci,sov este arestat,maine imi da basescu cei 25%inapoi?????????????ooooooooo uite ca nuuuuuuuuuuu
astept si ma ambitionez[asa de-al dracului]sa nu mor,sa vad,cand o sa apara si un dosar basescu solutionat[indiferent care;vanzari anterioare,arme,case,abuz in serviciiiiii]
Chiar nu mai sunt subiecte? Daca murea Vintu nu il jeleat atit
cand voi avea nevoie de un consultant editorial, stiu unde te gasesc 🙂
Vorbesc cu voi ” violet ” … Cei ce stati si bociti non – stop situatia lui Vantu si a celor ca el !!!…
Lui Vantu ii pasa de tine ???… Nu cred ca o sa-ti plateasca el intretinerea la iarna !!!…
Cu respect !!!
Nu înţeleg de ce Presa ia apărarea celui MAI MARE ESCROC POSTDECEMBRIST…
a. Vă creşte rating-ul ???
Răspuns: N-aş prea crede…
Păgubiţii FNI sunt în număr de cca. 300.000, majoritatea din mediul urban.
Un sondaj făcut în 2001 arăta că cca. 6 % din populaţie a fost afectată de crah-ul FNI.
b. Sunteţi contra lui Băsescu şi apărarea lui Vîntu “dă bine pe sticlă” ???
Răspuns: Mulţi sunt contra lui Băsescu… mulţi şi contra lui Vîntu…
Faptul că îl apăraţi pe Vîntu nu dă bine… a furat direct din BUZUNARUL INVESTITORILOR FNI !!!
c. Aţi fost “plătiţi” de Vîntu ???
Răspuns: O excursie în Cipru/Deltă ???, O mică “atenţie” gen Mircea Dinescu (1 miliard de lei vechi pentru Diverse)???, s.a.m.d. …
Nu-l mai scoateţi erou pe DERBEDEUL de SOV !!!
Veţi pierde mai mult decât veţi câştiga…
Exemplu: PRESA SCRISĂ DIN ROMÂNIA S-A PRĂBUŞIT ÎN ANUL 2000. Nu credeţi că, la acest dezastru, au “contribuit” şi Investitorii FNI ???
Cu Stimă !
PS1. Deja mă uit mai mult pe B1TV, fiindcă ÎL ATACĂ PE VÎNTU !!!!!
Cazul GIGI BECALI sau DAN DIACONESCU a avut simpatia populaţiei… Cred că sunteţi destul de inteligenţi să vă daţi seama că, cazul SOV, nu va avea…
PS2. Vorbesc la plural fiindcă mă refer la Antena3 !
rsumy
In legatura cu argumentele medicale mi-am adus aminte de o replica dintr-un film: “If you can’t do the time then don’t do the crime”.
In legatura cu “sa i se ia cu japca Realitatea” nu prea vad la ce le-ar folosi. O Realitatea care brusc trece in tabara PDL, in care jurnalistii care pana ieri injurau PDL-ul astazi il ridica in slavi si-ar pierde credibilitatea. Iar o institutie media fara credibilitate este egala cu 0.
In legatura cu update-ul – Vantu si Popa au o relatie de prietenie, iar SOV oricum ar fi nu este Don Corleone sa isi omoare prietenii. Sincer nu prea cred ca a incercat sa ii omoare nici pe ceilalti 3, altfel Harnagea (fost sef SIE) gasea o metoda sa i-o plateasca.
@rsumy: da, noi am luat milionul, nu Turcescu 🙂
uitati-va in continuare labeunu, va meritati reciproc.
@Garm: tocmai a confirmat SOV intentia de japca pe Realitatea 🙂
Stimate “viorel”, eu nu “bocesc situaţia” lui Vîntu. Mă doare la trei metri în spate de el.
Dacă e ceva de bocit, atunci aia e situaţia noastră, în general, a acestei ţări intrate pe mâna lui Băsescu şi a camarilei sale. Căci ceea ce se întâmplă acum cu Vîntu ne priveşte pe toţi, CHIAR DACĂ BĂSESCU VREA SĂ ABORDĂM PROBLEMA ÎNTR-O CU TOTUL ALTĂ MANIERĂ DECÂT CEA CARE CONTEAZĂ.
Sper că îmi voi plăti fără probleme întreţinerea, ca şi până acum.
Cu acelaşi respect; îmi permit să-ţi spun că Victor nu admite chatul pe blogul său, dar oricum cred că ne-am lămurit.
Da, dle Ciutacu, sunt un fost/actual INVESTITOR FNI.
Şi DA, dle Ciutacu, nu por înţelege de ce luaţi apărerea DERBEDEULUI POSTDECEMBRIST SOV ???
DE CE, DLE.CIUTACU ??? APĂRAŢI UN UN DERBEDEU CU 8 CLASE, DIN FOCŞANI, POLIOMIELITIC ???
rsumy
@rsumy: ati pus bani la FNI fiindca atat v-a dus capul. iar faptul ca va legati de boala unui om va descalifica definitiv in a mai posta pe acest blog. succes in convietuirea armonioasa labeunu
Imi cer scuze , daca te-am suparat ” violet ” … Ai dreptate si nu ar trebui sa ne certam intre noi din cauza acestor ” specimene ”…
Am incheiat ” chatul ”…
O seara placuta !!!…
Sunt de groază! Am scris mai sus “dog german” în loc de “ciobănesc german”. 🙁 Dragul de el! 🙂
P.S. E OK, “viorel”. 🙂
Medicii sunt pedepsiti pentru malpraxis! Pana si un stomatolog poate sa plateasca un dinte scos aiurea. Procurorii si judecatorii sunt scutiti! De ce ? Pentru ca ei pot afecta ani din viata celor pe care-i acuza sau ii pedepsesc cu ani grei de temnita sau chiar cu viata. Daniel Morar a platit vreun Euro din cei castigati de cel acuzat pe nedrept de el prin Bistrita ?
Sunt extrem de nefericit ca la finalul vietii mele trebuie sa-i suport pe acesti IMBECILI,ca basescu(chiorul),boc(piticul)si banda asta de tupeisti care se cheama pd
Sigur,ceea ce scriu aici,este doar o refulare a sentimentelor mele fata de comportamentul pd.Nici pe vremea lui CEAUSESCU nu am trait asa ceva.Am o urare pentru farisei astia! DUMNEZEU sa va dea ce ne-ati dat voi noua!