Înţeleg că, în mărinimia sa, Vodă Jucătorul le-a promis liderilor sindicali că, dacă scot oamenii în stradă de nervi că a dat el iama-n lefuri, pensii şi subvenţii (ceea ce, după părerea mea, n-o să se petreacă), le pune el o vorbă bună la forţele de ordine, să nu-i rupă cu bătaia. Plus că, la nevoie, este dispus (însă nu foarte ferm, din glas) să-şi doneze leafa într-un cont de solidaritate cu necăjiţii. Pe care, evident, l-a şi deschis azi partidul generalilor, că doar ordinul se execută, nu se discută. Eu am câteva mici neclarităţi şi aş dori ca, în lumina proaspetei transparenţe prezidenţiale, să primesc răspunsuri la următoarele întrebari.
1. Jandarmii bat în ritmul dictat de Comandantul Suprem sau conform legii?
2. Din ce va trăi familia prezidenţială până la sfârşitul anului, că doamna Maria n-are nici un venit? Iar vin alea mici de succes(uri) să-şi scoată părinţii din necaz?
3. Ce om întreg la cap ar dona fie şi 5 lei într-un cont administrat de Gabi Oprea?
4. Ce-a căutat sâmbătă seara multiministrul Elena Udrea la ziua de naştere a magnatului Radu Dimofte, asociatul lui Puiu Popoviciu? E tot un vechi prieten de-al soţului? (asta-i pe ordinea suplimentară de zi a şedinţei de transparenţă colectivă)
1.N-or sa aiba in cine lovi pulanele…poate la iarna cand, vorba lui “Ciutacu”,pe teava caloriferelor cyclonul B va fi distribuit democratic si fara deosebire atat pentru “grasi” cat si pentru slabi.
2.Din “iertarea” pacatelor lotului Locic-Casuneanu..care nu inteleg ca,daca-ai intrat in hora, trebuie sa dea fara numar pan-o zice nasu’gata ba..mi se termina si nunta si mandatu’ cat si din zeciuiala a tot ce misca-n tara asta.. rau’ ramu’
3.Poate prima doamna ca prima tiitoare se jertfeste destul pe altarul patriei la punctul 2 de mai sus…
4.Placere si nu sex salbatic…
Răspunsuri:
1. Jandarmeria este inima Ministarului de Interne care bate, bate, bate neîncetat! Ritmul îl comandă Zeus, evident!
2. Din vânzări anterioare şi posterioare.
3. Chiar Gabi Oprea (rămâne de stabilit dacă este om şi dacă este întreg la cap!).
4. Ce-a căutat a găsit, că doar n-o fi făcut drumul degeaba! E şi ea baritamai ministreasa!
1. cuvantul comandantului suprem e lege, deci bat conform legii
2. din vanzarea sticlelor primite de la tov. Voronin
3. Cristian Diaconescu… sau Fratii Paunescu in solidar ca nu dau de la ei
4. pe Cocos al mic
Pai sunt convins ca si lefurile din M.A.I. vor fi afectate grav (ca doar s-a mai intamplat)… Singurii care vor scapa sunt – ati ghicit – cei din servicii (the lucky number seven)… Ca si salariile lor sunt secrete si nimeni nu va putea proba oficial ca nu s-au micsorat, conform grozaviei.
“Tara arde si baba se piaptana”… putin imi pasa mie de gabi oprea si de elena udrea. nici chiar de Basescu nu ma intereseaza. Ma intereseaza, in schimb, ca guvernantii isi bat joc de noi si noi stam si ne plangem de mila. Si asta ma enerveaza extrem. Nu eu sunt platita din banii lor, ci ei sunt platiti din banii nostri. Si sa nu se ia vreunul de pensia lu mamica mea!!!!!!!!!
1. poc,toc, boc!
2. Din banii luati pe Flota
3. Sa bage aia de l-au votat.
4. Merlin are dreptate.
Am si eu o intrebare. Ce l-a determinat pe Base sa promita ca protestantii nu vor incasa bataie? E un fel de intelegere tacita la maniera: daca te grecizezi, ma grecizez si eu la tine.
Mi-a placut de Tariceanu .E singurul care l-a facut pe base.Prin decembrie va fi cam asa.CE? esti om gras? te dai cu gipanul? niste borduri pe sosea , o ranga in geamuri si grasul trebuie sa faca donatii sa se plateasca intretinerea , mancarea etc disperatilor din strada.Nu vor fi jandarmi suficienti cand aceste actiuni vor fi simultane.Atunci Grecia va ramane mult in urma..Nu vor fi demonstranti in strada dar vor fi desperados care nu au ce pierde.Mai vorbim atunci.Sa traiti bineeeeee.
@Pantera Frez: taman Basescu i-a taiat pensia maica-tii; cu Udrea langa el
😀
Acum am citit cu atenţie şi am văzut că, de fapt, credinţa era că n-o să scoată oamenii în stradă şi nu că nu se vor aplica măsurile. 🙁
Ce să mai zic…Vrabia mălai visează. Aşa şi eu.
Mai stiti bancu´ cu ala care s-a dus la militie si avea nevoie de un act scris la masina. Pe hol intalneste un cetatean si-l intreaba: “Nu stiti unde se bate la masina?”.
La care cetateanul ii raspunde:” Nu stiu, pe mine m-au batut manual!”…
Nenea ciutacu ->> cea mai buna melodie pt starea de fapt a tarii
Imn revolutionar :))
problema e, ca nu inteleg de ce ma atac eu mai tare, care nu l-am votat pe chiorpaliu 😐
o iubim pe poraaa :X
Stati un pic totusi, ca e o neintelegere. De ce sa bata jandarmii?
Eu am un caine. Cand nu ma asculta si nu ma slujeste, il mai ard olecuta. Ca sunt stapanul lui.
Noi, cetatenii suntem stapinii functionarului basescu. Pe noi ne slujeste. Daca nu ne slujeste cum trebuie, noi il batem pe el nu el pe noi, pentru numele lui Dumnezeu!
1.jandarmii nu bate, executa
2.a mica poa’ sa vanza doua caucioace de la Range Rover daca nu mai are babacii bani da pine si iaurt, pina-i trece criza
3.tocmai d-aia ar baga banii in contul ala (sau se fura si intre ei?). Dupa 2-3 luni ii da-napoi, cred;
4.poate era in interes de serviciu. Merge?
@ananamemouse
El se confundă cu poporul, ca orice dictator.
Pai asta iti spuneam si eu. Si ce naiba e de facut? ca alegeri sunt abia peste 4 ani(pentru presedinte,zic).
1.Jandarmii ” bate bine” – “ca e” sub 10 !
2.Din alocatia pentru persoanele cu handicap, ca doar nu degeaba au promis ca nu se ating de ea!
3.”Intreg la cap?” Pai pentru a face aceasta operatiune, chiar nu iti trebuie cap!
4.A cautat iesirea din criza, evident! Nu stim daca a gasit-o, de aceea, e posibil ca intalnirea sa se repete!
3: intii defineste “om intreg la cap”
1,2 si 4 : intrebari retorice
@Petru Avram, este neinteresant cu cine se confunda. Pana la urma noi suntem poporul nu o masa imaginara, inchipuita de un nebun. Deci pe noi ne slujeste prin fisa postului, iar daca ne trateaza cu neobrazare il zburam de-acolo. Nu-i mai ridicati statuie ca tot noi trebuie s-o daramam. Statuia.
Victoras,
Da-i inainte imi place cum gandesti si cum actionezi.Te imbratisez un ardelean
Sa vedeti voi cei curg balele domnisoarei PORA de azi incolo.
Adevarul il aflati doar LABEUNU.
Ati vazut ca menestrelu’ ala de NASUL(e corect scris?) nu se barbiereste si BASELU la cur se opareste.
Sa traiasca Boculetz si Baselu cum traim noi cu 600 ron pe luna….sa vedem daca rezista;).daca ii mai cumpara lu Lenutza masina si apartament lu Ioana si daca Maria isi permite sa cumpere un Duster din ecomomiile personale.
Cuvântul „PENSIONARI” este anagrama exclamaţiei asistaţilor sociali la sosirea poştaşului : „A PENIS RONI”
Familia prezidentiala va trai din ciuruirea “scutecelor” ultima problema a guvernarii. Doar scutecele au scapat de la marea ciuruire. Si uite asa or sa-si poata justifica veniturile cu totii – de la atatea scutece norocul e pe masura.Iulia
Daca trebuie adaugat ceva ar fi doar ca isi bat joc…dar se stie.
1. Jandarmii bat in ritmul dictat (de legea suprema), cu -25% râvnă şi incunostiintati fiind de faptul ca sefii sindicalistilor nu vor mai fi obligati sa isi publice averile in curand, deci nu se vor mai intampla atatea neajunsuri atat de frecvent … in rest mucles … ca n-au voie sa faca gâtzi!
2. familia prezidenţială şi-a impus un regim de viaţă cumpătat, fără excese, aşa cum Şeful le-a impus pensionarilor cărora le-am mai cerut (a se citi impus) un (ultim) sacrificiu. Pentru orice alte extravaganţe există bugetul AP şi rămăşiţele de buf, de pe vremea când naviga … plus că şeful are oricând brevet – odată se dă la fund şi pleacă într-un voiaj de 3 luni …
3. Aşa rău stau UNPR ăştia de ditamai ministrul, recte ditamai preşedintele de partid de independenţii penei nu au un amărât de contabil voluntar să administreze contul? Şi chiar de l-ar avea … am înţeles întrebarea … ordinul se execută, nu se discută. Deci cei ce vor depune bani în respectivul cont sunt foştii mafioţi ai lui Năstase care doresc a accede precum înstelatul …
4. Asta nu ştiu. Poate pun de o parcare turistică la Băneasa … promovată internaţional.
Recunosc sincer ca nu stiu raspunsul la intrebarile puse!
Insa e pacat sa nu observam ca basescu se comporta ca un veritabil dictator:
– ne-a dictat joi cum sa facem cu FMI-ul (ministrii lui erau nauciti si nu intelegeau ce-a vrut sa spuna in acel moment!)
– a facut o remarca cu omul gras si omul slab, comparatie pe care stiu de unde a “furat-o” (http://www.ciutacu.ro/articol/arc-peste-timp-exterminarea-grasului/ )
– s-a substituit guvernului organizind o structura de criza (rolul presedintelui este de mediator, iar aici guvernul trebuia sa fie organizator!)
– a promis sindicatelor ca v-a pune o vorba buna fortelor sale de represiune (cu toate ca acele forte asculta de executiv iar basescu nu este executiv!)
– a promis ca-si doneaza salariul (masura extrem de populista care arata ca nu traieste din salariu si mai ales ca nu vrea sa reduca din aparatul pe care l-a construit pentru uzul propriu – consilieri si SPP)
– a spus ca tara este amenintata sa-si piarda suveranitatea daca nu se iau aceste masuri si ca urmare va fi nevoit sa ia noi imprumuturi (toti dictatorii au apelat la nationalim ca principal mijloc in manipularea maselor)
si lista va continua in zilele urmatoare CU SIGURANTA!
STOP BOC!
http://www.petitieonline.ro/petitie-p24216044.html
@anonamemouse
Nu-i ridic statuie, și-s perfect de acord: Băsescule, noi suntem șefii tăi! Mai mult dacă SED LEX și confederațiile din învățământ (singurii în care mai am oarece încredere în clipa asta, după ce, justiția a început să “lucreze”) organizează proteste la nivel național, ies cu ei, să trimitem hoții vopsiți în lorzi și javrele lor diversioniste unde le e locul, unde le-a mai zis Marica să se ducă.
si ar mai fi ceva de ciuruit.
noi avem fabrica de prezervative?
ca noi, daca am avea, am putea face o strategie de perspectiva pentru repopularea tarii, ciuruind prezervativele alea made in romania …
cu sau fara alocatii, cu sau fara somaj sau alte masuri sociale pentru postnatal, cu sau fara educatie … macar ai material, nu?
Intotdeauna ma uit cu mare interes la materialul video, audio , fotografii etc.care insotesc articolele D-lui Ciutacu pentru ca ele accentuiaza ideile exprimate in text.
Uitandu-ma cu mare atentie la materialul “live” care preceda textul, gandul m-a dus la filozofia Feng Shui, care prin aplicarea lui aduce armonie, echilibru in viata de familie.
Fundalul folosit pentru cadru cu flori in culori calde, vii, cadrul in sine in care se afla membri familiei, ocazia aleasa pentru realizarea acestei fotografii, materialul valoros (plastic) din care e facut cadrul, locul in care a fost asezata fotografia, toate acestea sugereaza ca aceasta familie este un foarte bun cunoscator al filozofiei Feng Shui, care stie care sunt locurile cele mai potrivite pentru a aseza asa un obiect ca sa atraga energii pozitive in casa lor, si exclude posibilitatea sa intre energii negative. Iata secretul succesului.
,,, fotografia de mai sus este mai potrivita cu chenar negru ,,,
S-a deschis un fond de solidaritate…să zicem că se găsesc destui tembeli să decarteze (măcar vreo 5 milioane, după ultima numărătoare). Toate bune şi frumoase.
Însă, eu aş fi curios să văd criteriile după care se vor accesa banii strânşi. Deci cum o să faci practic?? Te duci cu buletinul?? Faci cerere şi vine o echipă de specialişti să îţi evalueze averea?? Participi la concurs de milogeală?? Se organizează tombole la nivel naţional?? Şi dacă da, care ar fi plaja de participanţi?? E liber pentru toţi, sau se întocmesc liste pe criterii de vârstă, rasă, gen, număr şi caz, declaraţia de avere – verificată anterior de acei experţi?
Apoi: Ani-ul acesta mai mic va funcţiona pe baza de voluntariat, din moment ce nu vor fi bani de lefe, sau cum?? Se va pune muncă în folosul comunităţii??
Basescu sa doneze inapoi flota, casa din mihaileanu ca nu ma incalzeste ca isi doneaza salariu ca el are dar bunicamea din putin nu mai are nimic, sa dea explicatii referitoare la apartamentu lu’ Ioana fica, omar haisam, rapirea din irak, frauda de la alegeri, 100 000 000 pentru republica moldova, EBA – luxten, baietii destepti, videanu are de dat explicatii la muuuuulte.
Daca nu au si alte solutii ina afara de cel doua rele sa plece acasa. Au bani au afaceri sa lucreze la privat nu cu statul degeaba.
1.Jandarmii oricum erau niste sclavi,dar acum suntem siguri de asta.
2.A fost mai mult decat prost Basescu spunand asta.A recunoscut ca el nu traieste din leafa.Vin si pun intrebarea:Dar din ce traieste?
4.Cum ce sa caute?A discutat printre o felie de tort si un pahar de sampanie problemele litoralului romanesc
Buna seara, domnule Ciutacu.
Imi cer scuze de off-topic.
Se face tot mai des comparatia cu Argentina. Eu zic ca suntem apropiati de ei in niste coordonate, dar ei au ceva in plus: vointa de a rezista cretinizarii prin asa-zisa “globalizare”. Si patriotismul…
Intrigat de aceasata comparatie am facut rost, nu spun cum, ca nu-i voie, de niste filme ale unui cineast argentinian, nu stiu daca e de stanga sau de dreapta, who cares, “Pino” Solanas.(si ziarist, si politician si samd)
Recomand calduros celor care chiar cred ca exista o similaritate de destin intre latinii est-europeni si cei patagonezi filme precum Memoria del Saqueo(adica Memoria Jafului) sau La dignidad de los Nadies(adica Demnitatea celor “nimeni”).
Ce m-a frapat cel mai mult in aceste filme este insa termenul pe care Solanas( el insusi ziarist ca si tine, Victor, batut si impuscat de sase ori!!!) este termenul pe care el il folosea fata de elita politica, financiara, militara, intelectuala si fata de unii moguli media: MAFIOCRACIA – adica MAFIOCRATIA.Cat de bine se potriveste celor de la noi, se sbarleste paru’, nu altceva.
Dezastrul pe care l-a traversat Argentina a fost insa in mare parte depasit si azi nu mai au un cent datorie la FMI.Au la altii(Chavez 5 mld), dar nu mai au nici o treaba cu iancheii si alti “jmecheri” ca ei.
Au, bineinteles, alte belele, istorice: Malvinele, coruptia, mitul Evitei(au presedinte cu fusta si e o tipa care se ia de piept cu politicienii fara jena, dar cam fara prea mult success, i-au taiat tendintele menemiste imediat si fara menajamente chiar colegii ei de partid)samd. Si, bineteles, cel mai scump si prost baraj hidro din lume, Yacyrieta, inca neterminat , numit sugestiv “el Monumiento de la mafia y de la corupcion” – cost initial 2 mld. dolari, cost pana acum 14 mld. dolari.Comparatiile cred eu trebuie facute cu masura, iar cand Argentina isi va reveni, va fi departe, mai ales ca are cu ce si cine.
Revenind la Romanica, politia si jandarmeria vor bate ca de asta ii platim si pentru ca de alegeri au dat deja o mostra cu protestul studentilor de la Cotroceni; sa speram ca mortii din Argentina din decembrie 2001 nu se vor repeta la noi; nu prea cred insa ca avem cojones cat au avut ei atunci…
Intrebarile 2 si 3…da, mai departe…nr.4:
d-na Nuti probabil tocmai negocia vreun nou contract, ca doar are ditamai buget de minister pe mana, nu? Imbarligate sunt caile puterii si vuitoanelor pe plai mioritic.
Sus Patria, jos Mafiocratia!
Cu stima, Radu
Basescu se pare ca in ultimul timp nu respecta toate indicatiile medicilor si nu si-a luat toate medicamentele asa se explica probabil toate accesele de pe care le are.
Sau poate se milostiveste cineva vreun lunetist sau ceva de gen si il trimite acolo unde ii este locul.
La revolta, revolutie din partea populatiei bezmetice nici nu stiu daca pot sa mai sper.
Populatia Romaniei parca se afla in transa, letargie vecina cu inconstienta . Nu inteleg toata tacerea asta ca si cum ar accepta orice oricat de rau.
Sau trebuie un lider sau o mana de lideri care sa-i mane de la spate si sa-i trezeasca la relitate si sa-i scoata in strada.
Populatia asta nu poate fi manata decat ca vitele-manipulata sa aiba o reactie?
Atunci sa se compuna maneaua subversiva imn revolutionar anti basescu-anti saracirae-anti furt institutionalizat. Poate asa se simt motivati si reprezentati.
victore , imi permit ( din nou ) sa spun ca etnia noastra (romanii ) se invarte in jurul cozii si i-a teapa ( fara numar si tinde catre infinit )
hai sa facem 10 ani sistem democratic adevarat.sa vedem cat de rau a fi ?!!!! . procurori alesi ( din an in an daca se poate ) . judecata cu jurati . legi date de cetateni nu de stapani aka ,,alesi”.
parerea mea personala e ca natura umana ne da peste bot mereu …..
ps: de acord cu concluziile tale din postare.
Ai dracului jandarmi, or fi toti tratati ignifug?! Daca le spargem niste Molotoave (2 parti polistiren expandat dizolvat in 3 parti benzina, timp de fezandat vreo 3 zile 😀 ) in pieptii lor invaluiti in kevlar, or mai fi asa saritori la indemnurile stapanului lor cel chior?! Niste ulei incins de la balcoane poate-i motiveaza sa-si aminteasca ca si lor le taie din salarii/venituri 😉 , nu credeti?! Abuzurile militienilor trebuie inabusite brutal, peste tot in lume! Rahatii aia in uniforme trebuie sa stie ca nu sunt dzeu pe pamant, ci doar niste cacati de pazarici!
de ce cand dai clik pe foto,
apare cuvantul Dumnezeu…
daca se crede…atunci,sa mearga acolo unde locuieste Dumnezeu.
si sa ne lase-n iadul nostru singuri.
ps
poate sa-si mute si familia.
1. Jandarmii bat conform noului proiect de constitutie ;
2. Din ajutorul social redus cu 15%;
3. Numai daca ai pistolul la tampla ai face donatia;
4. Udrea trecea prin fata resedintei lui Radu Dimofte, cand a avut o criza de diarie si s-a dus la baie.
1. jandarmii nu vor mai bate, caci vor avea cu 25% mai putin; cei mici care sunt pusi in strada sunt satui si ei au in jur de 1500-2000 ron din care le vor scade 25% plus ce le-au mai scazut deja de la inceputul anului, deci stati linistiti
2. la cit de bun “imbirligator” e mai vinde o data flota
3.marian sirbu, pandele, ontanu, iordanescu, netoi – gasca lui
4.au sarbatorit masurile lui marinelu’ sef
pe bune cei din mai sunt nemultumiti, mara masa a lor, asa ca nu stiu cine ii mai scapa de data asta. poate dor spp, sts, sri cei care au primit bani mai multi, dar dc nu ajuns la cei mici …
Daca informatia furnizata de Calin Popescu Tariceanu
este corecta ca in buget sunt trecute platile datoriilor externe ale Romaniei in valoare de 7 mld lei atunci ce plateste basescu pana la 10 mld euro ?
imi place mult de tot asta cu donatul lefii…..ipocrizia, snobismul, cinismul, prefacatoria etc….sunt la cel mai inalt nivel azi in Romanica
Victore, jos palaria pentru articol…urate vremuri suntem obligati sa traim…. si merci pentru clip!!!
Eu am o idee (nu e originala , dar poate fi reactualizata) , oare Boc si Basescu si-ar oferi … imaginea pt. ajutorarea nevoiasilor?
Ma gandeam la fabricarea de hartie igienica cu mutrele lu’ astia doi pe ele , si vandute la 1 leu bucata ; sunt convins ca s-ar vinde bine si , sa zicem , 50 bani din pret sa mearga la nevoiasi …
Ce ziceti , nu ar fi o afacere prospera pt. vremurile actuale ? 😉 Eu CHIAR CRED ca s-ar vinde f. bine !
PS: Ideea mi-a venit ca am auzit ca Sechelariu , parca , vrea sa inchida fabrica de hartie Letea .
DOMNULE CITACU TE URMARESC APROAPE IN FIECARE SEARA SI TE VAD CELPUTIN LA FEL DE PORNIT SI DE INDIGNAT CA SI PE MINE PE NAPIRCA portocalie. DAR IEU AM O INTREBARE: UNDE SUNT OAMENI CU O………, DIN TARA ASTA, DE CE NU IES IN STRADA,SA DEMONSTREZE CA ,,NOI SUNTEM ROMINI”?
SI MAI AM O NEDUMERIRE DE CE NU SE INCEPE O CAMPANIE DE VERIFICARI DE PRESA LA NIVELUL PRIMARIILOR PENTRU CA ACOLO SUNT MARI EVAZIONISTI. AIA NU SE MAI MULTUMESC CU 10% VOR 25-30%, FAC AVERI LA CARE NU SPERAU NICI NEAM DE NAMI-LU LOR SI CREDETIMA CA STIU CE SCRIU.
M-AM SATURAT DE DECLARATII BELICOASE VREAU SA VAD OAMENI IN SRADA, NU SPARGIND VITRINELE MAGAZINELOR CI TESTELE POLITICIENILOR.DUPA PAREREA MEA CRIN ANTONESCU SI PONTA SUNT PREA MICI PENTRU RAZBOIUL ASTA,IAR PAPAY LE ARATA JUNATATEA LUI TREI AU A LUI CINCI.O SEARA BUNA SI EMISIUNI LA FEL DE GRELE
1.jindarii or sa bata ca pe coasa in gura( ex. prim-ministrului muc-cel-mic);
2.din vanzari anterioare,cum de unde?
3.deputatii si senatorii orange +independentii-udmr-eii( ca honvezii sunt carcisti);
4.o fi masoana madam udrea?
Devenim pașalâc american, după ce mai suntem și colonie franceză. Mie dacă-mi cumpără FMI țara, sunt un viitor terorist. NATO păzește-te! (Și cred că nu o să fiu singur, că n-au alunecat pe coji de banane un milion de irakieni.)
Blaga știe că-l putem umfla ușor cu polițiștii în spate.
Bine că i-ați explicat vorbirea limbii române: de-con-cen-tra-te, javră! Și pe aia ai promulgat-o, cum ai promulgat și “minciunile” PNL. E minciună că bunicii mei au avut pensii de un milion jumate după ce au plătit, cu sapa, datoria externă la Ceaușescu, nu? Falsă e viața ta publică, și au pus mulți limba la falsificarea ei. Până acum numa Vlădescu s-a anunțat că poate, mai vedem, când și cum își dă demisia. Joc de glezne javrelor! Acum!
PS: așa ne păstrăm suveranitatea, cu FMI dictând verdictele Curții Constituționale.
Mult mai relaxat la Vorbe grele decat la Sinteza.
Iar nenea ala, sef de sindicat, sau ce-o fi fost,ce tupeu pe el, sa nu-i zica nimeni nimic, ca a votat de 2 ori cu Basescu. Ii era si lui rusine de prostia lui.Ai grav e ca la ce lider e, a mai convins si cateva zeci, daca nu sute, sa voteze impotriva comunistilor si mogulilor. Si acum, ca sa vezi, in studio, in televiziune la mogul.
De ceva timp încoace, Băsescu are acelaşi vis: ca e intr-o curte obscura la Targoviste si că îl împuşcă cineva. Aude, în somn, împuşcături de p.m. şi se trezeşte lac de apă. Coşmarul se repetă, noapte de noapte. Latul se strange, scadenta se apropie.