De la faimosul “Oameni şi femei”, s-a ajuns la “Femeia nu e om”. Dincolo de misoginism, există şi o mare doză de adevăr în toată povestea asta. Înjuraţi-mă că v-o zic de la obraz, da-s cam neam prost şi am obiceiul necreştinesc să zic în loc să tac. De când mişcarea feministă a devenit, la nivel de percepţie publică, mai tare şi mai agresivă decât Greenpeace, femeia chiar că nu mai e om. Ori e un soi special plantă de seră, care trebuie mângâiată de soarele corectitudini politico-ideologice întru devenirea ei ca eroină populară, ori arată ca proaspăt dată jos de pe frescele aferente Legendelor Olimpului, zona Eroii, cu peronul pe partea dreaptă. Dacă te plictiseşti rău şi încerci citeşti orice luare de poziţie feministă, constaţi că frazele-cheie încep cu “Femeile trebuie să…” Sigur, după începutul promiţător, nu mai afli şi de ce trebuie să, dar n-o să ne luăm acum din asta. Deci femeia trebuie să. Să fie clar! Să ce? Să aibă număr garantat de locuri în administraţie, ca neamul pur afro la Pretoria sau kazahii puri la Alma Ata. Să iasă mai repede la pensie. Să stea jos în tramvai. Să aibă concediul mai lung şi ziua de muncă mai scurtă. Să muncească mai puţini ani şi să ia pensii mari decât bărbaţii. Chiar şi la firmele porno, să se dea pe post numai d-alea cu cu lesbiene, nu cu homosexuali, că ele-s incitante şi ei scârboşi. În esenţă, să orice e de bine şi să nimic din ce e rău. (articolul integral, aici)
Fiecare isi spune parerea ca sa isi acopere propriile convingeri si interese. In realitate nu ar trebui sa existe un razboi al sexelor, ci doar o egalitate intre “oameni”