Esti aici:
Prima pagină > Blog > Ce-mi provoaca scarba > Întoarcerea la popor; cu posteriorul…

Întoarcerea la popor; cu posteriorul…

Cât l-a ţinut cocoţat pe creasta valului popularităţii, poporul a fost suveran. De câte ori avea câte o cumpănă politică, anunţa emfatic, de regulă în timpul unor băi de mulţime, că el se va întoarce mereu la popor. Totul se făcea pentru popor şi în numele poporului, de la masacrarea maidanezilor sau dărâmarea chioşcurilor şi până la ascultarea telefoanelor ori modificarea Constituţiei. De-o bună bucată de vreme, însă,  de când cu amputările administrative de venituri şi cu anunţurile ciclice de ieşire din recesiune, cota lui de popularitate l-a băgat sub val, iar băile de mulţime i s-au rărit până spre dispariţie. Fiindcă poporul, fost pe vremuri suveran, astăzi departe de orice orizont de prosperitate, a început să-i cam dea cu huo pe unde-l prinde la vedeală. Nici foarte apăsat şi nici măcar extrem de convins, dar suficient cât să-i îngheţe sângele-n vene şi să-i sporească dispozitivele de pază. Şi a devenit în accepţiunea prezidenţială – el, poporul, altădată cântat de scribii de curte şi folosit ca alibi de preşedintele care-şi dorea să rămână scris cu litere de aur în cărţile de istorie – extrem de blamabil, dacă nu chiar detestabil.

Foştii suverani nu vor să trăiască într-o ţară modernă, se internează ca neghiobii în spitale care nu merită să funcţioneze, aşteaptă să le dea statul pomeni şi beau la birt în loc să-şi bage plugul în hectarul şi jumătate din spatele casei. Sigur că, împreună, locuitorii arealului Carpato-Danubiano-Pontic nu alcătuiesc nici cel mai harnic, nici cel mai serios, nici cel mai dornic de schimbare popor. Doar că-s aşa de nişte mii de ani, ceva dinainte ca Gheorghe Dinică, în nemernicia lui, ca un câine turbat, să se autodemaşte, în faţa lui Ilarion Ciobanu, că a muşcat mâna (lui Amza Pellea) care l-a hrănit. Iar lupta constantă cu rodul viilor e chiar mai veche.

Este de-a dreptul jenant că, după mai bine de şase ani de “domnie”, autointitulatul şef al statului constată cu voce tare că a fost ales şi reales de un popor care nu-l merită. Şi  se întoarce iar la el, de această dată cu ilustru-i posterior…

Comentarii

comentarii

Similar Posts

133 thoughts on “Întoarcerea la popor; cu posteriorul…

  1. Evident, tot poporul e de vina. Nici macar doua palme, un sut in fund sau o mama buna de bataie nu mai pot sa ne trezeasca. 😉

  2. sunt prea putini cei ce mai cred in schimbare si muuult prea putini cei ce-si doresc o schimbare…

    …in niminicia noastra ne meritam soarta – altfel nu inteleg cum s-a putu face de doua ori aceeasi greseala.

  3. În primul rând, genial titlul și extrem de real. Totuși poporul (în majoritatea sa) nu-i înfige un șpiț în posterior mărețului conducător așa cum ar merita, ci se grăbește să-l umezească cu buzele-i cărnoase.

    În al doilea rând, nu văd pe cineva dintre cei de astăzi care să facă gestul acela pe care-l vedem în film, gestul de a-ți recunoaște greșeala și a suporta consecințele.

  4. Mai trist este faptul ca maine il vor vota din nou tot pe tiran pentru ca, nu-i asa, el vrea sa faca ceva dar nu il lasa comunistii, Felix, FMI, parlamentul, etc.!

  5. pai Basescu nu e din popor, stramosii lui nu sint aceiasi cu stramosii nostri, nu se trage din romani – doar el e Zeus, stramosii lui sint titanii…

  6. Perfect de acord cu articolul.M-a deranjat mult afirmaţia lui T.B-presedintele tutror românilor,cu privire la poporul neperformant .
    Chiar dac-ar fi aşa ,T.B. să fie cu ciocu’mic pentru că el n-a performat în nicio funcţie ocupată şi plătită din bugetul statului,în ultimii 20 şi ceva de ani . În ţările europene civilizate, niciun politician nu-şi permite să exprime public o părere nepotrivită privind contribuabilul pentru că ar fi imediat sancţionat de opinia publică. La no,iparerea luii Băsescu, exprimată prin gurile ştiute de toată lumea,e mult mai vocală decât opinia populară.

  7. Tare titlul. Juste observatiile.

    O predictie a conduitelor nu incerci? Pentru orizontul urmatoarelor saptamani / luni / trimestre… Ca e clar ca o schimbare va aparea. Pentru ca Base nu are structura de sinucigas politic. Ba, dimpotriva, e un animal bine antrenat sa supravietuiasca.

  8. Bertold Brecht: „Poporul a tradat asteptarile guvernului si doar dublandu-si eforturile i-ar putea recastiga increderea… N-ar fi mai simplu pentru guvern sa dizolve poporul si sa aleaga un altul?!”

  9. Este modus operandi al oricarui dictator care se respecta.
    Apropo de postarea ta anterioara si de ideea de “singur in fata glontului”, presedintele actual al Romaniei merge pe ideea: “ce-i al tau e al nostru, ce-i al meu e al meu”. Mai bine spus, tot ce a realizat bun o natie intreaga i se datoreaza lui si mai putin poporului, iar cand consecintele furturilor pe care el le-a organizat au inceput sa devina vizibile odata cu intrarea in criza, de vina e poporul singur si nicidecum el si sleahta lui.

  10. daca rautatea a inceput sa dea mpeste margini in privinta slugilor care l-au sters la poponet 6 ani si l-au impins de chelie peste sperantele noastre, iti dai seama, Victor ca posteriorul acestui derbedeu politic ne va urmari in anii care vin? jalnic specimen, compatibil cu hidosenia portocalie , poate ca totusi e un semn ca putem sa nu-l mai privim in ochiul lui singular, ca doar n-o sa-i salutam fundul!

  11. As dori sa fac un comentariu mai amplu in speranta ca va fi citit si eventual imi veti da si un raspuns la el. De asemenea, vreau sa mai precizez ca nu plec cu ideea de la un cliseu de genul “Il cheama Victor Ciutacu si este platit sa dea in Basescu” ci doar vreau sa imi exprim opinia intr-un mod direct asa cum as face si cu oricare alt interlocutor. De asemenea nu vreau sa fiu catalogat nici drept “basist” din simplul motiv ca nu-l sustin , asa cum nu sustin NICI UN ALT POLITICIAN.
    Acestea fiind spuse,nu pot decat sa remarc ca este un articol impotriva lui Traian Basescu in care scoateti in evidenta printre altele faptul ca acesta este dispretuit de popor. Evident ca in momentul in care poporul o duce rau, se uita la leaderii politici dar nu tot timpul este si asta adevarul. In ce masura o duce poporul rau din vina leaderilor si in ce masura o duce poporul rau din vina, ei bine, poporului? Toti cei care sunt de acord ca Basescu a nenorocit si a facut, ce solutii alternative prezinta si cu ce compara? S-a trait mai bine in anii precedenti si odata cu venirea lui Basescu, treaba s-a imputit? Sau nu s-a ridicat la asteptarile si promisiunile pe care le-a facut si a dat dovada de incompetenta?
    Si daca punem problema incompetentei, in ce masura ar fi altul mai competent? Si daca punem problema traiului bun, in ce masura este acesta afectat de leaderi? Pentru ultima intrebare as putea sa va dau exemplu chiar pe dumneavoastra care cred ca aveti un “trai bun” fiind in aceeasi tara cu noi. Traiul dumneavoastra bun s-a datorat capacitatii dumneavoastra sau sustinerii din partea politicienilor?
    Ce vreau sa zic este ca poporul s-a obisnuit prea mult sa injure cand ii este rau, crezand ca principalii responsabili sunt politicienii. Culmea este ca daca intreb un om de succes de ce a avut succes, o sa-mi dea un raspuns ce tine de capacitatea lui. Daca intreb un om amarat de ce este amarat, o sa-mi zica ca din vina altora. Nu face bine aceasta atitudine atat din punct de vedere mental cat si din punct de vedere a productivitatii.
    Inteleg pe de alta parte ca politicienii au fost tot timpul o paine de mancat pentru jurnalisti deoarece sunt cei mai vizibili si cei mai usor de criticat. De asemenea inteleg ca este destul de simplu de “satisfacut nevoia poporului” de a injura pe cineva, aratand cu degetul spre politicieni dar ce stiu este ca de 21 de ani incoace, cu exceptia unor mitinguri si manifestari, nu s-au luat initiative in acest sens. Degaba injura, degeaba huiduie si degeaba citesc munti de text in care politicienii sunt criticati daca nu se face ceva. As zice ca individul ar trebui sa fie EL mai atent la cum sa-si faca EL viata buna si sa inteleaga ca injuratul, vaitatul si plansul nu aduc beneficii. Mai mult, formatorii de opinie ar trebui sa inteleaga ca nu este benefic sa asmuta poporul decat dintr-un punct de vedere comercial (profitul presei).
    Cam atat am avut de spus pe tema asta, multumesc daca ati citit.

  12. @Vlad: am citit si am remarcat o noua dovada de propaganda portocalie (toti politicienii sunt la fel, Basescu n-are nici o vina si-l demonizeaza presa, nu exista o alternativa etc.), insa olecuta mai elaborata . felicitari pentru efort, dar nu cumpar

  13. Eu mi-am pierdut increderea in “poporul suveran”. Mi s-a risipit speranta ca, odata, candva, acest popor va avea constiinta de sine a unui popor de oameni demni.

    Asa ca, chiar intors cu “ilustru-i posterior” spre el, poporul nu va pregeta sa-l pupe cu sarg, pentru un kil de faina.

    Asadar, bulibasa neamului, imbatosat de factorul etilic, la momentul potrivit, se va intoarce chiar si cu posteriorul la popor, pentru ca in loc de un sut zdravan in cur va primi gretoase pupaturi umile si inlacrimate.

    Mie-mi vine sa ma mut cu tot cu tara, in alta tara.

  14. Dupa ultimile “bai de multime” pe care le-a facut tiranul de ziua unirii, cand a fost flecmat din toate directiile si acoperit pana peste poate de vasnicii lui pazitori, iata ca ieri si-a mai permis o mica “escapada” taman la Covasna, unde a vrut sa faca mai multe lucruri deodata : sa-i pupe putin in fund pe udmr-isti in disperarea sa de a nu iesi de la guvernare, sa-i mai prosteasca putin pe foarte multi prostii care din pacate inca il cred la greu, si nu in ultimul rand, sa faca ordine in gasca odioasa numita PDL, a trebuit sa-l “buseasca” pe Blaga. Eu sper macar in ceasul al XII-lea ca lui Blaga sa-i iasa pe nari mirosul de cacareze al bebrecutilor printre care l-a trimis pe Haisam din tara si mai ales, sa-i iasa borsul printre nari, acel bors din care a fost “confectionata” ciorba postelectorala, alaturi de camarazii Videanu si Berceanu. Daca l-as vedea pe Blaga putin plimbat cu “dubele DNA-ului”, zau ca mi-ar place mai mult. Daca tot a ales sa fie sclav pe mosia lui Basescu.

  15. corect titlul, si articolul. un sfat pentru propaganda portocalie: sa-i invatati pe copiii vostri sa manance rahat cu masa si cu tasu.

  16. Victore, hai sa acceptam ca se poate sa fie si indivizi care gandesc astfel. Cu capul lor si fara sa aiba nimic de-a face cu propaganda de vreun fel ori altul. Eu insumi am cativa cunoscuti, de varsta medie (+-40) care dupa dezamagirea cu Milus (din 1996) nu s-au mai dus niciodata la vot. Zadarnic le-am tot zis ca daca vor sa protesteze n-au decat sa se duca la vot si sa puna cate stampile doresc pe cati candidati au chef. Nu vor si pace. Pur si simplu isi baga picioarele in tot ce tine de politica. Si de atunci au trecut pe putin 14 ocazii de a vota (La locale nu sunt sigur daca au fost la vot ori nu; daca au fost raman opt sesiuni de vor nebifate.) E drept ca nici nu prea depinde viata lor (cel putin aparent) de jocurile politice. Unii au mici afaceri, bazate in primul rand pe munca lor si in al doilea rand pe relatiile de incredere dintre vechi parteneri si prieteni. Altii sunt angajati, tot la privat, pe posturi decente. Nici unii, nici altii nu sunt implicati in contracte cu statul. Ori cu institutii dependente de stat. Cred ca trebuie sa ne dorim zile cand chiar nu prea conteaza cine candideaza si nici cine este ales, ca mecanismele de functionare a statului merg la fel. Eu, naiv probabil, chiar sper ca in 10, poate 15 ani ajungem la acest nivel.

  17. @Vlad: Tipul asta de argumentatie: “formatorii de opinie ar trebui sa inteleaga ca nu este benefic sa asmuta poporul decat dintr-un punct de vedere comercial (profitul presei)”, parca, parca l-am mai auzit pe undeva, sau … ma insel ??? Bleaaaahhhhh !!!

    Voi, cei ca tine care “nu vreau sa fiu catalogat nici drept “basist” din simplul motiv ca nu-l sustin” (HA HA HA, zii zau !), nu vreti sa intelegeti ca aici este vorba de UMILINTA, MINCIUNA, DISPRET, FARADELEGE, HOTIE, CINISM, MOJICIE, GROBIANISM, CURVASARIE si multe altele asemenea sub care suntem ingropati, cu totul, de hoarda voastra barbara, ratacita in acest veac.

  18. Pai, cu posteriorul a stat tot timpul la popor da’ poporu’ tot l-a votat.
    Mai amuzant este faptul ca tot cu posteriorul isi trateaza si propriul partid ,evident, cu incalcarea repetata a Constitutiei dar cui ii pasa?
    Acu’, se intoarce la popor prin Udrea, direct la Primaria capitalei si isi incepe campania cu un…. referendum!

  19. @alphas: evident ca exista indivizi care gandesc altfel (si e normal sa fie asa), dar eu refuz sa cred ca exista indivizi care sa gandeasca identic. si sa-si exprime coordonat gandurile identice, intamplator cele transmise de propaganda portocalie purtatorilor sai de mesaje, pe bloguri 🙂

  20. @Vlad, oprește-te pentru un moment și citește articolul lui Ciutacu: care este mesajul lui?
    Zice de Băsescu că e incompetent și că poporul e divin? Sau vorbește despre încă o dovadă de inconsecvență a marelui cârmaci?

  21. Stima noastra si mandria….
    Maretele realizari infaptuite sub magistrala canducere si gandire a …..
    Multumim din inima pentru inalta grija pentru popor dovedita de ….
    s.a.am.d.

  22. Cand intorci spatele celor pe care-i conduci inseamna ei pentru tine nu mai conteaza. Si atunci ii conduci prin dictat. Sa vezi ce-o sa se mai intoarca la poporul suveran cand o sa vrea sa-si treaca noua constitutie! Sa vezi atunci populisme si demagogeala!

  23. Nu-i plac betivului baile de multime. Pai da, la unul dinaintea lui i-a fost fatala o “baie” d’asta!
    A intors dosul salvat de referendum exact la “salvatorii” lui, idiotul!
    Ca orice canalie ordinara are dusmanii lui si ii vor face ei felul iar eu , viteaz pe net, imi fac datoria de a le da un mesaj: E al vostru.Schinjuiti-l, rastigniti-l, faceti-i ce vreti voi ca nu vad, nu aud si nu imi pasa.

  24. Poporu’ e limitat, are performante limitate si a demonstrat-o, n-a descoperit Basescu becul…, problema e ca el, trebuia sa spun asta dupa ce, in prealabil, isi semnase demisia din functia de presedinte al tarii asteia.

  25. Si are pe undeva dreptate, pe “limitarea” poporului a mizat cand a castigat al doilea mandat. Tot pe “limitarea” celor care stau prin carciumi mizeaza si in urmatoarea campanie electorala. Si s-ar putea sa castige pentru ca, cetatenii cu vederi “nelimitate” nu vor iesi la vot.

  26. Aşa deci, poporul e leneş şi nu-şi face treaba. Păi din câte ştiu eu preşedintele are în fişa postului următoarele lucruri: 1) politica externă, 2) medierea între instituţiile statului şi 3) siguranţa naţională. La toate astea Băsescu a fost şi este sub orice critică. Măcar dacă n-ar fi făcut nimic ar fi fost mai bine, aşa cum era când îl împiedica Tăriceanu să facă tâmpenii! I se pare cuiva că stăm bine cu siguranţa naţională fiindcă s-au umflat serviciile ca personal şi buget? Proasta guvernare, corupţia, subfinanţarea sănătăţii şi învătământului sunt şi ele pericole la adresa SN – şi nu, presa nu e.

  27. Victor, aici ai fost singur?!!! sau cei de acolo eram invizibili?!!!
    in postarea trecuta parca m-ai injurat nu alta, te inteleg ca gradul de pesimism si resemnare este mare pentru tine la fel ca si pentru marea majoritate a acestei natii dar si sa zici ca esti singur impotriva lui basescu atunci cind sintem linga tine parca e prea mare injuratura pt cei care am fost acolo!

  28. @Dan: n-am fost, am apreciat atunci, o fac si acum, dar am curaj sa pariez ca, daca ma salta de pe strada, fix nevasta-mea o sa vina dupa mine

  29. Bun articolul …, tarzie constatare …! 🙁
    Cu putina atentie ati fi constatat ca “maretul conducator” s-a intors cu dosul la popor , ba chiar I-A DEVENIT INAMIC (poporulului), imediat dupa alegeri . Faptul ca romanii i-au dat , totusi , partial peste bot si nu a castigat alegerile IN ROMANIA , CU TOT AJUTORUL DAT DE “BAIETII DIN SERVICII” , am fost convins , imediat de-atunci , ca poporul I-A DEVENIT INAMIC !
    Contractul cu FMI si DISTRUGEREA METODICA SI ORGANIZATA a tarii (in folosul si cu participare EXTERNA) sunt doar cateva din pedepsele pe care ni le aplica “Zeus” pt. “tupeul” nostru de a nu-l alege cu o majoritate magulitoare …! 😈
    Cat despre “Este de-a dreptul jenant…” , Victoreeee … ,individul asta n-are nici cea mai mica intersectie cu notiunea de “jena” ; el si “jena” merg absolut PARALEL pe toata lungimea vietii. 😉 Ca atare , el nu vede NIMIC jenant sau , macar, ne-la-locul-lui in tot ceea ce face ; TOTUL i se pare firesc si normal (?!) , ca , de altfel , si acolitilor sai. Doar “sapa si lopata” ii mai schimba pe astia …! 🙁

    @Vlad:
    Uite , ti-o spun politicos (cum nu prea mai imi sta in obicei) , te rog frumos pe tine si pe cei din gasca ta , adunati-va impreuna si deversati-va acolo regurgitarile ce tin loc de “analiza pro-funda si echidistanta (???)” si scutiti-ne pe noi de ele !!! 😡 Destul rahat ne dau sa mancam sefii vostrii (sau idolii , daca , prin absurd , chiar crezi ce zici …) ca sa mai fim dispusi sa acceptam si PROPAGANDA (teoriile) vostra IMBECILA si NESIMTITA.
    Avem un cap pe umeri si o piele pe care simtim “binefacerile” , “competenta” si “corectitudinea” actualei Puteri , ca sa mai veniti voi sa ne dati lectii… Vorba “Cetateanului Gogu” , citand din folclor: “Voi sa va-nvatati copiii VOSTRI sa mance cu mama’sa si cu tat’su rahat !” OK ? Multumesc anticipat !

  30. @Vlad:
    PS: Ca sa fim foarte clari , sa nu mai existe confuzii:
    – cand un copil devine derbedeu (sau ce altceva vrei tu) vinovatii sunt , IN ACESTA ORDINE:
    1. PARINTII -care nu i-au dat educatie suficienta si cei “7 ani de-acasa”;
    2. SCOALA -care nu a CONTINUAT (sau completat) educatia data de primii , integrandu-l in colectiv;
    3. SOCIETATEA (anturajul) -care a “inchis ochii” si nu l-a “taxat” pt. derapajele sale;
    4. COPILUL – abia aici intervine si vinovatia PROPRIE a individului !!!

    Exact asa si cu POPORUL:
    1. PRIMA si CEA MAI MARE VINA , pt. modul in care merg treburile intr-o tara , le are PUTEREA IN EXERCITIU ❗ , formata , IN PRIMUL RAND, de PUTEREA EXECUTIVA si PRESEDINTE , urmata de puterea politica ;
    2. A DOUA MARE VINA o au organele decizionale si de control ale statului , care accepta si permit interventia politicului (sau privatului) in functionarea lor. Iar una dintre cele mai vinovate este Justitia – avand in vedere impactul major al deciziilor sale (Puterea juridica);
    3. Aceasta pozitie de “vina” e ocupata de
    fostele Puteri si “mostenirea” lasata de acestea;
    4. Abia in acesta pozitie consider ca e vinovata RESTUL clasei politice , in ansamblul ei (Opozitia);
    5. La aceasta pozitie as plasa restul organismelor de stat , centrale sau locale , si angajatii lor (functionarii publici) , care nu-si fac in mod competent si corect OBLIGATIILE !
    6. Pe aceasta pozitie as plasa “puterea” economica privata , care , pt. niste interese si castiguri de moment sunt dispusi sa incalce sau sa sacrifice interese publice si nationale pe termen lung;
    7. Abia pe acesta pozitie as plasa VINA DIRECTA a tampitului de popor , care , ca orice OM NORMAL , jinduieste la o viata cat mai buna (si usoara daca se poate 😉 ) !!! Faptul ca munca lor (a celor din popor) nu da rezultatele scontate sau ca nu vor sa munceasca pt. o remuneratie NEMOTIVANTA (sau in conditii inacceptabile) E VINA UNILATERALA A CELOR CARE-I CONDUC (fie ea Puterea statala sau cea privata) !!!!!!!!!!!!!!
    Abia DUPA ce-i oferi posibilitatea (poporului) sa muncesca si sa traiasca DECENT si EFICIENT , si DACA nu vrea sa o faca , poti sa-l blamezi si sa aplici masuri punitive pt. a-l “educa” . Dar PRIMA DATA trebuie sa-i oferi tu , Puterea , optiuni decente si viabile .:!: Clar ?

    Si cu asta sper am lamurit-o si cu cei care “se spala pe maini” de propria incompetenta aruncand-o in carca boului de popor… Are SI ACESTA vina LUI , dar NU PRIMA ca importanta !

  31. E o vorba,care spune,sa nu te joci cu fundul gol in fata p**** sculate!
    E o moda,ca parvenitii de tot felul sa foloseasca,cu orice ocazie expresia-“Traim in RO”.Ieri,l-am surprins folosind expresia de mai sus,pe un fost prefect,actualmente director la Termica.In 2004,dl. viitor prefect imi punea muzica de pe laptop la nunta!In ce tara din lumea asta mare,ar fi ajuns unul ca el,prefect?Daca,unul pe care tara l-a facut din DJ(unul prost ,de abia l-am scapat de linsaj)prefect,e nemultumit de tara asta si de poporul asta,atunci cum trebuie sa simta fata care a fost violata de Visan,si care,acum il vede la tv,cum da lectii poporului,rrrromanilor?
    Scuipatii de pe obrazul lui Mos Ioan Roata nu s-au uscat,minciuna inca sta cu regele la masa si dreptatea umbla cu capul spart.Avem aceleasi probleme de sute de ani,si le vom avea multa vreme de aici inainte!

  32. Victore, si Hitler spunea la fel despre poporul lui in ultimele lui zile, cand cerea poporului sa lupte pana la capat chipurile pt. Germania. am mai scris pe blogul tau, are toate caracteristicile comportamentale ale unui dictator paranoic, acum nici Blaga nu-i e mai bun, nici poprul nu-i e mai bun…e dementza , domnule!

    am impresia ca asta vrea sa moara cu tzara de gat dupa el.

    Lui Hitler ii apartin :

    “Poporul este orb, putini sunt cei chemati sa fie stapani”. “Capacitatea de asimilare a maselor este foarte limitata, sfera lor de intelegere este foarte restransa”. “Masa este aidoma unui animal, ea nu tine seama de logica si de ratiune”.

  33. @ Nostradamus

    Nu crezi ca prima vina o poarta fiecare individ in parte? Este si statul vinovat intr-o masura destul de mare, dar de ce sa absolvim individul de orice vina si sa punem mizeria in care ne aflam pe seama “vicisitudinilor sortii”. Asta este ca la fotbal, cand dam vina pe arbitru, nu pe fotbalistii care se-mpiedica de minge.
    Imi permit sa te contrazic…ba tocmai poporul suveran prin fiecare individ in parte este de vina.
    Guvernantii si politicienii sunt cateva sute, popor este cacalau. Vina este individuala, I’m afraid.

    Parerea mea!

  34. Victor, inseamna ca tu deja ai pierdut pariul iar eu am cistigat deci putem paria, ramine de stabilit miza: o prastie pt chiftele sau munitie la plutonul de la tirgoviste pt viitorul presedinte client?!

    p.s. am pierdut frica fata de javrele astea in 89, o buna bucata de vreme m-a cuprins resemnarea dupa ’90 la fel ca tine acum dar frica NICIODATA

  35. Salut, domnule Ciutacu.
    Sincer, mi-e cam frica sa scriu pe forumuri, pe bloguri … si cred ca am si motive.
    Imi exprim si eu sincer, opinia, ca tot romanu’.

    Nu basescu (intentionat scris asa) e de vina. Si, sincer, cam are dreptate. Nu era maneaua aia … “Hai basescu la putere, scapa tara de lichele … ” imn national? De ce tot dam vina pe el? Nu noi sau ei, cei care l-au votat sau nu, au in carca toata responsabilitatea? Repet, nu-l apar, dar aici intr-un fel, cam are dreptate.

  36. @ Victor Ciutacu. Daca ceea ce ati inteles din comentariul meu este propaganda, am inteles si eu destule din raspunsul dumneavoastra.

    @Jan. Daca o masina este defecta nu inseamna neaparat ca este din cauza unei roti dezumflate pe care poate sa o vada oricine.

  37. O mare problema, aici, este ca poporul, fiind destul de prost, va sari sa ii pupe posteriorul prezidential. Ii va mai arunca un os si vor vota in consecinta.

  38. he he he – baile de multime sunt pe cale de disparitie tot din cauza lui traian basexu. ar face si acum doar ca acum cred ca ar fi bai RECI si nu`i place jupanului asa…

  39. @Nostradamus

    Sunt de acord cu teoria ta in mare parte, dar am niste precizari.

    Decent in primul rand este un termen interpretabil de la om la om. In orice tara sunt bogati, in orice tara se moare de foame, in orice tara se fura, in orice tara exista oameni amarati. Ca proportiile astea (privite in cotext global) sunt in defavoarea Romaniei, este adevarat, dar nu inseamna ca nu sunt oameni care traiesc decent. Nu neg ca din punct de veder material, nivelul de trai este sub standarde dar tin sa te intreb, cand a fost mai bine?

    Cand oricine facea credit si cumpara in draci? Pai atunci ti-ai dat raspunsul pentru criza, si vina este exclusiv a poporului.

    Si daca vrei sa dai vina (actiune care in sensul ei nu ajuta cu nimic, ca daca dai vina fara sa actionezi, mai bine nu faci), vina se imparte doar in doua.

    1. Statul (cu toate institutiile si entitatile pe care le controleaza).
    2. Cetateanul.

    Atat si nimic mai mult. Si in contextul pe care l-am prezentat, ce putere reala are Basescu, ca de la el a plecat discutia, cat statul functioneaza asa cum functioneaza (mult mai complex decat intelege cetateanul de rand si se poate explica intr-un articol).

    Un exemplu simplu din care ai putea sa tragi multe concluzii. Cetateanul de rand, care cumpara fara bon, lucreaza la negru, da spagi, accepta salariul minim pe cartea de munca, face evaziune fiscala, este constient ca si din cauza lui nu sunt bani de pensii? Ca si din cauza lui nu sunt bani la spitale? Sau ii vede doar pe aia care fac sali de sport pe bani publici?

    Gandeste-te ce inseamna tot sistemul politic inainte, cu partide de opozitie, propaganda, jocuri de culise si toate cele inainte de a veni si declara empiric “Basescu este un nenorocit”.

    Daca eram in Libia si vorbeam de Gadaffi, da. Daca eram in Egipt si vorbeam de Mumarak,da. Daca eram intr-o tara cu un regim de conducere totalitarist, da. Dar suntem in democratie si spre deosebire de alte structuri politice, este putin mai greu sa vii sa spui “Da domne, Basescu e de vina”.

    Si ca o paranteze. Degeaba se vorbeste, degeaba se cultiveaza ura, ca tot nu se face nimic. A avut doua mandate si vom discuta poate cand vor iesi PSD-istii iarasi la guvernare iar presa va fi cu tunurile pe ei. Daca nu credeti in principiul “toti sunt la fel” macar incercati sa demonstrati contrariul.

    Prin “toti la fel” inteleg “oameni care au interesul personal pe primul loc, si al populatiei pe al doilea si oameni incapabili din punct de vedere intelectual sa conduca o tara”. Ia vedeti voi mai bine in contextul asta, cat de “toti la fel” sunt toti.

    Seara buna.

  40. Domnule Bogdan,Basescu a vrut,a dorit,a visat,a sperat,a facut “totul” pentru a fi presedinte,chiar a comandat si un imn-manea…

  41. De! Avantajele republicii ce sa-i faci.
    Poporul alege pe un careva acolo si dupa aia se zice: Franta lui Sarko, Rusia lui ….Medvedev sa zicem, America lui Obama sau Cuba lui Castro.
    In forma aia demodata de stat care se cheama monarhie, seful statului e cumva coborat cu harzobul din cer, asa ca nici nu-si minte si nici nu-si ocaraste poporul ca n-are motiv.
    Da’ se zice: Mihai al Romaniei, Juan Carlos al Spaniei,Harald al Norvegiei, Akihito al Japoniei si tot asa.
    Adica ipochimenul e AL TARII si nu tara A IPOCHIMENULUI.

    Ce-i drept in regimul republican, alegerea sefului statului satisface orgoliul majoritatii cetatenilor care isi inchipuie ca ei l-au pus pe ala presedinte si ca ei gigeii sunt tare importanti.
    Mai importanti decat Divinitatea in numele careia e “uns” de obicei regele sau imparatul.
    Cu toate ca in fapt resposabila de multe chestii e dinastia, care in conttractul ei cu poporul se obliga sa furnizeze conducatori intregi la minte si bine educati, nicidecum nebuni, alcoolici sau pur si simplu scursori umane asa cum mai nimereste cateodata poporul “suveran”.

  42. @Vlad: nu-i nevoie sa fac vreun efort de intelegere sa recunosc ideile propagandei de partid si de stat. le intalnesc zilnic.

  43. Totul porneste de la lipsa de educatie a majoritatii romanilor!Grav este ca nici nu vor sa se lase educati, mai bine pleaca “afara” decat sa invete sa munceasca cinstit in tara! Cum sa schimbam mentalitatea acestor oameni, cum sa imbunatatim calitatea resurselor umane? Mai e posibil, oare e prea tarziu?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.