Esti aici:
Prima pagină > Blog > Antena 3 > Mintea limpede care spune Vorbe grele

Mintea limpede care spune Vorbe grele

UPDATE: ÎNREGISTRAREA EMISIUNII

Rectorul Universităţii din Oradea cere public omologului său de la Cluj retragerea titlului de profesor universitar al constituţionalistului Emil Boc, autorul performanţei de a fi trântit de două ori Legea educaţiei la Curtea Constituţională. Învăţământul a ajuns subiect naţional de dezbatere, dar nu pe teme de calitate şi adecvare la contextul internaţional, ci pe motiv de folosire electorală şi, ulterior, umilire a dascălilor. Un fost ministru al Educaţiei, Mihail Hărdău, este demonizat de propriii colegi de partid pentru că susţine public dezbaterea parlamentară a Legii educaţiei în detrimentul asumării răspunderii guvernamentale. Într-un context de isterie genaralizată, o minte limpede şi aşezată, profesorul universitar Andrei Marga, rector al Universităţii Babeş Bolyai şi fost ministru al Educaţiei, acuzat ieri de preşedintele României că a distrus învăţâmântul românesc, vine azi la Vorbe grele.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

52 thoughts on “Mintea limpede care spune Vorbe grele

  1. Domnule,
    Nu te suspectez de necinste sau naivitate, aşa că nu-mi rămâne decât să presupun că eşti prost informat. Mintea limpede şi aşezată e a unui politruc de doi lei, care s-a cocoţat acolo unde este pe intrigă cu aromă de stârv. UBB a devenit, dintr-o universitate onorabilă, un bazar de diplome fără valoare, premiile alea multe sunt politizate sau date la schimb, iar pentru mai multe detalii poţi întreba la Cluj. Cât despre reforma din învăţământ, pesemne că trăieşti în altă ţară.
    Faptul că-i de două ori mai mare decât prăpădenia aia de Boc, nu-l ridică pe Marga deaupra rangului de filozof de buzunar. Autorul de articolaşe pâna în ’89, devenit peste noapte valoros om de cultura şi politician de marcă, s-a remarcat în realitate doar în domeniul imobiliar şi financiar. Restul e un balon de săpun hiperumflat care rezistă doar datorită unei tensiuni superficiale la fel de impenetrabile ca obrazul lui. L-a prostit pe Crin, ăsta poate fi suspectat şi de nivitate, dar de la un jurnalist presupus a fi uns cu toate alifiile mă aştept la mai mult. Despre ceilalţi nu mă-ntreba, sunt inginer nu psiholog.
    Nu-l aproba (comentariul), nu mă interesează, dar fă-ţi un serviciu şi depune o cerere la cea mai rapida şi la îndemâna sursă de informare şi îţi garantez că data viitoare vei trata iaurtul cu mai multă răceală înainte de a pune mâna pe condei. Un mic ajutor de start: Google, Filarmonica din Cluj, Muzeul de Istorie, Andrei Marga.
    Încă ceva: n-am avut treabă-n viaţa mea cu UBB-ul, n-am motive personale să-l atac pe nenorocit, poate doar faptul că nu mai am unde sa-mi duc fiica la concerte o data sau de două ori pe săptamâna, cum mergeam eu cândva. Sănatate!

  2. Sunt de acord sa i retraga titlul de profesor universitar lui AtomBoc si sa i dea una de profesor aerobic…la cate plecaciuni si pupaturi in fese a practicat merita titulatura de “pupaciosul anului”si putea si Tatulici sa l premieze la 10 pentru curu lui Popey sau macar sa l nominalizeze corciturile astea portocalii isi acorda titluri mai ceva ca Elena Ceausescu,complexatii naibii…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.