Esti aici:
Prima pagină > Blog > Imperiul Ciutacesc > Salvarea temporară a clasei politice

Salvarea temporară a clasei politice

Marţi plecăm în concediu. Emisiunea continuă, fiindcă am avut grijă să înregistrez (şi chiar am prins nişte personaje!). Îmi pare rău că am decis să ne luăm o singură săptămână. Cred că am nevoie de o dezintoxicare de politică. Nu-i mai suport! Pelerinajul politic greţos de azi, baia de mulţime din biserică şi libidinoşenia mulţumirilor popeşti către guvern mi-au pus capac. Am dat sonorul la minim! Indiferent de culoarea lor politică, sunt toţi la fel: impostori, ipocriţi, demagogi. Dacă nu mă opream să-mi trag sufletul, zău că făceam ca megastru-n clip.

P.S. Ca să preîntâmpin întrebările binevoitoare, nu mă întâlnesc în concediu cu Vântu (am dubii că vine cu elicopterul pe plajă după mine) şi mă întorc de acolo tot la Jurnalul Naţional şi Antena 2. Asta dacă nu cumva găsesc scaunele ocupate…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

124 thoughts on “Salvarea temporară a clasei politice

  1. dar nea vadim – prezent si el la catalogul bisericos electoral – nu era parca baptist?
    eu auzisem de traseims politic … acu au dat-o si pe naveta religioasa?

  2. Ma bucur ca aveti posibilitatea sa va desprindeti de aceasta mocirla politica macar o saptamana. Va astept odihnit, sanatos si mai ales cu timbrul ideilor mai schimbate putin spre hilar si nu spre disperarea care exprima suferinta celor mai multi romani pentru ca habar nu au cum sa vada tot ce se intampla si mai ales sa inteleaga. Ieri, cand s-au inghesuit toti capii in biserica, o vecina a exclamat : “Toti sunt credinciosi, chiar si presedintele. Ai vazut cum se roaga?” Mi-a fost atat de scarba ca in loc sa-i raspund a trebuit sa merg urgent la baie. Domnule Victor, cand va reintoarceti, incercati sa intocmiti un program care sa arate realitatea la ore pe care sa le poata urmari si taranii. Va multumesc pentru ca pastrati emisiunea care cade pe ideile mele. Concediu placut!

  3. Concediu placut si trebuia sa-ti rezervi mai mult de o saptamana si sa te deconectezi de tot de la ,,romanica”….odihneste-te bine si ai grija de sanatatea ta si de familie. iti doresc din tot sufletul !

  4. @ ALL

    Stimate produse ale scolii romanesti ,dragi tampiti,filozofi-tinichigii ,gaozari,tiganci imputite ,pasarici ,va urez sa aveti parte de o saptamana cat mai frunoasa !! Cat despre QUASSIMODO de la TreiCoceni ,sa-i dam cu DELETE si RECICLE BIN..Iar la alegeri,un FLIT cu precizie de laser si-un sut acolo unde trebuie..

  5. buna,am vazut unele comentarii despre dan puric si as vrea sa spun si eu ceva:acest omulet atat de mare face ceva frumos pt bietul popor roman;harul pe care-l are a inteles ca trebuie sa-l imparta cu romanii;vedeti ca face asta patapievici de ex sau liiceanu?…care s-au ascuns in cuibul caldut oferit de atuala guvernare si si-au vandut sufletul!
    am fost la conferinta lui dan puric’despre omul frumos’-la cluj si acest om este unul din cei trei care incearca sa aline prin arta lui ranile acestui neam.spuneti daca mai stiti altii.
    eu personal am gasit mult ajutor si am inteles multe ascultandu-l si citindu-l pe dan puric.
    de ar fi mai multi ca el sa vedeti cum s-ar vindeca neamul asta de psihoza indusa intentionat de ‘subspecie’cum ii numeste el pe guvernanti!

  6. am publicat despre dan puric pe blogul lui victor ciutacu pentru ca imi place foarte mult acest ziarist care ne deschide ochii si mai aduce si un grigore lese,care face o lucrare frumoasa pt neamul romanesc.

  7. @ioana moldovan
    Multumesc mult pentru ceeea ce ati scris!
    Cu simpatie,
    IoanaP

  8. Concediu placut si odihnitor!
    Marita sa-ti golesti mintea (daca poti). Aceleasi proleme o sa le gasesti si cand te intorci. Ce frumos ar fi sa te intorci si sa trebuiasca sa explici rolul pozitiv al legilor si masurilor luate de guvern ( nu am baut nimic, asa visez ca prostu).
    Sa ai parte de momente placute langa cei dragi!
    Numai bine!

  9. Concediu placut!Nu am crezut ca voi trai momentul sa o vad pe Elena Udrea,facandu-si o operatie de reparare a himenului,in direct la Cristoiu,in emisiune.Ea ,ingenua,incerca sa convinga telespectatorii ca nu da sfaturi,ca e o inocenta de-a lu’ peste.Si mai purta niste buchete de trandafiri albi,pe umeri,in puritatea ei contrafacuta.Ea ,experta in moda,care a aparut ca o parasuta,la preluarea mandatului de parlamentar.Noroc ca si-a facut rost de consilier in imbracaminte intre timp.Oare o fi renuntat la el?Nu am avut rabdare sa o urmaresc pana la sfarsit.Sa speram ca o s-o dezvirgineze careva intre timp,pentru ca nu o prinde aerul ala de fata mare…

  10. pacat……….v-ati cam dat la fund si nu s-a finalizat nimik cu dra besescu si casa de 1 mil de euroi, cu mircea besescu si smenurile imobiliare……..

    vali stan ce a facut? a primit un os de ros si i s-a inchis si lui gura???

    ramane sa-ti dea si ceva de ros , iar pe badea sa-l sunteze pt povesti mai vechi si gata……..v-a lichidat clanul besescu si portocalii lui….

  11. Salut Victor,
    2 probleme
    a) emisiunile tale de pe Antena 2 se descarca foarte greu daca vrei sa vezi inregistrarea. Uneori e binevenit transcriptul pe care il mai postezi tu pe blog.
    b) am observat ca multi stiristi pe la mai multe televiziuni i-au pocit numele ps episcop nou ales Vincentiu Ploiesteanul despre care oricum s-a dat la stiri din cauza prezentei lui Basescu acolo. Toti l-au numit Vicentiu in loc de Vincentiu.
    Nu ma mai mir ca boborul zice Costanta in loc de Constanta.

  12. Circ prin biserici petru fraieri doar organele vegheaza la popularitataea lui Basescu.

    Un Basescu care guverneaza tara prin structurile capetelor de organe grupate in cele 7-8 servicii care au un numar de 6 ori mai mare decit media tarilor europene, medie raportata la 100.000 de locuitori. Capetele de organe care au la dispozitie sutele de mii de informatori ai fostei Securitati inca activi si ei precum si altii noi racolati. Acesta e nucleul dur al celor care-l sustin pe Traian. Pentru a fi invins in alegerile din toamna, Basescu trebuie efectiv lasat din brate de sefii din structurile capetelor de organe. Daca acestia se hotaresc sa se distante de Traian vom avea un alt presedinte al Romaniei sustinut tocmai de structurile care il vor mazili pe Basescu. Restu-i vrajala. Iar primul semn ca, aceste structuri secrete vor dori schimbarea va apare pe forumurile romanesti. Deoarece in cadrul SRI lucreaza un grup special care se ocupa cu propaganda pro-marinarica pe forumurile rominesti, majoritatea acestora fiind psihologi, multi dintre ei fosti angajati Secu, care au grija din toate directiile si pozitiile sa faca galerie, de multe ori sub limita bunului simt atunci cind efectiv nu mai au contra-argumentele necesare de a-i combate pe cei care posteaza in directia opusa a propagandei oficiale.

  13. Un concediu placut si poate pina la intoarcerea din concediu poate unii vor cadea din casa in cavou de lichelele dracului ce sunt. Ca tot vor ei sa le faca casa sau cavou celor care le dau in vileag hotiile. Cu stima gelu.

  14. Circul de circ continua, ha, ha, ha!!!

    Securistii in sutane il sprijina din amvoane pe securistul sef cel mare din toate pozitile si directiile.

  15. Mai fratilor, la parastasul tarii astia, trebuie o slujba pe masura, chiar prelungita. Cine poate fi amfitrionul acestei slujbe plina de ” evlavie si ecumenism ” decat intaiul statator al tarii prea nefericitul Basescu care nu mai stie ce sa faca pentru un vot. Problema este alta si cred ca seamana cumva cu anii 50 pe vremea PREA FERICITULUI IUSTINIAN MARINA, care mai mult trebuia sa fie rosu decat sa pastoreasca durerea turmei sale si sa aduca alinarea sufletelor acelora care erau surghiuniti si chinuiti pentru ca nu voiau sa dea agoniseala bolsevicilor.
    Asa este si acum, PREA FERICITI PARINTI, prin invitatiile lor catre politicieni, prea nefericesc pe cei care cauta speranta cu evlavie si smerenie la Dumnezeu, sunt anonimi si-si panseaza ranile sufletului si saracia cu DUHUL DIVIN.
    Fac un apel la politicieni, sa nu mai pangareasca SFANTA BISERICA cu prezenta lor ostentativa, ii rog pe sfintii parinti sa fie pastori cinstiti si prin harul lor divin sa fie aproape de oameni, de lacrimile lor si sa nu le mai aduca durere si motive de a ura in clipe de cinstire a PREA CURATILOR SFINTI.
    Sfanta biserica nu este un loc unde sa se adune mincinosii si acei conducatori care prin cinism sau inconstienta subjuga poporul la grele tributuri pentru straini, ii arunca in sclavie. Biciul lui Dumnezeu va fi nemilos cu ei, vor veni acele clipe cand pacatele se deconteaza si cand va venii VREMEA DE APOI se vor manca intre ei precum cainii, se vor tara prin mocirla si noroiul facut de ei ca niste porci ce vor intra in putrefactie si vor fi devorati de corbi si ciori spre deliciul mantuirii neamului.

  16. Este foarte greu sa intelegi un om de o valoare intelectuala si spirituala deosebita cum este Dan Puric, iti trebuie multa curatenie sufleteasca si foarte multa cultura. Nu este un tip banal, care sa spuna nimicuri si care sa fie usor de inteles de catre oricine!

  17. Acum ca pleci in concediu, ” derbedeule tampit “, iti doresc toata linistea sufleteasca ce poate fi pogorata catre un om de DUHUL SFANT, sa te simti bine, sa fi sanatos si sa te regasesc pe micul ecran cu forte proaspete, minte luminata si ascutita pentru lupta cea mare a debarcarii intaiului stator.
    Concediu placut si sanatate multa tie si celor dragi tie.

  18. D-ale băii de mulţime

    -Am făcut pipi-n baia lui, zice cu satisfacţie Gogu care înota
    aproape de Preşedintele TB, ambii aflaţi în lacul rusesc.
    – N-ai spor ! Îl consideră un gest spontan de simpatie populară,
    îi răspunde un apropiat cuprins de o… nevoie mare.

  19. este minunat ca iei o pauza, vant din pupa oriunde vei merge (fara aluzii la marinari plesuvi).

  20. Si dumneata “speri”,la fel ca Badea,ca gasesti pe altcineva in locul tau cand te intorci?

  21. Daca chiar e asa de insuportabil politica, de ce mai vorbesti despre ea? N-ar fi mai OK, daca ai avea o emisiune pt. copii? 😀
    Oricum, iti doresc odihna placuta si o dezintoxicare cu succese.

  22. @TerminaTORT: fiindca asta-i meseria mea; care uneori ma irita 🙂
    @Roxana: nu sper, dar nici nu exclud nimic

  23. referitor la ce a zis animalutu-chiar au scapat si de valentin stan? hai ma,toata lumea are un pret???????
    pe cristoiu l-am pierdut;sper sa nu va pierdem si pe voi baieti:ciutacu,badea,m gadea,radu tudor,teodorescu! plsssssss

  24. Victore, acu’ ca se fac bai de multime in cadru bisericesc, ca deh e cu retur, ar trebui sa legifereze prostitutia si sa faca bai de multime si acolo…

  25. Domnule Ciutacu,
    Apropo de politicieni. Am un of. De multă vreme voiam a vă spune. Unii sunt creaţi şi susţinuţi de chiar jurnalişti de marcă.
    Aici voiam să ajung.
    Pe mine mă deranjează atitudinea domnului Ion Cristoiu, numit de unii “maestru”.
    Prin credibilitatea dumnealui a lansat-o pe Nuţi Udrea. Ulterior o tot aduce în emisiunea sa pentru a-i asculta minciunile şi mâţâielile.
    Mai nou, văd că o legitimează şi pe EBA.
    Poate greşesc, dar părerea mea este că acest om lucrează la două capete, cum se spune, sau are ceva interese.
    M-am adresat dv. ca şef la Jurnalul Naţional şi unde dumnealui scrie cam în acelaşi ton, mai nou.
    SĂ MEARGĂ SĂ SCRIE LA DEONTOLOGI !

  26. update: Nu vreau sa va stric pauza binemeritata dar O.Musetescu e trimis in judecata. Are legatura cu V.Ciutacu?

  27. @Ioana S: nu am avut atributii de privatizare in APAPS, deci nu am semnat

  28. Concediu de vis imperiului ciutacesc si recuperare totala la nervii capului. 🙂
    Sa va intoarceti sanatosi.

  29. Concediu placut imperiului ciutacesc si recuperare totala la nervii capului. 🙂
    Sa va intoarceti sanatosi.

  30. Fără noi nu exită deplină fericire !
    Să reveniţi frumoşi şi sănătoşi…

  31. Tu sa fi sanatos ca lumea e plina de”deontologi”,cine sa-ti ia locul?
    Daca nu pupi nu esti interesant:-)

  32. L-am auzit azi pe unu’ Turcanu nu stiu bine cine este, spunand ca “Biserica este institutie fundamentala a statului”.
    In curand, patriarhul c=va fi numit de guvern, asta e de la sine inteles, iar episcopii vor fi numiti pe baza algoritmului politic.
    Da daca tot e “institutie fundamentala de partid si de stat”, atunci nu ar trebui sa aiba toti demnitarii certificat de botez?
    Eu mai intreb odata si dupa aia zic!

  33. @mery: n-am nici o amenintare. scaunele mele-l libere la ocupat de oricine-i mai bun profesional si mai performant. eu sunt un biet muritor trecator.

  34. omule asa e cum ai spus tu la sinteza zilei ,ca doar dupa ce bati 4 cuie iti spun oamenii cat meriti sa fii cine esti insa ,SUNT oameni ca tine ,Badea ,Gadea ,Stan si altii care trebuie spus ca sunteti buni si crede-ma ca toti care ne uitam la voi vrem sa ajungem macar sa ajungem sa gandim si sa fim la acelasi nivel ca voi chiar daca nu aparem pe tv ! nu sunteti singurii care ganditi asa suntem MULTI … poate “prosti” …dar MULTI!!!

  35. Am ajuns sa fiu obsedata de “maestrul” Cristoiu.Cum poate un asemenea om care dadea semne de insanatosire sa se tampeasca in halul asta?Nu cumva are niste procese pe rol si Baselu il strange de smochine?Spuneti-i ca a fost penibil cu Elenele.A devenit dizgratios de cand a devenit pupincurist base,credea ca emisiunea lui Gadea va cadea?Nu,a crescut.Cu cat a fost platit sa faca asta?

  36. @BUGGY : nu sunt de acord cu tine !
    Tb sa specifici sunt buni in meseriile lor de jurnalisti …dar ei critica , nu vin cu solutii si nu cred ca au solutii,si nu e rolul lor sa vina cu solutii 🙂
    Vad tot mai multe comentarii si tot mai des in care lui Gadea,Badea ,Ciutacu sau Stan li se cere “sa schimbe ei ceva ,sa se implice”.
    Repet nu e treaba lor sa faca asta !

  37. Domnule Ciutacu,
    Va doresc un concediu placut!
    Uitati in aceasta saptamana de Basescu, Udrea, Pogea , Ritzi,Anastase si toti ceilalti trepadusi politici.
    Ei tot acolo vor fi, cu acelasi tupeu vor minti si-si vor purta mitocania pe meleaguri miortitice, mitocanie innascuta sau/si dobandita decum s-au vazut in scaunele de politicieni.
    Nu m-ar mira sa aflati la intoarcere ca Basescu tatal , in dorinta sa de a repeta “succesurile” in alegeri ale fiicei europarlamentar va folosi acelasi birou al madamei Udrea din cladirea parlamentului.
    Va doresc vreme insorita, apa calda si servicii turistice ireprosabile.

  38. @gena: prefer sa nu mai discut cu el. spuneti-i dvs, doar aveti la indemana instrumentul Net-ului si al comentariilor libere. eu m-am saturat sa-mi tot pun poalele-n cap.

  39. Victor, te rugam frumos transmite-i lui Mihai Gadea ca plange lumea dupa Vali Stan. Vad ca sunt multi care intreaba pe-aici pe blog ce e cu el de nu mai apare pe la emisiuni, si observ ca nu prea te incanta sa dai un raspuns.

  40. @Dragos: de ce-as da eu raspunsuri la intrebari care nu ma privesc? Vali e sub contract cu A3, eu nu. mi se pare ridicol sa ma bag eu in ciorba lor.

  41. Eu inteleg ca nu e treaba ta, raspunzi la ce crezi tu de cuviinta. Insa lumea, printre care ma numar si eu, te intreaba pe tine pentru ca tu ai blog si mai si raspunzi pe-aici. Gadea nu, si nici Stan.
    Iar in cazul de fata, ai spus de mai multe ori ca esti prieten cu domnul Stan, si am zis ca poate ne poti lamuri si pe noi.
    Oricum, de-aia te-am rugat sa-i transmiti lui Gadea. Daca as putea personal, i-as spune eu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.