Esti aici:
Prima pagină > Blog > Papornita cu intelepciuni > Partidul liderilor care pierd onorabil

Partidul liderilor care pierd onorabil

Se cere-n gura mare capul preşedintelui PSD. Pentru că a pierdut pe mâna lui nişte alegeri pe care (spune folclorul urban) n-avea cum să nu le câştige. Nu mi-e simpatic Mircea Geoană. Am şi motive. Între altele, fără să intru în amănunte, anul trecut era să rămân fără emisiune din cauza lui şi a politrucilor din juru-i. Nici el nu se topeşte de dragul meu. Are şi motive. Deci suntem chit. L-am susţinut şi votat în turul doi fix în virtutea postulatului şi foca de la circ merită să-i ia locul lui Băsescu.

Ca privitor profesionist de pe margine, cred  – însă, cum nu-mi place să dau în oameni căzuţi, mă abţin să strig în gura mare – că preşedintele PSD ar trebui, dacă e demn, să-şi depună mandatul. Prima la mână, pentru că oamenii care l-au ales chiar dacă nu credeau în el merită (măcar) o reparaţie morală, dacă nu şi nişte scuze că şi-au irosit votul şi timpul. A doua la mână, fiindcă zece ani de opoziţie la Traian Băsescu reprezintă, totuşi, mult prea mult pentru acest partid şi, după umila mea părere, pentru România. Democraţia ne învaţă că majoritatea poporului suveran decide, iar Curtea Constituţională validează (şi Şuţu pozează).

 Dar Geoană nu trebuie să plece din Kiseleff (dacă partidul pe care încă-l conduce va decide asta) ca urmare a strigătelor isterice ale primadonelor de tipul lui Marian Oprişan (mereu de-a dreapta tatălui la împărţirea bucatelor şi primul de lângă popă la toate parastasele alegerilor) ori ale loserilor blatişti Vasile Dâncu şi Ioan Rus. Şi nici prin clasicele uneltiri ale lui Miron Mitrea, combinate (de interesul comun) cu frustrările lui Ion Iliescu şi dorinţa de revanşă a lui Adrian Năstase. Ci, dacă e-n stare să dea dovadă de onoare, din proprie iniţiativă şi bun-simţ. Pentru că a pierdut şi aşa se face. În caz că se agaţă, prin votul forului suprem al partidului…

PSD are nevoie de un lider cu anvergură, nu de un veleitar. Şi, în căutarea acestuia, primul lucru pe care ar trebui să-l conştientizeze toţi mânuitorii politici de hangere e că Ion Iliescu (om care, fatalitate, nu e veşnic) a fost singura soluţie câştigătoare din istoria partidului. Restul au reuşit “performanţa” de a pierde onorabil.

P.S. Binevoitorii portocalii care au impresia că-mi tranșează mie viitorul, fără să aflu, prin crâșmele de fițe din Herăstrău ar trebui să priceapă că, printre altele, trebuie să pună pe masa mogulului o sumă considerabil mai mare decât îi aduc eu. Și nu aduc puțin. Restul condițiilor intră la capitolul micilor noastre secrete…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

230 thoughts on “Partidul liderilor care pierd onorabil

  1. Lasă-l Victore, pe fratele nostru roni. Dacă nu-i “Te uiţi şi cîştigi” sau “Cronica Cîrcotaşilor”, îi ceri deja prea mult. Asta e, mulţi se uită, puţini ascultă şi înţeleg ceva de la TV.
    O zi uşoară!

    On topic: oameni precum Iliescu sau Băsescu, şi ceea ce tinde a fi Antonescu, se nasc cam o dată în istorie. Cu bunele şi cu relele lor. Iar suveicarii de partid ştiu asta, şi sunt convins că se cam oftică. În lipsă de altceva, fac ceea ce înţeleg ei să facă atunci cînd vine vorba de politică. Adică, ceea ce vedem şi comentăm noi zilnic, în ultimii ani.

  2. ce partid mai e si psd-ul asta?100 de voci contradictorii,toti isi dau importanta,toti sunt vedete;nu e mai bine in pdl?nu misca unu-n front;in legatura cu p.s.-ul tau,ne dai prea mult de gandit;n-am inteles mare lucru;probabil e pt. cunoscatori.oricum,mai castigi tu procesul cu radu moraru…

  3. Evident ca Geoana trebuie sa plece (dar asta e , pana la urma , problema PSD – victoria lui ar fi fost o cauza ceva mai larga , inmormantarea sa politica , nu) . Insa , daca Mazare cel putin si-a luat relache (mi-e greu sa-l banuiesc de bun-simt , dar uite ca din cand in cand macar intelege cand e cazul sa se dea la fund) , Oprisan , Vanghelie , Mitrea si altii au fost cei care i-au oferit lui Basescu munitia de campanie . Sigur , vizita la Vantu a fost “glontul de argint” , dar n-a contat doar asta . Basescu i-a aburit pe toti , deturnand discutia de la dezastrul guvernarii Boc-Pogea & Co la baroni locali , coruptie , comunism , etc . Iar Geoana trebuia sa inghita in sec , ca-n spatele lui se iteau figurile de care vorbeam . Fara toti acestia , mari “viteji dupa razboi” , electoratul i-ar fi dat cuvenitul sictir lui Basescu , chiar cu vizita la Vantu . Asa ca Geoana i-ar putea transmite un “ciocu’ mic” fundamentat lui Oprisan . Fara ca asta sa insemne insa ca nu ar trebui sa plece .

  4. Domnule Ciutacu,

    Mi se pare corect fata de alegatori sa faceti, la emisiunile cu cea mai mare audienta (Sinteza zilei, Vorbe grele, In gura presei), in background, un “Panou de o(r/n)oare al tradatorilor electoratului”, la care sa afisati fostele si viitoarele dezertari din partide.
    Mi se pare corect fata de electorat ca acesta sa fie informat. Un fel de …”Starea vremurilor…”

  5. [i]dacă e-n stare să dea dovadă de onoare, din proprie iniţiativă şi bun-simţ. Pentru că a pierdut şi aşa se face.[/i]

    Domnule, refuz sa cred ca ai asemenea scrupule prostesti!
    Au politicienii astia altceva in afara de ambitie nesimtita, carierism obscen, pofta de functii si privilegii?
    Geoana este exact la fel si inca ceva in plus. Nu o sa caute nici ocolisuri onorabile, nici eschive necompromitatoare… filmate sau nu. O sa ramina vioi si puternic seful polonicului de cazarma PSDista.
    Boooon, cum zici, s-ar putea sa se adune si sa-l puna pe liber. Asa, si? O sa se schimbe PSD-ul? Aiurea, vor fi cu aceeasi retorica si-si vor supralicita “iubirea pentru tara si popor”.
    A, M.G. si T.B. au amindoi inzestrarile maximale ale arivistului de partid si de stat. Celelalte vicii ale lor nu sint neglijabile, sint necesare.

  6. Am votat desigur Antonescu si in lipsa lui a trebuit sa votez (desigur) Geoana.
    Traiesc cu amaraciunea ca am votat degeaba dar ma consolez cu gandul ca nici Antonescu nici Geoana nu mi-ar fi dublat salariul.
    Desigur, din moment ce sectia de votare este in scoala de langa blocul meu, as fi ipocrit sa declar ca am pierdut timpul de pomana.

    PSD in primul rand trebuie sa scape de Iliescu Ion, mizand puternic pe faptul ca in cinci ani vor da ortul popii atat el cat si farama de batrani de prin satele uitate de lume, ce nu stiu de om politic decat pe unul care a fost (Ceausesc) si unul ce inca mai este (Iliescu).

    Pe langa asta, vor extirpa astfel si ultima farama din fenomenul “comunisti din nou la putere” in urma caruia orice mucios cu drept de vot crede ca daca iese Geoana ei isi iau bataie de la mineri la Universitate.

    Victor, urmeaza cinci ani grei.

    Sper ca ai rezerve considerabile de “stilouri”. De asemenea va trebui sa apelezi la mancare sanatoasa si energizante caci astia te vor tine in priza mai ceva ca un stecher.

    Iti doresc sa ramai acelasi stecher (mereu in priza) smecher.

    Oaia ninsa invelita in blana de cioban.

  7. Ar fi bine pt onoarea lui sa-si depuna mandatul.In eventualitatea schimbarii la varf in PSD, pot ajuge Ponta sau Diaconescu in functia suprema? Si daca da, ar rezista ei pana in 2014?

  8. Domn Ciutacu,
    supun spre studiu un mic calcul:
    -1,4 milioane bugetari(cu veniturile diminuate)toti FANI base;
    -minim 600.000 someri idem FANI base;
    -3-400.000 pensionari(cu “pensii nesimtite” dupa 25-30 ani serviti sub drapel)idem FANI base
    Cam asta e suma voturilor necesar a fi luate SI AU FOST!!!!!!!

  9. O intrebare Victor,
    De ce toti de pe langa Basescu(Udrea, Blaga, Videanu ….)hlizesc fals, in timp ce el rade cu pofta :D, au cumva o teama ???

    O.T. Lider la PSD cum a fost Iliescu nici ca v-a mai fi.

  10. Victore, vreau si un articol despre Crin. cu bune si rele cum a scris si taranu’. baga si unul din asta si arde-l un pic ca nu e perfect. dar e cel mai bun dintre toti si merita sa stie ca nu e perfect.

  11. Intr-adevar, Geoana ar trebui sa plece inainte sa fie det afara. A avut si el o ambitie in viata, a ratat, asta e. Dar cine ar putea sa-i ia locul? Trebuie unul macar la fel de smecher si mitoman ca Basescu. Oricum, din numarul de comentarii postate azi vad ca lumea isi pierde repede interesul pentru cei invinsi.

  12. “Regret ca nu am avut mai multă prudenţă in legatură cu vizita la SOV.”
    Mircea Geoană – loser la preşedenţia României.

  13. @unu: nu fi asa sigur, ca-l vedem ultima oara pe Basescu. In cazul fericit, nu se ia dupa Putin si nu mai cere al treilea mandat, dar o sa ceara functia de prim-ministru. Si-atunci n-am facut nimic. Din pacate, nu exista niciun om sau vreun partid politic care sa-l zdrobeasca pe Basescu asa cum au patit-o taranistii in 2000.

    PS: Chiar daca Base ar vrea sa inchida Antenele cu tot angajati, nu o va face. De ce ? Pt ca declanseaza un razboi civil. Badea a strans 5000 de oameni doar pt o actiune legata de sport si aer liber. Daca va vedem batand poteca spre DNA si spre alte parchete portocalii, lumea iese in strada. Asta e smecheria lu Basescu; si anume ca nu exagereaza cu presiunile asupra dvs. Le mentine la cote inalte dar nu trece de limita zanganitului de catuse.

  14. din pacate in PSD sint multe voci si putina competenta. Imaginea lor de partid rosu, aservit anumitor zone de interes, imaginea lor legata de “baroni” toate acestea influenteaza, categoric nu total. Nu discutam de acuzatiile aruncate reciproc de partide sau de aceasta “inregistrare”. Ati crede ca Romania va merge inspre bine, categoric nu . Intelegem ca prapastia dintre noi si Occident este atat de mare, incat probabil si sistemul capitalist se va dezintegra iar noi vom ramane iarasi cu un pas in urma, surprinsi de mersul istoriei. Ca sint unii care se vor imbogati asta este un arhetip istoric. Ce as mai spune ? Recunosc ca sint membru al unui partid, recunosc de asemenea ca in fiecare zi ma gandesc cum sa o tirez din tara si asta nu ma face mai putin patriot asa cum a zis Basescu. Ca in actualul mandat se vor mai propaga crize , adevarat, de aceea existati voi, cainii de paza, cu moguli sau nu asta nu e problema mea. Ca cetatean ce vreau sa existe echilibrul judicios intre asumarea puterii si executia ei, sa existe cazuri adevarate si condamnate cu decizii ale curtii de politicieni, oameni de afaceri, corupatori si corupti. Nu s-a vazut asa ceva.
    Sa existe acceptare a starii de lucruri in intreaga conexiune dintre afaceri si mediul politic, adica mediul politic sa legifereze iar de afaceri sa se ocupe oamenii de afaceri.
    Sa existe o viziune clara si decisa asupra modului in care Romania isi poate creste nivelul de viata, a cetateanului in primul rand, fara a face o apologie a nici unui sistem sau asupra “egalitatii utopice”. Cam atata nene Ciutacule si Sarbatori fericite.

  15. nu-i apuca pastele…cu meclele si creierele pe care le au!
    preferabil sa fie boc PM sa-l vedem cum isi rupe gitul(satisfactie personala)
    geonelu e din ce in ce mai penibil….nu are atita demnitate sa se retraga sau crede ca mai are sanse?

  16. Din pacate in unele voturi pentru Basescu (si nu putine) se regaseste un vot contra Geoana, cand toata lumea credea ca o sa fie invers.

    Geoana a pozat intr-un fel de “Al Gore” al Romaniei, preocupat atat sa fie un adevarat lider cat si de soarta pinguinilor de la Polul Nord.
    Din pacate poporul, aflat in foame, nu prea s-a regasit in imaginea publica si discursul lui Mircea Geoana. A facut o greseala ca a pozat in invingator imediat dupa ultima confruntare aratandu-le la toti “Victorie” (ca n-avea nici un vot in momentul ala).

    Cred cu putere ca Mircea Geoana habar n-a avut si habar n-are cum arata masa de votanti in Romania, care e modul ei de gandire si la ce mesaje reactioneaza.

  17. PSD are o alegere grea (dacă pleacă Geoană, înţelegând situaţia sau împins de la spate). Părerea mea e că atâta timp cât vor alege frustraţi şi/sau perdanţi cu sprijinul unora care trebuiau de mult timp să zboare cu şuturi în fund, în loc să aleagă oameni ceva mai noi nu îşi vor reveni, şi e păcat pentru că au astfel de oameni, poate mai mulţi decât PNL, să nu mai vorbesc şi de ruşinea aialaltă de partid. Nu mă aştept la sfinţi, nici la naivi, pentru că aşa-i la partide, dar măcar să fie unu care nu are foşti subordonaţi urmăriţi de interpol. Şi, absolut necesar, să dacă mai au pretenţii pentru a fi la putere, ar trebui să fie cineva cu sânge-n instalaţie.

  18. Romania este o tara atat de corupta la nivel inalt incat nu mai vorbeste nimeni nimic de micile intreprinderi.
    Dupa 20 ani de la revolutie am transformat magazinele universale ale lui Ceasca in hipermarketuri am vandut tot ce se putea vinde la straini, si ne-am imprumutat pana peste cap la camatari…
    Misto capitalism avem in Romania.

  19. Domnule Ciutacu,
    As mai adauga doua motive pentru care Mircea Geoana ar trebui sa demisioneze:
    1. Nu si-a facut campanie electorala in Basarabia si in tarile unde sunt grupuri mari de romani plecati la munca cum ar fi Italia, Franta, Spania etc.
    2. Nu a stiut cum sa explice potentialilor votanti faptul ca PSD-ul nu este un partid comunist.
    Mentionez ca nu sunt membru PSD si deci nu intentionez sa candidez la nici o functie in acest partid.
    http://theodora0303.wordpress.com/2009/12/15/domnul-mircea-geoana-ar-trebui-sa-demisioneze/
    Cu deosebit respect

  20. Nici eu nu-l vreau debarcat pe Geoana din fruntea psd-ului, dar dintr-un motiv mai simplu.
    Cu asemenea exemplar, in urmatorii ani nu cred sa ia mai mult de 20%.

  21. Geoana este tot la fel de bun om politic ca si femeia care face curat pe scara blocului in care locuiesc(desi cateodata are o politica in ea…).Insa este adevarat ca nimeni nu cred ca putea castiga in fata lui basescu.Nu ca ar fi mare “ciumegareala”de om sau politician,dar are de partea lui “poporul”si “institutiili” statului.Acest “popor”care merita tot ce i se intampla(inclusiv blocajul din acest moment din Bucuresti in care ma aflu si eu,un bun prilej sa “ma meluiesc”pe blogul d-lui Ciutacu).Am avut in videanu un primar hot si nesimtit.Actualul primar nu este hot.

  22. 1. Geoana a zis aseara la Gadea ca isi va depune mandatul dar mai tarziu dupa ce se linistesc apele cu guvernul.
    2. sunt 9 ani de opozitie la basescu pentru ca in 2009 au fost la putere. Si oricum nu se stie ce va fi in 2012: castiga PSD alegerile, vine sfarsitul lumii etc.

  23. Dacă pleacă sau nu, are mai puţină importanţă. Partidul ăla rămâne. Dacă se perpetuează aceleaşi metehne la pesedei, vor exista destule probleme la nivelul percepţiei publice cu privire la acel partid. În 2005, Geoană era privit ca un “aer proaspăt” în PSD, da’ ulterior l-a “înghiţit” partidu’. Mă tem că nici un lider PSD nu va scăpa de interesele uno grupuri. Dar de pierdut tot partidu’ pierde…

  24. Din pacate in unele voturi pentru Basescu (si nu putine) se regaseste un vot contra Geoana, cand toata lumea credea ca o sa fie invers.

    Geoana a pozat intr-un fel de “Al Gore” al Romaniei, preocupat atat sa fie un adevarat lider cat si de soarta pinguinilor de la Polul Nord.
    Din pacate poporul, aflat in foame, nu prea s-a regasit in imaginea publica si discursul lui Mircea Geoana. A facut o greseala ca a pozat in invingator imediat dupa ultima confruntare aratandu-le la toti “Victorie” (ca n-avea nici un vot in momentul ala).

    Cred cu putere ca Mircea Geoana habar n-a avut si habar n-are cum arata masa de votanti in Romania, care e modul ei de gandire si la ce mesaje reactioneaza..

  25. Cred ca daca va pleca Geoana nu va mai exista o opozitie unita a PSD-ului cel putin pt un an si de aici, nici posibila opozitie PSD – PNL in parlament.
    Cred de asemenea ca PNL nu trebuie sa intre la guvernare, cea mai mare greseala. Poate pierd acum, pt moment, dar cu siguranta vor avea de castigat mai multe pe viitor.
    Desigur, e nevoie de o opozitie unita dreapta si stanga, dar nu cred ca vom avea asa ceva in parlament. In fapt, cel mai multi nu vor decat puterea de dragul puterii, sau ma rog, pentru a-si aranja viata. Scuza pt binele poporului si vremurile grele care ne asteapta nu a valabila. Toata lumea o stie.
    Cea mai mare tradare consider insa ca ar fi revenirea PNL la guvernare alaturi de PDL, indiferent daca au sau nu postul de premier.
    Sper sa lase interesele personale la o parte, sper…

  26. Sa se duca….!!! Sa se ducaaaaaaaaaaa!!!!! Sa ma lasecu frazele lui nesarate, lungi cat o zi de post, fara nici un fel de “zvac”. Daca eu, care-am stat calare pe tot ce inseamna stire politica si am incercat sa “cern” nu l-am priceput, apai, D-zeu sa ma ierte, cine vroiati s-o faca? Al’ de se schelambane pe muzica manelistilor?? L-am votat cu aceiasi nehotarare cu care Badea simula votul pozitiv dat..Evei Kent!!! Da’ n-am reusit niciodata, NICIODATA sa ii urmaresc un discurs da fino al capo. Si daca ar fi candidat Neica Medelin stampilam cu mai multa incredere. Nu, conditionalul n-are ce cata aici. Pe Madalin Voicu l-as fi votat cu ochii inschisi. Si pe Dragnea si chiar pe Mitrea-Rebelul. Asa ca, domnule Geoana:”Si vis pacem, para bellum”! Adio si n-am cuvinte!

  27. Nu cred ca e singurul responsabil. Mai sunt destui minunati in jurul lui prin PSD. Si inca o data, Geoana nu a pierdut alegerile. Intr-un stat cu adevarat democratic, fara planuri A,B,C…(oricate ar fi fost nevoie pentru a iesi Basescu),Geoana ar fi fost presedinte la ora asta. Au furat pe rupte PDL-istii.

  28. Nu vi se pare straniu ca o luam iarasi de la capat cu combaterea formarii partidului stat? Nu vi se pare ca in spatele acestor actiuni penibile de subminarea statului democratic sta vechea securitate ceausista si culmea cade de la etaj tot timpul in picioare? Acum Iliescu priveste si poate intelege ce a facut el in 10 ani cit ne-a mincat o parte din viata. Stii ceva domn Ciutacu? Eu m-am saturat de Geoana asta care a facut numai prostii pentru Romania. In final, Iliescu trage ponasele la batrinete. Intodeauna prostiile pe care le-ai facut in timpul tineretii se resfring asupra ta la batrinete. E lege asta.

  29. La tzatza PSD-ului suge un cuc batran: baronii locali. Voturi prea multe pentru Geoana nu au putut sa aduca, intreaga administratie fiind sub calcaiul PDL…dar daca e vorba de o rasturnare de regim, baronii sunt experti in materie, de cand bunicutza comunistoida, s-a rasculat de una singura in PCR si a pus bazele FSN-ului – care se dorea a fi “organ de partid si de stat”.

  30. mai conteaza daca Geoana demisioneaza sau nu? cui ii mai pasa? 5 mil de romani au votat Basescu iar noi restul suferim din cauza naivilor care traiesc in povesti!
    PS:azi ma “plimbam” pe la izvor cu masina si incercam sa nu lovesc alti participanti la trafic ca deh iarna iar ne-a prins nepregatiti, si am vazut cum muncitori, care in loc sa arunce nisip pe carosabil sau ceva de genul asta, ei dadeau jos afisele cu GEOANA PRESEDINTE! asta e tara pe care au ales-o altii pentru noi!

  31. Sa tot fie 20 de ani de cand ma uit la tv, cu
    predilectie la stiri. In tot acest timp am lucrat
    la o concluzie, una care sa ma lumineze.
    O am. Doar ca ma lumineaza altfel decat vroiam.
    Pe ecrane se preumbla doar milogi. Milogi politici care nu urmaresc decat sa ma prosteasca, sa ma faca sa cred in ei – vezi
    Doamne, ei stiu cum trebuie sa faca si sa se
    dreaga ca sa mearga bine treburile.
    Nu-mi inspira niciun fel de incredere niciunul
    dintre ei, indiferent daca e dreptaci, stangaci sau o mixtura intre cele 2 (astia sunt
    cei care se descurca la fel de bine si cu dreapta si cu stanga: dibaci si care nu cred
    in nimic in acelasi timp).
    Sunt toti la fel de milogi, difera doar noanta
    cu care se milogesc.
    Atat am avut de spus.
    La revedere.

  32. Si daca pica Geoana, PSD nu mai are un lider de anvergura ca Ion Iliescu. Pe Geoana ei l-au pus si l-au detronat pe Nastase. Iar Oprisan mai bine ar baga capul in pamint si ar tacea sau… sa se duca sa pupe condurul ca Ontanu. Si totusi am vazut zilele astea un om care mi s-a parut ca are discurs, e inteligent si cred ca poate, avocatul Sova. In afara de el or mai fi tineri nepatati care ar putea urni pachidermul din loc. Dar fara Mitrea, Rus, Dincu, toate conservele lui Basescu.

  33. din păcate lupta din aceasta campanie a fost mai mult o bătaie-ntre piţipoance, iar marinarul a profitat…. aş fi curios cum ar arâta un PSD pe persoană fizică a la Vanghelie.

    @ roni ..la voi la partid, cei cu liceu au funcţii de conducere ? ! ? !

  34. Daca n-am trai in tara asta de natangi, poate ca ne-am fi reunit fortele si i-am fi dat o sansa lui Crin. Din pacate, pe noi ne conduc partidele… si votam ca prostii ceea ce ne impun. Adica alegem intre doua nulitati, vorba lui Badea. O meritam din plin. Nu fac aluzie la tine, stiu ca si tu l-ai “suspectat” pe Crin de bune intentii si ca l-ai votat. Ma refer la masa de ignoranti, usor de manipulat. “prosti dar multi”… iar noi o sa ne ducem dracului cu totii. Si la fel s-ar fi intamplat si cu pesedeii, n-am nicio indoiala!

  35. Unde e partid, acolo alegerile le pierde partidul, ca doar nu eu le-am ales candidatul, nu singur si-a facut strategia de campanie si tactica de moment, nu el a lucrat singur, etc., etc.
    Suficienta si aroganta lor a dus la pierdere.

  36. Parerea mea e ca Geoana ar trebui sa plece din partid si sa lase fraiele in mainile altora. Ma gandesc, in special, la Cristian Diconescu si la “loserii” de la Cluj. Apropos, alegerile s-au castigat/pierdut nu numai in strainatate, ci si in Transilvania.

  37. Victor,
    Baga un pic de vana ca altfel ma apuca jalea!!!
    Gata cu vaicareala!! Istorie! Acum ne concentram pe ciuma portocalie ca daca nu ne ia naiba!
    Antonescu e prezent si probabil viitor, Geoana imi starneste mila. Sa stii ca am lacrimat aseara la Gadea. Cred ca in esenta e un om bun si onest, dar nu stie sa conduca si face multe prostii.Oricum, nu mai conteaza.
    Hai sa muscam de pe acum din prosti ca altfel ne mananca ei pe noi. Eu mai sper ca vom scapa rapid de dictator, ca nu rezist la gandul ca va concuce asta 5 ani! Si apoi, ce va urma? Va fi ca in Rusia?!!!!

  38. Toata lumea vorbeste de PD-L,PSD,PNL,UDMR si independeti..insa nimic despre Partidul Conservator. A INTRAT LA APA?
    Nimeni nu vorbeste de el. Chiar sunt curios ce parere au despre situatia actuala si daca mai ramane valabila Alianta Electorala cu Psd?

  39. Cred ca greseala fundamentala a PSD, a fost intarea la guvernare in 2008 care a dus la un boicot, in interiorul partidului.

  40. O intrebare ce ii framanta pe votantii lui Geoana: trebuia sa piarda onorabil sau sa castige cu o nesimtire mai mare?
    Cred ca PSD-ul nu mai are sanse reale de a avea un presedinde in urmatoarele 2-3 mandate dupa Basescu.
    Ar trebui sa se axeze pe castigarea alegerilor parlamentare. Platesc politele din ’90 cand si-au cam facut de cap si ei cu tara asta.

  41. PSD-ul ar fi castigat detasat daca nu l-ar fi pus pe Geoana mot, dar acum e prea tarziu. E greu sa-ti dai seama ca prostanacul n-are nici o sansa? Mie nu mi se pare, dar ma rog. Acum nu mai conteaza.

  42. 1. Parca alegerile nu s-au pierdut. Din tot ce am inteles si suntem siguri s-au furat ca la drumul mare. Daca decurgeau corect si ar fi pierdut, ok.
    2. Si Crin a pierdut, el nu trebuie sa-si dea demisia?
    3. Asta ne mai lipsea acum degringolada in partidele cat de cat democratice. Asta inseamna intarirea partidului unic.
    4. Ne indreptam incet incet spre un stat de tip totalitarist. Acum cu unicameral va putea controla mai usor si parlamentul, singurul care ii mai statea “in coaste”. De restul institutiilor beneficiaza din plin.

  43. Ma doare-n Basescu de Geoana. Subiectiv vorbind pot spune ce politician imi place. Dar singura modalitate de a mi-l alege este sa merg la vot. Cum nu-s membru de (niciun) partid, degeaba imi dau cu parerea care din partidul “ala” e mai bun si merita sa fie presedinte sau, viceversa, care e mai rau si trebuie sa-si dea demisia.

  44. se tot spune ca ” marea majoritate ” l-a votat pe base. alegerile s-au fraudat ,sunt convins. No, eu vreau sa stiu acuma cati defapt l-au votat pe base ca sigur nu-s 5 milioane. nu cred ca s-au fraudat doar cu 100 de mii de voturi ci cu mult mai mult parerea mea este ca se ajunge la aproape 1 milion de voturi cu tot cu diaspora ( poate gresesc si sper sa gresesc). vreau sa stiu daca a votat si bunicu care-i mort de 20 de ani si totalul mortilor care au votat.
    si mai am o intrebare macabra: daca au votat mortii ( si sunt convins ca au votat si ei ) , a votat si tatal lui geoana? si daca da , cu cine?

  45. Nu sunt fan PSD, de fapt nu tin cu nici un partid din simplul fapt ca nu va face niciodata sa-mi fie mie mai bine. Fara supotul media pe care l-a avut, si tu ar trebui sa sti cel mai bine, Geoana nu ar fi luat nici 40% in turul doi, asta daca ajungea acolo. Pe langa sustinerea propriului partid, avea si avantajul ca Basescu venea dupa un mandat si se stie ca e mai greu sa castigi a doua oara, mai ales ca nu fusesera cine stie ce rezultate si aici nu l-a intrebat nimeni de sanatate in campanie, asta remarca si Cristoiu. Practic, campania lui Geoana nu a scos in evidenta un lider care sa-i ia locul lui Basescu ci s-a mers pe ideea ca lumea trebuie sa creada din start ca Geoana e mai bun. Varful de lance al campaniei lui Geoana a fost Antena 3, practic o televiziune de stiri, care normal trebuia prin definitie sa fie impartiala. Plus ca nu e vazut ca un lider in PSD, ca un om sa-i tina in frau pe Hrebenciuc sau Nastase. Basescu reusise performanta sa se izoleze de celelalte partide, care l-au si sustinut pe Geoana in turul doi. Oricum, a fost prima campanie in care am vazut televiziuni sustinand fatis un candidat sau altul si sondaje care s-au facut de ras prin simplul fapt ca, desi marja de eroare putea inversa lucrurile, au dat un castigator, lucru care l-a pus pe geoana intr-o situatie penibila.

  46. De data aceasta trebuie sa remarcam ca nu D-l Ciutacu a fost acela care sa vorbeasca primadata despre necesitatea depunerii mandatului de catre Geoana, ci politicenii si in primul rand “sacalii din PSD care vor sa-l gatuie in coaste”(V.Ciutacu:Metro Goldwin Mayer Romania SRL).Mai, sa fiu, ce expresie!!! Pai, cum sa strangi pe cineva de gat si sa-l omori prin sugrumare “in coaste”? Ce combinatie bizara! Dar daca dumnealui ar fi folosit de ex.”sa-i puna sula in coaste”, o expresie idiomatica larg folosita, nu producea acelasi efect de “taken aback”. De ce “se cere in gura mare capul presedintelui PSD?”; pentru ca il au pe dumnealui in coaste pentru pierderea alegerilor. Dar oare numai dumnealui este de vina pentru esec?”. Chiar nici unul din conducerea partidului nu simte nici un fel de mustrare de constiinta? Normal cineva, cativa, ar trebui sa-si asume “esecul”. Pai ce fel de “famiglia” este acest partid care nu numai ca nu-l ajuta sa iasa din mocirla, ci il baga adanc de tot, sa-si gaseasca moartea acolo.Ingrozitor, detestabil.

  47. Daca inca speram la o dovada de caracter de la politicieni, respectiv Geoana, poate si Antonescu, nu mai vorbesc de Basescu, suntem naivi ! In 20 de ani de cand ii cunoastem nu au demonstrat acest lucru, e clar ca nici de acum incolo nu o vor face !
    Cat de penibil a putut fi Geoana, rugandu-se politicos de Basescu sa recunoasca ca a fraudat alegerile si asa ceva nu se poate !
    E foarte slab, adevaru-i ca poate nici nu merita sa iasa presedinte !

  48. Ar fi “fain” ca Basescu dupa ce-si termina si acest al doilea mandat de presedinte, sa ajunga prim-ministru.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.