Meseria şi mutra vinovatului de serviciu

M-am obişnuit, în cei 40 de ani de făcut umbră pământului, să fiu vinovat din oficiu pentru cam tot ce se-ntâmplă prin arealurile unde-mi duc existenţa. În liceu, telefonul părinţilor mei şi uşa lor deveniseră depozitele delaţiunilor cetăţeneşti de bine ale diverşilor sinăieni revoltaţi că odraslele din dotare aveau ţigări în buzunare, chiuleau de la şcoală ori veneau matoale de la câte o pretrecere. Nu mai conta că mulţi dintre influenţaţii în rău de mine mă ruşinau detaşat într-un top al pramatiilor oraşului. Eu eram, prin definiţie, vinovat pentru golăneala lor perpetuă şi, în multe cazuri, ireversibilă. Nici măcar pe mine nu mă mai deranja starea de fapt.

În timp, vinovăţiile mi s-au sofisticat. În facultate, am fost învinuit că am încercat să stric bunătate de fată (alta decât nevastă-mea, nu vă mai grăbiţi s-o căinaţi). Care fată, de altfel, fie vorba între noi, chiar că n-avea nici o pornire împotriva deşertăciunii, ba dimpotrivă. În zilele noastre, sunt vinovat din oficiu pentru că Băsescu a câştigat alegerile împotriva unui Geoană care parcă s-a străduit să piardă. Plus de ce fac (sau nu fac) Voiculescu, Gâdea, Badea ori Ştirile Antenei 3 şi, evident, de întreg conţinutul Jurnalului Naţional, de la prima pagină până la starea vremii, trecând prin colecţia de cărţi, politică şi calitatea CD-urilor. Azi am aflat, spre exemplu, că un titlu mişto, pe care l-am îmbrăţişat cu deschidere, mi-ar apaţine. Nimic mai fals. Asumarea nu-i egală cu paternitatea. Altul a fost inspiratul.

E un soi de fatalitate, care nu mă mai deranjează demult. Am început chiar să fac concursuri de pronosticuri pe tema asta. Altceva mă macină pe mine. Am cumva o faţă de vinovat de serviciu? Inspiră vinovăţie din oficiu mutra mea acră?

UPDATE: Cred că orologiul blogului a fost lovit de norul ucigaş. Altă explicaţie n-am pentru strania coincidenţă că voi scrieţi mâine şi eu vă răspund azi.

Comentarii

comentarii