Noi, semnatarii prezentului comunicat, ne-am asociat pentru a semnala abuzul grav pe care îl face ANAF în materia drepturilor de autor. Acest abuz afectează sute de scriitori, artişti, arhitecţi, jurnalişti, precum şi reprezentanţi ai altor categorii socioprofesionale care au obţinut venituri în schimbul activităţii lor de creaţie.
În mod eronat, ANAF susţine că pentru veniturile obţinute avem obligaţia de a plăti TVA retroactiv timp de cinci ani, cu penalităţile aferente. Aceste penalităţi depăşesc cu mult debitul, ajungându-se asfel la sume colosale, care au început deja să fie oferite opiniei publice într-o campanie menită să ne arate drept beneficiarii unor venituri frauduloase.
În realitate, niciunul dintre noi nu a facturat şi nu a încasat TVA de la beneficiarii operelor noastre şi, ca atare, statul nu avea cum să fie prejudiciat, iar noi nu aveam cum să ne însuşim vreun venit necuvenit. Dovadă că, în fiecare an, in urma analizei declaraţiilor de venit, Fiscul ne-a comunicat taxele pe care urmează să le plătim, noi le-am plătit şi am obţinut în scris descărcarea de la Fisc. Dacă urma să fim supuşi şi altor taxe, Fiscul avea obligaţia să ne încunoştinţeze. În fiecare an, societăţile care ne-au plătit drepturile de autor au fost verificate de aceeaşi instituţie şi, în fiecare an, instituţia Fiscului nu a constatat niciun fel de nereguli. Chiar şi în momentul declarării ca plătitor de TVA statul nu ar încasa sumele pretinse, întrucât societăţile beneficiare ale operelor noastre au posibilitatea de a deduce cuantumul taxei.
Mai mult, demersul ANAF este ilegal, întrucât contravine dreptului comunitar european şi jurisprudenţei CEDO, potrivit cărora acordarea dreptului de exploatare a unui drept de proprietate intelectuală de către autor angajatorului său nu este un contract de prestări de servicii, ci un contract de realizare a operei.
Ca atare, sub nicio formă nu putem fi supuşi plăţii TVA şi, cu atât mai puţin, unor plăţi retroactive şi unor penalităţi.
Avem convingerea că, prin intermediul ANAF, Guvernul încearcă în mod deliberat să-i intimideze şi să-i discrediteze pe jurnalişti, celelalte categorii socioprofesionale, care astăzi sunt somate să plătească TVA, fiind doar victime colaterale.
Înţelegem să acţionăm sub toate formele permise de Constituţia României, de celelalte acte normative, precum şi de legislaţia europeană, pentru a ne apăra de acest abuz. Ne-am adresat deja mai multor case de avocatură şi mai multor experţi fiscali pentru a ne asista în toate demersurile juridice pe care le vom declanşa.
Lista de semnături rămâne deschisă pentru a permite tuturor celor împotriva cărora ANAF face abuzuri legate de drepturile de autor să se asocieze cu noi.
Semnează:
actorii Radu Beligan, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Dorel Vişan, Maia Morgenstern, Dan Condurache, Mircea Diaconu, Mihai Bendeac, Cireşica Litinschi, Lia Bugnar,
Creola Condurache(consultant financiar),
regizorul Dan Chişu,
muzicianul Florin Chilian,
artiştii plastici Nicolae Aurel Alexi, membru UAPPR, Conf. Univ. Dr. în cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti şi Adrian Pîrvu, membru U.A.P. Bucureşti , conf. univ. dr. la U.N.A. din Bucureşti, secţia de sculptură
jurnaliştii Cornel Nistorescu, Sorin Roşca Stănescu, Petre Mihai Băcanu, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Dana Grecu, Oana Stancu, Adrian Ursu, Gabriela Vrânceanu Firea, Radu Preda, Victor Ciutacu, Răzvan Dumitrescu, Dan Constantin, Oana Stănciulescu, Lelia Munteanu, Marius Niţu, Bogdan Chirieac, Ionel Dancă, Rareş Bogdan (Ziua de Cluj, Realitatea TV Cluj), Octavian Hoandră (Ziua de Cluj, Realitatea TV Cluj)
economistul Ilie Şerbănescu,
preşedintele Grupului pentru Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică
realizatorii TV/radio Mircea Badea, Daniel Buzdugan
este vorba aici despre depăşirea acelui plafon pentru PFA-uri, care odată depăşit PFA-ul respectiv devine plătitor de TVA şi deci trebuie să factureze TVA?
Este un demers foarte corect.
Off-topic: La multi ani! V-am simtit lipsa la edita aniversara Antena 3. Am presupus ca sunteti plecat
ziua de azi a fost speciala,emotionanta,vesela,trista,hazoasa.ne-ati lipsit!LA MULTI ANI ANTENA 3!concediu placut!
Am auzit si eu aseara. Nu pot decat sa va felicit!Cu cat mai multi cu atat mai bine..
…..sa semneze acest comunicat numai persoanele vizate care nu l-au votat pe Basescu !!!….daca l-au votat sa taca si sa rabde !!!!!!…..ne-am saturat de ipocrizia asta a celor ce l-au votat si acum se vaita !!!!….
este e una din afacerile profitabile din romanika, sa dai statul in judecata. la cat de prosti sint astia, majoritatea celor ce au curajul si rabdarea necesara castiga procesul. ce e naspa insa e ca nu platesc ei din banii lor ci tot contribuabilii, d-aia ii doare-n cot. japite !
Legea e de cand lumea Victore (asa masuram acum cincinalele) ca e morala sau nu e alta poveste. N-o punem intre ghilimele aici, plictisim auditorul pseudopolitic. O sa fii surprins cand colegi de-ai tai din trust platesc TVA pe drepturi de autor si/sau conventii civile de cativa anisori. Au citit, au intrebat ;), au aplicat. Altii au stiut dar li s-a spus explicit ca “merge asa”. La fel si cu trambitata poveste a taxarii tranzactiilor imobiliare. Detalii tehnice neinteresante, poate la o bere…
@LEXUS: poate colegii mei de trust au si facurat, de cativa ani astia, TVA catre angajator. eu n-am facut-o. iar de la ANAF cine raspunde ca de 5 ani nu s-a interesat nimeni de ce nu se incaseaza TVA de la sutele de debitori si ca bugetul statului e privat de importante sume de bani? dupa vagile mele cunostinte de cod penal, inactiunea lor se poate incadra la abuz in serviciu contra interesului public
tara noastra minunata are peste 100.000 [una suta mii ??? ] legi sau acte normative in vigoare . ce sa-ti fac victore daca tu nu le citesti pe toate .oricum trebuie sa le respecti pe toate .
TVA se aplica pe categorii de contribuabili si nu pe natura de venit. Oricum, platitorul de TVA are dreptul sa deduca TVA-ul, astfel ca ramane in sarcina contribuabilului sa verse la buget diferenta ramasa din compensarea TVA-ului colectat si TVA-ului deductibil, conform declaratiei de TVA. In lipsa declaratiei de TVA, fiscul nu poate evidentia obligatia de plata decat in urma unui control fiscal efectuat in evidenta contabila a contribuabilului, fara de care ii lipseste temeiul sumelor pretinse cu titlul de TVA datorat, cat si al penalitatilor “calculate”, procedura fiind comuna ca in cazul tuturor platitorilor de TVA, persoane juridice, fizice autorizate, s.a. Dar, in fapt fiscul nu are cum sa evidentieze si, deci, nici cum sa colecteze TVA-ul de la persoane fizice, atata vreme cat nu a reglementat un formular, sau o procedura de declarare, prin care acestea sa faca declaratia de TVA, in care, contribuabilii sa evidentieze TVA colectat si TVA deductibil, astfel ca reglementarea care obliga categoriile de contribuabili din discutie, ramane inaplicabila, pana la acoperirea acestei lipse.
O capcana este cea prezentata de seful ANAF-ului si anume, aceea de a asimila anumite venituri realizate pe contracte de drepturi de autor, veniturilor salariale, situatie in care nu se datoreaza TVA, insa obligatiile fiscale sunt mult mai mari, asa ca atentie ca “… la ANAF sunt oameni care,/ Vor sa-ti fure din parale./ Fii atent sa n-o patesti…” (Constantin si Veronica – balada).
Hai, bafta, considerand ca aveti avocati si consultanti fiscali buni, ca altfel(?!?!) va fac astia “bardafff”.
S-auzim de bine!!