UPDATE: Motivele plecării, plus intimităţi nevinovate de trust, în acest interviu
A zis-o aseară Mihai Gâdea pe post, a devenit oficială. Rămân în trust, voi face, săptămânal, aceeaşi emisiune, doar că pe Antena 3. Şi, ca nu cumva să am impresia că a venit vremea odihnei dinaintea pensiei, o să continui să fiu invitatul (cvasi)permanent al emisiunilor politice-fanion ale postului. Cred că, după mai bine de şase ani la Jurnalul Naţional şi aproape trei ani şi jumătate de emisiuni zilnice la Antena 2, mi-am câştigat prin forţe proprii acest statut. Nu m-am certat cu nimeni, nu m-a salvat nimeni, nu am luat locul nimănui, nu am făcut vreun favor cuiva, nu mă deranjează (ba, dimpotrivă) frecvenţa săptămânală a emisiunii (eu am ales varianta asta, dintre mai multe existente pe masă) şi, oricât de tentantă ar fi ipoteza, mogulul nu are absolut nici o legătură cu (sau implicare în) decizia mea.
Au existat şi alte oferte ferme şi concrete (inclusiv una de natură strict politică), nu le voi detalia, nu sunt fotbalist, să mă pună impresarii pe tarabă şi după aia să mă fălesc cu refuzurile mele. Cei care m-au dorit există-n piaţă şi-n viaţa publică, sunt vii şi n-am nici o îndoială că, la nevoie, pot confirma, deşi chiar nu văd care ar fi relevanţa informaţiei pentru cititori/telespectatori. Interesul lor pe timp de criză, încercarea de a aduce un om deloc ieftin fix când toată lumea îşi reduce efectivele şi cheltuielile, mă onorează. Din partea mea, decizia luată nu-i nici act eroic, nu-i nici sacrificiu, nu-i nici şansa vieţii. E o combinaţie de stabilitate şi normalitate.
Draga domnule, va rog sa nu va suparati dar vreau sa va spun ceva care nu e legat de subiect. Telespectator fidel al Antenelor am fost deseori obligat sa optez intre oferte simultane ale acestora. Regret s-o spun: la nivel general de Antene ar trebui sa fie o minte care sa coordoneze programele pentru ca sa nu se “canibalizeze” intre ele. Poate: o linie de emisiuni politice A1 -> A2 -> A3 la ore consecutive; o linie de amuzamente; o linie de cultura.. nu stiu, nu sunt specialist. Stiu ca mi-e foarte draga Andreea Berecleanu dar se suprapune cu A3; la ora 21 si 30′ mutam de pe A2 la A3 la Gadea… Andreea Berecleanu nu se poate bate cu Esca pentru ca e Observatorul e “canibalizat” de linia de stiri A3. Chestia asta cu “vazutul de sus, in ansamblu” este deficitara in toata gandirea romaneasca. Nu se gandeste nimeni sa coordoneze ansamblul. Vezi si economia: se incep 70 de mii de investitii deodata. Ar trebui sa se investeasca in cascada…s.a.m.d.
Felicitari dle Ciutacu, si personal va multumesc ca existati ca mai pot invata si eu cate ceva de la altii mai destepti ca mine, asta le spun si copiilor domne inconjurati va de oameni destepti de la care aveti ce invata si care sa va ridice, si chiar daca v am descoperit mai tarziu ca blog si emisiune imi pare rau, doar ca am pierdut ceva timp in rest sa auzim de bine, si oricum sunt fan nr.1 antene(ma uit cam la tot ce inseamna antene1,2,3 si euforia ca il iubesc pe Dr.OZ0 va asteptam, dana
Acum îmi dau seama că nu e deloc off topic. La urma urmei, e vorba de valoarea ta şi a voastră, în general, oamenii Antenei 3, vizavi de cea a altor neputincioşi care mai si pupă ceva scârbos.
Aţi strâns rândurile bine de tot şi-mi place asta foarte mult. Iar noi suntem aici şi ştiu şi…ceilalţi acest lucru.
🙂
Eu am o intrebare pentru tine. Cand vom vedea capuri in gura si suturi la oo si PSD/PNL-ului? Ei ar trebui sa reprezinte alternativa, asa ca sunt cel putin la fel de importanti ca astia de compun guvernul. E clar ca lumina zilei ca beneficiaza de protectie din partea trustului. Nu crezi ca ar fi indicat sa-i mai taxati si pe astia din cand in cand? Doar n-or fi sfinti. Aproape ca nu se aude pe la voi cand unu’ de-asta face cate o magarie. Ma gandesc ca daca tot loviti in “deontologii” lingatori de fund pedelist, ar fi bine ca voi sa nu fiti in tabara opusa, ci undeva la mijloc.
Cica e bine sa te feresti de locuri f. aglomerate ca acolo se petrec (uneori) lucruri rele !? Nu devine A3 un loc prea aglomerat ?
@Ciprian: tocmai isi iau de la mine de cateva zile bune. si eu “urari de sanatate” de la postacii si fanii lor 🙂
Fiecare cu postacii lui. La fel cum tu primesti “urari de bine” de la postacii pedelisti, si ailalti primesc aceleasi urari de la postacii pesedisti sau penelisti. Mult succes si minte limpede iti urez (nu zic ca ai sau nu nevoie, doar ca asta nu strica niciodata).
Ma bucur!
te/om urma si pe antena 3, ce sa facem. vinerea, cum aud, e chiar ok. cu o singura conditie: nu cumva sa/si bage coolmogul coada si sa te puna la concurenta cu top gear, ca atunci rupem prietenia si ne vedem numai in reluare :). Oricum, ca strategie, tare faza cu vestea bubuita pe surse // Ciutacu pleaca de la A2//, cu precizarea venita dupa o saptamana, ca pleaca ici colea o palma de loc, la A3. A prins de balamuc. Si/l banuiesc si pe maestrul badea de aceeasi manevra
E bine ca acum nu mai baleiez pe posturi si ca am posibilitatea sa va vad pe toti dragi mie si ma refer si la Gadea si la Badea si la toti jurnalistii minunati de la A3,s-a creat o familie desteapta.Succes si voi fi acelasi fidel privitor,sa auzim de bine.
vă felicit,numai bine! dar de ce aţi părăsit fb-ul? ştiu că pare o întrebare stupidă/penibilă (raportat la evenimentele mult importante care se desfăşoară în viaţa dvs). Dar…cineva suferă 😀
p.s. nu mi-aş fi permis să scriu chiar pe blogul dvs. dar sunt intrigată şi trebuie să mă manifest!
ma bucur ca nu o sa fiu nevoit sa schimb postul ca sa te urmaresc. multumesc
Ma bucur ca ramaneti in trust.Succes in continuare, mie , personal, mi-ar fi parut rau sa plecati la alta televiziune.Va voi urmari, fie chiar si pentru faptul , ca locuim in acelasi cartier “super” al Bucurestiului.
Ai dreptate. Asa-i colegial si asa as fi raspuns si eu. Specia emisiunilor prestate de el imi repugna. Poa’ să fie cea mai bună din încrengătură sau regn … stupizenia-i stupizenie. ”Gusturi decât”! La A3 te asortezi mai bine.
Ma bucur la vestea ca ramai in trust.
Felicitari pentru inteleapta decizie de a aparea “doar” o singura seara pe sticla. E un semn de maturitate la care putini jurnalisti in RO au ajuns, iar dintre ei, putini sint aceea care isi permit acest “lux” fara sa isi piarda autoritatea. Felicitarile mele ar fi “sarace” daca nu ar fi impanate cu o intrebare de circotas: pe cind un volum de “intrebari grele si destainuiri” publicat chiar pe baza materialului de pe propriul blog?
Hei,la mai mare si ma bucur tare mult!Voi urmari cu placere si Vorbe Grele si Sinteza…..aveti “super-echipa”. Dar as avea si eu o rugaminte la tine,poate ma lamuresti:unde-i Anca Florea? Turbez dimineata fara ea si nu stiu cum,dar n-am fost pe faza la ultima ei emisiune,si nu stiu cand reapare. Abia o astept si pe ea. Bafta pe mai departe si arde-i pe nemernici si din partea noastra….zi de zi!
Eram sigur ca ramaneti in trust dar o mica nesiguranta tot aveam undeva in subconstient, nesiguranta pe care mi-a spulberat-o definitiv promotionalul dlui gadea, difuzat sambata, ca doar nu va introducea intr-un promotional nou-nout, daca ati fi fost pe picior de plecare din trust! Mi-a venit inima la loc aseara, lucrurile au revenit la locul lor si-am trait simtamantul absolut surprinzator si inedit, ca, in sfarsit, niste baieti buni discuta serios si preocupati si despre viitorul meu! Si dl gadea, si dv, si dl tudor si dl ponta ati pus lucrurile la punct, ati analizat, ati planuit, ati avut aerul ca, impotriva tuturor oprelistilor, veti face pe dracu-n patru si, asumandu-va riscul, cumva, veti rezolva problemele de viata si de moarte ale noastre, ale tuturor! Acum sa nu ma credeti vreun naiv ori vreun visator, inteleg realitatile, dar asta am simtit aseara si al naibii ce mi-a placut! Va urez bun venit la A3 si sa ne vedem cu bine!
Si ieri, Ralu ar fi implinit 51 de ani!
Iti argumentezi decizia stramutarii de la o Antena la alta in mod serios si corect, de aceea (decizia) trebuie respectata.
Mi s-ar parea interesant (si inedit) sa vad, intruna dintre viitoarele dumitale emisiuni, cum s-ar explica doctrinile care, vezi Doamne, stau la baza fiintarii partidelor politice romanesti. Adica ce le face sa fie diferite intratat incat sa se tot juganeasca unii cu altii.
Cu alte cuvinte, as vrea sa inteleg ca ceea ce in realitate in face pe unii sa fie intrun partid si pe altii in altul, este profunda lor identificare cu dreapta, stanga, etc. Ca d’asta se baga in ele (ele – partide) si nu ca se se ajunga sau sa parvina.
Multumesc.
Foarte bine, felicitari, acolo e locul tau, nu printre emisiunile de cancan ale Antenei 2
Domnule Ciutacu,
Ma bucur sa aud vestile acestea. Daca dumneavoastra, domnul Gadea si domnul Badea ati disparea, TV-ul meu ar fi fost de mult timp la groapa de gunoi. Nu, nu-s vorbe goale.
Toate cele bune,
Tudor
P.S. – Sper sa va placa acest video. Din pacate i s-au scos subtitrarile in engleza dar cred ca o sa va placa si fara ele.
http://www.tackfilm.se/?id=1283272221046RA27
P.S.2 – Acesta va recomand cand sunteti suparat, sa aveti cu ce sa va amuzati. Sper ca nu va suparati si sper ca aveti simtul umorului. 🙂
http://en.tackfilm2.se/?id=1283271972421ID180
E mult mai bine pentru mine . Nu urmaresc decat doua canale in principiu , A3 si RTV . Intram pe A2 doar pentru tine , dar uneori uitam . Cel putin de-acum imi va fi mai usor .
Buna seara Dle Ciutacu.
Imi pare rau ca ramaneti la A3…OTV era cu mult mai bun, mult mai multa audienta, independenta mai mare.
Mult noroc totusi.
Ma bucur Victor pentru schimbarea facuta. Io m-am plans de mai multe ori in legatura cu orele de emisie si iata ca s-a rezolvat si asta.
Sper sate vedem si auzim cat mai des si in timpul saptamanii.
La mai mare!!!
The Show Must Go On. Şi nu numa’ pă youtube 😉
Eu am senzatia ca opozitia este facuta la aceste televiziuni.Cu inteligenta si curaj. Felicitari si succes in continuare!
Multa bafta in continuare !
Ma bucur 🙂 , oricum pe A2 emisiunea ta facea o nota discordanta , dar se incadreaza f.b. pe A3 !
Felicitari pt. prezentarea echilibrata si foarte pertinenta a acestei informatii mult-asteptata , fara aroganta , fara falsa modestie , fara ocolisuri , dar totusi pastrand discretie… !
De fapt , in stilu-ti , in general , caracteristic … 😉
Daca e ok pentru tine, atunci bafta multa iti doresc! Cred ca vei avea mai mult timp pentru familie, ceea ce e super!
Cat despre stabilitate si normalitate, exista job-uri si job-uri dupa cum exista oameni si oameni.
Eu una nu sunt si nu voi fi stabila in ceea ce priveste locurile de munca pentru ca, in domeniul privat (pana acum am lucrat la multinationale si la banci) iti poti negocia binisor salariul la angajare, asta daca ai ceva experienta in spate, dar apoi nu mai vezi marire decat peste 2-3 ani de munca, sau daca se mareste salariul de la an la an este nesemnificativ, desi calificativele sunt foarte bune: meets expectations, exceed expectations, etc.
Asa ca, pana acum, mi-am schimbat job-ul din aprox. 2 in doi ani, acum am un salariu bun, s-au implinit doi ani si ceva de cand lucrez aici dar deocamdata nu vreau sa plec nu pt ca e criza ci pt ca imi doresc un bebe si vreau sa ma concentrez numai asupra acestui aspect (analize, doctori, etc) si apoi mai vedem. Nu stiu daca te-am plictisit, imi pare rau daca am facut-o. O seara frumoasa!
Bafta si audienta!
He, he! Eram sigură! Oricum, omul sfinţeşte locul, nu prea contează de unde daţi “Vorbele grele” la… greu! Acolo era şi locul emisiunii! Oricum, avem vorbele grele şi în alte emisiuni şi e… perfect! Eu sunt “fan” Antena 3 şi acum e mai uşor cu telecomanda.
Baftă în continuare!
P.S. Aveam un cunoscut care-mi zicea mereu: cine-şi schimbă locul îşi schimbă norocul…
Vineri seara, ora cam nepotrivita. La ora aia omul se mai duce la o bere ceva, ca destul injura politicienii toata saptamana. Imi pare rau ca nu o sa te mai vad de luni pana joi, dar probabil ca era foarte greu de facut fata.
Succes.
Felicitari si succes!:)
Ole tus huevos!!!!!
Nu conteaza. Tot Victor Ciutacu te cheama.
Excelent !
Am vazut o reclama la Antena3 cum ca joi seara la Sinteza zilei o sa fie invitat “Umil Boc”,mi-as dori foarte mult sa participi si tu la emisiune sa-i pui urmatoarea intrebare: de ce esti tu dobitocul dracului? si el nu-i o marioneta.
Mult succes!
O, ce veste minunata….Si nici n-a venit Craciunul….Pentru ca eram obisnuiti cu tine aproape zilnic, as sugera ca intr-o anume zi a saptaminii sa ai prezenta stabila alaturi de Mihai la Sinteza zilei. Iar daca in aceeasi zi ar fi prezent si Bogdan Teodorescu, a carei lipsa o resimtim, ar fi ideal.
Ma bucur ca de data aceasta va pot urmarii toata emisiunea si Nu “va mai impart cu SINTEZA ZILEI”. Antena 3 este postul meu preferat. Mult succes.
stiam eu! super. apropo, ce parere ai de ce au facut huidu si gainusa? (spotul ala cu circul de stat, atac la tine, gadea si badea)
Draga domnule Ciutacu,
ma bucur ca ramaneti la antena, nu conteaza care numar…dar e bine ca ramaneti. emisiunile dvs, in general, sunt super, asa ca, ar fi fost pacat sa plecati. as dori, daca se poate, la o viitoare emisiune, o scurta analiza asupra urmatorului subiect : nu considerati ca basescu este singurul politician care face ce a spus in campania electorala? sa va spun si de ce : daca s-a ales presedinte, nu au venit comunistii, nu au venit minerii, nu a luat vantu, posta si nici voiculescu, sarea. ce daca romanii o duc prost, ce daca se moare de foame iar salariile nu ajung de la o luna la alta, ce daca nu mai sunt medicamente…toate astea sunt un simplu mizilic pe langa promisiunile onorate de presedinte…
va dati seama ca este doar o gluma. stau si ma intreb oare unde o sa ne oprim din caderea asta si daca ne vom mai reveni vreodata…
cu deosebita stima,
Bogdan Catalin
Bravo VICTOR CIUTACU si mult succes in continuare!
Bravo!Te asteptam!
Nu am mai comentat pe blogul dumneavoastra datorita sentimentului de “sila” generat de unele ineptii “savante” ale unor comentatori.
Va astept cu nerabdare revenirea pe ecran.
Acum simt nevoia de a redacta si eu un posibil scenariu:
1. Remaniere formala a patru ministri: Seitan, Berceanu, cel de la agricultura si comunicatii (nu i-am numit pentru ca nu s-au remarcat prin nimic – nici macar negativ).
2. Motiune de cenzura care trece.
3. Suspendarea presedintelui.
4. Castigarea alegerilor prezidentiale de catre Dan Diaconescu.
5. Numirea ca prim ministru a lui Traian Basescu.
De ce acest scenariu? Pentru ca actualmente, Dan Diaconescu (care a capatat ceva notorietate datorita diversiunilor politiei politice basesciene – D.N.A.) iar electoratul majoritar roman este foarte usor manipulabil.
Un ,,om deloc ieftin,, inseamna si ,,scump,,?Ma gandeam la ,,transferul,,fotbalistilor. In rest, BIEN VENU la A3!ca sa nu mai butonez telecomanda.
A propos …Vecinul de bloc umbla cu capra prin balarii. Cu toata simpatia (lui Basescu)Diaconescu si-ar putea citi juramantul prezidential….intro camera inchisa ,cu lacat la usa.
Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?…
@andrei: ce treaba are poporu’ cu mutarea mea la A3?
A fost off topic , imi cer scuze : dar am l-am vazut pe Videanu si pe Udrea razand zeflemitor si spunand ca ei nu au nici o ” strabatere ” in privinta remanierii .
Cat os a-i mai suportam ??? … Si daca ar fi foest batuti in cuie in scaunele alea , tot am fi reusit sa-i dam jos !!!