UPDATE: Traiane, sper ca ai ales blocul meu…
Citez din Mugur Ciuvica, iar el din autor: “În cadrul procedurii de formare a guvernului, rolul preşedintelui României este secundar în raport cu Parlamentul. Rolul preşedintelui se rezumă la desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru şi la numirea guvernului după acordarea votului de învestitură din partea Parlamentului. Esenţial în formarea guvernului României rămâne aşadar votul de încredere din partea forului legislativ întrucât guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului şi nu în faţa preşedintelui României.” (Emil Boc, “Instituţii politice şi proceduri constituţionale în România”, manual de bază pentru studenţii la Ştiinţe politice, 2003, Editura Accent, pag 215-216)
“Preşedintele României nu se bucură de independenţă totală în desemnarea primului-ministru (…. ) Chiar dacă preşedintele nu e obligat să ţină cont de părerile partidelor consultate, considerăm că nu va putea desemna la funcţia de prim-ministru decât pe acel candidat care are suportul majorităţii parlamentare”. (Emil Boc, “Instituţii politice şi proceduri constituţionale în România”, manual de bază pentru studenţii la Ştiinţe politice, 2003, Editura Accent, pag 225)
@ciutacu, sper ca pe viitor sa fii profesionist, cat sunt eu de activista.
de mama, nu-ti urez acum!
@ana: da’ te bag eu in pizda ma-tii fara sa mai fie nevoie s-o faci tu
Si astfel A3 va face alianta cu Realitatea si vor rupe audienta cu un post unic, Badea va face revista presei cu Hurezeanu, iar Udrea va veni sa faca ciorba in direct la Gadea.
Constitutia din 1991 avea aceleasi prevederi ca si cea modificata in 2003, privind numirea guvernului.
Ca sa se faca liniste si sa nu se mai certe pe “jucarii” ,d-nul Basescu ar trebui sa numeasca un prim-ministru independent, de preferinta un tehnocrat.In situatia economica actuala, cam tot guvernul ar trebui sa fie constituit de tehnocrati.
Sunt curioasa ce vor face UDMR-istii.
Ups!!! =))
de ce oare numa mir? de ce va mirati voi? de la ce ne putem astepta de la domnul Boc? orice neuron consumat pentru domnul Boc si in general pentru politicienii romani este unul in plus. este un serial comic citeodata bun citeodata prost
Eu nu cred in alianta asta pana nu o vad realizata.Din cate stiu eu ,nimeni din afara nu priveste cu ochi buni intrarea psd-ului la guvernare.Nici macar Putin…Astept infaptuirea minunii…Probabil Basescu nu mai doreste presedintia.Deci psd-pdl…Ambele partide se vor confrunta cu tensiuni interne,in primul rand pdl.Parerea mea…
bravo domnule ciutacu
ma bucur ca ati dat o replica “voluntarilor” PD-L alde ana!!!
@Dancucapu´: as fi preferat sa nu fiu nevoit s-o fac…
Ciutacule, shi cand tzi-am scris pe blogu asta ca boc e din filmul transformers…
eu l-am avut profesor, inainte de 2003, la cluj. tot ce pot spune ca boc, inainte sa intre in politica, pe vremea cand chiar facea cursuri la facultatea de drept, era un specialist. nu e prima data cand face un lucru imposibil dpdv fizic, si anume sa se cace in propria lui gura. nu e prima data cand face asta.
in concluzie, o spun cu toata convigerea, ciutacule, poti avea incredere in profesorul boc din perioada respectiva.
si pentru toti: respectivele prevederi nu s-au modificat, nu mai incercati sa faceti din kkt bici, ca nu bocneste
@Alanegru: din nefericire, zilnic il vad la tv pe fostul profesor bun de atunci
Victore, o fi cum zice Ana ( despre modificare ), nu o fi. Trebuie sa vedem si cealalta parte a paharului. Fiecare isi apara partea. Boc isi face datoria fata de partid si pune presiune pe celelalte partide asa cum se intampla si inaintea unui meci de fotbal important din Anglia cum era pe vremea lui Mourinho la Chelsea ( vs. Manchester United in Premier League sau Barcelona in CL ) si isi apara apoi jucatorii in cazul esecului personal al lor. Cred ca ai uitat ca politica este o curva. Ce te asteptai? Sa le dea mura in gura PSD-ului? Sa inceapa sa zica ca Geoana merita locul de premier pentru ca votul a mers catre ei? Pai daca o luam asa, in 2004 era firesc ca PSD+PUR sa mearga la guvernare eventual cu UDMR pentru ca ei au obtinut majoritatea voturilor. ( Acelasi lucru in 1996 cu Constantinescu si CFR ) Dar se gandea cineva o secunda ca se va intampla asta dupa ce a fost anuntat Basescu presedinte? Acesta este un efect al noii constitutii ( iarasi, indiferent de ce zice Ana despre acea schimbare ). Acum presedintele avand un mandat de 5 ani lucrurile se schimba iar noi nu suntem tocmai pregatiti de aceasta schimbare, eram super obisnuiti sa vedem ca indiferent de alegerile de la parlamentare cine va iesi presedinte va avea partea sa in guvern. Si era cineva care sa conteste asta atunci?
Si dupa parerea mea, PSD-ul merita sa guverneze chiar si in situatia in care sunt minoritari pentru ca poporul pe ei ia votat ( ignorand harabura mandatelor unde “a castigat” PD-L ) dar nu vad cu nimic mai anormal decat 1996/2004 daca PSD va ramane in opozitie inca 4 ani.
Si sa fim seriosi, cate sanse dai ca daca scenariul era invers sa se intample altceva? Iliescu/Nastase presedinte apare Geoana si spune acelasi lucru nici vorba sa nu se intample asa ceva.
Cat despre Noua Dreapta a Romaniei unde s-au indreptat voturile poporului, este clar ca e folosit ca un pretext si toti vad gluma iar cei care tin cu PSD se infurie degeaba ( eu nu ma infurii oricum ) pentru ca e clar ca nici macar 1% n-a votat doctrina,un lucru luat la misto pana acum, cine da doi bani in Romania pe doctrina? Cred ca au fost mai multe voturi albe ( intoduse in urne, ca rezultat nu stiu daca e numarul real ) decat oameni care au votat doctrina. Pana si cei mai priceputi in domeniu si stiu valorile de stanga si cele de dreapta nu s-au gandit la asa ceva, dar cetateanu’ de rand?
Pardon…CFR auzi la mine, evident CDR ( nu pot modifica post ).
Constitutia Romaniei
art.103 – Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma CONSULTARII partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
Pe de alta parte nu inteleg de ce va mai mira vorbele “profesorului” Boc. Se vede treaba ca ati uitat argumentatia acestuia pe marginea refuzului presedintelui de a demisiona, cu toate prostiile alea despre modificarea Constitutiei si interzicerea presedintelui demisionar de a mai candida.
Nashpa daca va tot jigniti de la simpatiile politice.Daca-r fi dupa unii ceilalti s-ar duce intins la canal.
Ideea,care ma ingrozeste,este ca descopar ca mai exista oameni ca Boc.Tot de astia au ingrosat rindurile P.C.R-ului,tinindu-l in viata aproape 50 de ani.
Boc-ii aia,erau zeci de mii,ne-au stricat la citeva milioane singura viata pe care oduceam.
Tare.
Si deci pot depune contestatii studentii lui boculet care au picat la materia dansului sau nu?
Ce de “profesori” dle nu mai ai loc de ei.
Buna seara Victor
In legatura cu @ Ana eu i-as fi spus mult mai multe, ca vorba aia toti provenim din cate o gaura si nu e cazul s-o punem la dispozitia tuturor cititorilor.
Cat despre Boc ,am impresia ca nu el a scris lucrarea ci a fost munca de documentare vreunui student pe care ulterior s-a semnat si si-a asumat-o fiind ,vezi Doamne marele constitutionalist.
Sau mai e o varianta care e valabila la toti PD-leii ,ca uita de la mana la gura ce au spus acum 5 minute sau cu ceva timp in urma.
Sa aveti o seara linistita !!!!
Interesanta mutare,PNL se aliaza cu UDMR.Aruncand formarea guvernului in gradina PSD-ului si PD-L.Dar intre PSD si PD-L exista solutia imorala PC.Pe langa PC exista multi din PSD care nu doresc alianta cu PD_L.Dupa numirea unui premier PD_L acesta va avea probleme sa formeze o majoritate.Iar o parte din PSD,PC,PNL,UDMR vor avea grija sa nu treaca guvernul in parlament.Dupa un asa esec,Basescu nu va avea curajul sa mearga pana la dizolvarea parlamentului.PD_L o vor lua rau in freza!
Este adevarat ca avem legi confuze,dar chiar daca ar fi scris negru pe alb un singur cuvant, tot s-ar forma 3 tabere care ar sustine sus si tare urmatoarele variante:
-prima tabara ar citi ce e scris;
– a doua tabara ar interpreta cuvantul si ar insira toate sinonimele existente;
– a treia tabara s-ar abtine …sau s-ar alia cu tabara mai puternica.
Din pacate Romania impresioneaza prin incompetente, diletantism si vulgaritate.
Buna seara Victor ca un psd-ist vechi ce ma aflu,cred ca ne sinucidem daca ne aliem cu portocalii.Noi nu ne putem face auziti,voi cei lucizi si cu impact puteti sa le deschideti ochii.TREZITII SI SALVATI-NE
In Romania toata lumea doreste sa fie exact ce nu este.Daca e popa se crede om politic, daca e economist se crede avocat, daca e inginer se crede jurnalist.groaznic. nu mai stii cine ce e si ce face de fapt.
nu e prima.teza lui de doctorat oare ce contine????? cumva despre parlamentul bicameral???
utecila asta e vf pupicurismului si arivismului politic cum poate cei doi care pe merit nu au intrat in parlament au fost vf. mahalagismului
dar nu mi-e frica ca Boc nu va putea fi detronat.sunt destui care vin tare din urma, la mai toate partidele
O analiza a unui fost deputat PRM (Valentin Vasilescu)
28 noiembrie 2004, prezenţă la vot : 58,93% adica 10,79 milioane de alegatori.
PSD+PUR/ Camera Deputatilor = 3,730 milioane voturi ( 36,61 % ); Senat = 3,790 milioane voturi ( 36,66 %)
30 noiembrie 2008 prezenta la vot : 39, 26 % adica 5, 08 milioane alegatori
PSD+PC/ Camera Deputatilor = 2,279 milioane voturi ( 33,9 %); Senat = 2,352 milioane voturi ( 34, 16 % )
3 noiembrie 1996, prezenţa la vot a fost de 76,01%, iar la 26 noiembrie 2000, participarea la vot a fost de 65,31% adica 11.559.458 de alegători.
Fata de precedentele alegeri parlamentare de acum 4 ani, PSD a pierdut 1,5 milioane de votanti. Faptul ca absenteismul a fost atit de mare nu se datoreste PD-L si PNL, pentru ca cei care i-au votat in 2004 i-au votat si acum. Daca PSD ar fi reusit o mobilizare la vot de 65 -70 % pe tara, PD-L nu depasea 15 %, iar PNL aduna tot atitea voturi cit UDMR.
Si intrebarea mea: Dupa asa o performanta, mai poate sta Geoana in fruntea bucatelor? … Asa cum sta cu ”mult bun simt” in casa aia care a costat PSD+PC 10 procente?
Domnu’Vector da’ ce va deschide culoarea asta ;portocalie, bata-va norocul.Fiinta draga dumitale a avut dreptate chiar va sta bine!:)
Maxi!:)
Bai frate,doar la meteo si sport nu am vazut doctoratul lui Boc astazi.
Am si eu o intrebare: Ciuvica munceste si el ceva in tara asta,sau meseria lui se rezuma la “obsesia Basescu – PDL”?
Eu nu stiu ce e atat de greu de priceput.
Ce aveti cu bietul om?
O fi scris el cursul ala nu zic nu, dar, poate ca nu l-a citit.
Ce voi ati citit toate cartile?
De cind au aparut astia (PDminusL) numai asta fac: intorc orice pe toate fetele ca sa cada ei bine.
BTW, daca si ‘Boc care face poc” e prof de drept, ne meritam soarta.
Comentatorii pierd din vedere o trasatura a lui Basescu: e eficient cînd are cu cine să se bată, eventual cu un duşman mai mare şi mai puternic, eventual 322 de duşmani. Un guvern “al lui”, amabil şi simpatic, l-ar deranja foarte tare în campania pentru alegerile prezidenţiale. Sigur, dacă acest guvern simpatic ar fi format din PD-L şi PSD, ar fi liniştit că scapă de un contracandidat PSD puternic. Este exact motivul pentru care PSD nu va intra, pînă la urmă, sau n-ar trebui să intre, în combinaţia respectivă. Revenind la Traian Băsescu, indiferent de beneficiile unei guvernări PD-L, mai ales pe plan financiar, din punct de vedere electoral l-ar lipsi de “inamic”, de ciuca bătăilor, de ţapul ispăşitor. Îl vedeţi pe Băsescu în deplină armonie cu un guvern? Cu orice guvern?
Am urmarit emisiunea dumneavoastra,cat si pe cea a domnului Gadea.M-a scos din sarite Ion Cristoiu,pe care in general il simpatizez.Negocieri intre liberali si psd-isti au existat anterior alegerilor,iar Geoana,cand a trecut pe la noi,probabil a fost si informat asupra cerintei liberalilor.Nu vad unde era surpriza.Ca Geoana vrea cu orice pret un lucru,asta este problema lui.Atunci cand Basescu a pomenit cuvantul suspendare,aflase ceva.La scurt timp,legal,mi s-a interzis sa lucrez intr-un anume loc.Frumos,nu?Dar am si eu spate,poate il voi folosi la momentul oportun.Basescu nu e in masura sa dea ordine pentru desemnarea premierului,iar chestia cu posibila criza e pura vrajeala.La fel si chestiunea opozitiei pentru cine o invoca.Basescu nu vrea decat sa induca toata lumea in eroare de la ceea ce l-ar putea afecta cu adevarat.Si mai vrea guvernarea cu orice pret.Recent am fost intrebata,mai in gluma,mai in serios,daca fac guvernarea.Tare sunt curioasa care dintre institutii vroia sa afle.Asa imi trebuie daca m-am bagat pana in gat si nu mai stiu cum sa ies.Mai ales ca multi au iesit in castig,iar eu in pierdere.
De regula, urmaresc emisiunea lui Gadea. Chiar daca ma aflu in bucatarie, dau volumul sonorului mai mare la tv-u si las usa intredeschisa. Sa nu pierd o “vorba”! Nu neaparat din cele “grele” ale lui Ciutacu! Nici din cele de “duh” ale lui Cristoiu, cele “ascutite” ale lui Stan sau cele “cuminti” ale lui Ciuvica! Pur si simplu… descrierea pe care ei reusesc sa o faca in “vorbe” atat de bine, e de natura sa ma faca sa cred ca Romania lu’ Badea, cea in care “trairea” iti ocupa tot timpul, exista!
Mmm… acu’ tai ceapa si-mi dau lacrimile! Pentru Boc! Daca in 2003 scria toate astea, nu-si mai aduce aminte? Uhhh… poate isi aduce aminte ca il cheama “poc”! 😉
@ Mihail: aveti multa dreptate. Si nici aceia nu au dat “sama”.Ba chiar multi sint in fruntea bucatelor si acum.Nu tu responsabilizare, nu tu consecinte…
am vazut in seara asta ca va intrebati cei cu diferenta intre exitpoll si rezultate date de bec.intreb si eu a numarat cineva pe bune cite voturi albe au fost??? daca ele au fost stampilate ca sa iasa cine trebuie?? .ca prea a fost mare rasturnarea de dimineata fata de seara?????ce zici victore o fi adevarata banuiala mea?
Ai mare dreptate…
Buna ziua d-le Ciutacu,
Aoleu ce balamuc au creat alegerile astea in mintea oamenilor!Toti cred ce vor sau inteleg ,dar nu stiu ce o sa iasa.
Am fost la tara,la mama-soacra si ce am aflat acolo m-am crucit:a fost o nebunie a candidatilor-s-au dus la portile oamenilor cu saci de 10 kg de faina,fulare portocolaii(mamaie avea sase!),pixuri,diverse-si ei s-au dus la vot si au votat pe aia care le-au dat ce le-au dat!Are dreptate Luminita Anghel-cine a avut bani si a cumparat voturi,a castigat pe saracia si nestiinta omului.
Am adus televizorul de la tara si-am largit banda si memoria,sa poata prinde si mamaie Antena 2,Antena 3,sa mai afle si lucruri reale-e desteapta si poate sa le spuna si la altii pe ce lume traim.
Mi-e mila de nestiinta si nesiguranta vietii de azi si de maine a majoritatii poporului roman….
Cu tot respectul,
IoanaP
INTERESANT!
Daca scrutinul de duminica se desfasura dupa regula votului uninominal pur, in care castigatorul dintr-un colegiu ia totul, conform comunicatului BEC, repartitia mandatelor ar fi fost urmatoarea:
SENAT CAMERA DEPUTATILOR
PN-L 58 138
Alianta PSD-PC 55 117
PNL 15 37
UDMR 9 23
Risul curului in tara lu’ chioru imparat. Dupa modelul lui Jiji ot Pipera, cu echipa Steaua, Chioru ot Cotroceni a dat ordin de silentio stampa echipei de pupibasisti pd-l. Ironia acestei situatii consta, in primul rind in pionieratul acestei masuri intr-o democratie, cine dracu a mai auzit ca un partid care se presupune ca a cistigat alegerile sa rupa orice legatura cu mass-media pina la noi ordine, iar in al doilea rind in faptul cachiorului ii este frica de narozii care-l pupa’n cur toata ziua si de naroziile pe care acestia le-ar putea debita pe sticla sau prin ziare. Ca de dat din casa imbecilii n-au cum sa dea, deoarece sint tinuti in intuneric total de decidentul de la Cotroceni. Iar asta nu le da schema de joc deoarece: unu n-o stie nici el si doi oricum va cistiga deoarece meciul este blatuit. Cred caChioru a luat aceasta masura dupa bashinile trase una dupa alta si care mai de care mai puturoase, de catre nanoboc, ba cu privire la dreapta care a cistigat alegerile, ba cu dreptul discretionar al presedintelui de a face ce vrea putulica lui din viitorul guvern al Romaniei. Deci, tacerea fiind de aur, tace si Chioru’ la Cotroceni tac si slugile in Modrogan. Si in ast timp, fraierii, incepind cu jurnalistii si terminind cu forumistii de se cred destepti o pun, transpirind la greu, de oracole politice, care mai de care mai fanteziste, scapind din vedere un mic amanunt, tot ce va dori chioru’ se va face. Iar 2 ochi in 1 se distreaza copios in acest timp pe seama dobitocilor care mai cred ca traiesc intr-un stat democratic, savurindu-si Chivasul si pupind-o de succesuri pe blonda gonflabila, pentru ca in final, dupa ce romanii vor fi facut atitea guverne, cit sa acopere necesitatile legislative ale intregului mapamond pentru mai multe cincinale, sa iasa pe sticla si sa zica: v-am consultat, asta este noul guvern!
Aferim natiune, Aferim popor, Brav si Iubit Conducator!
Basescu nu va tine cont de Constitutie!Va face ce vrea,ca de obicei!
Sunt oripilat numai când îl văd pe Emil Boc, dacă stau să-l şi ascult rămân traumatizat. Nu ne mai chinui, ai milă de noi, bieţi muritori.
nu pot sa ii numesc oameni pe cei care, pana acum cateva zile aruncau cu cele mai urate zoaie in liberali si acum nu mai stiu cum sa lin-i linga. Nu ii iubesc nici pe unii nici pe altii. Dar cand vezi o semenea atitudine porceasca te apuca toata scarba. Nu mai pot suporta pe sticla tv BASE STOLO BOC &com. cerand PNL sa vina cu ei sa faca….CE????????
Pana acum PNL-listii erau cei mai…. Pai daca eu vreau sa ma aliez cu ei, EU…CE SUNT??????Scarba acopera ROMANIA!
Mai am un mesaj !!!
Dl TARICEANU – daca aveti demnitate și – in limbaj de cartier – sange in instalatii dvs. si partidul, nu puneti ”BOTUL” la cacealmaua cotrocenista. Veti avea soarta PNT sigur. Nu va suporta ZEUS ! Nu ve-ti rezista decat pana ”Dracul trece puntea” si gata, la gunoi.
Nu sunt liberal, dar nici bataia de joc nu o accept. Co porcii…numai la abator, nu in politica!Cum poti fi om rational sa accepti argumerte pur si simpolu idioate, conform carora, acum, vrem nu vrem, trebuie sa acceptm DREAPTA cu un PD-L condus de PORCI, care ieri scuipau si acum ling ce au scuipat?
Asta este ROMANIA ???? Cu astfel de SPECIMENE vrem sa defilam in Europa si in lume ???
Asa se explica abseneteismul !!!Scarba care a cuprins tara. Dar ei se fac ca nu vad acta ! Ei cred ca romanii i-au ale pe ei ! Vai, vai vai Tara draga, Romania, pe mana cui ai incaput !
Ha ha, Boc mi-a fost profesor la Stiinte Politice la Cluj (dupa 2003), iar materia din al carei manual ati citat am dat-o ca examen de licenta! Era foarte bun ca profesor, apreciat de studenti, desi mai mult era pe la Bucuresti si venea la facultate doar in weekend. Oricum, din 2003 incoace multe s-au schimbat (si nu in bine), si nici Boc nu mai e ce a fost:). Ca absolvent de Stiinte Politice, spun cu mana pe inima ca nu exista un domeniu pe lumea asta in care practica sa fie diametral opusa teoriei precum este politica!