Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Să votați bine, mânca-v-aș gălăgia!

Să votați bine, mânca-v-aș gălăgia!

UPDATE AMAR: “Să fac şi o mărturisire pentru popor. Dacă acum 10 ani îmi făceam intrarea în lumea mare a presei româneşti câştigând prima ediţie a concursului „Tânăr jurnalist al anului”, cred că anul ăsta mă pregătesc să-mi fac ieşirea. Am ajuns să fiu votat în topuri sexy organizate de Academia Caţavencu. Pe vremuri ştiam că principalele mele calităţi sunt isteţimea, talentul şi puterea de muncă. Acum aflai că sunt pe locul 32 dintre cei mai sexy jurnalişti. Într-o companie selectă, alături de domnii Ion Cristoiu, Tatulici, Traian Radu Ungureanu. Altfel un CV destul de riguros făcut de domnii de la Caţavencu. Dom’ne, ce să vă zic? Vă mulţumesc, nu ştiam că am abilităţi de-astea. Mulţumesc celor care m-au votat, că-i ca la Oscar” (eu însumi, la Vorbe grele)

Comentarii

comentarii

Similar Posts

96 thoughts on “Să votați bine, mânca-v-aș gălăgia!

  1. Ş’acu ce mare minune e? Păi prin faţa ASE-ului trece zilnic, o fi intrat şi prin holurile de intrare, că doară e liber.
    Zi merci că n-a avut ambiţii ştiinţifice, să fi luat diplomă de fizician şi să se bage-n construcţia reactorului 4 de la Cernavodă, că ăia eram cu toţii. Aşa, economist, fâssss. Consilier economic? ‘aide că mă năuceşti. Nu era clar că e angajată numa că e fata lu’ tati?

  2. Numai, mah Victore..ca se uita unu care nu te cunoaste. peste titlul asta.. si se duce si pune stampila pe EBA.. si iti bagi tu capul apoi in nisip de rusine? Ce naiba.. ai si semnat lista aia . Poate nu toata lumea stie ca este ironie..ceea ce faci tu aici.
    Si s-ar putea sa ne trezim cu ea prin parlamentul european.
    Si eu ma gandeam sa tin in baie niste postere cu ea de prin playboy in caz ca va poza..dar asa nu cred ca o sa o mai faca anul asta.
    Dupa ce ca ne face taica-su de cacao pe unde se duce.. sa o mai avem si pe ea pe post de marioneta. Sa fim seriosi. vezi foarte bine ce linistita sta in sondaje.
    Sa nu iti pui mainile in cap cand te vei trezi cu ea Europarlamentar.

  3. PS- Acu’ pe bune, dacă tu ai avea o odraslă handi, aşa ca EBA, ş-ai fi mare sculă, n-ai băga-o pe ţavă undeva la mulţi bani pentru stat cu tetina-n gură?

  4. 1.Valeleu! Dar cum nu spui nimic despre prestatia lui Pogea de aseara, la S.Z.? Muica, maiculita mea!
    2.( la update)Valeu! Chiar te faci ca nu stiai ca faci parte (vrei- nu vrei) din “lumea buna”?

  5. @psihologu’: sa se spele pe cap cu ea cine o vota-o! de ce m-as simti eu vinovat ca traiesc in .ro? poporu-i suveran la urne.

  6. Suveran pe dracu’! O fi fost cândva, da’ nu acu’ ultimaşi dată, că ţipă exit pol-urile ş-acu’!

  7. Eu incep sa am o reactie biologica la cuvantu’ consilier.
    La ce fiinte ajung consilieri in tara asta,
    imi spune la fel de multe ca si Duhu’ Apelor.

  8. HAIDETI SA AJUTAM UN COPIL BOLNAV DE CANCER!

    UN MIC PIANIST DE 9 ANI ARE DREPTUL LA SANATATE!!!!!

    POTI FI CHIAR TU IN LOCUL LUI!!POATE FI CHIAR COPILUL TAU IUBIT!

    O DONATIE CAT DE MICA SALVEAZA O VIATA!!

    http://www.andreidumitrescu.blogspot.com/

    Daca vreti sa il ajutati pe Andrei, nu conteaza cat de mica este suma de bani, puteti trimite banii in acest cont : RO97BTRL03001201A88379XX (RON), beneficiar Dumitrescu Gilda Ileana

  9. -Ce contează, c-a fost vulpea,
    Lupul, bufniţa cu moţ,
    Dacă hoţul prins nu este,
    Cum să zici că este hoţ?
    (C.Stratan – Lupul, iezii şi vizorul)

    A făcut ASE-ul? Păi atunci e economistă şi mare consilier, ce ebamea! S-o voteze cine-o vrea!

  10. da, poporu-i suveran la urne, de acord dar imi permit ca imbecilitatea celor care isi imagineaza ca va iesi ceva bun din parlamentarul european EBA poate fi masurata in giga. sincer ma doare ca traiesc alaturi de niste oameni chiar atat de lipsiti de caracter inteligenta si coloana.
    update
    prostii sunt suverani la urne

  11. nutzy a mai tras un pictorial, politica frate, politica cu greutate. suntem obligati pentru a taspea oara sa-i vedem valea adanca dintre tate.
    auuuuuuuuuuuuu imi vine sa urlu la luna

  12. penru carcotasu,
    daca as avea o asa odrasla ca EBA as tine-o draq inchisa in casa.
    dar e imposibil ca eu sa zamislesc asa un produs, pentru ca ea e reflectia taticului si ceva imi spune ca basescu a citit toata viata cat citesc eu intr-o saptamana, copilul meu ar vorbi coerent in mod sigur.

  13. Domnule Ciutacu, nu voiesc a va supara dar daca ma intreba cineva de la Academia Catavencu ceva in legatura cu acest top sexy, eu va votam, si pe dvs. si pe cei din echipa de la “Sinteza Zilei”.
    Parerea mea!
    In rest, numele “Basescu” parca mi-e cunoscut dar n-am timp sa fac eforturi pentru nimic.

  14. Nu stiu de ce,da fleoanta lu tata, castiga mai bine decat toti fraierii de noi.Nici ca putea fi luminat Bucurestiu, fara aportu ei.Sper sa i se faca loc si la banca centrala.Ne-ar putea scapa de criza.Of,of,fata lu tata,ce panarama o sa fi tu ,cand batranu marinar va fi fost debarcat din deal.Atunci sa te vad,futuva muma-n cur de curve fandosite.

  15. ce ai inebunit Victor.oi fi semnat eu ca si tine pt sustinerea candidaturii lui EBA din anumite considerente,da nu mi-a luat D-zeu mintzile sa si pun votul pe ea adica pardon pe casutza ei din buletinul de vot.

  16. Cum ziceam: e clar ca esti invidios ca te-a luat nea Jack in clasament. Firea ar putea sa-l prezinte seara : ” invitatul meu macho-man Cristoiu”

  17. Cred că dăm prea multă importanţă funcţiei de europarlamentar. Avem şi noi 35 locuri pe acolo (minus vreo 3 care merg cu ţara vecină şi prietenă) şi cam atât. Încă un loc de prosteală pe bani publici. Ce contează că-s proşti aleşii (sau că pun fraierii botul)? O să fie printre ai lor acolo.
    Când aud că unul vrea să fixeze data Paştilor (că încurcă lumea) sau câtă candoare pun în a ne proteja de şnurul de la glugă mi se face aşa o greaţă de derizoriul ce ar însemna să merg să pun ştampila. Mai mult chiar, eu aş face o listă de personaje de care vreau să scap definitiv; să fie ei europarlamentari pe viaţă; să nu mai se aleagă pe funcţii în ţară. Să-şi ţină prosteala unde mă doare mai puţin. Că ne fac de râs nu-i aşa un act de trădare faţă de popor pentru că suntem de râs. Nu avem probleme de imagine pe care să le rezolve duduia blondă de la turism. E o problemă falsă. Avem probleme de fond la nerezolvarea cărora şi-au dat concurenţa politicienii, reprezentanţii societăţii civile şi, până la urmă, noi toţi punându-ne speranţa în personaje din categoriile mai sus amintite.
    Era de porc să spună că face PR aşa că a dat-o pe economia lu’ peşte; având în vedere situaţia economică nici n-ar mai conta dacă EBa ar fi şi consilier economic.
    Ăştia de la ANI nu verifică şi parvenirea educaţională? Că despre declaraţiile de avere ne-am lămurit.

  18. Va ajunge in PE, am mai spus-o de o mie de ori, de ce?, nu stiu, nici cei care o vor vota nu cred ca stiu, important este ca vom avea o fetiscana semi-analfabeta care ne va reprezenta “demn” in Europa.
    E lumea lor, de aceea profita de pe urma naivitatii oamenilor care pica inconstient in acest abis al necunoasterii!Unde mai pui ca sunt si persoane constiente…care pun stampila fara a clipii!

  19. Si eu te-am votat in topul ala! Nu de alta, dar cand am vazut ca TRU este nominalizat la cei mai sexi, m-au luat pandaliile! Si las-o jos Victore, ca nu esti chiar de lepadat, ce naiba!

  20. cum pana mea e si elena base economist…taicamiu e economist si a facut facultate de s-a rupt..ia luat-o in fata pitzi asta:)..naspa Romania daca ii permiti

  21. Victor vreau sa te felicit, dar nu pt aparitia intr-un top al sexosilor cu pix in mana, ci pt ca o frustrata de la adevarul te-a bagat in aceiasi categorie cu gigantul Cornel Nistorescu!
    Si iata ca indirect il felicict pe Cornel Nistorescu pt recentul sau articol critic la adresa ministrilor da kkt…!

  22. Victore, lasa copilu’n pace, ca doar ai vazut declaratia de avere!…
    Saraca, cinstita si cu instinct de politician pe deasupra! 🙂
    Oare a consiliat’o economic pe sora mai mare la vanzarile alea anterioare atat de fructoase? Si daca da, de ce a facut’o pe gratis? Putea sa ia si ea un comision simbolic acolo si atunci nu mai era nevoia sa faca un credit la banca !…

  23. Cel puţin, aşa aflăm numărul cretinilor din ţara asta. Ştiu că nu-s mulţi, dar nu strică să aflăm câţi. Ori strică? 😉

  24. Normal. Elena Basescu e o saraca….E un biet consilier cu o masina, niste bijuterii si o datorie la banca.:))…Toata averea ei e pe numele lu’ taticu sau mamica….Cand o sa moara acestia..o sa vedeti cum averea ei se va dubla:).

  25. Yessss !!!
    Mama ce articol a scos Nistorescu in Editie Speciala din Craiova…”Nutzy spaima putii” reluat de gregorienii de la Adevarul azi cu titlu moralizator adica : Asa Nu !…Mai voi ori sinteti baieti destepti si-ati dat la scara nationala aceasta bijuterie ori va crapa capul de prostie.

    Victore…da-l aici ! E tatal lor !

  26. Daca participa la alegeri inseamna ca sefii ei nu mai vor s-o tina patru ore sa taie frunze la caini pe un asemenea salar si ca trebuie sa ciuguleasca si ea de undeva unde nu e norma si nu o controleaza nimeni.
    Cat priveste sondajul, nu stiu de ce ai ocupat asa loc inferior cand eu jur ca te-am votat! Partea proasta pentru mine e ca nu stiu unde sa caut acest clasament deoarece as fi putut vota pe altcineva dar nu m-a lasat emotia vorbelor grele insa as vrea sa vad pe ce loc e individul.
    Domnule Ciutacu, am ceva sa va spun dar nu aici asa ca daca vreti si sunteti si curtios, cautati-ma!

  27. La “ai” lipseste un T in interior ca nu sunt chiar asa de “la pertu” cu Domniile voastre! Scuzati neverificarea textului inainte de a-l trimite.

  28. Intrebarea e: Ce hal de firma e aceea care angajeaza in calitate de consilier economic o fatuca (pe post de economist)ce are ca singura atributie, conform spuselor domniei sale intr-o apartie televizata, “introducerea de date intr-un program”????????????? Halal consiliere economica!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  29. Theodor Stolojan, cap de lista al pedelistilor pentru europarlamentare, nu se poate lauda cu o avere, declarata, impresionanta. Stolojan detine impreuna cu sotia un hectar de teren intravilan in judetul Dambovita, un apartament in sectorul 2 al Capitalei si un autoturism Matiz cumparat in 2007. Pedelistul are insa depozite de peste 14.000 de euro, 11.000 de dolari, 2.560 de lire sterline si 5.700 de lei, dar si actiuni de peste 490.000 de lei. Totodata, Stolojan a imprumutat copiilor pentru finantarea unor investitii suma de 2.310.000 de lei. La capitolul venituri, prim-vicepresedintele PD-L a castigat in 2008 peste 130.000 de lei din activitatile de profesor, europarlamentar, administrator al unei firme si cel actionar, peste 17.000 de dolari pensie de la Banca Mondiala si 54.000 de lei de la Casa Nationala de Pensii, dar si 123.000 de euro indemnizatia pentru transport, cazare si intretinere primita pentru functia de europarlamentar.Ce parere aveti?Pensie de lux nu? De ce nimeni nu spune nimic?Sunt un ofiter in rezerva -pensionar- care -inca- mai lucrez la stat CA GESTIONAR si sunt catalogat de BOC PENSIONAR DE LUX.Vai de mama noastra.

  30. @johnson: l-am dat de acum doua zile.
    @Rares: nu-i prima. Basescu m-a varat, acum doi ani, intre Cristoiu si Nistorescu
    @Sadd: m-am prins. sunt ros de gelozie 🙂

  31. pai daca tanti udrea a aflat abia acu’ la senectute de prima scoala romaneasca si e ministresa, cadavra didactica la universitate si alte etceterauri atunci copila asta mica si inocenta de ce sa nu fie si ea, acolo, un adormici si un fal-fal in parlimentu’ ioropean???? railor!

  32. Poate madam Udrea va fi şi prezidenţiabilă că doar nu se dă pe bicicletă degeaba.Nu limitaţi personalitatea proeminentă la calităţile de ministru şi universitar ale mai sus amintitei (btw ministreasă sau ministresă indică faptul că ar fi soţie de ministru ori Cocoş nu era ministru – de jure – ultima dată când am verificat). Poate sunt eu nebun dar să nu uităm că trăim în România şi asta ne va ocupa tot timpul în continuare, ca să parafrazez un clasic în viaţă.

  33. Buna ziua d-le Ciutacu,

    Eu am ramas surprinsa ca v-au pus Catavencii in topul sexy;n-avea nici-o legatura cu profesionalismul Dvs.de jurnalist.Dar va mai mira ceva in tara asta?Ia uite colo la Elena Basescu,ne inventam si profesiile!Daca ii cere politica,maine poate fi si Fecioara Maria(daca o fi fost pe la ASE, bila de pe acoperisul ASE-ului n-a picat deloc pana acum-sau o fi picat?!)

    Va doresc zile frumoase in week-endul acesta,cu tot respectul,
    IoanaP

  34. Domnule redactor sef.
    A disparut ancheta jurnalistica? Chiar nu face nimeni o ancheta sa afle cat e salariul mediu la Luxten, ce simt oamenii de acolo fata de EBAa, de cate ori a venit de fapt la lucru, daca nu cumva in anii trecuti lucra formal 8 ore si vea un salariu muuult mai mare etc.?

  35. Cu siguranţă în primele trei locuri se vor afla TRU şi Ioan T Morar, n-aţi văzut ce sexy sunt băieţii? -:))
    Sunt curios ce loc va ocupa şi Tolo, şi el e băiat sexy. Şi rău

  36. Ha! Si cand o facem Academician? Si Doctor? Si “Inginera”?
    “Ca ca” economista – deja e prea fasait…
    Vivat EBArlamentara mundi! Vivat, vivat!
    Achhh, mi-e deja greata.
    “Opriti pamantul! Vreau sa cobor!”

  37. In zilele de glorie ale FSN-ului,alea in care proaspatul consilier politic al lui Crin Antonescu era dorit de fetele de la APACA iar consiliatul sau era fugarit de catre minerii care “plantau panselute” in Piata Universitatii,zile in care acelasi consilier le declara studentilor de la Universitate ca sangele de pe pereti este “vopsea rosie”iar telectualu’ Plesu (credincios Partidului de la 19 ani,actualmente “publicist”la ziarul magnatului petrolului Paturiciu,vorba raposatului Amedeo Lazarescu)si ministu al Culturii declara la TVR(ne)Libera cum ca nu trebuie sa exageram faptele minerilor,in acele zile zic ,cineva,nu mai retin cine, a spus un mare adevar”revolutia asta are un singur scop, copii sefilor nostri sa devina sefii copiilor nostri”.Corect!

  38. Mie mi-a placut ce-a zis aseara maestrul Cristoiu in emis.la Gaby Firea, ceva de genu’ cum va imaginati inca (5 …nu minute), 5 ani cu base la putere?
    Asta a fost esenta discutiei, numai cu asta am ramas in cap, si, da, ajungeeeeeee!

  39. Victore, “Adevarul” zice ca baltesti in subsolurile urat mirositoare ale scrisului.:”Dacă nu ar fi purtat semnătura lui Cornel Nistorescu, textul ar părea desprins din paginile revistei „România Mare”. Este greu de imaginat cum ziaristul care a creat o şcoală de presă, făuritor (cum se spune) de gazete, un model pentru mulţi tineri, a putut să se coboare în subsolurile urât mirositoare ale scrisului, acolo unde băltesc Corneliu Vadim Tudor şi Victor Ciutacu.”

  40. da,asta-i coruptie pe fata! cunosc reteta. am avut & eu colegi care erau pe statul de plata,fara sa fi prestat magar o ora de lucru…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.