România e-n criză, asta nu-i nici o noutate. Adevărata ştire e că nu traversăm doar o criză economică, ci una generalizată, de sistem. Şi ne-am făcut până acum că n-o vedem, am închis complice ochii, refuzând să acceptăm că ne scăldăm porceşte-n mocirlă. Statul în sine riscă să dispară ca entitate dacă lucrurile anormale pe care le tolerăm îşi vor continua evoluţia nefiresc de exponenţială.
Pentru că România pare, privită la rece, o împărţeală pe cnezate şi voievodate autonome (şi nu neapărat criteriul geografic primează, ci mai ales cel infracţional), dar ţinute oarecum unite între ele într-o strânsură de formă. Acest stat nu mai are absolut nici o autoritate. Cei cocoţaţi periodic în jilţuirile pufoase ale puterii, fără nici o excepţie de coloratură politică, nu fac absolut nici un efort pentru impunerea şi respectarea regulilor.
Mai mult, aici…
partidul ala…partidul celalalt..partidul X…ce se intampla…conteaza partidul?
sau oamenii din el?
pana nu o sa avem oameni de calitate, interesati macar 10% nu se rezolva nimic…nici national si nici mondial…asa am intrat in criza….nu stiu cum o sa iesim din ea..dar se pare ca nimeni nu s-a straduit foarte mult sa se ajunga aici…e frustranta situatia…pentru mine ca cetatean de rand…aflata in imposibilitatea unei implicari active…
Solutie pentru o moneda stabila
De trei ani caut leacuri pentru economia tarii in ancestrala si supercomestibila mamaliga romaneasca. Zavozii vaccinati ai exemplului lasa la vedere cifre graitoare ale nepasarii malaiului – totdeauna cu 1.5 lei/kg – fata de evolutiile browniene ale cursului degenaratului rege al animalelor, intre 3.31 lei/eur pana la 4,31 lei/eur cat fu de ziua Cuviosului Maxim Marturisitorul din calendarul ortodox. Acest „etalon monetar” – malaiul si-a mentinut constant cursul si cand s-a carat cu sacaua si cand au navalit puhoaiele, fapt pe care se bizuie politic si Capitanul TB al apelor (pluviale). Nu putea sa-i scape rafinatului Mugur Masonescu , cred eu, echilibrul economiei nationale in interdependenta cu stabilitatea universalului papusoi, care se deda la umflaturi numai la supraâncalzire, cand expandeaza, mai pe populareste : o da pe floricele.Inlocuirea cu un zdravan cotolan a instabilei monede nationale este o chestiune de timp, iar intuitia-mi sopteste la urechea interna ca poate fi globalizata. Ideea mi-a venit cand stergeam cu mamaliga, superba tigaie de prajit carne, nefolosita inca, pentru ca autosugestia tine de foame la romani. PS Nu cred sa deranjeze pe cineva daca primeste “cotolanul” pentru activitatile prestate. Păi ş-acum, fie vorba-ntre noi, tot ăla-l primesc multi semeni d-ai nostri.
Ciutacule,
Conceptual vorbind: flintele alea (care costa probabil maxim 5,000 euroi) se vor gasi. Dar acum ca i-au dat afara pe sefii aia de la Aviatie, care din cei 3 producatori de aeroplane de vanatoare jubileaza: Imperialistul, Monarhistul sau Europeanul ? Nu de alta dar daca flintele fac 5,000 (la Iasi un AKM scurt -> pt. parasutisti, costa 300 $ la fratii de peste Prut) , aeroplanele fac vreo 3-4 md. -> care intre noi fie vorba, tot niste flinte raman si alea.
Ce parere ai ? (maxim 10 cuvinte).
Aceeasi ,
Fiara.
@Fiara: parerea mea e ca mi-ai luat vorba de aseara, de la Antena 3, din gura
@MasterSargent
Mai suntem cativa in tara asta care mancam o paine neagra din munca cinstita .Si facem sa functioneze si bruma de industrie si agricultura autohtona din tara asta…..Banii pe care-i producem noi sunt risipiti de politicienii care v-au trimis unde sunteti acu. Mai sunt cativa in tara asta care se pricep la manuirea armelor de pe vremea cand se facea armata. Nu doresc nimanui sa simta pe pielea lui asta. Asa ca ne ramane deocamdata sa criticam si sa injuram , daca e cazul……
@Master Sargent
Mosule,toata stima pentru matale,da nu lupti pentru mine,lupti pentru familia ta,tu esti eroul familiei tale.Daca erai eroul tarii te duceai acolo fara sa fii platit,daca noi eram in razboi mai zic sa lupti pentru Romani.
Asta nu este razboiul nostru este razboiul Americanilor,si asa in buna traditie romaneasca,noi exportam pupincureala si carne de tun.
In toata epoca moderna si postmoderna au fost in stare romanii sa conceapa sau sa construiasca un sistem politic coerent cu o structura democratica ?
Raspunsul este: Nu !
Au fost romanii in stare sa domoleze structuri statale impuse de altii ( Kiseleff, Napoleon al III, Tratatul de la Versailles, Intelegerea de la Malta, etc. ), sau sa le entropizeze pe cele constituite peste capul lor de catre altii ?
Raspunsul este : Da !
Din punctul de vedere al istoriei si teoriei Statului si Dreptului post feudal, romanii nu au dovedit ca au capacitatea de a concepe si implementa ceva articulat care sa fie viabil,care sa se constituie in Civilizatie.
Romanii au ramas eminamente servi.
Dupa ’89 s-a incercat un implant de civilizatie si cultura occidentala prin absorbtie in NATO si UE.
Se dovedeste, acum, ca “organismul romanesc” a respins grefa.
ADN-ul mioritic este incompatibil cu matricea Occidentului. Nu poate genera pe baza structurilor stem implantate, sisteme viabile, si asta in proportie de 73% !
Octavian Paler a avut dreptate.
Am iesit din Istorie.
Ne transformam dintr-o natiune, intr-o populatie gregara cu repere de tip nomad si tribal.
Structura funciara a populatiei mioritice este bazata pe clanuri care se zbat sa supravietuiasca intr-o lume postmoderna perceputa ca ostila obiceiurilor pamintene de orice natura ar fi acestea.
Singura tentativa pentru o incipienta coerenta istorica a contituit-o Regalitatea. Carol I si Ferdinand I au fost o prima sansa pentru Romania.
Mai exista o ultima sansa :
Reinstaurarea monarhiei prin Casa de Hohenzollern-Sigmaringen.
Majestatea Sa Regele Mihai I reprezinta aceasta sansa istorica si ultima pentru o monarhie parlamentara, pentru un Stat de Drept de tip european.
Regalitatea se va dovedi singura garantie in fata aneantizarii Neamului romanesc.
Pana la 30 noiembrie am fost republican.
Astazi, din dezgust si angoasa civica, mi-am recuperat luciditatea.
În România, Legea Pumnului în Gură, se impune … un mic exemplu ( durează de multişor ) :
Caraş-Severin, 2 februarie 2009, ograda DGASPC C-S :
Ginerele secretarului judeţului ( Ion Imbrescu ), numit provizoriu pe funcţia de şef de Centru după ce cu 2 ani în urmă jubilase şi se bucurase că “Sorin Frunzăverde nu mai e nimic!”, numitul Ştefu Florin-şăf , terorizează Complexul de Servicii Sociale, ameninţă angajatele cu desfacerea cotractului de muncă pentru că au vorbit cu Gabriela Savitsky. I-or fi răspuns la salut…
Când umbla cu cuţitul prin instituţie să taie cablul de internet nu s-a gândit că respectivul cuţit este o armă albă. Şi că e ilegal să umbli cu cuţitul într-o instituţie publică.
Acest ginere este absolventul Facultăţii de Turism de la Herculane – disciplină umanistă, deh! – şi datorită înrudirii sale a fost avansat în timp record de la şofer la Consilier IA.
Dacă ar fi liniştit şi şi-ar vedea de filmele pe care le urmăreşte la serviciu, n-ar fi nicio problemă; dar lui i s-a năzărit că e cu adevărat şef dacă l-a numit tata-socru. Cât e ziulica de lungă urlă şi insultă, conform fişei postului încredinţate de Duuamna care conduce stabilimentul şi familiile celor subordonaţi.
Acum doi ani, când PD-ul a fost scos de la guvernare iar Sorin Frunzăverde, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean fusese demis de la Ministerul Apărării, cretinul de ginerică a avut aşa o revelaţie că “Sorin este terminat, Sorin nu mai e Sorin”. Cum creierul lui nu cântăreşte mai mult de 15 grame şi nu are decât o circumvoluţiune pentru condus automobilul, este uşor de imaginat că replicile pe care le-a reprodus cu public le înregistrase în mediul familial. Halar protecţia copilului! Halal instituţie! Halal conducători!
Duuuamna Ana Vasile directorul … judeţului Caraş-Severin ( ? !!! ), a dat ordin clar şi limpede : toate articolele, inclusiv comentariile de pe blogurile celor două inculpate, Sibilla Şi Gabriela, scoase la imprimantă, căci, face un nou , citez, ” dosar de cauză ”, ne dă în judecată, ne desface contractele de muncă şi ne arată în stilu-i deja de toată ţara cunoscut , ” şinie mi-s io ”, Ana Vasile ! ”
Astfel a început săptămâna de lucru la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin ….
Realizează cineva din România în ce condiţii se lucrează în acest judeţ ??? Abuzurile, hărţuirea, terorizarea angajaţilor la ordinea zilei !
Apropo, poate-mi răspunde şi mie cineva … cine este această Ana Vasile ???
Sibilla
Cer scuze pentru invadarea spaţiului domniei dumneavoastră, cu respect şi stimă vă mulţumesc tuturor celor ce găzduiţi mesajele din sud-vest, trimise în speranţa că ne aude cineva .. 🙁
Vă mulţumesc, Domnule Ciutacu.
Sibilla
Imaginea este foarte sugestiva !
Abia acum mi se pare o idee buna ideea lui Tuca cu reeditarea ziarului Scanteia !
Este o initiativa laudabila avand in vedere faptul ca foarte multi romani nu cunosc istoria asa cum este ea .
Aurel@
Ma tem de ziua in care ma voi intreba–bre,si tu ce-ai facut pe vremurile astea? Si ce sa-mi spun?Am protestat in nestire pe net si m-am criticat ca n-am facut nimic?Pe mine si pe altii?Ca mi-am facut datoria sa traiesc ?Ca n’am tacut, ca parintii mei, aia n’aveau net, io am scris bre, m-am chiar rugat sa explodeze mamaliga? Uite proba, pe blogu lui Victor exista proba, io, M.Sgt. am avut curaj sa ies din tufis si sa urlu de neputinta.Bravo!Multumesc Oegar si acum te poti duce-n carciuma sa urli acolo.Multumesc Roxanei, colega de la “Dreptatea”
d-le stapan-de-sergent-i sau ssc,ce-oi fi,m-ai infuriat de data asta! in cel mai bun caz,te bati pt. familia dumitale,nu pt noi. asta,daca “te bati” cu adevarat. nu-i cazu’ sa ne insulti in halu’ asta.
@Victor Ciutacu, şi răspuns la @evreybody. Îmi cer scuze că am băgat linku’ ăla! Promit să nu mai fac! Cât despre ceea ce voiam să spun, am postat un comentariu la postarea Dvs. “Manţocii Bocilor”.
Dacă puteţi, ştergeţi comentariul cu pricina pe care l-am postat mai sus! Chiar vă rog!!!
Vă mulţumesc!
n-am familie.Ma bat sa scap de ce traiti voi aici. Nu va insult, va iubesc de cate ori vin si va urasc de cate ori plec.Dar mai ales acolo va iubesc pe toti. Adunate, mai mult va iubesc decat va urasc.Astia au nevoie de voi din patru-n patru ani.Eu am nevoie sa stiu macar ca sunteti pe harta. Cand pun palma pe harta pun palma pe inima mea,pe inima voastra. Inca bate. Sa nu muriti! E un ordin.
@MasterSargent
Ei,asa mai vorbesti pe limba noastra,totusi cam mult patriotism pentru multi care nu sunt asa.
O SA NE FACEM NOI BINE!
MasterSergent,decat sa ne dai noua ordine sa nu murim,mai bine le spui camarazilor dumitale de lupta -Marii Licurici- sa nu ne mai calce,in propria tara oribila,k pe niste gandaci de bucatarie. prezenta dumitale in iraq,nu este un act de eroism sau patriotism,ci doar un apendice al politicii inumane practicata de bravii nostrii politicieni. mai pe sleau spus: o rusine!
in tara lui papura voda sunt furate arme precum portofelele din 311 ! mai rau, sri ascunde toate lucrurile astea de un car de vreme si eu cum de mult,chiar si aici pe blogul tau si pe al meu, ele au fost furate de mult. suntem inconjurati de nenorociti !
anul 2009
undeva în România, un orăşel de munte.
Personaje:şeful poliţiei şi soţia sa. Vilă cu vreo 20 de camere undeva pe un deal înspre munte. Panoramă de vis asupra întregului oraş şi asupra muntelui. Vreo 5 maşini în curte, dintre care un Dodge Dakota după care se uită toată lumea. Îl conduce Doamna. Nu întâmplător cu literă mare. Pentru că este o doamnă. Orice necaz cu justiţia al oricărui nefericit îl rezolvă Doamna. A devenit în scurt timp mama tuturor răniţilor. Şi a tuturor borfaşilor. Să nu vă închipuiţi că Doamna cerea vreun ban pentru intervenţiile sale în favoarea cutărui sau cutărui individ. Doamna cerea doar recunoştinţa braţelor de muncă ale tuturor rudelor celor “scăpaţi”. Ca un nefericit să nu facă închisoare, mama, tatăl, fraţii, surorile, verii, mătuşile şi alte rude trebăluiesc de dimineaţa până seara la Doamna. Fac curat în gospodărie, rânesc (Doamna are şi o mică fermă de vreo 40 de capete de vacă şi vreo 50 de porci), femeile care sunt mai spălate pregătesc masa pentru Doamna. Doamna nu găteşte. N-a gătit niciodată.
Câteodată, nu prea rar, Doamna şi Domnul au musafiri de la Bucureşti. Vin senatori, deputaţi, militari, miniştri, oameni de afaceri. Durează petrecerea până în zori. O zi două înainte Doamna dă de veste că are musafiri şi că ar fi bine să vină cine are datorie la ea să facă treabă şi ca să nu vină cu mâna goală, să aducă un burduf două de brânză, 20-30 de ouă proaspete…
Doamna are şi o puternică activitate culturală. Ţine pe bulevard un anticariat şi o expoziţie de pictură, gravură şi alte “uri”. Se îmbracă elegant, de la Milano, Paris sau New York unde se duce la shopping cam la o lună, zămbeşte fermecător tuturor şi toţi sunt de acord că e o femeie fină. Oamenii mai spun că Domnu’, mai bătrân binişor decât ea, îi face toate poftele, îi îndeplineşte toate toanele. Au un băiat. E elev la liceu. La cel mai bun liceu. Cartea nu-i prea place dar a moştenit fermecătorul zâmbet la mamei sale cu care topeşte fetele şi nu numai plus funcţia tatălui său despre care spune cu mândrie că i-a tocmit deja intrarea la Academia de Poliţie şi că după ce termină facultatea tatăl său îi lasă postul de şef al poliţiei chiar lui.
Domnule Ciutacu…în ce lume trăiţi? În ce lume trăim cu toţii? Şi, ca să spun totul, voi mărturisi că toată această poveste pe care am scris-o nu este altceva decât o alegorie.
cristu@
Licuricii nu va calca, nu va supun la perversiuni si nu va trimit acasa fara pantaloni. Cand ai nostri se duc la Licurici isi dau jos de buna voie nadragii.Licuriciu’ trimite omu de servici sa dea cu mopu.Prezenta mea acolo este dovada ca poti conduce Licurici.Cu nadragii pe tine. Ca Licuricii pot saluta respectuos si oferi din bucata lor de paine.Dar pentru asta tre sa le arati ca ai tai s-au batut la Oituz pe vremea cand neamurile ma-sii pasteau vaca-n Minesotta.Prezenta mea acolo este absenta mea aici, e felul meu de-a refuza sa fiu parte si martor la infrangerea voastra.Eu acolo conduc si castig.Poate ma vedeti,v-am scris de-atatea ori dar scrisorile s-au pierdut pe drum.
@Master&Servant k sa nu se mai piarda pe drum,iti recomand “O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale. din bucata lor de paine am hranit un carcalac &-un caine. dupe care, l-am strivit pe Teo Peter. & ne-am batut joc de el,familia lui & poporul roman. & inca ne batem.
AJUNSERAM DE LA DISOLUTIA STATULUI ROMAN LA “AMERICANII-S DE VINA, FUTU-I IN GURA SA-I FUT”. URMATOAREA TEMA DE DEZBATERE INTUIESC CA VA FI MAFIA IUDEO-MASONO-TIGANEASCA. VENITI-VA-N FIRE, CE NAIBA!
n-am vrut sa spun asta. tot noi suntem de vina,bineinteles. din cauza slugarniciei noastre,n-am avut,la nivel de “structuri” nicio pozitie demna in asa zisa politica externa. dar,de injurat,tot i-as injura,fie & din frustrare.
Fotografia de pe prima pagina.Ce e dincolo de cioturile alea.Probabil un sat. Cine sta in satul acela?Niste oameni. Copii, animale, batrani.Cati din ei vad cioturile copacilor?Niciunu.Cati din ei au votat contra pomana electorala?Toti.Cati suntem fii, ficele, nepotii, rudele acestor oameni?Toti.Cati stim si nu spunem ?Aproape toti. Il lasam pe Victor Ciutacu sa ne arate poza, sa dea cu ei de pamant, sa -si asume litere, cuvinte , fraze, sa stea in prima linie si sa incaseze pentru noi.Si ne minunam a doua zi, cum mai sta baiatu asta in picioare?Sta. Cati vreti sa stati langa el?CATI STATI LANGA EL??
@Master&Servant. m-ai prins! recunosc:sunt un las &-un nemernic! m-am dus la vot & m-am lasat mituit c-un salam &-o sticla de ulei. ce sa fuck ? sunt un ticalos,dar m-ascund in spatele altora. sa m-anunti totusi cand ai nevoie de-o statuie. bust sau calare,cum o fi. esti satisfuckut?
@Master Sargent
Tara are mult nisip-si noi bagam capul in el.
Viata e o curva-se consuma pe bani.
tu esti multumit ca ca scrii asa?
Daca nu va potoliti si continuati chatuiala, o sa blochez comentariile
detaliaza
@Master Sargent
Batrane sa stii,ca daca stiam ca esti in Iraq,nu-ti mai spuneam ce ti-am zis,nu da bine!Da razboiu de’acolo nu-i al nostru,nu stiu cine te-a mintit pe tine ca daca te lupti in Iraq,sub steagul Romaniei,te lupti pentru tara,pentru bunastarea poporului!Acolo te-ai dus pur si simplu pentru bunastarea ta si ti-ai asumat riscul,dar sa stii ca daca faci nu stiu ce chestie pe’acolo nu esti,cel putin in ochii mei, vre’un viteaz,esti egalul celor din legiunea franceza.Altfel, imi e mila de tine,sper sa ai noroc si sa vii intreg si sanatos!
Nenea Ciutacu! M-a dat afara din clasa doamna invatatoare cind i-am spus ca
(95-75)/95*100=21%
si m-a trimis la Guvern! Ma intreb de ce?
Nu lupt sub steagul romanesc.Am plecat acolo ca sa nu fiu martor neputincios la decimarea voastra, aici. Daca voiam bunastare furam cot la cot cu domnii acestia.Pusca si cureaua lata. Generalii de Ilfov.Va onoreaza sa va reprezinte ei?Nu lupt sub steagul tarii mele pentru ca astia l-au murdarit. E nevoie de mai mult de un Master Sargent sa ne spalam mizeria.
Si nu sunt un el ci o ea. Va salut cu toata inima.
vesnica batzaiala romaneasca suntem o mana de oameni nemultumiti intradevar dar nici aici nu avem un numitor comun atunci cum drac(scuze de expresie) sa mearga tzara asta bine daca noi nu avem macar un pct de sprijin comun a scuze avem unul sa injuram puterea oricare ar fii ea.injuram putere ane injuram intre noi”traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul” vorba lui Badea care fie vorba intre noi nu-l sipatizez deloc si vorva lui ciutacu de mai sus subiectul e unul si noi debitam cate in luna si in steleca asa-i romanul.ne mai vedem ne mai auzim
” Se va ajunge la distrugerea Romaniei”, spunea Nea Nicu acum 20 de ani, inainte de a fi executat. Se pare ca nu suntem departe de profetia lui.
Aveti perfecta dreptate! Se spune ca omul sfinteste locul ! Acum, acest stravechi proverb, devine o realitate. Ca si urmatorul: “Pestele de la cap se-mpute”. De le presedintie, trecand prin portavocea lui, marele MIC, onomatopeea BOC (cum bine zicea Adrian Paunescu) care trancane vrute si nevrute, repetandu-l pe “ganditorul” Ha, ha, ha de la Cotroceni si dovedind inca o data ca incontinenta verbala dezleaga cuvantul de obligatiile lui intelectuale! Daca 25% (0.5 x 0.5) din romani l-au votat pe locatarul de la Cotroceni, ce vina avem noi, restul, sa-i suportam prostiile si minciunile?! Ce fel de consilieri exista la Cotroceni, daca ei nu stiu adevarul istoric de necontestat ca regionalizarea tarii au realizat-o comunistii veniti pe tancurile sovietice (poate un singur tanc, dupa cum recunostea chiar Ana Pauker, ca nu erau prea multi in 1944 !), care au creat chiar Regiunea Autonoma Maghiara, ca Ceausescu, din dorinta de a-si arata o data in plus independenta fata de rusi a revenit la vechile judete de dinainte de razboi, micsorand putin numarul lor (din Timis, Torontal, Caras, si Severin au rezultat doua judete, etc.) ?! Pai nu suntem azi mai controlati decat in timpul lui Ceausescu ?!
Salutare. Toti vorbim despre “cancerul”din sistemul sanitar,dar nimeni nu a indraznit,inca sa vorbeasca direct despre doctorul cutare sau cutare,ce bani i s-au cerut sau pe care i-a dat .Eu sunt un modest cetatean al acestei “frumoase”tari si pe deasupra si proaspat somer de la “faimoasa”DACIA si intimplator am avut nesansa de a ajunge pe mina acestori “cinstiti”doctori[de fapt mama mea]ptr o operatie pe cord deschis[dublu bypass]si vrea sa va spun ca m-a rupt de bani.si asta la spitalul fundeni din BUC,unde isi desfasoara activitatea multi profesori universitari si ce or mai fi ei.Sa pot face fata acestor cerinte,am fost nevoit sa ma imprumut la banca ca mama mea sa mai traiasca,una peste alta ,toata “afacerea”a costat undeva la 7000RON,bani cash.am curajul sa ii arat pe acesti doctori siii asistente si infirmiere ,chiar daca o sa am nevoie de ei in viitorul apropiat sau mai indepartat.TREBUIE SA SPUNEM CINE SI CIT ,CA TOATA LUMEA SA STIE CU CE ARE DE AFACE> CU STIMA GEO
Cum s-a spus si mai sus, situatia infractionala este de pe vremea lui Ceausescu, am putea spune ca atunci infractionalitatea era chiar mai ridicata. Fiecare muncitor lua de pe santierele patriei sau de la sectie din fabrica cate o bucata de fier, de material in fiecare zi si o ducea acasa sa faca un gard , sa lege via la tara , etc. Furau pe rupte , ba fondul de cadouri la sindicat, ba dispareau banii de salarii, ba primeau la alimentara oua si in 15 minute desi venise masina plina nu mai era 1 ou, da aprozaristele aveau acasa frigiderele pline. Pe strada zilnic tiganii te agresau mereu cu cersit, si erau in fiecare pauza in curtea scolilor scotocind copii de pachete si bani, da te intreba Militia de acte pe strada pe tine om serios, da pe tiganusi niciodata. Apoi ne-au adus infractorii in case, in fiecare bloc au repartizat o familie de tigani, pe principiul pune un mar stricat in lada ca sa se strice toate. Tot timpul la ei in casa putea, faceau scandaluri, puneau muzica tare, toata ziua aveau de lucru cu ceva, bateau fie si un cui da bateau la el sa trezeasca tot blocu. Si nu intervenea NIMENI ! Se construiai blocuri turn fara locuri de parcare si ne ingehsuiam cu 2-3 masini pe spatiile verzi pe care nici dracu nu facea curatenie, ca cica sa facem noi locatarii, la la primarie era o tarla de lenesi angajata si nu faceau nimic. Mergeam studentii si intelectualii sa strangem recoltele, timp in care la muncitorii mai faceau in fabrici si uzine un ciubuc cu o piesa de metal pentru masina sau furand gazolina.
Nu institutiile statului sunt devina de starea infractionala, ci micii hoti care sunt indulgenti cu altii ca ei si in sinea lor ii simpatizeaza ca au avut SANGE sa fure mai mult…
Mircea Badea iarasi are dreptate.Desigur ca trebuie sa avem arme de foc.Doar atunci interlopul va fi in dilema , dar daca rapsodul mioritic chiar ma impusca cand eu incerc sa imi fac cadou portofelul lui, al amaratului de cetatean ,platitor de taxe ca un zombi iar cand voi incerca sa ii fur pensia sau casa din spinare sa stiu ca pot sa ma aleg cu un plin de gloante veritabile in spinare, eu ca interlop a-s mai cugeta inca o data.
Nu tine de secolul nostru acest lucru ,de a purta arme de foc.
Interlopii de la Mall eliberati pe banda rulanta cica fara probe , fugi deacilea asta e curata manarie .Ce sa fie ? ce sa fie?e manarie.
O biata mamaie care a mutat mai incolo niste pari plantati abuziv de niste excroci
face bulau pe bune
gratiata de presedinte ,care cred ca a realizat ridicolul justitiei noastre.
Ce fac serviciile care trebuie sa apere tara asta???????.
Faca ce vor,noi trebuie sa ne aparam singuri cum putem , afacerile, averile, familiile, viata .Romani !scapa cine poate !!!Nu zic la arme inca dar nu mai e mult pana acolo !!!!
Mda, asta e tara in cre reminiscentele comuniste primeaza…IATA TARA IN CARE TRAIM, in care orice politist iti va spune ca daca esti atacat de vreun criminal pe strada, acasa, esti pe cont propriu. Este la latitudinea ta sa te aperi pe tine si pe familia ta. Daca te simti tare si mare sa tii piept talharilor, cinste tie, insa mai exista si alte categorii de oameni, mai in varsta, altii in carucioare, infirmi, femei lipsite de aparare s.a.
Orice specialist in arte martiale iti va spune ca nu exista inlocuitor pentru o arma cand vine vorba de autoaparare.
Daca singurele lucruri necesare pentru a preveni crimele ar fi legile si politistii, atunci nu ar mai exista statistici despre crime. Dar fiecare crima, viol, talharie, fiecare victima constituie marturia ca nici legea nici politia nu poate proteja indivizii impotriva atacatorilor. In America spune ca D-zeu a creat omul, insa Samuel Colt (inventatorul revolverului) l-a facut egal. Intr-adevar ganditi-va putin…o arma este un egalizator de putere. Cu o arma o persoana in varsta sau o femeie poate face fata unei hoarde de talhari! Deci FORTA DICTEAZA!
Ca si o concluzie, daca permiti guvernului sa aiba monopol asupra fortei, atunci nu poti pretinde niciodata ca esti o persoana L I B E R A
Sa indraznim sa ne uitam si in alta ograda?