1600. Se naşte Charles I, rege al Angliei, decapitat în 1649. Din avantajele monarhiei: regele a murit cu demnitate, fără să acuze sistemul ticăloşit al monarhiei parlamentare, să ţipe că membrii Parlamentului sunt corupţi şi să-i cheme pe toţi ţăranii la referendum în ziua execuţiei.
UPDATE: Marfa aud ca a aparut in premiera aici. Eu am primit-o pe sms…
Pai, da, dar era vorba de Regele Angliei! La noi vorbim de intaiul disperat al tarii! 🙂
si Hitler era un exemplu bun.
Sau nu?
Nu,ala lua de la altzii si aducea la ai lui,asta este invers.
Dar tot demn s-a dus.
Cred ca si Stefan cel Mare al nostru se invarte in mormant cand vede ca tara pe care ne-a lasat-o mostenire e vanduta piesa cu piesa ca un trabant invechit…desi odinioara zbura ca un zmeu prin muntii Vrancei. Si ma intreb : noi ce avem de lasat copiilor nostri?
Dar a murit decapitat…la noi va muri infrant!
Da, dar ma-sa si cu ta-su erau veri … lucru ce duce la prostie sau defecte fizice, la ochi!
korect, dar cine a vazut marinar cu cravata, lavaliera sau papion, e are maieu, sau tricou cu dungi.
22 noiembrie – începutul sfârşitului unui dictator în devenire. El nu poate fi comparat cu regi, doar cu dictatori. Oare de ce îmi revin în minte evenimentele din 1989?!?
Da’ mai nou e can-avem voie sa-i spunem pe nume.
Aici il inteleg, daca pe mine m-ar chema Basescu as merge la primarie si as cere schimbarea de nume, eventual in Gazescu.
Numele isi pune de multe ori amprenta asupra comportamentului ulterior, inca din copi;arie.
Inchipuiti-va cata rautate a acumulat omul asta in ca din clasele primare din cauza numelui.
Ciudat individ a ajuns presedinte in 2004.
Wiki zice ca in ziua executiei,undeva in ianuarie, regele s-a imbracat bine sa nu tremure de frig si deci sa para ca tremura de frica.Si-a luat asadar mai multe camasi.
Sa speram, prin puterea exemplului, ca si Basescu va purta mai multe izmene, vremea fiind oarecum tot iernatica.
ha ha ha ha ha. sa se duca draq odata. inca 2 saptamani de chin.
pai ala era nobil ….basescu e de mahala de port, deci nicidecum sa n`ai pretentii de genul asta de la el: “unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”.
Intrebare: cand o sa il ai pe Mircea Geoana invitat la Cuvinte grele, sa il intrebi daca Justitia va deschide dosare pentru el (mare tradare nationala) si pentru lichelele pupinbasesciene care l`au secondat macar in ultimii 3 ani. Si sa ai grija sa nu ocoleasca raspunsul asa cum ii e obiceiul …
Bine punctat Victore!!!
Victor,
Da-mi un sfat…al tau propriu si personal…sunt unul dintre cei care acum ceva vreme l-am votat pe Constantinescu exact pentru ca aveam alternativa…l-am votat pe Base pentru ca aveam o alternativa…mi-am dat votul ala nenorocit, mic si fenomenal de nesemnificativ pentru ei…am stat in coada, la coada si de data asta, doar ca sa ma exprim…si-am facut-o…cumva fara folos, PENTRU CA NICIODATA NU A IESIT CEVA POZITIV…
Acum te intreb pe tine, maine, sau cand o fi votul, eu cui il dau…de fapt, reformulez, de ce sa il dau lui Geoana ?
As vrea sa ma convingi tu cu ceva, marunt, chiar daca peste un an imi va parea rau…
Dar, te rog, nu-mi spune ca e un rau necesar…sau ca am de ales raul cel mai mic…zi-mi ca in esenta ta, tu crezi ca de data asta, baietii nostri “destepti” s-au mai desteptat…si…poate se gandesc si la aia mici si vai de mama lor…si, cand spun asta nu ma gandesc la mine….
Dar cu mogulii din presa si televiziune nu s-a luptat?
Victor, nu înţelege omul ce vrei să spui, trebuie să i se explice vreo cîteva zile ca să dibuiască cît de cît.
Conceptul de demnitate este pe cale de disparitie din politica romaneasca.
Aia l-au decapitat pe-al lor, noi vom ajunge doar sa-l rejectam pe-al nostru. Pe principiul: “un pumn dau unui barbat, o flega dau unui kkt”.
Scuze pentru limbaj.
Demnitate in Romania? Ce inseamna acest arhaism nu mai stie aproape nimeni in zilele noastre, iar sa si aiba demnitate e ceva “rusinos” in aceste vremuri si mai ales in politica romaneasca.
Hai sa nu mai vorbim de lucruri sfinte ;).
Nu putem compara educaţia si civilizaţia cu apa …de mare.Constat cu tristeţe ce departe suntem de toate acestea!
Monarhia constitutionala.Singura salvare pt Romania
De ce nu face chioru un referendum pe tema asta?
Ce parabole ne propuneti domn’ Ciutacu! Oho, dar astia din tara despre care vorbiti se ghideaza in continuare dupa “Magna Carta Libertatum”, n-au schimbat constitutiile dupa cum aveau nevoie unii si altii, normal ca au adaptat vremurilor diverse probleme, dar acest document din,…. stati jos va rog! 15 iunie 1 2 1 5 ……. stabileste niste principii destul de clare si care guverneaza viata politica a acestor domni (chiar daca mai cotaie cate o cickie girl sau nu) si in ziua de azi. Carta aceasta este inceputul dreptului Constitutional … aud domnul Boc!? in picioare cand va adresez o intrebare. N-ai cu cine mah….. te las pe tine sa continui.
Am prescurtat ideea-mă gândeam la “sângele albastru”…oricum,dacă nu te superi,cine a pictat tabloul?
Asa ca mi-am adus aminte, Magna Carta a fost impusa spre aprobare REGELUI de catre PARLAMENT, in continuare se poate spune ca englezii au fost primii care au adus notiunea de banca si muuuulte altele.
Nici Socrate nu a vrut sa fugadin puscaria unde astepta executarea sentintei cu moartea, din respect pentru majoritatea care-l condamnase si pentru legle tarii.
Eu cred ca sunt mai multe asemanari decat deosebiri. Sa vedem daca seamana si finalul…
http://en.wikipedia.org/wiki/Charles_I_of_England
interesant ar fi fost sa spui si de ce a fost decapitat. poate asa intelegem ce vor sa-i faca astia lu’ Base
Frumos, nu? Ce se putea la ei in sec. 17 la noi e imposibil in sec. 21. Avem doar cateva secole de recuperat. Un fleac!
,,,şi nu a tras flota cu el în mormânt…
acolo vorbim de sânge albastru…aici vorbim de sânge marinăresc-etilic .
Este o asemanare izbitoare intre Charles 1, si Dl Basescu.(sper ca Dl. Basescu sa nu aiba parte de un sfarsit asa sangeros).
Si Charles s-a luptat cu parlamentul si a refuzat as accepte deciziile acestuia.
Dupa parerea mea orice tara ar trebui sa aiba un parlament cat mai puternic-bi-cameral-de accea nu inteleg de ce atat de multi au votat in favoarea unuia unicameral.
Dle Ciutacu, dupa parerea dvs. ideea unui parlament Bi-cameral este buna sau credeti ce se spune ca este inutil?
Da ma da aia aveau si probleme genetice,asta are probleme hepatice:-))
Despre demnitate, varianta Beaumarchais:
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=290&cmd=articol&id=11361
Nu-mi fac iluzii ca tiranul ar putea fi judecat pentru vreo fapta comisa in ultimii 20 de ani, dar tare as vrea sa-l vad lup de mare , cum ne face cu mana din larg…. Si, d-le Ciutacu, cine ar putea fi Cromwell in povestea asta, Geoana sau Crin? 🙂
genial!!!vreti sa invete domnul Basescu un cuvant nou? abia a invatat cuvantul “mogul” cred ca ii cereti prea mult totusi…
Alta comparatie n-ati gasit? Credeti ca poate fi vorba de demnitate in cazul nostru?
:)) genial. asteapta tu demnitate de la basel… promit ca voi demisiona in 5 minute… bla bla bla
Demnitate este un cuvant necunoscut Romaniei. Unii isi vand mamele, altii scufunda flotele…
Chiar o foarte scurtă lecție de istorie. Scurtă și la obiect!
păi vezi? poate dacă făcea toate lucrurile astea nu-l mai decapitau :))
Tare de tot! 🙂
Vorbesti de lucruri sfinte. Noi nu mai avem nimic sfant. Monarhia, ca si garantie a echilibrului, functioneaza in tari civilizate. Nu inseamna ca e singurul sistem posibil functional. Englezii, Norvegia, Suedia si atatea altele, sunt tari unde monarhul e un garant al echilibrului si reprezinta un simbol. Aceste tari cu monarhii constitutionale sunt conduse in fapt de primul ministru si camerele aferente.
Noi nu suntem in stare nici macar sa ne aducem aminte ca monarhia a facut pasul spre independenta Romaniei. E vorba de un principiu.
Noi facem apel la istorie si la simboluri, selectiv, in functie de interesele de moment.
Sa ne gandim ca Stefan cel Mare a devenit “si Sfant” prin decret, sau nu mai stiu ce hotarare de guvern. Dimensiunea si calitatea lui Stefan cel Mare, raman in Istorie aceleasi, independent de vointa conducatorilor. Nu l-a facut Iliescu, mai mare sau mai mic, e tot o chestiune de principiu. Niste viermi nu pot inobila vreun Voda.
Perceptia noastra istorica se opreste la dimensiunea unui Toma Alimos si vom ura mereu ceea ce este sfant, din pacate.
Vrem sa avem, intocmai ca Basescu, puteri discretionare asupra tuturor. Tot din pacate, este imposibil. Tine mai mult de sanatatea mintala decat de altele.
Cum ar putea???
Referendumul, m-a şocat prin soluţie, ca să să finalizeze ne trebe “alegeri anticipate”.
Coaliţia ” dă conjuctură” (doar bunul D-zeu ie un punct dă sprijin perpetuu, va zic io ’s fizicant) nu s-a deranjat să să înregistreze la Cremenal, deh are tupeu.
Nu le-a ieşit dân cap nici Iohanis, “Iartă-i Doamne … poate’o fi cu noroc, aşa să-I ajuţi!”
Deeeci, Măritul PREŞEDINTE, ie forţat dă vinitici să progreseze vertiginos căăăăătre “alegeri anticipate”, daaacă va fi reales.
Ooooare ce va fi în sufletul lui în cazul în care să va gândi că oamenii lui, “ROMÂNII”, vor constata că, “drăcia Dracului”, tre să să înfăţişeze dân nou la urne, săăă … săăă … aleaaagă … ce? Un nou set dă “PARLAMENTARI”. Ce Dracu’??? n-au scăpat dă ei la Referendum?
Cin’să mai înţeleagă Democraţia asta???
a strigat el destul inainte cat a fost impotriva parlamentului, pana si la proces a spus,la fel ca nicolae ceausescu intr-un fel ,ca el nu recunoaste instanta de judecata, ca el este trimisul lui dumnezeu si ca el nu are ce sa justifice in fata acelei instante. iar inainte de a pleca dintre cei vii (:D) totusi a spus ceva in semn de protest : “i shall go from a corruptible to an incorruptible Crown, where no disturbance can be”. referendum nu a cerut, cred ca avea cumva o intuitie ca nu i se va aproba cererea 😀 oricum , eu una nu vad relevata aici, mea culpa
Salut,
nu dai si sursa, recte asta http://www.dailycotcodac.ro/2009/11/evenimentul-zilei-de-ieri-39/ ?
(sper ca n-ai auzit-o la buzdugan si morar 😀 )
julius
Printre multe alte amanunte ce tin de civilizatie, baetii de pe insula aveau parlament BICAMERAL din 1341… so, chiar daca Charles I se credea trimisul lui Dumnezeu pe pamint, au avut grija sa-i demonstreze ca nu-i chiar asa. Mai mult ditamai regele Angliei trebuia sa se milogeasca in parlament pentru banii cu care-si finanta razboaiele, castelele, curvele si ce cheltuieli o mai fi avut. Oricum, baietii din vremea aia, regi sau parlamentari, aveau coaie… chiar si doamnele erau mai tari in testicule decit multi cacati guralivi de astazi. Ce sa mai vorbim de demnitate cind specimene precum Basescu, Boc, Berceanu, Videanu, TRU, Voinescu si etc se cred barbati desi e evident ce le lipseste… sint de sex masculin doar prin CNP.
Mais ou sont les neiges d’antan? La noi e tocmai dimpotrivă. Conduce preşedintele împreună cu poporul.
Mă gîndeam că ar fi fost potrivit un referendum şi pentru 6 decembrie: Vreţi să fie Johannis prim-ministru? Dacă nu trece, că nu trebuie să treacă, atunci abolim parlamentul, partidele şi guvernul. Rămîn la conducere Băsescu şi poporul care va fi consultat din cînd în cînd. Ne apropiem astfel de modelul legislativ al Marii Adunări Naţionale şi avem şi avantajul că avem deja constituţia, nu mai e nevoie să o modificăm.
Basescu este ceva ce nu se poate spune,acum e pe OTV pentru ca restul TV-urilor nu-i mai suporta minciunile si manipularile.Niciodata Basescu nu va fi ca oamenii mari ai lumii care au plecat cu demnitate.Cred ca daca va pierde va pleca cu scandal de la Cotroceni cu haine rupte sa arate cat de oprimat este de moguli si coalitii anti.Hai sictir.
Dar ce este aceea demintate in politica? Ca eu unul n-am vazut asa ceva in Romania pana acum?
Pai da… Carol I Stewart (sau Stuart) era un om demn… si mai era si englez pe deasupra. Traian a lipsit de la orele de istorie in liceu. Le facea la FF, la Ciresica…:))
mda, pare’se ca istoria ‘se repeta’.
…o vazusem pe dailycotcodac. 🙂