Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Muzo, numai la crăpelniţă îţi stă gândul!

Muzo, numai la crăpelniţă îţi stă gândul!

Când i-am zis/scris eu că s-a făcut cât un excavator şi că are nevoie de macara s-o urce pe cal, mi-au sărit în cap deontologii că-s tonomatu’ lu’ Felix şi am ceva de reglat cu dom’ preşedinte prin intermediara de serviciu. Când s-a pronunţat Patriciu că-i grasă, vai, oroare, mogulu’ petrolului şi-a permis afrontul fiindcă l-au dat în gât cu bileţelul roz. Şi fiindcă a fost atât de bazat încât să nu cedeze rafinăria către clan, dar asta rămâne numai între noi, cei câţiva de pe blogul ăsta. Când i-a zis Badea că-i cât balena albastră, cică n-ar avea ţăranu’ gust la femei.

Azi, terasiera a umblat desculţă prin băltoaca a mare. Mai departe scrie-n carte: “Uitaţi, sunt peştişori! Se fac ei mari şi îi mâncăm după aceea!” (Gândul). Maică, eu înţeleg că tu ai fost extrem de săracă-n pruncie şi că visul tău era să nu se termine crăpelniţa, dar mai abţine-te de la balotat, că te faci cât balastiera şi n-o să-l mai prea inspiri – în sens juridic, evident – pe satiru’ ăl bătrân şi ceacâr!

PRECIZARE: Fiindcă pe acest blog au început să urle feminismul şi prostia, se pare că se impun câteva rânduri; de fapt, repostez un comentariu explicativ. Apreciez solidaritatea feminină, dar nu şi feministele de paradă. Orice om mobilat mediu la mansardă pricepe din text că m-am referit la faptul că primul gând al duduii la vederea peştilor a fost să-i mănânce. Luaţi 100 de oameni de pe stradă, de preferinţă de dincolo de gardul Spitalului 9, arătaţi-le un acvariu cu peşti si vedeţi câţi dintre ei scot harpoanele.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

272 thoughts on “Muzo, numai la crăpelniţă îţi stă gândul!

  1. o sa ajungem o natie de voyeristi si de zoofili. La Ciutacu se admira caii, la MosCalifar toaca unii marunt despre Blaga si catei, iar la Iordache Roxana cum deschizi site-ul se chioraste la tine o pisica.
    Te mai miri ca luam tot felul de boli de animale, de la gaini, de la porci etc.
    Eu ma lipsesc si ma duc sa ascult niste muzica.

  2. Feministele genuine doresc ca femeia sa fie respectata si apreciata pentru intelect si spirit. Feministele genuine nu manifesta pic de simpatie pentru personaje frivole precum Udrea. Cele mai dure (extrem de misogine, in aparenta) aprecieri facute Elenei Udrea le-am auzit de la feministe genuine.

    Am auzit-o ieri pe EBa spunand ca ea a fost votata majoritar de tinere femei intelectuale. Intelectuale ca si ea, probabil… Maestru’ Cristoiu e feminist sau tanara intelectuala?

  3. Din poza se vede destul de clar ca Elena Udrea are curul cat al calului pe care se suie !

    Cred ca i-a fost foame rau cand era mica , altfel putea sa se abtina macar in perioada mandatului .

  4. S-a dus la vale!:)) Nu mai este buna nici sa o urci cu “cricul” pe cal!

  5. bai tati… io as da in ea ca surdu’n clopot… si cred ca face si frumos

  6. Draga Domnule Ciutacu,

    Va scriu acest mesaj in calitatea de telespectator al posturilor de televiziune Antena 2 si Antena 3 dar care are o anumita pregatire.
    In numeroasele emisiuni la care ati luat parte cat si in articolele pe care le-ati scris pe blog si in Jurnalul National anumite lucruri pe care le-ati spus mi-au atras atentia.
    Agresivitatea unui jurnalist este de admirat intrucat aceasta poate fi un atu in multe discutii pe care acesta le poarta in compania unui demnitar, spre exemplu. Faptul ca dumneavoastra sunteti agresiv din acest punct de vedere nu poate fi negat insa aceasta ofensiva pe care dumneavoastra o duceti impotriva unor persoane depaseste acest nivel al investigatiei jurnalistice transformandu-se in atacuri impotriva persoanelor in cauza. Daca analizam acest articol al dumneavoastra despre doamna ministru Elena Udrea observam vaditul dumneavoastra dispret fata de aspectul fizic al acesteia. Imi permit a va sesiza un lucru pe care se pare ca l-ati scapat si anume ca, astfel de remarci pot avea un efect negativ, si nu este cazul sa insistam, asupra persoanelor in cauza cu precadere asupra femeilor. Cu tot respectul, acest articol reprezinta o incalcare atat a eticii meseriei de jurnalist cat si a codului bunelor maniere, intrucat unor domni, asa cum sunt si Dinu Patriciu, Mircea Badea si dumneavoastra, cu atat mai mult jurnalistilor, nu le este permisa exprimarea acestor remarci in astfel de termeni.
    Ma voi referi acum la o alta fateta a jurnalistului Victor Ciutacu. Intr-o editie a emisiunii “Sinteza Zilei” v-ati declarat contestatarul numarul unu al lui Basescu, sintetizand astfel atitudinea pe care o afisati in toate emisiunile. Nu simpatizez cu nimeni si nu e vorba de Basescu, Antonescu sau Iliescu, dar, din nou cu tot respectul, imi permit a va sugera sa considerati inca o data Codul de Etica pe care l-ati citit atunci cand ati intrat in jurnalism si care mentioneaza ca un jurnalist trebuie sa dovedeasca impartialitate si obiectivitate atunci cand isi exercita meseria.
    Ceea ce gandesc eu ca ar trebui sa faceti este sa va pastrati agresivitatea dar sa va reevaluati pozitia pe care o luati in activitatea dumneavoastra si sa renuntati la limbajul plin de termeni peiorativi sau jargon cu menirea de a ataca persoana. Reporterii sau redactorii de la BBC, CNN sau Euronews sunt capabili de a obtine informatii pretioase de la oamenii pe care ii intervieveaza fara a cadea in trivialitatea unor cuvinte nepotrvite. Este foarte cunoscut de asemenea faptul ca reputatia pe care si-au format-o acestia este rezultatul impartialitatii, al obiectivitatii lor si al acuratetii cu care prezinta realitatea. La dumneavoastra, dupa cum indica raportul de audienta, se uita multa lume iar aceasta va aduce o responsabilitate in plus de care trebuie sa tineti cont in orice moment.
    Va multumesc pentru faptul ca ati considerat acest mesaj.

    Cu respect.

    P.S.: Unii de la televiziunea din care faceti parte, si chiar si din posturile concurente dumneavoastra au tendinta de a desconsidera deontologia. Ar trebui insa sa tina cont de faptul ca acest cod al eticii in jurnalism a fost conceput, si asta poate recunoaste oricine, de catre niste oameni cu o pregatire superioara jurnalistilor romani care dispretuiesc acest cod cu scopul de a avea o mass-media onesta, asa cum ne dorim cu totii.

  7. Nu numai că e grasă, dar ia proporţii pe zi ce trece. La celebra paranghelie de după alegeri era umflată de-a binelea.
    Eu în locul ei, când m-aş aşeza la masă m-aş gândi că sunt destule curvuliţe mai tinere şi mai suple care ar cădea instantaneu în braţele sublimului conducător. Şi nu de alta dar se duce dracului ditamai cariera politică.

  8. Iar eu nu m-am referit la tine, ci la Patriciu. Ce sa ceri, urla feminismu’-n mine!

  9. is cam trist in ultima vreme,nu-mi prea arde de ris,dar rindurile alea,inegrite,mai de la urma…m-au facut…sa ma pufneasca risul.Ce tara trista avem.
    La multi ani,Victor !

  10. prima poza e bestiala – copanel de cal, copanel de elena…
    dar in a doua poza cine e masculul? cocos sau solomon de la craiova?

  11. In ciuda faptului ca sunt si femeie si feminista si divortata, consider ca ati scris foarte pertinent si cu dreptate despre doamna in cauza! Acolo unde este prea mult, se vede ca este si cu ochiul liber! Ce sa facem? Sa purtam toti ochelari de cal ca sa ii facem doamnei pe plac?
    Decat calul, mai bine ar incaleca o bicicleta!

  12. uite asha s-a ajuns si asta… se gandeste numai la ea… In loc sa zica : “uite, pestisori, ce dragalasi sunt !”, pe ea a dus-o capul direct la a-i manca. Poate ca e mai bine pt tine uneori sa fi asa, poate ca nu suntem noi, ceilalti facuti pentru lumea asta si poate d-aia se imbogatesc ei pe spinarea noastra… Mai, sti, Victor, poate pestisorii suntem chiar noi

  13. Ce sa-i ceri uneia ca Udrea ? Din partea mea sa se faca cat Zoe Petre, ma doare-n teava.
    Mie imi pasa de tupeul si nesimtirea in expansiune galopanta, de faptul ca la alegerile ce tocmai au trecut, s-au comportat ostentativ, aratandu-ne ca se pisa pe noi , pe constitutie , pe bunul-simt si pe toti cei care nu le sustin marlaniile.
    Somnul natiunii fata monstrii ! ( i-a fatat deja).

  14. De ce n-am da o tenta religioasa afirmatiei ministeresei? Poate s-a gandit la ‘dezlegare la peste’ in ziua de 21 iunie?!. Ce ziceti? Ca doar stie dansa, ca dupa consumarea acestui aliment, nu te paste spitalul!

  15. Dom’ Victor, vă dau zece motive s-o lăsaţi în pace odată, că se supără… 🙁 şi mi se frănge inima… 😉
    1. Nu-i frumoasă, da’ tare-ar vrea să fie
    2. Nu-i deşteaptă, da’ aşa vrea ea să pară
    3. Nu-i admirată de toţi, da’ are un admirator care-i cel mai tare şef
    4. Nu-i grasă, da’-i pufoasă tare
    5. Nu-i în stare să facă ceva la Minister, da’ le are cu mopu’& andrelele
    6. Vobeşte multe, da’ nu ştie când să tacă
    7. Nu spune vorbe-n vânt, da’ mai ales când are bileţele
    8. Mănâncă peşti, da’ a botezat un ied(deci are grijă de animale)
    9. Nu-i bogată, că banii-s ai lu’ bărbat’su
    10. Cel mai important motiv: vedeţi că-l supăraţi pe şefu’, că nu ‘mata ai pus-o şefă peste băi, mănăstiri şi trăsurici de plimbat prin Patrie; că şefu’ a pus-o! ‘ţeles!
    Ioi, ce v-am zâs-o, amu chiar că o lăsaţi în pace! 😉

  16. Domnule Ciutacu,aparitiile dvs.(televizate ori scrise)reprezinta pentru mine le joie de vivre…Sunt si eu,ca multi altii(sper) al dracului de derbedeu,insa acest “status” este exact cel care nu ma impiedica sa observ impostura,megalomania si fatarnicia celor care ne-au diriguit si ne diriguiesc inca… Dobitocii astia,ciocoii astia”noi”(,ah ,neica Filimon) sunt,pur si simplu,niste fraude ambulante…In fine,revenind la subiect,de-a lungul timpului am ramas frapat de prostul gust de care da dovada madama in cauza cat si de cei care-i acordau titluri de frumuste.Sincer,mutra duduitei imi inspira fata unui mascul vartos(o mustata-i mai lipseste),iar de proportiile domniei sale,ce sa mai spun,cred ca l-ar fi atatat doar pe P.P.Rubens.Iar de una dintre ultimele aparitii ale domniei sale am ramas,sincer,extaziat:seara,jucam tenis,promovam turismu’,a doua zi,dimineata,votam la Paris;seara,cu o figura obosita,la Bucales (unde-ai fost tu,Flutur,Doamne,s-o aduci si pe ea cu avionu’,precum pe Lumina de la Ierusalim?!)pupam EBA si participam la chef(impiedicandu-ne la iesire)…Si ce dracului,chiar nu i-a observat nimeni lantoiul ala de prost gust care atarna la beregata?!Pe bune,semana cu unul de ancora…,oops,sorry Base,fara aluzie…

  17. Va invit sa o nu mai o ofensaţi pe doamna Udrea, voi aţi auzit de forme Rubensiene, de Leda si lebăda are precursori iluştri, la Viena am dat lumea pe spate cu lebedele. Un pic de respect derbedeilor 🙂

  18. Va rog sa-mi permiteti sa abordez alta tema si va rog domnule Ciutacu si stimati colegi comentatori sa va ganditi si sa comentati situatia in care Basescu castiga alegerile si guvernul este condus in continuare de Boc.Ma intreb ce impozite vom avea incepand cu 2010?ce se va intampla cu salariile si pensiile?cum vor fi respectate drepturile noastre?cum va fi hartuita presa ostila puterii?cum vor supravietui societatile comerciale?cum vor fi cheltuiti banii publici?cat de politica sau apolitica va fi justitia?cum va fi nivelul de trai de dupa alegerile prezidentiale?.Incercand sa gasesc raspunsuri la intrebarile de mai sus,am inceput sa am frisoane.

  19. N-am avut net cateva zile, am privit deci la tv si n-am avut replica. Am vazut-o pe duduia aia de la bec sprituindu-se cu marinaru’, am vazut veselia de la pedele la alegerea micutei (era sa zic nicusor, dar un minim respect pt memoria fam ceausescu e necesar, timpul dovedindu-ne ca n-au foat ei cei mai rai!), am vazut cat de buna membra de partid e madam prular si m-am si gandit ca, la fel ca pe vremuri, daca marinaru’ avea baiat, musai ma-sa baiatului o alegea de nora, asa buna de gura si bine instruita pe linie de partid e madam iacob prizzi! Am vazut mai ales femei zilele acestea, politice desigur, un adevarat harem de dudui blonde si brune, toate tinere, bogate si nurlii, toate active la maxim, gurese, obraznice, toape si tute. Desigur, madam cocos e de departe cea mai cea, in primul rand sfintita fiind dansa si la propriu si la figurat de contactul nemijlocit cu marinaru’, atat ca consilier cat si ca ministra. Sigur ca dansa e cea mai plimbata, cea mai rasfatata, cea mai finanatata, cea mai servita, cea mai lingusita, cea mai hranita, cea mai vizibila si mai vocala! Nu ne miram, deoarece duduia cocos e si cea mai capabela!

  20. “Când i-am zis/scris eu că s-a făcut cât un excavator şi că are nevoie de macara s-o urce pe cal, mi-au sărit în cap deontologii că-s tonomatu’ lu’ Felix şi am ceva de reglat cu dom’ preşedinte prin intermediara de serviciu. Când s-a pronunţat Patriciu că-i grasă, vai, oroare, mogulu’ petrolului şi-a permis afrontul fiindcă l-au dat în gât cu bileţelul roz.” , hai Victor si Gabriel si Ciutacu , recunoaste ca ai facut grasa o biata femeie ,o avocata cu multe succesuri, o blonda , vopsita bine’nteles. 😛

  21. SCLAVII>>>
    Toti vorbim si politicienii se adapa cu fapte. Vezi Eba si altii…V-au golit de voi insiva (ma refer la jurnalisti) si v-au umplut cu ei. Sunteti sclavii unor cratere sociale si umane, pe care nu le veti umple niciodata. Ce fac jurnalistii de azi nu e : functia de informare a presei sau presa ca un caine de paza al societatii. Tot ce face mass-media acum se numeste: sclavagism. Sunteti sclavii sistemului, al politicienilor, al propriilor sefi (care nu au principii si norme pt a conduce o institutie mass-media) si sclavii neprofesionalismului. Traiasca UK

  22. Tocmai l-am auzit la A3 pe ministrul Ferrari Bazac vorbind despre “decesurile” cauzate de gripa porcina .
    “Limba noastra-i o comoara / In adancuri infundata … / Dezgropati-o , BAAAAAAAAAIIIII , odata !!!! “

  23. Femeia asta e intruchiparea prostului fudul, dupa ce ca e mare cat casa, se mai imbraca si ca o pitzipoanca, in roz si alte chestii din categoria asta, imi vine s avomit cand o vad, daca si asta are imagine de ministru atunci eu ar trebui sa fiu presedinte:D
    P.S. sunt femeie, dar n-as vrea sa intru in categoria asteia & co…

  24. Madame Udrea, planturoasa preferată a camionagiilor are acum proporțiile unei șunculoase. Duduia la 36 de ani, cu fundul cât malul, bașca înveșmântat în alb-neapărat, mulat(Quelle horreur!) are tupeu din gros. Politic și vestimentar.
    E musai s-o înscrie gospodina ridzi-piți, pe Duduia, la orele de sport. Dar nu la acelea scoase din programa școlară, ci la sporturile tineretului pedelisto-ebaisto-pesedist.

  25. Nu rafinaria i-au cerut-o ci cash. Ca sa poata contribui si alta data. Verifica sursa.

  26. culorile celor doua specimene sunt al naibii de bine puse! doamna a ajuns cam cat o iapa, nu-i mare diferenta intre cele doua; decat ca si calul are demnitatea lui!
    respect

  27. macar calul duduii udrea sta in picioare.calul europarlamentarei EBa statea culcat…

  28. Stimatilor, domnul Ciutacu isi exprima prin acest post ingrijorarea ca silueta doamnei Nuti ar putea avea de suferit daca nu renunta la obiceiul de a baga in gura orice lucru pe care pune mana…

  29. Ori esti chior, ori esti orb! Din 2 una, ca altfel nu stiu ce sa zic! Poti sa spui despre Udrea multe, dar nu ca e grasa…… fugi repede si schimba-ti ochelarii! Sau erau aburiti cand te uitai la TV???

  30. Bai, oameni buni, din pacate Romania nu ocupa tot timpul numai oamenilor din tara asta! Mai sunt si animale – cai, pesti etc… Sa-i suporte si ei, nu numai noi, desi nici noi nu i-am votat, nici ei.

  31. dar de ce instigi la exterminarea stomacala a pestisorilor? Nu inteleg, chiar nimeni nu-i apara pe pestisori de balena?

  32. Iote: E UD (după modelul E BĂ) calul. Sau nu, peştele! Dar se face el mare…

  33. genial, genial, genial!!!voi- si aici ma refer la tine ,la d-l mircea badea(acum ma uit la emisiune, ca sunt doar telespectator fidel)si d-l gadea sunteti geniali!!!va citesc blogurile,dar nu prea comentez!cu referire la articol-am rassssssss!!!:))))))))

  34. Asa “ziaristi”… asa tara. Abia astept sa plec dracului de-aici unde uitandu-te la un post de stiri adormi in 5 minute iar la concurenta iti vine sa vomiti.

  35. @ciutacu, care ii raspundea Mariei sa nu-si mai posteze povestea impresionanta peste tot. Pai, chiar asa, baiii, fraierilor, baiii, oamenilor de rand, bai, pulime, gura, ciocu mic, hai. Nu ne veniti noua, presei, cu povestile voastre de viata, scrise stangaci, fraierilor! N-avem noi treaba sa fim vocea voastra, prostilor, cum n-au treaba nici politicenii sa va reprezinte interesele. Noi suntem smecheri, suntem prieteni cu astia din politic, avem NOI povesti impresionante de spus – de exemplu, cum ne-a injurat Boc la televizor sau cum pleaca Raduleasca la Monte Carlo. ASTEA sunt adevaratele povesti impresionante pentru tara, care trebuie spuse si scrise pentru istorie!
    Si evident, daca e cineva care ne critica e, musai pus de basescu.

  36. dealu i deal si valea i vale elena i “fata” pina moare………..,aha,da,da

  37. fara suparare, domnule Ciutacu!si dumneavoastra si Mircea Badea de la o vreme aveti in privinta persoanelor mai plinute niste vederi ca sa spun asa..fascistoide. mai lipseste sa ii mai gazati pe cei plinutzi, ca sa va simtiti voi bine in pielea voastra.
    dna Udrea arata inca FOARTE BINE!
    dar nu ai dumneata ochi de vazut!
    ps- va credeam pe amandoi ceva mai destepti.dar mai ales mai…umani. sa nu iubesti omul, indiferent de cum arata, inseamna ca lipseste o componenta importanta din suflet, necesara oricarui om normal. ma mira ca va lipseste!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.