Esti aici:
Prima pagină > Blog > Polemici Politice > Semnalmentele unei execuții politice

Semnalmentele unei execuții politice

– Convocarea lui Ponta la DNA fix în ziua depunerii căznite a moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului pe care-l conduce, emiterea comunicatului de presă cu acuzațiile penale când el abia părăsise sediul unde se prezentase la citare, ieșirea imediată a lentului Iohannis cu solicitarea imperativă de demisie (completată cu interviul aranjat în seara asta la TVR), plus multe alte coincidențe mă fac să afirm fără să-mi clipească un mușchi pe față că e o execuție politică.

– Se urlă intens, cu pasiune, pe tema noii lovituri de stat. Dacă ai proprietatea cuvintelor, încercarea de a schimba majoritatea parlamentară și puterea politică altfel decât pe calea votului (și, mai ales, prin implicarea fățișă a instituțiilor de forță ale statului) asta este. Nici măcar aparențele nu se mai respectă.

– Ponta nu are scăpare. Mai devreme sau mai târziu, în funcție de cât de tare sună telefoanele de unde trebuie și de cât de aplicate vor fi negocierile, va părăsi funcția și Palatul Victoria. Dosarul penal e pretextul să-l forțeze să-și ia viteză.

klaus__iohannis_eduard_hellvig_63415600

– Ținta politică de azi își merită soarta. A câștigat alegerile, zdrobitor, cu mesajul Dreptate până la capăt. Avea legitimitatea și susținerea populară să radă la blană, în frunte cu Kovesi, toate uneltele din sistem folosite de Băsescu și care, ulterior, l-au vîndut și pe ăla ca să-și prezerve pozițiile. De frică, de neputință, de nevoie, a preferat să încerce o coabitare alunecoasă cu ele și să se înconjoare de niște nulități trădătoare care i-au zis că face bine. A fost cea mai proastă decizie.

– Să dai jos un premier pe care nu mai prididești a-l acuza de corupție în exercițiul mandatului pentru niște fapte (să vedem dacă le și probează) comise acum 7-8 ani ca avocat, nu pentru că ar guverna prost/hoțește, demonstrează cât de impotent politic ești și cât de performante sunt, în realitate, serviciile de informații.

ciutacu-ponta-dcnews.ro_

P.S. Scutiți-mă, vă rog, cu invocarea relației personale dintre mine și el. Dincolo de faptul că este total irelevantă în contextul politico-mediatic actual, n-aveți habar care-i, de fapt, realitatea ei și în ce coordonate se înscrie.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

94 thoughts on “Semnalmentele unei execuții politice

  1. asa si ?

    politicienii fac politica si apa e uda.

    aaaa ca unii mint cu nesimtzire porceasca si mai sunt inca 10.000 de cretinozauri “civici” sa-i creada .

    o sa ajunga reforma statului colonial si la ei cat de curand si ….. s-a terminat cu boieria lor de pana acuma

  2. Daca Ponta era atat de penal cum mama ma-sii astia mai sunt in functii,cand chipurile faptele sunt de acum 7 ani,basca l-au girat pentru functia de premier? Ah,si serviciile nu au nicio implicare? Pai se contrazic!
    Cum era,daca iese Ponta presedinte vine comunismul,daca iese Iohannis cine vine? Urate vremuri,iar noi achitam nota de plata,mereu!

  3. Pai de-acu’ stim cum e mersu’ facut. Ba, daca Victor Viorel mai da mult din gura si-o mai acuza pe colega lui de plagiat de minciuna, pariez ca la Camera Deputatilor vor poposi si fo’ trei-patru cereri de arestare preventiva. Apropo, parca acu’ trei zile tomnu’ Kraut zicea ca demisia e un act unilateral de vointa, blabla, cand era vorba sa-i ceara demisia Liviutei de la ICCJ. Azi nu mai e?

  4. 1) DNA și-a redactat comunicatul mizerabil și în limba engleză. De ce oare?

    2) SRI nu mai e menționat ca „ajutor de nădejde” în textul DNA. De ce oare?…. A, SRI trebuie să apară ca o floricică nevinovată, mai ales că ieri – coincidență, desigur – l-a chemat pe mut (mut când e vorba de Rarinca, de abuzurile CSM, de doleanțele judecătorilor, de defrișări) să taie o panglicuță… (fiți liniștit, dom’ președinte, mâine rezolvăm cu Palatul Victoria… )

    În rest, de acord cu tot ce ați scris.

  5. Asa-i Victore, Ponta-i curat, n-a plagiat, n-a furat, n-a facut raliuri cu masini pe care venitul lui nu-l permitea. In concluzie, este Kristal!

  6. @valentin: postacii nu au varsta. si nici macar logica.
    q.e.d.
    P.S. go to spam

  7. Operatiunea “Neptun”.
    Ceva i-a facut sa se precipite. Cazul Rarinca? Disputa SRI-magistrati? Cresterea economica sau in sondaje a PSD? Euroscepticismul crescand al liderilor est-europeni(ultimul sosit, noul presedinte al Poloniei)?
    Indiferent de motiv, trebuie sa fim constienti ca votul popular nu mai are niciun sens. E destul sa se apese un anumit buton extern ca puterea sa se reconfigureze.

  8. nu mai suport ticalosii,mizerii pe fata, ne cred prosti rau [dar lasi suntem sigur], stai 7-8 ani cu ,,acuzatii” si le scoti taman cand ai nevoie ca n-ai reusit altfel, setea de putere[de furat] ne distruge pe noi: poporul.

  9. SRI si DNA au fost bagati in corzi de cazul Rarinca, de achitarile celor din vami, de facaturile de arestari preventive. Deci a raspuns SRI-DNA si asta e raspunsul. Manipularea e in toi. Unde dracu au fost acuzatiile astea timp de 8 ani? Unde a fost SRI? pai acolo unde a trebuit, adunand informatii sau capete de informatii pentru a le folosi cand le convine.Un scandal mare nu il poti acoperi decat cu unul imens.

  10. In afara de rafuiala politica interna sunt curios daca aceasta vanare a lui Ponta are legatura cu faptul ca el nu executa umil indicatiile FMI sau CE asa cum facea Basescu/Boc… Iohannis chiar vocifera in campania din noiembrie ca oare cum isi permite Ponta sa-i contrazica pe cei din FMI sau Comisia Europeana, cine e Ponta asta? Cu alte cuvinte de ce nu este un vasal umil asa cum ar trebui sa fie.

  11. Nici nu mai stii ce sa zici… Guvernarea Ponta nu a fost una minunata, insa de departe a fost cea mai logica din ultimii multi ani. Exceptie facand justitia, care a cam lipsit. Lipsesc insa multe altele: investitiile, invatamantul, chiar si agricultura insa pe ici pe colo lucrutile au mai evoluat si in bine, vezi sanatatea… Insa parca e ceva ce nu vrea sa ne lase sa evoluam, ceva ce ne trimite parintii la munca afara iar cand acestia se intorc sa trebuiasca sa plecam noi… Poate ca sunt Puterile straine, dar cand arunci un ochi pe Facebook sau alte prostii de genul iti dai seama ca si noi facem tot ce putem sa le ajutam… Cel mai trist e ca nu se intrevede nimic bun la orizont, oricat de departe ar fi acesta…

  12. Lipsa de reacție a poporului în fața abuzului mă scârbește, acești oameni nu pricep că li se poate întâmpla și lor același lucru oricând. Un sistem învățat să lucreze într-o astfel de manieră cu greu mai poate fi schimbat și nu va proceda așa doar cu “nenorociții de politicieni” ci și cu neica nimeni justițiabil.

  13. @Lore: ai dreptate. Orice om de pe strada se poate trezi intr-o zi conectat la afaceri de milioane cu firme de stat falimentare si dupa aia in loc sa se bucure de milioanele obtinute cu atata munca trebuie sa-i tremure chilotii pe la DNA. E povestea oricaruia dintre noi.

  14. Victor, dl. Stan are dreptate, sa plece acum si sa lase pe altul, mai curat, daca nu vor sa ajunga la genunchiul broastei la parlamentarele de la anul (nu vor lua nici 30%).E o lupta pe care n-au cum sa o castige, la fel cum n-au castigat nici la referendum, pt. ca s-au bazat numai pe votul populatiei. Fara sa stie cum sa explice vestului cum sta treaba de fapt, lucru care a creat halimaiu cu Gordon si Barosso! Au trecut prin mult prea multe astfel de intamplari si odata tot li se va infunda, cum i s-a infundat si guvernului Boc! Si ala a tinut de scaun ani de zile pana a iesit lumea in strada si s-a rupt fimul. Chiar nu ne mai trebuie inca un asemenea scandal, unde vom ajunge in ritmul asta? Cum sa ne mai respecte vesticii cand vad ce se intampla?

  15. @Alex: daca citeai inainte sa comentezi, vedeai ca am scris ca Ponta e pa

  16. Ba da tot vorbesc astia aici ca este corupt ca nu avea de unde sa faca riuri pe banii lui, nu stiu.. macar asta a avut firma de avocatura, dar neamtu de unde dreaq a facut 6 case din meditatii? Aaaa ia ziceti! Multi au limba aspra…

  17. ii doresc domnului ponta coabitare si raporturi institutionale cat mai placute. e trist ce a ajuns romania. fara gluma acum – ultimu’ stinge lumina.

  18. Da, este executie dar sa fie primit. Pentru ce a facut in campanie si-o merita.

  19. Vaal!!! așa ceva,sincer va spun nu îmi pare rău deloc …dacă nu o punea pe STIMATA doamnă Koveși la DNA, altfel se întâmplau lucrurile.
    LA PUȘCĂRIE (vinovat sau nevinovat )mi-e INDIFERENT.

  20. mi se rupe de ponta si din pct meu de vedere si-o merita . sunt spalati rau pe creier cativa care comenteaza peaici…
    e groasa rau daca vine tristu ala de predoiu.

  21. @wiseguy, orice om de pe stradă se poate trezi acuzat de ceva, da. Orice om de pe stradă poate avea de-a face cu justitia. Nu vorbea nimeni de milioane, te poate acuza vecinul, cu care ești certat, că i-ai furat 5 găini. Ce crezi câte acuzații de furt ți se vor aduce? Pe ce se va baza procurorul de caz, pe probe sau pe suspiciuni rezonabile? Ce să zic? Să testezi sistemul cu plăcere, dacă tu chiar crezi că nu te poate atinge.

  22. “You can’t keep snakes in your backyard and expect them to only bite your neighbour” – Hillary Clinton .
    Se potriveste si in cazul asta cu Kövesi 🙂

  23. Nu dragul de Ponta mă roade, ci groaza de portocaliu ambalat în galben liberal care ne va invada – de data asta si mai prizabil de catre prostimea cu aere careia-i place sa si-o ia iar si iar.

  24. Si eu sunt de acord ca este o executie politica ! Am fost oarecum coleg de liceu cu Ponta . Am votat in turul 1 cu Tariceanu si in 2 cu Ponta. Am urmarit asazisele fapte fabricate din 2011 . Ca cetatean nu merita ce i se intampla. Ca politician da! . In 2012 in loc sa arate usa labagiilor din UE si USA si sa-l trimita pe Basescu acasa a facut pact cu diavolul de dragul fotoliului de premier. Apoi a facut blat pentru Nitu si Kovesi cand putea sa numeasca la DNA pe grefiera de la curtea de la Caracal . A facut pe flexibilul si pufosul. Apoi Valcov … Teodorovici ??? In politica nu exista compromisuri care nu se platesc . Dupa demisie in 2 ani o sa fie achitat si o sa poate furniza servcii avocatiale pentru dechidere de SRL-uri Acum imi pare rau ca am votat in turul 2
    Nu inteleg pseudo-îngrijorarea unor membri ai politicului sau mass media in ce priveste imersiunea serviciilor sau a justitiei in politic . Ce ste specific la noi si totodată grav este doar in false democrații au succes si doar la noi serviciile dau mana cu justitia.
    In rest bine … prognozez ca in cativa ani experimentul PPDD se va repeta la nivelul unui partid extremist. Partidele extremiste din europa sunt glume fata de ce va veni la putere in Romania

  25. @Lore: pierzi vremea. Omu-i din categoria “sigur a facut ceva daca l-a luat Militia”

  26. Nu mai cred în coincidenţe, s-au întâmplat prea multe în ultima vreme. Nu înţeleg de ce acest dosar a fost lansat la apă astăzi şi nu acum 4 ani. DNA-ul ar trebui să ofere un răspuns. Ce s-a întâmplat de luna trecută până astăzi? De exemplu… Dar de acum 4 ani?… Care-s noutăţile în dosar? De ce astăzi?

    Sincer, nu văd nici beneficiul PNL-ului. Dacă se schimbă majoritatea în Parlament urmare a acestui scandal, pentru PNL, în perspectiva alegerilor din 2016, va fi un dezastru.

    Dincolo de întrebările mele, DNA-ul pare că are un dosar solid. Spun asta, având în vedere comunicatul DNA-ului: la data controalelor fiscale din 2011, nu existau rapoarte de activitate juridică ataşate facturilor emise de cabinetul de avocatură al Premierului (lipsea dovada prestaţiei), acestea fiind întocmite ulterior, iar avocaţi din SCA Şova şi Asociaţii au declarat că nu au conlucrat cu acesta. Aceste aspecte ar trebui clarificate urgent de către Premier, mai ales că Şova nu a vorbit niciodată despre declaraţiile incriminatoare ale propriilor asociaţi. Aceste declaraţii sunt o noutate, cel puţin pentru mine.

    De ce astăzi? Întrebarea rămâne. DNA-ul trebuie să răspundă. Nu de alta, dar există suspiciuni … rezonabile că face jocuri politice.

  27. @Lore
    Da-mi si mie un motiv pentru care si-ar misca cineva fundul sa protesteze pro Ponta?
    Ca om care l-am votat, anti Johannis, mi se rupe daca-l salta DNA-ul si-l uita la beciul domnesc vreo 5 sezoane de Tanar si nelinistit.

    Dar observatia ta e importanta! Pentru ca Ponta in fapt e fix zero. Nu-l pretuieste nimeni, pentru ca altfel era suficient sa iasa in strada macar 0.01% din cei care l-au votat si Johannis statea cuminte si se uita pe net dupa vreo casa-doua prin Sibiu, mai ieftine, asa, ca pentru un profesor.

    @VC
    Ponta isi merita soarta pentru ca trebuia sa faca pasul inapoi imediat dupa ce a pierdut alegerile. Umila mea parere…

  28. Ponta își merită soarta. Și ai punctat bine în articol, că atunci când avea toate pârghiile și populație căcălău în spate s-a lăsat pe coabitare.
    N-am idee de unde sună telefoanele, îmi este peste putință să înțeleg amalgamul de putere în lume, care e cu care și de ce, dar omul e clar la polul opus celor care îl doreau pe Băsexu ca președinte și celor care îl au marioneta pe Ghinion.

  29. Victore: nu e limpede ca DNA canta la alta masa acum? acolo unde se fac cartile si plata??? Ce ma dispera este frontul comun, la vedere, Presedintie – DNA – Partidul Liberal de a ajunge cu orice pret la parghiile puterii!!! Ce democratie e asta? Cum poate fi democratie fara echilibrul dat de liupta politica intre cel putin 2 (DOUA) parti? Cat de prosti ne cred si astia ca suntem??? Daca-i doare atat de mult interesul poporului si al tarii, sa ia pozitie fata de abuzurile comise impotriva cetateanului de rand. Argumentele lor idioate si fabricate cu galagie pot sa-mi inchida gura, dar nu sa-mi scimbe opinia.

  30. Subiectul este daca Ponta este sau nu este victima unei execuții politice. Noi acceptam asta ? Iohanis vad ca o accepta desi face jocul altora Eu am spus ca o merita pentru 2012 si pentru pactul cu diavolul Altii ca ce a facut in campanie cu diaspora … Ieri daca va amintiti subiectele erau cazul Rarinca si altele asemenatoare – abuzuri ale unor parti din conducerea justitiei Nu am inteles de ce dadeau in Stanciu cand Stanciu doar a facut plangere penala DNA a facut ce a facut si a incadrat un dosar de santaj in fapta conexa cu coruptia . Un alt subiect de ieri era deschiderea dosarului privind erata CCR din 2012 si azi pura coincidenta Ponta a faptuit
    Ce vrem !!!??? Da moral Ponta o merita poate si Rarinca ca lucra pentru sotul lui Stanciu dar aici e vorma de lege de repere . Mai vrem legi sau ne facem jihadisti, robinhuji, haiduci, pirati … sau ne dam cu crema de ghete pe cerebel si ne facem bokoharamisti. E … ce vrei aligator roman

  31. În opinia mea, singura explicaţie plauzibilă pentru acţiunea DNA-ului de astăzi este următoarea: după scandalurile Rarinca şi erata CCR de la … CSM, SISTEMUL era în corzi şi a găsit o ieşire.

  32. Cand vecinul de scara pe care l-ai injurat ieri ca a pus gunoiu in fata usii tale se va bucura azi ca ai primit tot azi amenda de la CNADR pentru rovienieta si procesul verbal e din 2008 dar tu nu ai carnet si masina decat din 2012 mai citeste o data ce am scris

  33. “Fraierii frumosi si liberi se mobilizeaza pe facebook pentru a iesi in strada si a protesta pentru refuzul prim-ministrului in functie, Victor Ponta, de a-si preda mandatul si de a se pune pres in fata unei institutii ilegitime, DNA-ul. Parlamentul este principalul for democratic al oricarei tari care se pretinde a fi un stat de drept si este singura institutie care are prerogativele legale ale unei astfel de decizii. DNA-ul nu este indriptuit nici prin forta legii, nici din punct de vedere moral, sa decida in locul reprezentantilor alesi de catre poporul suveran soarta si destinul unei natiuni.

    Suntem astazi martorii unuia dintre cele mai brutale atentate la democratie, un test pentru noi toti de a vedea daca ne-am maturizat de la statutul de aruncatori cu peturi in astfalt la cetateni responsabili ai unei natiuni, si nu doar o turma de oi incolonate in spatele unor interese ilegitime. Este un test pentru noi toti sa vedem daca am evoluat sau am ramas la stadiul de fiinte involuate, incapabile de a discerne intre bine si rau, de a intelege si evalua realitatea si de a se opune abuzurilor coordonate, atunci cand ele se petrec.

    Victor Ponta este astazi tinta actiunilor coordanate ale DNA-ului si serviciilor, fiindca Victor Ponta este singurul om aflat intr-o demnitate publica inalta care mai sta in fata aspiratiilor parvenite ale celor aflati momentan in opozitia parlamentara, dar de facto la putere, prin cozile de topor aflate la butoanele institutiilor de forta ale statului politienesc, pentru preluarea puterii in totalitate. Stim cu totii ca PD-L-ul a mai fost odata (si chiar recent) la guvernare, infaptuind cel mai mare jaf din bani publici din istoria guvernelor post-decembriste. Poporul acesta mult incercat a reusit cu greu sa se debaraseze de raul intruchipat. Prima oara am asistat la un viol. Daca insa PD-L-ul va reveni la guvernare, nu mai putem vorbi si a doua oara de un viol, inseamna ca ne si place si atunci ne meritam soarta.”

  34. Victore, personajul nu e de plans. Primeste ce merita.
    Sunt sigur ca avem opinii diferite despre evenimentele din 2012, dar daca demisiona atunci, cu plagiatul nu mai aveam nici acele evenimente.
    Ti-ai dat seama ca VVP este un personaj fricos, las, arogant, plin de sine.
    Ziceai ca nu a guvernat hoteste.
    Dar cand renunti la peste 500.000 euro pe care trebuia sa-i primesti de la KazMunaiGas, pentru o poza cu presedintele kazah cum se cheama?

  35. ceva nu se leaga .nu stiu ce dar nu-i in regula. cat priveste motiunea de cenzura am si o nedumerire aceea ca atunci cand romanii au votat un Parlament cu 300 de parlamentari Teodor Atanasiu nu a spus ca romanilor li s-a incalcat dreptul la vot sau ca ei chiar isi bat joc de votul lor,ignorandu-i total desi peste 70% au votat la referendum un Parlament suplu niciun liberal nu a tinut cont de acest vot .asa ca pentru mine acesti liberali sunt mincinosi si ticalosi .mint pentru a prelua din nou ciolanul.EU denumeam motiunea ,,lupta pentru ciolan” sau ,, dreptul de a lua ciolanul nu-i o lozinca”.

  36. Speram (si inca sper) ca DNA-ul inventat de Americani sa sperie coruptii si sa incurajeze oamenii cinstiti sa intre in politica. Daca a devenit arma raului si-l face mai puternic in loc sa alunge raul… sper sa isi dea seama Americanii de monstrul creat si sa il puna in lesa sau macar botnitza sa-i puna. Cred totusi ca lucrurile sunt mai complicate decat par si cred ca ne indreptam totusi spre bine. Sunt destui corupti speriati. Asta e bine. Problema e ca nu toti. Multi dubiosi din jurul lui Iohannis par a fi protejati. Sper ca peste 10 ani sa ii vedem si pe ei pe la DNA. In 50 de ani coruptia va fi mai mica decat acum 10 ani. De asta sunt convins. Nu stiu insa ce sa cred despre abuzuri. Daca ele sunt sau vor fi, nu cred ca toti romanii vor intelege. Exista o placere subtila cand vede saracul de pe strada un politician milionar in catuse. Rarinca a fost o raritate cu multe semne de intrebare dar nu tot romanul va fi impresionat de caz. Nu tot romanul are bani de primit de la presedintele instantei supreme.

  37. Asta deja nu mai e politica,este doar MIZERIE.Propagata de la cel mai inalt nivel pana la cel mai de jos al politicii.Eu as avea doar o singura intrebare-poate retorica:DE CE ACUM ?Si nu ma refer doar la presupusul dosar Ponta,ci si la toate celelalte:Sova,Bica,Udrea,Valcov etc.,etc.,etc.Cred ca daca am putea sa raspundem la intrebarea asta,ne-am putea da seama cum stau de fapt lucrurile si cine face,de fapt,jocurile…

  38. Problema Romaniei nu este Ponta, ci Werner.
    Din toate punctele de vedere.

  39. Dupa cei doar 300 din piatza de azi sistemul nu e in corzi ci pe topogan spre groapa de gunoi.

    Daca pana in votul de la motziune numarul celor care pun botul si ies in piatza nu nu depaseste 3000 scapa cine poate din sistem scapa cine poate.

    Reconquista se va desfasura si va fi fara manusi.

    Traim vremuri intersante si singurul motiv pt care tzin acu cu 1mm mai mult cu Ponta decat cu masinaria basiata de ocupatzie coloniala a Romaniei este cazul Lukoil.

    Acolo este singurul punct in care Ponta a diferit cu exact 1 mm fata de masinaria infernala.

    In rest faca borsh is sa-si ia gatzii ei intre ei ca mie mi se cam brehane deorece amandoua taberele sunt parte a aceluiasi consens monstruos care a facut tazara jumatate si care va garantez ca n-o sa se opreasca aici.

  40. As vrea sa introduci in ecuatie inca un aspect: soarta lui Coldea si Kovesi dupa ce le expira mandatele [in cazul Coldea e ceva mai complex dar pe fond tot e nevoie de o reconfirmare pe functie intr-un fel sau altul].

    Problema – foarte reala – a celor 2 e relatia cu Basescu si zecile de ani de puscarie pe care ii pot incasa in urma oricarei anchete si a oricarui proces corect care sa investigheze si clarifice aceasta relatie cu Basescu.

    Ambii sunt – relativ – tineri si ambii risca sa-si petreaca urmatoarele decenii in inchisoare daca nu-si negociaza soarta macar pana la prescrierea faptelor.

    Eu asa vad problema – o negociere intre cei 2 si Johannis pt imunitatea lor.

    PS: degeaba se publica in engleza comunicate cand la Washington e Maior…

    PPS: eu zic ca meciul se joaca si ca soarta lui Ponta nu e deloc pecetluita mai ales ca nu discutam de un simplu politician ci de un om al sistemului – de informatii/justitie – ce beneficiaza de sprijinul multora din acel sistem…

  41. Ponta nu este un Premier bun. Este doar o marioneta a clanului PSD. Este un FRONT, ca de fapt mizeria este in spatele lui Mr. Ponta. Este nevoie de o balanta in politica, RO nu are asta. Schimbarile sunt bune. Sa vedem ce va fi next.

  42. Cartile sunt facute demult. Daca priviti pe arena internationala va veti lamuri. Urmeaza Europa cu 2 2 viteze. Noi suntem in aia a doua(eventual). Ramane cum am stabilit: Ro=colonie!

  43. Popor frumos si simplu. Rarinca la Puscarie !
    Je suis Dorel ! Putin foarte putin

  44. Victor doua chestii mai am de zis (n-am vrut sa lungesc aseara mesajul):
    1.Cativa analisti au zis aseara ca Ponta trebuia sa-si dea demisia si sa-si demonstreze nevinovatia si daca instanta ii va da dreptate atunci e ok si se poate intoarce! Hai sa fim seriosi, la cat dureaza procesele in Romania (ani de zile), ar echivala practic cu distrugerea carierei, si cine i-o mai da inapoi, dupa ani si ani? Cine o sa mai repare raul facut? In politica daca lipsesti juma de an esti terminat definitiv, vezi Antonescu, sau cazul Pacuraru, alt abuz!
    Cu alte cuvinte daca eu sunt cercetat, sa stau ani de zile pe bara, fara serviciu, fara posibilitatea de a-mi castiga painea in meseria mea stigmatizat din cauza proceselor si tarat prin tribunale -normal ca n-o sa ma angajeze nimeni -si daca sunt declarat nevinovat peste “N” ani, s-ar putea sa ma reintorc -cine mai imi repara imaginea cine imi da inapoi anii pierduti, cine ma mai angajeaza? Este clar o magarie si un abuz!
    2.Don dottore sa faca plangere la Europa, la Juncker, la Merkel, la Comisia de la Venetia si la laptele varsat sa vina aia sa vada ce se petrece aici, lovitura de stat pe bune, nu ca in 2012! Cu cat fac mai multa zarva cu atat sunt mai credibili, la fel cum au facut si pedelacheii halimai in 2012 si i-a crezut Gordon si Barosso!
    Chiar asa am ajuns, sclavii Berlinului, sa ne joace aia in picioare prin interpusii lor la varf? De aia tot schimbam noi axele…ii inteleg si pe amerloci de ce s-au bosumflat…

  45. @Traian: asta nu e nici chat, nici wall de facebook, ci blog

  46. Hai sa incercam sa vedem imaginea de ansamblu: SUA au scapat din mina Romania, dovada ca la 2 zile dupa ce a iesit Johannis presedinte, au venit in Romania “sa-l cunoasca pe noul presedinte”. Ponta a mirosit cum stau lucrurile si a mizat pe cartea americana, in timp ce Johannis a ramas fidel nemtilor/rusilor/europenilor sau bosimanilor (cred ca nici el nu stie de cine e sustinut). In contextul politic european (ma refer in special la Ucraina) ieri s-a incercat indepatarea omului sustinut de SUA pentru a se reface inca o parte din centura de siguranta pentru Rusia. Habar n-am daca SRI a stiut sau nu de aceasta lovitura, dar s-a prins repede ca trebuie sa joace la 2 capete pentru ca, nu-i asa, asta inseamna politica.

  47. Ok ! Daca am inteles bine asta inseamna ca am voie sa ma refer strict la articolul dvs si nu la comentariile facute de alte persoane. Regulile dvs blogul dvs .. sincer respect regulile
    Deci rectific comentariile mele si trag urmatoarele concluzii
    1. Da este executie politica
    2. Nu este prima dar nici una nu a fost sanctionata in istoria recenta
    3. Inainte sa fie politician Domnul Ponta este cetatean intr-un stat membru UE unde Carta Europeana a Drepturilor omului este prima porunca
    4. Marea majoritate a societatii romanesti nu pune 2 parale pe Drepturile Fundamentale
    5 Dreptul la libera exprimare este unul dintre ele
    Daca am jignit pe cineva imi cer scuze si va parasesc cu sufletul impacat

  48. 1. E o executie politica, sistemu’, binomu’, statu’ de drept, sau cum s-o mai numi Securitatea astazi, a depus motiune de cenzura. 😀 Aia din PDL-PNL au impresia ca-s pe cai mari dar se inseala amarnic.

    2. Ponta…nu ca si-o merita, dar daca nu se astepta inseamna ca este inca un mic copil. Cu astia nu te intelegi, pe astia ii maturi sau te matura ei.

    3. Parerea mea este ca Noua Securitate este actionata de afara. Ca-i SUA, ca-i UE, ca-s doar unii baieti de pe acolo si nu SUA sau UE in integralitatea lor…indiferent cum o fi, aia care sunt ii manevreaza pe astia de aici.

    4. Singurul motiv care ma face sa nu fiu de acord cu faptul ca Ponta ar fi pa este ca actiunea pare prost pornita si cumva injghebata in graba, ca si cum ar fi ultimul cartus. Am impresia ca pe undeva se joaca. Dar unde si intre cine…asta nu pot preciza.

  49. “Ținta politică de azi își merită soarta. A câștigat alegerile, zdrobitor, cu mesajul Dreptate până la capăt.” Va dau dreptate. Ponta a devenit premier si s-a gandit ca ar fi bine sa fie si presedinte. A coabitat cu Basescu. El si PSD si-au zis, la naiba cu Antonescu ! Antonescu destept vazand ca nici ai lui nu-l mai vor si-a pus nevasta la cuib in PE si s-a dat la o parte si s-a mai si ingrasat.

    Ponta intre timp i-a curatat pe Geoana, Vanghelie, Ivan, Dragnea si restul crezand ca el e etern si de neinlocuit.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.