Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 3 > Sorin Alexandrescu, scopurile arestării. Care-s adevăratele mize ale scandalului

Sorin Alexandrescu, scopurile arestării. Care-s adevăratele mize ale scandalului

UPDATE: Dincolo de lupta politică şi de concurenţa firească, mi se pare dezgustătoare demonizarea oamenilor din Antene. Tustul ăsta, pe care unii-l idolatrizează, iar alţii-l spurcă, ambele tabere la fel de pasional şi iraţional, a crescut pe munca noastră. A celor care au lucrat (şi, ulterior, au plecat într-o piaţă liberă) sau încă lucrează în ziarele şi televiziunile mogulului cel rău. Nu Voiculescu a făcut tiraje şi rating, nici armata de oameni care-i bagă tâmpenii în cap, nici Alexandrescu, ci angajaţii ăia (cei mai mulţi, nevăzuţi) care şi-au făcut bine meseria. Nişte oameni obişnuiţi în cărţile muncă ale cărora scrie reporter, redactor, editor, producător etc.

sorin.alexandrescu

Arestarea spectaculoasă a lui Sorin Alexandrescu, şeful Antena Group, se dezbate cu multă pasiune şi puţină raţiune. Dat fiind că am trecut olecuţă prin Intact (o nimica toată de nouă ani), cred că-mi pot exprima şi eu o părere despre scopurile acţiunii.

1. Tragerea la fund a altcuiva. Evident că mă refer la Dan Voiculescu, cel mai dorit (de mulţi) trofeu politic. De-a lungul celor 30 de zile (sau, prin recurs, mai puţine) petrecute în arest, Sorin Alexandrescu poate deveni cooperant. Şi începe să scrie. Cum că, spre exemplu, ar fi fost nevoit s-o facă. Pentru că avea obiective de performanţă înalte, multe lefuri de plătit şi un patron nemilos. Altul, în realitate, decât cel din acte. Perspectiva de a-ţi petrece  următorii mulţi ani în puşcărie, într-un meci care oricum nu-i al tău, e infinit mai sumbră decât posibilitatea de a colabora cu anchetatorii în schimbul pronunţării unei pedepse, să zicem, cu suspendare.
2. Minarea credibilităţii postului de ştiri al trustului şi a vedetelor sale. Antena 3 s-a branduit, de-a lungul anilor, drept singura staţie tv care nu se îndoaie în faţa abuzurilor autorităţilor şi care nu face compromisuri. Simbolistica utilizată pentru asta a fost cea a convingerilor. Vedetele sale au devenit apreciate şi, în unele cazuri, chiar iubite. Odată cu fireasca, dar forţata, asociere a lor cu un personaj acuzat de şantaj (oamenii dezbat cazul la televizor, asta-i meseria lor), în mentalul colectiv apare întrebarea dacă nu cumva toţi sunt la fel. Omul obişnuit, pe de o parte, asociază Antenele cu un tot (efect al branduirii ca mare familie), respectiv, pe de altă parte, începe să aibă îndoieli. Îl ajută, în acest sens, şi nebunia cifrelor vehiculate: s-a plecat de la 1,7 milioane şi, la o zi distanţă, s-a ajuns la miliardul de euro.
3. Tăierea finanţărilor din piaţă şi inducerea incapacităţii de plată. Antena Group e, între altele, vehicului financiar al televiziunilor din Intact. Odată implicat numele său într-un scandal penal de proporţii, multinaţionalele vor deveni, subit, mai atente la cheltuirea banilor în această direcţie. Şi vor fi ajutate-n decizie de marile agenţii de publicitate, aflate-n război deschis cu Intact după aprobarea ordonanţei de urgenţă care le afectează drastic veniturile (povestea rebate-urilor). O televiziune secătuită de lichidităţi începe să-şi piardă din percutanţă şi, ulterior, oamenii care au cotă-n piaţa de specialitate. Şi-i scade treptat forţa (cazul Realitatea TV, după ce SOV a rămas fără bani de lefuri, e elocvent). De aici şi până la capitulare mai e un singur pas.

P.S. Pe Sorin Alexandrescu, om care mi-e profund indiferent, l-am întâlnit de trei ori în viaţă (de două ori în lift). N-am reuşit să trecem de faza salutului şi a strângerilor de mâini. Nu-i cunosc nici modul de acţiune, nici capacitatea de negociere. Nici el mai nimic despre mine. Nu cred că vreunul a pierdut ceva.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

64 thoughts on “Sorin Alexandrescu, scopurile arestării. Care-s adevăratele mize ale scandalului

  1. victore…audienta e ultima chestie pe care ar trebui sa o aduci in discutie cand vine vorba de “Facut treaba”. Pune un film porno la TV sa vezi cum faci audienta.
    angajatii antenei 3 – care nu au nimic in comun cu jurnalismul – nu sunt altceva decat unelte de manipulare ale lui voiculescu. Ca tu vrei sa accepti asta sau nu…e alta discutie. Ca nu venea voiculescu sa va zica in fata ca la prosti “ba injurati pe X”…asta nu inseamna ca nu se stia cine trebuie injurat. Era simplu – daca nu injurai pe cine trebuie plecai.
    Si sunt exemple multe in care oamenii care ieseau din rand si nu dadeau in cine trebuie – erau marginalizati si in cele din urma exclusi de pe post.
    Ia spune-mi si mie ce era cu spotul de promovare a “dezvaluirilorcu MITA IN FOTBAL”? Toate astea in timp ce alexandrescu ii spunea la telefon omului de la rds ca ii da in vileag combinatiile daca nu executa ce trebuie.
    Care “jurnalist” din trust a initiat “ancheta” si de ce nu s-a mai auzit nimic de ea? Aha. Dovezi mai clare de atat ce naiba poate sa existe? Hai sa fim oameni cu bun simt si sa nu mai incercam sa mintim lumea si sa maltratam adevarul ca e jenant.

  2. Si inca ceva: mai uita-te si tu la discursurile tale pe care le aveai prin emisiuni pe la antena 3 si fa o comparatie cu discursul pe care il ai acum cand esti angajat la alta televiziune. Esti tot tu, se presupune, cu aceleasi idei. Dar a disparut subit discursul extremist anti basescu si tot ce inseamna el. Exact despre asta e vorba.

  3. @mytharhia: ca sa emiti analize de valoare asupra jurnalistilor de la A3, trebuie sa fi facut in profesia asta mai mult decat ei. ceea ce, sincer, ma cam indoiesc ca s-a intamplat. iar promo-ul a fost difuzat pe A1, nu pe A3. ceea ce sustin procurorii ca a facut Alexandrescu, poate si demonstreaza, nu are nici o legatura cu munca de zi cu zi a oamenilor care tin televiziunile Intact. faptul ca tu pui botul la intoxicarile de doi lei cu oamenii de la A3 care care ar fi avut, fiecare, in grija niste ministri spune multe…
    altfel, am acelasi discurs de vreun an. iar la Rtv sunt de doua luni

  4. daca emisiunile se fac la Antene din convingeri personale ale realizatorilor, acest domn Alexandrescu nu va fi decat o victima, daca nu… doar un fraier care a luat teapa

  5. Ciudat! Doar in anii ’50 s-a mai intamplat asa ceva: sa fii luat de pe strada si acuzat! Iar romanul pare impartial, cu toate partidele sau grupurile prin care trece. Insecuritatea generata de un regim lasa urme grele in “marile” caractere. Sa te duci la intalniri intesat de microfoane spune multe despre micimea caracterului si spiritul reptilian al celui care o face.

  6. Eu vreau sa spun ca pe cine nu lasi sa moara ,nu te lasa sa traiesti.Antena 3 a fost televiziunea care a fost alaturi de USL in campania politica,mai ales de tovarasul Victor Ponta.Da,ii zic asa pentru ca nu se deosebeste cu nimic de comunistii de ieri si de securistii de azi.Au cistigat batalia politica impotriva lui Basescu cu un mare ajutor din partea voastra,datorita gradului de simpatie pe care il avea Antena in rindul populatiei si-acum Ponta e incomodat de intrebarile pertinente ale realizatorilor Antenei,e plin de tupeu,cum ar zice prietenul Mircea Badea,s-a urcat scroafa-n copac.A facut pact cu diavolul de la Cotroceni de-a doua zi,a uitat ce a promis ca sa fie ales si acum ii rezolva si treburile murdare.Rusine!Pacat ca nu esti linga ei in aceste momente ,deloc usoare,dar cum afirma cineva pe blog mai inainte poate ti s-a spus ca vin vremuri grele pentru Antena 3.Eu continui sa cred in tine!

  7. Total de acord cu Cristina Elena! Doar ca celor de la Antene inca le e teama sa puna degetul pe rana si punctul pe i: PONTA este cel care a schimbat drumul imediat dupa 9 decembrie. Ceea ce se intampla acum este doar o consecinta a acestui fapt

  8. Penibila reactia unora de a da vina pe Basescu si Kovesi – USL-ul, care a fost puternic sustinut de Antena 3, este la putere – A3 nu mai poate miza pe “persecutie politica”, oricum nu din partea Basescu/PDL. Daca este sa fie o manevra politica atunci in spatele ei este cineva din USL – PSD ? PNL?

    Offtopic – Ai devenit vedeta in Vocea Rusiei

  9. @Simeona: e vorba de branding, da’ cred ca trebuie sa traduc din romana-n romana

  10. Fiecare are dreptul (si stingul) la o opinie personala, dar mie, fie ca va inereseaza sau nu, unele comment-uri imi incita generozitatea si de aceea consider ca prostii care se considera destepti ar merita o insula a lor. 😆

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.