Esti aici:
Prima pagină > Blog > Caruta cu deontologi > Pentru cine falsifică Obae audienţele?

Pentru cine falsifică Obae audienţele?

Nu sunt un robul ratingurilor. Cariera şi, mai ales, veniturile mele nu sunt influenţate decisiv de jocul nebun al cifrelor de audienţă (care înseamnă bani). Mă interesează cât să mă verific, săptămânal, dacă emisiunea mea e peste concurenţă şi depăşeşte pragul profitabilităţii sau vine patronatul cu bani de-acasă. Şi, din fericire pentru mine, Vorbe grele (situată, de regulă, în Top 10 al pieţei de profil) îndeplineşte ambele criterii care mă fac să dorm liniştit: produce (nu consumă) şi bate concurenţa. Dar, deşi viaţa mea nu e subjugată de cifre,  mă deranjează teribil când acestea se mistifică. Fiindcă e vorba despre munca mea şi a unei echipe care chiar face performanţă în condiţii în care alţii şi-ar lua câmpii. Despre ce-i vorba? Petrişor Obae publică, lunar, pe site-ul propriu, topurile audienţelor.  Cel de luna asta (în care am realizat trei ediţii, în loc de patru, fiindcă am plecat în concediu) mi-a atras atenţia. Nu falsul loc (12) m-a iritat, alţii ar face moarte de om pentru poziţia asta, ci media lunară a audienţelor realizate. Aşa că m-am uitatl şi eu pe cifrele oficiale (pe care mi le aminteam mai mari). Şi am constatat că topul publicat de Petrişor Obae e un fals grosolan. L-am informat şi i-am pus la dispoziţie atât informaţia potrivit căreia au fost trei emisiuni (nu patru), cât şi cifrele de audienţă pe care le primesc toţi beneficiarii. Care cifre probează o insignifiantă difirenţă. Emisiunea Vorbe grele a realizat, oricum ai calcula (media mediilor per ediţie sau media pe sferturi de oră), dacă eşti în stare să dai capacitatea, nu bacalaureatul, o audienţă medie de 1,9%, nu de 1,5% (asta se cheamă omisiune de 50.000 de telespectatori). Ceea ce înseamnă că e pe locul 7, hai 8, nu pe 12. Tradusă în bani din publicitate, diferenţa e o sumă deloc de aruncat. Şi care poate genera consecinţe pe termen mediu/lung. Încă aştept rectificarea. Dacă n-o văd repede, înseamnă că nu e derapaj, ci premeditare. Şi am dreptul să întreb public, aşa cum a făcut cândva CTP şi s-a pricopsit cu un proces celebru, PENTRU CE SAU PENTRU CÂT?

UPDATE: A refăcut calculele pe muteşte. Fără vreo precizare scrisă. Cu un comentariu, ca răspuns la avuzaţia mea că s-au prezentat cifre false. Nişte unii sunt vinovaţi. Care au transmis cifrele cu tot cu o reluare de acum jumătate de an (aia pentru care am luat Premiul APTR), difuzată la 3 sau 4 dimineaţa. Cei care preiau pe nemestecate şi nu verifică n-au nici o vină.  Ei sunt doar dealeri. Mi-e greaţă.


Comentarii

comentarii

Similar Posts

22 thoughts on “Pentru cine falsifică Obae audienţele?

  1. Încurajată şi de Mircea ( în alte vremuri ), am tot intrat pe site-ul lui Obae. La un moment dat, mi s-a părut mie ceva, dar n-am dat importanţă. Până la articolul despre Jurnalul. Atunci m-am apucat să citesc mai mult. Apoi am auzit şi am văzut că nu mai apare site-ul cu pricina la recomandările pe net ale A3. Aşa, deci. Asta era. De parcă A3 avea vreo obligaţie.
    Bine, atunci. Eu oricum “plecasem” de câteva zile bune.

    Sfat nu sunt în măsură să dau pe acest subiect, dar tot aş zice că ignorarea e cea mai bună soluţie. Încă unul pe lista de “deontologi”, că tot avurăm articolul cu marele “maestru”.

  2. D-le Ciutacu

    1. In prezent, audienta televiziunilor din Romania este decisa de 1300 de peoplemetere. Oare 1300 peoplemetere pot estima corect audienta ?
    2. Ori a gresit ori dezinformeaza

  3. @Semenov: dupa parerea mea, nu, dupa parerea pietei, care plateste pentru astfel de masuratori si le ia de bune, nu. socilogic, esantionarea e corecta. da’ faptul ca, spre exemplu, populatia din rural, care are cam toata cablu, nu e luata in considerare e o golanie; facuta in beneficiul marilor cheltuitori de bani pentru publicitate. daca Obae rectifica dupa ce i-am pus la dispozitie toate datele (le-a primit) si isi asuma, era greseala. asa, a modificat pe muteste si a pus un comentariu, nu o rectificare.

  4. Urmeaza vremuri de maxima… “subiectivizare” a cifrelor,
    de la audiente(…le A3), pana la sondaje de toate mamele.
    Niciodata n-a mai fost atat de flexibila si interpretabila biata matematica.
    (Sau beata matematica? =)) )
    Iaca, oferta baneasca si strangerea de usa cu ANAF-ul
    functioneaza pe post de diez si bemol.
    S-or gata si astea odata, am nadejde.
    Chiar daca mai tarziu.
    Au si coeficientii de elasticitate limitele lor.

  5. Felicitari! Atat pentru punctaj cat si pentru spirit si stil. Daca A3 si Realitatea sunt lideri de piata prin emisiunile lor, e clar care este parerea populatiei despre actuala guvernare…

  6. Who the fuck is Obae, si mai cu seama why the fuck conteaza parerea lui (blogul lui)? Presupun, urmand o logica elementara, ca firmele care cumpara spatiu publicitar in emisiunea ta, au destula minte-n cap incat sa se ghideze urmarind topul oficial si nu nush’ ce blog al unui obosit. Pai daca asa stau lucrurile de ce-l faci celebru cum il facea intr-o vreme si Mircea, bagandu-l in seama gratuit? Da-l in chilu’ meu pa Obae, ca ma apuca rimarea si anagramarea celebrului sau nume acum de-mi dai ban pe blog daca incep….

  7. Nu am intrat si nici nu voi intra vreodata pe site-ul lui nimeni Petrisor Copae. Omul daca da ratinguri gresite sau falsificate ori este aiurit ori sluga cuiva. Pentru clasamentul lui Copae de care ma doare fix in cot anunt Antena3 pentru mine 24 de ore din 24. Antena 3 Eutelsat W2 16.0 E 11132 V 16296 ….Moca…Copae poate ai uitat sa tii cont si de asta.

  8. Victor,

    Nu era nicio greseala, tehnic vorbind, știi la fel de bine ca și mine.

    În luna iunie, au fost difuzate patru ediții Vorbe grele, dintre care una în reluare, într-o noapte.

    Emisiunea în reluare a fost dată după premiile APTR, de aceea nu a aparut ca “reluare” și a fost luată în calcul în prima variantă.

    Am refăcut calculul doar pe cele trei emisiuni.

    De aici și până la “a falsificat” și alte insinuări ieftine este cale lungă.

  9. Obae asta o fi ruda cu Anastase.:)Te-ai suparat nu gluma.Daca invitatul tau la emisiune va fi Bogdan Teodorescu,intreaba-l de strategiile pdl-ului in teritoriu,eu sunt curioasa cat vor cheltui cu protectia si paza,aducerea aplaudacilor.Daca si sucevenii nu il mai sufera pe Flutur ,cred si eu ca e nevoie de initiativa pe acolo.Mai ales din partea oierului.

  10. astia nu mai stiu cum sa fure, vorba preshului,”pic cu pic…”. vezi, ‘picaturile’ astea gretzoase iti fac viata in Romania un calvar.mitocania, neamprostia, badarania, manelismul, basismul

  11. părerea mea e că cifrele astea nu prea sunt în măsură să spună mare lucru; dacă te-ar urmări n-şpe mii de milioane de indivizi cu câte un neuron în dotare ai fi mai fericit? sincer, nu cred. acum, că ăştia “corecţi” (cum zicea funeriu acum câteva zile) falsifică orice, nu ştiu dacă mai poate mira pe cineva.

  12. Din punctul meu de vedere nu emisiunea ta si a lui Mircea Badea ma adorm.(sigur, la ore tarzii). Pe mine ma adorm(plictisesc) celelalte emisiuni incepand cu sinteza zilei. De unde rezulta ca cele mai buni jurnalisti sunt inginerii( inclusiv unul care cica e inginer de sudura). Dar macar te tin treaz. Sigur parerea mea nu-ti plateste salariul. Dar ca idee e bine sa tii minte!

  13. Totul curge la fel de corect ca:„am iesit din recesiune”,„avem crestere economică”,„facem reforma…”,etc.Cine crede cele de mai sus crede si în alte falsuri mai mult sau mai putin grosolane.

  14. @Petrisor Obae: tehnic vorbind, minti ca sa acoperi eroarea celor de la Gfk (de la care ai preluat cifrele pe nemestecate) si comoditatea ta (care nu te-ai obosit sa verifici acuratetea datelor). daca era valabila justificarea ta, mai spune-mi un nume de emisiune difuzata in acea noapte (si au fost mai multe, de la Sinteza zilei, la Ordinea zilei) a carei reluare a fost luata-n calcul pentru stabilirea mediei lunare. pentru stiinta ta, emisiunea mea se difuzeaza in reluare in fiecare sambata noapte, de la 1. pe alea de ce nu le-ai luat Gfk in calcul. deci ai publicat, initial, un fals. pe care, daca nu saream ars, nu te oboseai sa repari inexactitatea. pana acum, te-am suspectat de buna credinta. am gresit.
    @all: abtineti-va de la categorisiri si jigniri la adresa lui. am sters deja cateva comentarii oribile. daca am ceva de scris/spus la adresa cuiva, o fac eu, n-am nevoie de galerie

  15. Eu nu sunt avocatul nimanui! Nu critic pe nimeni, eu laud jurnalistii-ingineri. Au si logica si imaginatie!

  16. Asa,l.ai facut vedeta si pe asta. Ce se mai bucura gusteru acuma ca ai dat ocazia oamenilor sa se intrebe. .,,cine e asta” de la deranjat asa p Victor Ciutacu, ,,aaa…pai tre’ sa fie scula” . Eu nu stiu ce te mai indignezi si ii aduci in discutie pe toti agaricii. Si inca ceva Victore, dan andronic asta e in toate mintile?

  17. @Harciog: il stia piata de specialitate si fara sa-l ajut eu. tocmai d’aia am corectat informatia, ca se uita toti in dintii lui.
    Dan e cinic si fara scrupule.

  18. E rusinos ce face Obae. Atat i-ati facut reclama (nu tu, neaparat, Victore, ci site-urile Antenelor!) si atat i-ati suflat in coarne, pana s-a vazut sus pe divan si de acolo va scuipa cu gratie. Tin minte ca Mircea Badea ii dadea in fiecare saptamana link la el pe blog, ca sa-i faca trafic. El din traficul ala a luat bani, din reclama gratuita facuta de Antene a luat de asemenea trafic si bani,si pe urma a preluat tampenia cu datoriile lui Badea catre stat si scuipa unde a lins, scriind niste prostii despre Dan Voiculescu si asa-numitele “ode” ale lui Gadea. Parerea mea e ca s-a vandut clicii portocalii, dar v-a facut la bani artistic. Avantaj, el. Ca ziarist insa nu are nici o credibilitate, asa cum ai tu! Succes in continuare si aveti grija pe cine cresteti la san!

  19. Ce imi place la acest post e ca s-a utilizat OpenOffice Calc in loc de MS Office Excel.

  20. Din cate aud, lume te place in Ro, si te recomanda si la Diaspora…acum la matematica romanii nu mai sunt buni ca pre vremuri asa ca este de inteles de ce unii (a se citii Obae) dau gres…
    Keep going, we will follow you.
    Cheers,
    Nick

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.