Esti aici:
Prima pagină > Blog > Barfoteca de Net > Trăiască moartea! Şi delaţiunea lângă ea

Trăiască moartea! Şi delaţiunea lângă ea

Riguroşii de la Realitatea au omorât-o în avans şi, după aia, au înviat-o pe Liana Dumitrescu, deputat al minorităţii macedonene. S-au luat după ei o sumedenie de maimuţe, că doar nu era să se strice bunătate de ştire prin verificarea nevolnică a informaţiei (ăia de la Pro TV nu schimbaseră nici după ce se infirmase oficial informaţia). Hai, Sebi Ghiţă, dă afară cu strigături imbecilul care a comis-o, arată că ai portocale şi nu te conduc bagabonţii pe banii tăi întru clădirea noului BBC!

Imensul deontolog Tapalagă a declanşat, întru susţinerea nevolniciilor idolului său, o campanie dezgustătoare, de dat în gât mizeriile pătimite de oameni în timpul satisfacerii stagiului militar, ca să justifice tăierea pensiilor militarilor. Deşi am întâlnit o sumedenie de imbecili în cele nouă luni de infanterie motorizată la Piatra Neamţ, într-o unitate militară fost batalion disciplinar pentru cadre, mi se pare o jegoşenie ceea ce face pajul Monică Macovei. O să-i explic astfel încât să înţeleagă. Dane, dincolo de faptul că pasiunea ta pentru delaţiuni şi înregistrări mi se pare patologică pentru un om care n-ar fi trebuit să aiba de-a face nici cu fosta Securitate, nici cu actualele servicii de informaţii, dacă ai ghinionul ca prima femeie pe care o nimereşti la aşternut stă ca o scorbură, nu înseamnă că trebuie să te laşi de sportul ăsta, ci să-ţi selectezi cu mai multă rigoare partenera de sex.

Comentarii

comentarii

Similar Posts

44 thoughts on “Trăiască moartea! Şi delaţiunea lângă ea

  1. Asta cum se numeste,
    ca au omorat-o provizoriu? =))
    Bai, in tara asta nici moartea nu-i sigura pe ea!
    Of, aceste minunate vagauni de presa cu care ne mandrim… :))

  2. Sunt ani de zile de cand nu mai urmaresc “produsele” MediaPro. Dar promit sa o fac in ziua in care vor anunta plecarea spre vesnicele plaiuri ale vanatorii a lui Basescu. Chiar si la misto! 🙂

  3. Realitatea a comis-o, aia de la Pro au fost doar niste cimpanzei mai lenti 🙂

  4. Atunci nea Ghita trebuie sa faca putina curatenie printre cocotieri. Se scarpina multi in fund pe-acolo! Dar ma intreb daca i se vor vasculariza ouale indeajuns de bine…

  5. Chiar asta doream sa semnalez.Urmaresc titlurile stirilor ProTv, in special pe cele de la 8 dim si de la 19,asta doar pentru a vedea cum se situeaza baietii fata de perversul de la Cotroceni.Sper ca atunci cind il vor lasa americanii din brate, baietii sa inceapa sa dea in el, dar asta e alta discutie.
    Azi dimineata la 8 au deschis stirile cu crimele ce sint de obicei la ora 17.Din intimplare m-am uitat si la stirile prinzului- la un moment dat din studio se da legatura Elenei Lasconi intr-un studio sau la o emisiune denumita CRIME TIME LIVE SHOW. Nu-mi venea sa cred, chiar asa,si prime time si live si show.Mai da-o singe vienez de televiziune.Ca de profesionisti sint profesionisti,dar parca intrezaresc undeva un rinjet ce imi aduce aminte de cineva.Cred ca stiau ca nu e adevarat,dar fiindca ca au luat-o de la realitatea- one for money, two for show!

  6. Lipsa de profesionalism al stirilor TV (si nu numai) incepe sa fie tot mai enervanta. Toata lumea imprumuta de la toata lumea (vezy emisiunea lui gadea de aseara, cand la final au aflat – de la Realitatea – de povestea dansatoarei Maricica, pe care a incercat sa o plaseze la final). Nu mai exista reporteri de investigatie, anchete proprii. De altfel se si observa ca cei ce au stagii la ziare serioase, sau dovada de o mai mare seriozitate. In rest stirile si multe emisiuni de dezbateri ale evenimentelor politice, au ca principiu copy/paste din ziare, de pe bloguri, de la alte TV-uri.

  7. “Imensul deontolog Tapalagă a declanşat, întru susţinerea nevolniciilor idolului său, o campanie dezgustătoare…”

    In sfarsit, deschide cineva subiectul asta… Citesc si aud, de cateva zile, o avalansa de amintiri din militarie, revarsata (ca) la comanda: cum ne luam futai in armata (desi nu se spune ca ni-l luam de la gradati, militari in termen, ca si noi), cum armata a omorat oameni care incercau sa fuga peste granita de vest (inainte de ’89), cum militarii erau dusi la munci agricole sau in constructii (de parca armata, nu Ceausescu, hotara asta), cum ofiterimea se imbata la popota sau lua plocoane de la soldati, etc. Campania asta, pe langa faptul ca e dezgustatoare, mi se pare de-a dreptul inspaimantatoare, semanand perfect cu cele clocite de propaganda lui Hitler sau Stalin. Nu-i prima data cand se declanseaza o campanie de genul asta: la fel s-a intamplat in cazul medicilor, profesorilor, functionarilor sau politistilor. Si se va repeta intocmai, de cate ori cineva se va afla in calea “reformelor” basesciene. Daca-l vor supara taximetristii, vor aparea, ca din senin, mii de marturii ale celor nemultumiti ca soferul mirosea a transpiratie, ca punea muzica nasoala la radio, ca se uita dupa femei si le claxona. Daca vin la rand postasii, marturiile vor spune ca nemernicii primesc ciubuc de la pensionari, ca ne botesc facturile si ofertele de la Carrefour cand le indeasa in cutia postala si ca suna ca apucatii la usa. Deci, bine le face Basescu, ticalosii merita doar jumatate de pensie sau salariu. Si asta ne paste, pe oricare dintre noi…
    Nu le plang de mila rezervistilor, chiar e adevarat ca au pensii disproportionat de mari fata de restul pensionarilor, dar aici e vorba de felul in care statul isi respecta intelegerile cu cetatenii sai. Altfel, chiar sunt satisfacut ca li se intampla asta… Nu stiu ce pacate oi fi avand de ispasit, dar sunt inconjurat de o ciurda de oameni in uniforma (rude,vecini care sunt militari, politisti, jandarmi si marinari) care, toti, fara exceptie, il sustineau pana-n panzele albe pe comandantul suprem. Il iubeau, pur si simplu… Asa ca luati de la Basescu !

  8. Am inteles ca Tapalaga nu a facut armata.De ce mananca rahat aiurea? Vorbeste ca proasta-n targ.

  9. Cand a taiat pensiile au bagat-o ca vezi doamne cei ce muncesc au salarii mici iar pensionarii sunt prea grasi.Cand au vrut sa le taie mamicilor banii a venit securistul sef si printre hahaituri a grohait ca suntem o tara de mamici si bebelusi. Acum cand le taie pensionarilor militari din pensii au scos-o ca au fost betivi si lenesi si o fredonau prin unitati asa ca le aplica tatucu sef o corectie acum. Singurul mort in viata in tara asta e chel si are un ochi inchis deja. Apropo nu vrei tu sa-l inchizi si pe celalalt asta asa ca sa nu ne mai stresezi.

  10. @cu bota in balta: sunt doua mari si late. care dintre ele si, mai ales, de ce? nu, mai bine, impuscam ziaristii? sau ii facem direct sapun…

  11. Multumesc. Dar tot nu ma las: nu ar fi cazul ca Antena 3 sa va numesasca un fel de supervisor (nu cenzor!)al stirilor/talkshowrilor/anchetelor politice (dvs fiind un jurnalist cu experienta si cu obsesia adevarului DOCUMENTAT) pentru a profesionaliza si credibiliza oferta acestui post de informare? – nu e nevoie sa il postati, de vreo doua zile am pur si simplu limbaritza – Ideea mea e serioasa si neflatanta, dar cu tot felul de topuri redundante si consumatoare de timp, Sinteza Zilei cade in desuetudine (nici o ancheta, dezvaluire autentice in ultimul timp)

  12. Da’ asta cum devin jurnalisti Victor? Acu’ pe bune care sunt criteriile? Ca asa si io pot sa lucrez ca ziaris, apoi sa vin in redactie si sa zic “Bai concetateni, a cazut un meteorit peste Casa Poporului, hai dati ca stire”.
    Nu spun ca oamenii nu gresesc uneori, poate dand informatii false sau incomplete, dar maniera asta de a gresi e cel putin idioata.
    Pana una alta, daca asa stau treburile, ne facem toti jurnalisti, corect?

  13. @Nina Balan: cu toata recunostinta pentru aprecierea dvs, ca sa ma numeasca (orice) Antena 3, trebuie sa vrea si conducerea lor, si viitorul numit, adica eu. momentan, nici una dintre cele doua parti necesare nu vrea 🙂

  14. Acuma îi de urmărit dacă vorba aia bătrânească cum că i-a murit moartea, dacă-i anunţată înainte de vreme. 🙂

    Pe cei ca şi Tapalagă care, tare se mai înghesuie să desfiinţeze Armata odată ce Fraudă-Vodă le-a dat liber, i-aş invita la o instrucţie pe munte (nu la vânare de mistreţi 😉 )

  15. Tapalaga are certitudini despre armata, dar n-a facut armata!
    Nu sunt multi cei carora numele le sugereaza caracterul, dar la asta se potriveste perfect.

  16. Dupa ce ani de zile nu m-am uitat decat la protv, acum nu-mi mai trebuie din multe motive: pupinbasismul declarat si etalat, tiganeala atroce, platitudinea programului, repetarea pana la dementa a acelorasi filme, si-ar mai fi! Cat il priveste pe tapalaga, e mult mai enervant decat boureanu, de exemplu, si cum tin la sanatatea mea si asa grav atinsa de vremuri, evit!

  17. Bai fratilor cine e Dan Tapalaga ?
    Ala care i-a facut pe pensionari militari betivani, sau ma rog ceva de genu asta ?
    Pai ala se simte si prin televizor ca pute a cur si inca a cur de pd-list. Cind il pupa pe base in cur nu ii repugna faptul ca e alcolist?

  18. Adevarul este ca atunci cand vezi fetze de alde Tapalaga ti se urca sangele-n tartacuta si-ti umbla mana automat dupa toroipan. Presupun ca democratie inseamna sa-ti fi ascuns nevasta ciomagu, in asa fel incat sa nu-l gasesti cand ti-o veni…

  19. A explicat Mircea foarte bine. Unii sunt atât de imbecili, încât nu-şi dau seama că îşi doresc să fi fost ţara în război, ca să poată acum să-i aprecieze pe militari. Sau , mai degrabă, îşi dau seama foarte bine şi fac totul din ticăloşie. Susnumitul cred că aparţine ambelor categorii.

  20. Din cate stiu eu se pare ca lucruri similare s-au intamplat si la case mai mari. Cred ca una din “victime” a fost si Larry King. De asemenea, cred ca si Bloomberg a comis-o, dar din pacate nu stiu despre cine era vorba.

    Este rezultatul goanei dupa senzational, dorinta de crestere a tirajului/audientei si superficialitate.

    In principiu ar trebui ca cei care au comis-o sa fie pusi pe liber. Repede.

  21. @bigradu: eu nu spun ca doar ai nostri fac asa ceva. si Morgan Freeman “a murit” recent, vreo juma’ de ceas, pe CNN. da’ parca asa voluptate de a prelua pe nemestecatelea orice tampanie cum e-n presa din Romania zau daca am mai vazut.

  22. Nene Victore, Ghiţă ăla are treabă (înafară de softurile lui) cu baschetu’, nu cu “deontologeala”. La baschet face treabă bună, de ani buni. Că “le are” şi-i place. Mă gîndesc că la “deontologeală” o lăsat pe altul să-i toace banii! Ăla ar trebui întrebat de principii jurnalistice, cu verificări, cu surse şi alte alea.
    Cît îl urăsc io pe Ghiţă, că ne bate pe unde ne prinde (pe CSU nu pe “noi” personal 🙂 ) cu Asesoftu’ lui cu tot, io zic să-l ierţi de data asta.
    Banzai!

  23. Orice si oricine are un procentaj de simpatie peste pdl si mai ales base trebuie distrus.
    Persoanele sunt “trecute” in categoria fostilor securisti, iar institutiile sunt dezbinate si apoi improscate cu mizerii.
    Cat de curand urmeaza si randul bisericii, sau poate aici e mai simplu … se cumpara cu terenuri, paduri si donatii grele.
    Orice forma organizata trebuie distrusa, iar armata, cea in rezerva, devenise periculoasa prin simpatiile catre opozitie.
    Este singura, sa zicem institutie, omogena si capabila de o manifestare organizata.
    Intai s-a trecut la dezbinarea ei, prin cresterea pensiilor unora si scaderea altora, finalul la buget fiind 0 !!
    Problema este cine coordoneaza aceste activitati, cine este in spatele lui zeus ??
    O davada este si organizarea mitingurilor de la Iasi si Focsani unde in jurul marelui conducator au fost comasati, ca un zid viu, elevi de liceu. Acestia trebuiau sa il protejeze pe base de posibila furie a celor nemultumiti.
    Logica e simpla – bagi copii la inaintare mizand pe faptul ca nimeni nu va trece peste niste copii – tactica folosita cu mult succes de-a lungul secolelor …
    Dar trebuie sa cunosti ceva …. istorie si mai ales metode de manipulare… in tot cazul cel din umbra e bine pregatit

  24. Excelent comentariul lui Bubulea. Maxima neruşinare şi tupeul nemărginit sunt tipice pentru băsişti. E culmea tupeului ca Tapalagă, Culcer sau Radu Moraru să vorbească despre campanii de presă la comandă sau “tonomate”. Ori ca Udrea sau Boureanu să acuze corupţia liberalilor sau chiar a PSD-ului. Sau Boc să acuze deficitul de 5% lăsat de Tăriceanu.

  25. Victore,

    Din pacate/fericire este responsabilitatea voastra sa va faceti curat in propria ograda. Ca daca se baga outsiderii (CNA, politic, patroni) nu e bine, chiar daca ar face bine.

    Totusi, constat ca la ziaristi (la fel ca la multe meserii) exista o “solidaritatea de breasla” prost inteleasa prin care de multe ori sunteti “timizi” in a-i pedepsi pe colegii vostri care gresesc.

    Cred ca ar trebui aplicate aceleasi principii pe care le clamati la televizor atunci cand gresesc politicienii: “cine greseste plateste”.

  26. Daca as fii vreodata mogul de televiziune,dupa o astfel de gafa, pac! concediere. Pariez cu dumneavoastra pe o bere scumpa ca cei de la Realitatea si ProTV nu au patit ceva mai mult de o mustrare.

  27. are dreptate cu realitatea ca a dat news alert sus cu rosu ca murise femeia, eram la tv.eu in cursul zilei ma uit ori la realitatea ori la antena 3 la toate dezbaterile, chiar sunt puse unu linga altul pe telecomanda. si dupa cum ziceam scria foarte scurt ca a murit, vom reveni cu amanunte. repede trec pe A3 sa vad ca ce mai zic si astia , poate zice mai bine informati. acolo-nimica era in stare grava, dau iar pe rtv , aia vb. de altceva, dar moarta era tot sus cu rosu.si stau asa pina la reclame, cam 10 minute. dau pe A3 si scria tot stare critica-eu in gand:ia uite ma la ei , saracii cit de neinformati sunt, nu puteau si ei sa puna un planton acolo la spital cu un telefon sa le spuna si lor ca sa nu se mai faca de ras.acuma noi glumim, dar iar stateam si ma gandeam:oare rudele ei mai din alta parte care se uitau la tv ce gandeau in acele clipe…

  28. Pai asa e o pofta de singe si inmormintari pe la niste “stiristi” ca mi se face o foarte mare greata!

  29. @jiji: n-au comis nimic, da’ buna incercare 🙂
    au facut chiar breaking news ca traieste. de data asta, si-au luat-o fraierii ailalti. poate la urmatoarea

  30. “ doua puncte “

    De mult n-am mai scris … parca prea de mult … de pe vremea in care credeam in sistem si eram convins ca daca-ti vezi de treaba ta, ca daca nu superi pe cel de care depinzi in mod direct superior sau inferior lucrurile vor merge de la sine intr-un sens vectorial pozitiv. Constat usor resemnat ca am gresit abandonand un mod de exprimare la care tin mult si anume cel al discursului scris al manifestului de creatie imediata cruda si acida pentru ca timp de rumegat il au doar animalele ierbivore nu omul pentru ca el omul consuma in secolul XXI informative, informatia de prima mana ceata din focul viu al recentului imediat este mai vitala ca aerul din ce in ce mai rarefiat pe care-l respiram zi de zi de parca am trai pe la 10000 de metrii altitudine.
    Pe dezordinea de zi :
    1. Romania sub transee
    In tara nostra se intinde majestuos sub forma de panza de paiajen o retea de autostrazi ultimu’ rahnet realizate de ilustrii nostrii conducatori cu eforturi si investitii minime din fondurile alocate de U.E.rss pentru infrastuctura iar circulatia pe calea ferata romana se realizeaza prin trenu’ maglev minune ce a fost posibila prin atragerea de fonduri de investitii Banca Monopoly.
    In fapt, cand m-am trezit am cazut din pat. Ramania se pregateste pentru al III-lea razboi mondial caci nu avem nici macar strazi ci un sistem bine pus la punct de transee iar trenul CFR-ului face 5 ore din capitala la malul marii si toate astea dintr-un buget de stat strans cu japca de la populatie, prin biruri insuportabile si mutilari, care intra la capitolul “ reforme “, ale institutiilor de baza ale unui stat normal care devine pe zi ce trece din ce in ce mai anormal si handicapat de functiile lui existentiale.
    Enumar cateva resurse pe care se ridica grandioasele realizari :
    – Impozitul pe pensie,
    – Diminuarea salariilaor bugetarilor mici,
    – Disponibilizarile din aparatul bugetar,
    – Plafonarea salariilor,
    – Cresterea tva-ului,
    – Cresterea accizelor,
    – Desfintarea spitalelor.
    2. Politica de non-combat
    O trasatura definitorie a reprezentantilor statului repetent la ora de istorie este asa cum am numit mai sus non-combatul. Un procedeu care nu duce decat la pierdearea meciului cu 3-0, nu la masa verde a sportului, la masa istoriei neamurilor. Caci pentru a creste in ochii U.E., prostitualele desemnate de presedentie, guvern si parlament soptesc la urechea comisarilor globalizatori “ civilizationisti “ , un cantec invatat de la URSS “ totu-i perfect, totu-i perfect ! “, numai ca acum raportul nu il mai dau in est il dau in vest.
    Demnitatea, pentru curvele politice de azi, este o notiune abstracta, o enormitate rupta dintr-un tablou neinteles de mintile lor inguste care vad doar culoarul pe care alearga in foamea pentru bani.

  31. Toate 43 au ce au.Azi au fost multe.Sa fim de acord cu prietenul meu fagarasean:”Nicari n-o fos’ sa nu fie altcum !”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.