Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 2 > O mare spovedanie în grup organizat

O mare spovedanie în grup organizat

Ne luăm cu treaba de zi cu zi şi uităm să trăim. A început să ne definească uitarea. De nişte ani, constat cu amărăciune, întotdeauna după, că a început să se aleagă praful de memoria mea de elefant şi uit date importante pentru oameni apropiaţi mie. Şi mai trist e că am început să uit şi lucruri care mă privesc pe mine. Spre exemplu, azi am constatat că tocmai s-a făcut o săptămână. De la ce? De la cei 4 ani de la semnarea contractului cu Antena (întâi a fost 2, azi e 3). Evident că, pentru restul lumii, asta contează fix cât contează pentru mine că se-mpuţinează rezervele mondiale de apă şi mor spintecate balenele albastre. Dar pentru mine a fost un moment important. Care mi-a schimbat viaţa. Şi nu ştiu dacă neapărat în bine, dar asta-i altă discuţie. Aşa că m-am gândit să mă mai răsfăţ olecuţă. Şi să mai execut un tradiţional online cu cititorii mei. Cei vechi şi constanţi ştiu regulile. Cei noi află azi că, vreme de 24 de ceasuri, le stau la dispoziţie cu răspunsuri la întrebări.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

238 thoughts on “O mare spovedanie în grup organizat

  1. @Sulaina ceanal: 1. dorm sau ies cu amicii. 2. suntem colegi. 3. n-am o marca anume, folosesc mai multe, de la Davidoff pana la Burberry. 4. da, o sora, cu 11 ani mai mare.
    @aniversari: n-am priceput la ce n-am raspuns

  2. @marian: posibil da, probabil nu
    @Bogdan Cîrstea: ma depaseste intrebarea ta

  3. Victor,
    E calmant pentru suflet statul la poveşti cu prieteni, este o oază în care te reîntorci cu bucurie!
    Ce-mi este tare drag, e gândul că citesc şi simt mult din ce simt oameni cu care nu m-am cunoscut personal, dar mă simt confortabil să îi tutuiesc , să le citesc gândurile, să le împart impresii!

  4. buna ziua! poate ca intrebarile mele au mai fost puse, am incercat, fugitiv, sa citesc postarile de dinainte, daca s-au repetat, nu mai are sens sa-mi raspundeti, altfel, astept cu interes raspunsurile dumneavoastra.
    1) ce invitati v-au impresionat cel mai mult prin anvergura intelectuala, culturala?
    2) care a fost cel mai incomod invitat?

  5. Aoleu-! sa vezi cite o sa mai uiti.Dar tot e bine daca-ti dai seama ca ai uitat.Tot inainte pina uitam de ce vom merge la serviciu.
    Bafta Victore si o cit mai lunga activitate la Antene si nu numai.

  6. @cristian pantilimon: 1. nu ma mai impresioneaza nimeni, demult, nici in bine, nici in rau. m-am obisnuit cu ei. imi plac, insa, voluptatea si claritatea lui Bogdan Teodorescu, precum si eruditia lui Alexandru Athanasiu 2. nu m-a pus nimeni in dificultate. Vacaroiu a fost cel mai alunecos, pe Ponta m-am abtinut sa nu sar cu picioarele, la Ridzi mi-a fost teama sa nu comit vreo neghiobie, cu Vantu am jucat pe sarma.

  7. 1. Care a fost cel mai dificil an/ani din viata domnului Ciutacu?
    2. Va ganditi ca pe viitor sa moderati o emisiune sportiva(evident daca vi se acreste de politica)?
    3. Aveti un vis neimplinit inca?
    4. Mai exista sanse sa vedem emisiuni zilnice moderate de dumneavoastra? Sau doar in anumite contitii?
    5. Credeti ca acel indemn:”Mergeti la vod ca este dreptul dumneavoastra!”, este o strigare benefica? In sensul ca de exemplu sunt oameni, care se duc la vot, desi nu au idee pe cine voteaza si de ce. In felul asta poate ajunge la putere cine nu trebuie, cetatenii romani nefiind inca educati politic.
    6. Un lucru care vi se pare de neiertat.

  8. 1. Din categoriile blog-ului, pe departe, cea mai populata este “Ce-mi provoaca scarba”.
    Conjunctural sau dedicat?

    2. Si apropo de politica, cu scuzele de rigoare, mi se pare foarte sugestiv filmuletul

    3. si daca este util, un videoclip canadian, simplu dar atat de complex, ce te face sa reflectezi asupra vietii moderne.

    Multumesc!

  9. @marian: traiesc, din pacate, intr-o continua scarba
    @Cristian Pop: acu-mi povestesc toate viata? raspund acum, da’ ma opresc dupa. 1. 2010 (pe partea psihica), 1997-1998 (pe partea financiara). 2. nu, dar nu exclud. 3. multe. 4. sanse exista, perspective imediate nu. 5. eu as introduce votul cenzitar, da-i alta discutie. 6. tradarea.

  10. Inca din copilarie, ma framanta si pe mine o intrebare si as vrea sa aflu si parerea ta (fiind cam de-o varsta cu mine, cred ca si tu te-ai intrebat macar o data): cine ar invinge, intr-o confruntare pe viata si pe moarte, Rahan sau Tarzan ? 🙂

  11. am vazut aici ca te uiti la sarituri cu schiurile. care e preferatul tau, daca ai unul?

  12. @claudiu: Hannawald ramane slabiciunea mea, da’ s-a lasat. si l-am adorat pe Ahonen. acu-s mai neutru. Koch sare mult si spectaculos, Morgenstern e de departe cel mai constant, Ammann pare cel mai talentat.
    @Bubulea: merg pe Tarzan 🙂

  13. La mulţi şi faini ani! cu idei multe şi toate deştepte, cu energie şi chef de închis gura multora!

  14. salut si sa traiesti. Doua intrebari intr-una:
    -ce se mai aude cu emisiunea cu Udrea
    – te gandesti sa faci un live cu dictatoru’?

  15. Heeeei! Cred ca se intampla ceva imediat dupa 41 de ani, ca si eu m-am cam ramolit si uit multe. Sper, totusi, ca nu e prea tarziu pentru un LA MULTI ANI din toata inima…si un cantec de la SUM 41 🙂
    Nu pun nicio intrebare, ca-i trecut de 1 si ai scris ca nu mai raspunzi, dar sa stii ca oricand, la Fagaras, te asteapta o tuica super si un vin facut din struguri de Buzau.

  16. Ce IQ aveti??
    Va simtiti coplesit de inteligenta domnului Valentin Stan cand sunteti amandoi invitati in emisiunea “Sinteza Zilei”??
    Care credeti ca este cel mai inteligent jurnalist din trust??
    P.S. Eu as merge pe mana dl. Mircea Badea, are o inteligenta nativa, plus ca mi se pare tonomat de cunostinte din aproape orice domeniu!!
    Am facut paralela cu dl. Stan din cauza ca sunteti mai atipic atunci cand este invitat si dansul si in general raspunsurile dumneavoastra nu au consistenta notabila (in marea majoritate subiect si predicat) nu prea dezvoltati judecati de valoare asa cum o faceti de exemplu in emisiunea “Vorbe grele” sau cand sunteti doar dumneavoastra si dl. Badea in emisiune.

  17. Victore,
    Pe vremea cand era Iliescu presedinte era teoria cu “o parte a presei”. Nu cred ca era scrisa de Basescu sau de acolitii lui.
    Nu incerc sa dau verdicte. Sunt constient ca daca asi face-o ar fi doar pe baza la niste imagini, cu care se joaca excesiv atat politicienii cat si presa, si poate asi ajunge la concluzii gresite. Prin urmare sunt intotdeauna deschis sa ascult si sa (incerc sa) inteleg si alte opinii.
    Daca vrei o parere uite una: presa si-a dat seama de puterea pe care o are atunci cand a contribuit, decisiv, la schimbarea lui Iliescu, in 1996. Din punctul meu de vedere a fost o greseala.
    De atunci, lucurile au mers din rau in mai rau, atat in privinta credibilitatii clasei politice cat si a jurnalistilor.
    In sfarsit: cred ca e cam dificil sa prinzi un hot folosind hotii pe post de vardisti. E ca si cum ai pune lupul paznic la stana. Cand ii aduceti pe SRS si BC in studio, ideile lor (indiferent cat de pertinente si inteligente) sunt afectate negativ de cine sunt ei. Asta este tot un verdict (doar personal si neaplicabil la altii).
    @nostradamus:
    Uita-te din nou la emisiunea lui Gadea. Vezi care sunt cele 10 masuri propuse de Voiculescu. Dupa aceea spune tu care din ele sunt bune si care sunt catastrofale. Eu iti atrag atentia la cea in care spunea ca trebuie sa fie cate un controlor pentru fiecare evazionist. Aia e “buna” rau de tot. Dupa ce le analizezi cu atentie spune-mi la ce concluzie ai ajuns.

  18. Daca ai avea putere de decizie, care ar fi primele lucruri pe care le-ai face din punct de vedere administrativ si legislativ pentru a schimba in bine mentalitatea acestui popor? Stiu, este un drum lung!

  19. Atacul furibund lansat de portocalii contra aliantei celor trei partide cu”orientari politice”diferite este de natura sa ne aminteasca de Al doilea Razboi Mondial cand tari, cu totul si cu totul, diferite social si politic si-au unit eforturile pentru a scapa lumea de un NEBUN! Asa ca nu-i nimic nou sub Soare! Speram ca efectul va fi acelasi.

  20. LA MULTI ANI , VICTOR !!!…
    Esti un adevarat profesionist !!!…
    Succes in continuare !!!…

  21. nu stiu daca te-a intrebat cineva pentru ca nu am putut sa urmaresc la toti ce au scris.
    CARE E LEGATURA TA CU RELIGIA SI CREDINTA?dE CARE PARTE A BARICADEI TE AFLI?
    sincer si mie mi s-ar fi “luat” de tot daca as lucra in locul tau; consider ca ai parte de ce mai josnic in ceea ce priveste conditia umana: minciuna, ura, etc si este foarte greu sa nu pui la suflet toate astea.

  22. Draga Victor,

    Ce ti-ai fi dorit sa fii intrebat dar nu a facut-o nimeni pana acum? Si care este raspunusl la acea intrebare?
    Evreu dupa mama inseama evreu ( dupa legea mozaica- e la fel si in cazul meu). Inseamna ceva pentru tine sau a insemnat in copilarie, in evolutia ta?

  23. Ati accepta sa fiti purtator de cuvant in cazul in care S Oprescu ar fi ales presedinte?
    Pana la urma ce s-a ales de dosarul de colaborator al slugii basesciene T R Ungureanu?Nu este incompatibil ca europarlamentar?
    De ce nu mai este domnu Stan la Sinteza zilei?
    Daca ati putea,pe cine ati convinge sa scrie editoriale la J National?
    Daca V Ciutacu ar fi presedinte,pe cine ar desemna prim-ministru?
    Daca peste 20 de ani cine va intreaba:,,Bai,Victore,care e articolul sau emisiune de referinta al tau/a ta?

  24. @sarah: chiar nu-mi dau seama. poate cate ceva despre istoria femiliei mele. ar fi multe de povestit. religia mozaica nu a insemnat absolut nimic pentru mine. sunt botezat ortodox, am aflat la 17 ani ca-s evreu (dupa regulile lor), am luat act si atat.
    @andreea: nu ma aflu de nici o parte a nici unei baricade. legatura mea cu religia se rezuma la nuntile si botezurile unde am fost nas. plus, extrem de rar, cate un sprit intamplator alaturi de cate o fata bisericeasca.

  25. @marius: sper sa nu-mi faca o asemenea propunere, ca sa nu fiu nevoit sa-l refuz. cred ca-i ingropat pe undeva. Stan mai vine, dar mult mai rar. cred ca raspunsul e doar la el si la Gadea. pe nevasta-mea. fereasca-va Dumnezeu! n-as sti ce s-ai raspund.

  26. @bigradu:
    Am urmarit iar cele 10 masuri :
    1.Reducerea TVA la alimente;
    2.Reducerea taxelor;
    3.Fonduri de “rulment” (garantare) pt. atragerea fondurilor europene;
    4.Imbunatatirea relatiilor cu China;
    5.Regandirea unor masuri (ne)tarifare pt. operatii de import/export in FAVOAREA ROMANIEI;
    6.Eliminarea TVA pt. marfa in tranzit (zonele libere);
    7.Terminarea investitiilor incepute in functie DE IMPORTANTA (strategica si economica);
    8.Reconversia profesionala;
    9.Redistribuirea bugetarilor in functie de necesitatile REALE;
    10.Utilizarea fondurilor europene dedicate PERSONELOR FIZICE sau FAMILIILOR.
    Scuza-ma dar nu gasesc NIMIC catastrofal aici , dar , REPET , nu sunt eu (de fapt NOI) in masura sa apreciez(m) viabilitatea acestor masuri , cu atat mai mult cu cat nu au fost inca aplicate !

    De asemenea observ ca din lungimea interviului ai cautat cu lupa motivatii care , pe langa faptul ca le-ai scos dintr-un context general , incerci sa-ti justifici (chiar fortat) niste verdicte date aprioric , referitoare la Voiculescu si ideile lui !!!

    Pe de alta parte , nu vad care e problema voastra cu Voiculescu , Antonescu , Ponta si ideile lor… ?! Conduc cumva astia tara si ne afecteaza cu ceva teoriile lor? Ati spus ca nu au solutii ; acum ca le au , “le combateti cu manie proletara” fara ca , macar , sa le incercati ! Asta in timp ce Romania , CONDUSA DUPA IDEILE si TEORIILE LUI BASESCU & gashca , SE AFUNDA , pe zi ce trece , INTR-UN RAHAT TOT MAI MARE !!!
    Despre asta taceti chitic , desi ASTA e ADEVARATA PROBLEMA a romanilor ; inventati tot felul de realizari pe care doar voi le vedeti , in timp ce viata romanului de rand devine tot mai catastrofala .
    Spuneti ca astea erau singurele solutii …(?!!) ; poate , dar NUMAI din punctul vostru de vedere , altfel , recunoscandu-va incompetenta si dezinteresul total fata de problemele Romaniei si ale romanului , ar insemna sa trebuiasca , in secunda urmatoare , sa va faceti bagajele si sa plecati de langa “borcanul cu miere”.

    Dar stii ce este cel mai deranjant in toata aceasta poveste … ? Ca , pe langa faptul ca NOI platim hotiile si “oalele sparte” de voi , nu aveti nici ,cel putin , decenta sa taceti dracului … ; mai trebuie sa va mai ascultam si justificarile idioate sau atacurile murdare la toti cei care nu sunt in gashca cu voi . Iar asta deja depaseste orice limita … !!! 😡

  27. Asa cum Mihai Gadea ne mai aduce aminte din cand in cand de Octavian Paler, eu in locul dumneavoastra l-as reinvia in constiinta romanilor pe cea mai mare constiinta romana si anume Petre Tutea. Macar 2 minute in fiecare emisiune as da cate o cugetare din MARELE ROMAN. Numai eu puteam sa stau 13 ani in puscarie pentru un popor de idioti, spunea Tutea intr-un interviu.

  28. ei, evreu…
    dupa adn sunt grec, evreu, turc, si?
    …efectul conteaza, dupa sut, bineinteles!
    nu putem judeca dupa origini… ar fi un demers pe care l-a facut si hitler – nu?
    inteleg ca se cauta legaturi de “rudenie”, subiecte, dar conjunctura poate face minuni.. ete’ suntem in aceeasi oala… Faptul ca suntem ortodocsi, poate, e un câstig. In final.

  29. Of, am pierdut cele 24 de ore…. Vroiam sa iti pun aceeasi intrebare pe care ti-o adresez de ani de zile cand faci acest dialog cu cititorii, anume daca o duci bine cu sanatatea. Sper ca totul este ok din acest punct de vedere. Iti doresc numai bine in toate si iti multumesc pentru ceea ce faci.

  30. Draga Victor ,
    Se implineste un an , zilele acestea , de cand , cu emotii in glas , la Congresul P.S.D. , iti solicitam un autograf , tie si lui Marius Pieleanu (iti mai amintesti ? Erati la o tigara…) . Acum te rog , intra pe botosaninews.ro si poposeste la articolul ,,Afacerile din vamile din Botosani , patronate de un director de la Iasi”,unde se poate verifica inca o data cinismul si lipsa de moralitate a celor din PDL in general si a parlamentarului Marius Spanu in special . Merita efortul ! In rest , mult succes tie si intregii echipe cu care ne alimentezi moralul in fiecare zi !

  31. Pai bine fratilor,ce faceti?Ce s-antamplat cu voi?venind din concediu nu va mai prind,v-a scos din grila Rds-ul, desi am extra.Va smotoceste hunul de “teszari” cum doreste si cand…Dupa GSP acum voi!?Si am cativa amici si colegi de munca revoltati si toate acestea se-ntampla la Oradea!!!In cazul in care nu rezolvati situatia treceti cu emisiunile pe A 1 sau A 3!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.