Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Întoarcerea la popor; cu posteriorul…

Întoarcerea la popor; cu posteriorul…

Cât l-a ţinut cocoţat pe creasta valului popularităţii, poporul a fost suveran. De câte ori avea câte o cumpănă politică, anunţa emfatic, de regulă în timpul unor băi de mulţime, că el se va întoarce mereu la popor. Totul se făcea pentru popor şi în numele poporului, de la masacrarea maidanezilor sau dărâmarea chioşcurilor şi până la ascultarea telefoanelor ori modificarea Constituţiei. De-o bună bucată de vreme, însă,  de când cu amputările administrative de venituri şi cu anunţurile ciclice de ieşire din recesiune, cota lui de popularitate l-a băgat sub val, iar băile de mulţime i s-au rărit până spre dispariţie. Fiindcă poporul, fost pe vremuri suveran, astăzi departe de orice orizont de prosperitate, a început să-i cam dea cu huo pe unde-l prinde la vedeală. Nici foarte apăsat şi nici măcar extrem de convins, dar suficient cât să-i îngheţe sângele-n vene şi să-i sporească dispozitivele de pază. Şi a devenit în accepţiunea prezidenţială – el, poporul, altădată cântat de scribii de curte şi folosit ca alibi de preşedintele care-şi dorea să rămână scris cu litere de aur în cărţile de istorie – extrem de blamabil, dacă nu chiar detestabil.

Foştii suverani nu vor să trăiască într-o ţară modernă, se internează ca neghiobii în spitale care nu merită să funcţioneze, aşteaptă să le dea statul pomeni şi beau la birt în loc să-şi bage plugul în hectarul şi jumătate din spatele casei. Sigur că, împreună, locuitorii arealului Carpato-Danubiano-Pontic nu alcătuiesc nici cel mai harnic, nici cel mai serios, nici cel mai dornic de schimbare popor. Doar că-s aşa de nişte mii de ani, ceva dinainte ca Gheorghe Dinică, în nemernicia lui, ca un câine turbat, să se autodemaşte, în faţa lui Ilarion Ciobanu, că a muşcat mâna (lui Amza Pellea) care l-a hrănit. Iar lupta constantă cu rodul viilor e chiar mai veche.

Este de-a dreptul jenant că, după mai bine de şase ani de “domnie”, autointitulatul şef al statului constată cu voce tare că a fost ales şi reales de un popor care nu-l merită. Şi  se întoarce iar la el, de această dată cu ilustru-i posterior…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

133 thoughts on “Întoarcerea la popor; cu posteriorul…

  1. Din toate care se intampla, putem trage si o concluzie: in marea noastra majoritate, de’a lungul istoriei, am dovedit ca suntem un neam de tradatori. Ori am tradat noi pe conducatori, ori conducatorii pe noi, sau chiar mai rau, ne’am tradat noi intre noi.
    Este adevarat ca multi cetateni din aceasta tara sunt niste “atarnache”, dar nu este normal s’o spuna presedintele dupa ce, nu cu mult timp in urma, lauda poporul si facea juraminte. Iar Basescu, asa cum stia ca multi cetateni au suflet de atarnator, a profitat de acest fapt si a laudat in stanga si in dreapta, iar in campaniile electorale a impartit cacat la punga si pixuri, poporul ramanandu’i profund recunoscator. Acum ca l’au votat oamenii o data asta e, ca lumea se saturase de Nastase, e ca si cum l’ar vota lumea acum pe Boc presedinte; dar ca l’au votat si a doua oara, e chiar nasol.
    Nu e doar Basescu de vina pentru ce se intampla, ca nu este unicul conducator, nu s’a ales singur, si nu el ii obliga pe cei din jur sa fie corupti si coruptibili. E alegerea fiecaruia ce face in viata, dar oameni ca cei de la conducerea statului ar trebui sa dispara.
    Propun sa criticam puterea, dar sa nu uitam sa ne facem treaba ca niste profesionisti. Salut.

  2. Nea Victore dar nu te-ntreba-i: pe Basescu il tine cineva cu japca la Cotroceni ?Daca tot este nemultumit de poporul pe care-l ”pastoreste ” ca stau oamenii mai mult in circiumi de cit la munca [ care munca si mai ales UNDE ? ]de ce nu ne lasa in …nestiinta noastra, in mizeria noastra si sa se duca …unde si-a dus Mutu’ iapa sau unde si-a intarcat Dracu’ copii?Si sa nu plece singur…sa-i ia cu el si pe portocalii care-l sustin de parca …ar fi cel putin unsul lui Dumnezeu pe pamint!Sa se duca frate si sa revina…cind l-om chema noi!

  3. Nu mai platiti bancile !
    Nu platiti taxa radio-tv !
    Bagati plugu`n brazda si dati reset la server.
    Baga-mi-as cizma capitalista in telefleanca lor comunista.

  4. Ioana Băsescu a depus la OSIM o cerere pentru înregistrarea mărcii “Mişcarea Populară”. Ceea ce pune într-o lumină proastă partea a doua de la ultimul meu comentariu. Adică se dovedeşte că am bătut câmpii.
    Probabil că şi din poziţia din titlu, Băsescu speră să-l mai folosească pe el, Poporul… Să fie oare partidul “Albă ca Zăpada”, acea “Mişcare Populară”? ATÂT de imbecili să fie oamenii, încât să…adică el să se fi întors pentru a fi pupat mai repede, cu mai multă uşurinţă?

  5. Ioana Băsescu a depus la OSIM o cerere pentru înregistrarea mărcii “Mişcarea Populară”. Ceea ce pune într-o lumină proastă partea a doua de la ultimul meu comentariu. Adică se dovedeşte că am bătut câmpii. Vrabia mălai visează…
    Probabil că şi din poziţia din titlu, Băsescu speră să-l mai folosească pe el, Poporul… Să fie oare partidul “Albă ca Zăpada”, acea “Mişcare Populară”? ATÂT de imbecili să fie oamenii, încât să…adică el să se fi întors pentru a fi pupat mai repede, cu mai multă uşurinţă?

  6. alecule, daca vreo 3 luni nu platesti banca, te poti trezi cu executarea silita…
    cit despre taxa radio-tv… un furt pe fata…

  7. sigur base nu stie care este rolul lui in acesta tara. nu are mentalitate de presedinte si nici nu poate sa o dobandesca. asta e una din multele miliarde de probleme din tara, destul de grava insa. he doesn’t fit with the job that he is doing. cine l-a creditat? lipsa de actiune si curajul de a spune NU la tot ce nu e bun.

  8. Mai tango, don base, cu carciumile, ca tu esti primul betiv al tarii! numai de cate ori te-au pozat presarii pe la golden slitz sau cirestica! si sa nu-mi spui mie de muncit pamantul, ca eu sunt ala care dupa o saptamana de munca, in weekend, imi iau familia si cratitele cu mancare si o tai la tara sa muncesc vreo 5 hectare de pamant! ca parintii nostrii, cei care l-au muncit pana mai ieri, sunt acum batrani si neputinciosi sau au trecut de mult in lumea dreptilor. Au, succesurile tale de marinel bandit si hot de voturi la greu cu toti acolitii tai!!!

  9. de fapt este “miscarea popularoasa”, un eventual debuseu pentru marinel daca lucrurile o iau razna la portocalii iar boc o ia peste cur in propria gasca de derbedei.

  10. @violet: Pai, tot “intoarcere” la popor se numeste. Cu o alta fata: a Ioanei. Acum ma intreb cum va vrea Base sa domneasca in viitor: prin Boc sau prin Ioana ? Si ma intreb daca o sa-si aduca tot neamul la putere: frate, fiice, fini,amante, gineri ?

  11. @violet:

    Nope, toti basistii (terti, rude sau afini
    pina la gradul ‘nspe) preiau toate ideile
    noi si “potrivnice” din mass-media / blogurile
    ce nu li se subordoneaza si le intorc precum
    ciupercile otravite ca fiind ale lor
    (vezi ultimele cuvinte cheie “feuda” (pnl) –
    vis-a-vis de Primaria Sector 1 si “miscare”
    (populara) – vezi postarile de pe blogul lui Victor),
    ce ar putea sugera la prima vedere ca “ei”:
    – fie sint disperati, dorind sa previna raspindirea
    unor idei care ar avea SOTO priza la popor si care
    ar duce la erodarea mai lenta sau mai rapida cu
    grad mai mic sau mai mare a increderii in ei /
    accentuarea decredibilizarii “lor” (daca mai era
    ceva de erodat / daca mai era de vazut ceva);
    – fie sint in pana de idei (vezi postarea
    “dupa ei, potopul” din toamna trecuta).

    Mai pe romaneste, e o chestie de ras-talmacire 🙂

    Aduceti-va aminte de confiscarea ideii de “noii golani
    din Piata Universitatii si zona libera de neocomunism”
    din 2007, in conditiile in care d-l cu plugul avea pe
    mina in ’90 trenurile cu mineri, asta apropo si de ideea
    cu “votati-ma pe mine ca sa nu mai vina comunistii si
    minerii” – la alegerile din 2009.

    Exemplele pot continua; si asta se intimpla cu precadere
    in preajma anumitor evenimente ce vor sa le mascheze.

    In tot cazul “ei” sint foarte activi si cu urechile “pîlnie”,
    nu insa si foarte inteligenti, actionind dupa anumite
    “sabloane” predefinite, nestressîndu-se prea tare la
    detalii, pentru ca target-ul lor este populatia neinstruita
    si care “baga botul”.

  12. Taranii s-au apucat, mai dihai de baut de baut, la birt, cautand sa-l imite pe Basescu. Ce si-au spus ei??? “Daca Basescu a baut prin baruri si a ajuns Presedintele Romaniei, de ce sa nu bem si noi??? Poate ajungem si noi primari in comunile noastre???”

  13. Nu v-ati saturat sa tot vorbiti despre fatalaii astia la tv si pe internet?

    Nu va asculta nimeni cu adevarat !

  14. FOARTE IMPORTANT! Domnule Ciutacu, anuntati pe cei care, la fel cu dl.Nistorescu, nu au facturat si TVA si sunt obligati sa-l plateasca, sa se ajute cu art.151 indice 2, al.1 lit.c din Legea nr.571/2003 Codul fiscal. Acolo zice ca daca s-a omis de catre furnizor (Nistorescu) sa inscrie in factura si sa incaseze TVA se poate recupera si de la beneficiar (cel caruia i s-a facturat). Daca veti consulta un specialist va va spune ca puteti factura TVA-ul beneficiarului. Nu pierde nimeni:beneficiarul deduce TVA iar Nistorescu il vireaza la buget. Asa e legea: ne face pe toti agenti fiscali neplatiti dar amendabili ai statului.

  15. @ Ioana S. şi ソリン:
    V-am citit. 🙂

    Ce vor ăia, plus ăilalţi care preiau pe nemestecate ” ştiri” ? Să fie Ciutacu subiectul de Paşti!? Să fim serioşi!

  16. Romania are cea mai penibila politica anti-criza, guvernul neavand capacitatea sau vointa de a lua masuri de incurajare a agentilor economici. singurele masuri luate au fost de sufocare suplimentara a firmelor, rezultatul fiind migrarea multora spre tari cu reale masuri economice(de exp bulgaria …), inchiderea a mii de firme sau inghetarea activitatii a unui nr si mai mare. per total o guvernare dezastruoasa ce va avea ca efect un “succes” in alegeri similar cu cel al pntcd-ului din 2000. pdl va plati pentru politica dezastruoasa in plan economic si social, sistemul clientelar dus la nivel de regula, coruptie generalizata, disolutia statului de drept, justitia la comanda etc

  17. Pai daca nemernicu asta se crede prea bun pentru poporul asta,atunci ,ia-l drace cat mai repede, ca sa nu-l mai chinuim.

  18. @violet: “miscarea populara” a inregistrat-o ca denumire.
    vezi undeva fizic aceasta “miscare” ? (oamenii/membrii)
    cu tot respectul, mi-e greu sa-ti parcurg citeodata
    rindurile (ce sint precum scarpinatura olteneasca,
    adica vii pe departe ca sa ajungi undeva 🙂 )…

    in fine, nu e vorba de Victor ca subiect, ci de
    injectarea unor idei preluate (si nepuse in practica)
    de la opozitie/populatie si returnate opiniei publice
    cu urmatoarele posibile destinatii:
    – actiunile onor guv. cu impact social negativ sa fie cit mai putin
    vizibile intr-o anume perioada / deturnarea atentiei de la ele
    – re-improspatarea imaginii propriului partid

    adica doar o alta chestie de imagine (gardul/leopardul)

    vad deja ca d-nii portocalii s-au deranjat
    sa insereze in cutia postala 2 pliante
    electorale cu sarbatorile pascale…
    (nu, merci !)

  19. Pt.ソリン:
    Am înţeles, bre! Dar mi-a plăcut aia cu scărpinătura. 😆
    Totuşi, eu ideea cu Mişcarea n-aş ignora-o, poate cel mult acum, înainte de Paşti. Eu cred în continuare că Băsescu, dincolo de nenumăratele diversiuni pe care le lansează cu diferite scopuri, are proiecte pe termen mediu şi lung cu noi. Doar modalităţile de pus în practică sunt mai puţin gândite sau deloc, cunoscut fiind că e genul care conduce “la bara din faţă”.

  20. Nene Victore , azi maine-i vineri si…inca nu m-am prins cine-i invitatul surpriza. Sper ca nu-i [ de ce nu ? ] Talmaceanu asa cum in gluma iti sugeram mai zilele trecute.

  21. Eu zic ca “miscarea-lui-peste-prajit” e un soi de test
    pe termen scurt si un jocker in desagã pe termen lung.
    Mai naspa sint eventualele mizerii si presiuni pe opozanti
    si oamenii din presa neaservita, in contextul apropierii
    de alegerile locale si apoi generale.
    N-as subaprecia capacitatea de a specula orice bresa
    a omului cu plugul.
    (Apropo de plug, mai tineti minte dialogul din poiana
    lui Iocan despre lotul si jumate al lui “ala micu” ?
    soto nu era din vinzari anterioare 😉 )

  22. Tu cu posteriorul asta ai suparat pe careva,eu i-am zis cot,intr-un alt mesaj cu referire la poporul suveran si lider.Oricum,liderul care se vrea a fi al nostru va ramane in istorie ca un exemplu de “cum sa nu fii”.Mi s-a acrit de el,daca ce fac tembelii lui nu m-ar afecta zilnic,serios ca nici ca as mai zice ca avem lider.Si nici ca vreau sa-i mai pronunt numele.S-a ajuns pana acolo ca il regreta lumea pe Ceausescu.

  23. Pe mine nu ma deranjeaza “sa-mi bag plugul in har-ul si juma din spatele si din fata kurtii”.Dar sa vie dumnealui sa-mi tie martoaga lesinata de zabala,cand-i ard “bice” pe salele costelive.Si daca ma ia dupa aceia cu burghezisme si cu protectia animalelor il ingrop si pe dansul in brazda plina cu bolovani.

    PS. Nea Victore,cui trebuie sa ma adresez pt a activa un cont de utilizator pe forumul antena3? Fiindca incerc de vreo 2 luni dar de pomana.Este un patratel acolo care zice retrimite link-ul de activare.Am incercat si varianta asta,dar degeaba.

  24. nu stiu sigur daca tot poporul e de vina. Adica nu poti sa ai pretentia ca aia care sunt bine si nu au nici o problema financiara sa isi bata capul pentru tine care nu ai bani. Nu cred ca se intampla nicaieri asa.

  25. off topic
    Am spus ca Vantu nu trebuia sa faca afaceri cu Sebastian Ghita…e capcana.Se pare ca a cazut in ea.Ii dau mandat lui vantu?Mai scapa?lol,sunt cel mai tare jurnalist.
    PS:Pe foarte multe bloguri am scris ca nu e bine.Il cunosc foarte bine pe ghita.

  26. Nene Victore…daca tineai pariul dumneata sau altii…ma lasati in fundul gol.Da domne…a demisionat, i-a fost ” acceptata” [ oare nu sugerata ? ] demisia…Pai zic si eu asa ca..prostu’, daca nu era vorba de…fonduri europene…aaaaaa?! Cam ce zici? A luat si Botis putina…clanta ca si madamme Pouwak putintel mai inainte vreme…Insa ce ma mira e faptul ca ieri , nu mai departe de ieri, am trait cam multe ” evenimente”.Arestarea lui SOV, ,aducerea in tara sub arest a lui Dinel Staicu , aducerea in tara sub arest a lui Nicolaiciuc promisiunea ferma a aducerii lui Popa…cam multe pentru o singura zi…si crede-ma sunt prea batrin pentru a mai crede in…coincidente.Parca vad ceva ata alba…asta ca sa nu zic: FUCK-atura .Sau mai academic …o perdea de fum…portocaliu.Ce te rog nea Victore..cind ai vineri [ sper ca n-ai uitat promisiunea de a aduce un invitat special] emisiunea Vorbe Grele zi-mi in direct : CIT MAI TREBUIE SA-I RABDAM PE ASTIA SI NU NUMAI ?Matale…ai surse.Ne ” auzim ” la Vorbe Grele ! AVE !A si …La multi ani !

  27. Eu sunt extrem de dornic de schimbare, nu consum bauturi alcoolice, si daca mi-ar incapea Base si/sau sclavii lui in maini – as putea dovedi si ca sunt CAT SE POATE DE SERIOS atunci cand trebuie sa imi tin promisiunile 😉 !

    De ce trebuie eu sa sufar alaturi de sclavii prin vocatie?!

    Sa-i ia dracu’ pe toti! Vreau sa scap de Basescu si de jegurile care il adora!

  28. Iar se schimba constitutia . Ar fi bine sa se limiteze la doar un mandat dreptul oricarui cetatean de a fi presedinte . Altfel o sa avem mereu sefi de stat cu mintile ratacite , cu apucaturi dicatatoriale pentru ca puterea pe termen lung te face caz de studiat pentru psihiatri .

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.